Romanii erau foarte abili atunci când era vorba să-şi umple vistieriile în dauna popoarelor subjugate. Şi asta prin impozite şi dări foarte mari. Celor angajaţi cu strângerea impozitelor li se mai spunea şi vameşi, strângători de biruri, care desigur că asemenea oameni se îngrijeau ei de vistieria statului, dar şi de buzunarele lor. De aceea, pe asemenea oameni, evreii îi socoteau păcătoşi publici şi îi dispreţuiau.
În vechea cetate a Ierihonului din vremea lui Isus mai marele vameşilor era Zacheu. La poarta acelei cetăţi Isus vindecase un orb, pe nume Bartimeu cerşetorul, cunoscut de toţi. Ştirea acestei vindecări s-a răspândit cu repeziciune în cetate, şi oamenii au început să iasă pe străzi ca să-l vadă pe Isus. A ieşit şi Zaheu cu gândul de a-şi realiza dorinţa, şi toţi oamenii printre care se afla erau mai înalţi decât dânsul, din care cauză nu putea vedea nimic. Ar fi putut intra în vreo casă şi să privească de la fereastră ori de la balcon, dar se gândea în inima lui: „Oare cine dintre evrei m-ar primi pe mine, un vameş, urât şi dispreţuit de toţi?” Atunci a încercat să se înalţe în vârful picioarelor, dar tot degeaba...
Deodată îi veni în minte o idee năstruşnică şi originală. La marginea drumului se afla un copac, un sicomor, unul dintre acei copaci bogaţi în ramuri şi în frunze. Deci s-a urcat în copacul acela cu gândul că-l va putea vedea pe Isus, fără să fie observat de nimeni.
Însă socoteala de acasă nu se potriveşte cu socoteala din târg, pentru că şi aici lucrurile au luat o altă întorsătură. Isus cunoştea gândurile şi intenţiile lui Zaheu. De aceea, ajungând în imediata apropiere a sicomorului s-a oprit, şi-a ridicat privirile şi a spus cu glas tare: „Zahee, coboară imediat, fiindcă astăzi vreau să mă opresc în casa ta. Vreau să fiu oaspetele tău!”
Atunci printre frunzari a apărut faţa lui Zaheu, nedumerit, dar totodată plin de bucurie. Era ruşinat din cauza gestului său copilăresc de a se urca în copac, chiar el, om în toată firea, dar inima îi era plină de fericire pentru că faimosul Învăţător, în ziua aceea voia să prânzească la dânsul, un vameş, nu în casa vreunui cărturar ori fariseu.
Atunci mulţimea a început să murmure, zicând: „Isus Învăţătorul, cel pretins proroc şi sfânt, intră în casa unui păcătos... Ce fel de proroc este el? Dacă ar fi proroc ar şti că Zaheu este un păcătos public!...”
Uneori asemenea lucruri se întâmplă şi printre voi la şcoală. Este câte un elev lipsit de educaţie şi greu de suportat, din cauză că nu a primit o educaţie bună în familie, şi nimeni nu ar vrea să stea alături de un asemenea elev. Însă învăţătorul îl iubeşte pe acesta ca şi pe ceilalţi, ba are pentru el o afecţiune aparte: stă de vorbă cu dânsul, îi dă note bunişoare, chiar dacă nu le-ar merita. Observând aceasta, ceilalţi elevi, indignaţi, încep să murmure: „Asta nu-i dreptate, învăţătorul nostru este părtinitor...”.
Însă învăţătorul se poartă exact aşa cum se purta Isus, iar reacţia elevilor se aseamănă cu reacţia evreilor din Ierihon. Elevii aceia nu se gândeau cum că colegul lor, neluat în seamă şi dispreţuit de toţi, avea trebuinţă de multă bunătate din partea altora pentru a-şi corija defectele şi pentru a-şi schimba viaţa. O atare îmbunătăţire a comportamentului s-a petrecut şi în întreaga fiinţă a lui Zaheu, datorită înţelegerii şi bunătăţii lui Isus.
Primindu-l pe Isus în casa lui, Zaheu s-a căit de toată purtarea lui cea rea de până în clipa aceea. Îi părea rău pentru că încasase de la cetăţeni mai mult decât erau obligaţi să plătească, pentru că asta era împotriva învăţăturii lui Cristos, voia să-i despăgubească pe toţi acei pe care-i nedreptăţise, şi asta a spus-o cu glas tare: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor. Şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi de patru ori mai mult” (Lc 19,8).
Bunătatea şi dragostea lui Isus a schimbat viaţa nu numai a lui Zaheu, dar şi a multor altora aşa cum aflăm din evanghelii.
Desigur că voi, copiii, nu-l puteţi imita pe Zaheu chiar în toate... Nu aveţi o avere aşa cum avea el, pe care s-o puteţi dărui săracilor, şi nici nu aţi făcut mari pagube nimănui. Poate vreunul dintre voi o fi şterpelit din buzunarele părinţilor câţiva gologani, pe care i-aţi şi cheltuit imediat. Aşa că acum v-ar veni foarte greu ca să restituiţi toţi banii aceia. Îmi place să cred că părinţii ştiau că sunteţi capabili de aşa ceva şi că v-au iertat tot atunci. Totuşi, voi trebuie să-i asiguraţi pe părinţii voştri că aşa ceva nu se va mai repeta, şi că o să-i despăgubiţi prin rugăciuni şi prin munca voastră de fiecare zi.
În cazul vostru, propunerea cea mai des întâlnită se referă la neascultare, la mânie, la lene şi la minciună. De aceea, voi să fiţi totdeauna atenţi în a face numai fapte bune, ascultând de părinţi şi de învăţători cu singurul scop de a-i plăcea lui Isus. Şi apoi să vă rugaţi zilnic atât seara cât şi dimineaţa, chiar şi în timpul zilei şi noaptea când vă treziţi, cu scurte iaculatorii.
În vechea cetate a Ierihonului din vremea lui Isus mai marele vameşilor era Zacheu. La poarta acelei cetăţi Isus vindecase un orb, pe nume Bartimeu cerşetorul, cunoscut de toţi. Ştirea acestei vindecări s-a răspândit cu repeziciune în cetate, şi oamenii au început să iasă pe străzi ca să-l vadă pe Isus. A ieşit şi Zaheu cu gândul de a-şi realiza dorinţa, şi toţi oamenii printre care se afla erau mai înalţi decât dânsul, din care cauză nu putea vedea nimic. Ar fi putut intra în vreo casă şi să privească de la fereastră ori de la balcon, dar se gândea în inima lui: „Oare cine dintre evrei m-ar primi pe mine, un vameş, urât şi dispreţuit de toţi?” Atunci a încercat să se înalţe în vârful picioarelor, dar tot degeaba...
Deodată îi veni în minte o idee năstruşnică şi originală. La marginea drumului se afla un copac, un sicomor, unul dintre acei copaci bogaţi în ramuri şi în frunze. Deci s-a urcat în copacul acela cu gândul că-l va putea vedea pe Isus, fără să fie observat de nimeni.
Însă socoteala de acasă nu se potriveşte cu socoteala din târg, pentru că şi aici lucrurile au luat o altă întorsătură. Isus cunoştea gândurile şi intenţiile lui Zaheu. De aceea, ajungând în imediata apropiere a sicomorului s-a oprit, şi-a ridicat privirile şi a spus cu glas tare: „Zahee, coboară imediat, fiindcă astăzi vreau să mă opresc în casa ta. Vreau să fiu oaspetele tău!”
Atunci printre frunzari a apărut faţa lui Zaheu, nedumerit, dar totodată plin de bucurie. Era ruşinat din cauza gestului său copilăresc de a se urca în copac, chiar el, om în toată firea, dar inima îi era plină de fericire pentru că faimosul Învăţător, în ziua aceea voia să prânzească la dânsul, un vameş, nu în casa vreunui cărturar ori fariseu.
Atunci mulţimea a început să murmure, zicând: „Isus Învăţătorul, cel pretins proroc şi sfânt, intră în casa unui păcătos... Ce fel de proroc este el? Dacă ar fi proroc ar şti că Zaheu este un păcătos public!...”
Uneori asemenea lucruri se întâmplă şi printre voi la şcoală. Este câte un elev lipsit de educaţie şi greu de suportat, din cauză că nu a primit o educaţie bună în familie, şi nimeni nu ar vrea să stea alături de un asemenea elev. Însă învăţătorul îl iubeşte pe acesta ca şi pe ceilalţi, ba are pentru el o afecţiune aparte: stă de vorbă cu dânsul, îi dă note bunişoare, chiar dacă nu le-ar merita. Observând aceasta, ceilalţi elevi, indignaţi, încep să murmure: „Asta nu-i dreptate, învăţătorul nostru este părtinitor...”.
Însă învăţătorul se poartă exact aşa cum se purta Isus, iar reacţia elevilor se aseamănă cu reacţia evreilor din Ierihon. Elevii aceia nu se gândeau cum că colegul lor, neluat în seamă şi dispreţuit de toţi, avea trebuinţă de multă bunătate din partea altora pentru a-şi corija defectele şi pentru a-şi schimba viaţa. O atare îmbunătăţire a comportamentului s-a petrecut şi în întreaga fiinţă a lui Zaheu, datorită înţelegerii şi bunătăţii lui Isus.
Primindu-l pe Isus în casa lui, Zaheu s-a căit de toată purtarea lui cea rea de până în clipa aceea. Îi părea rău pentru că încasase de la cetăţeni mai mult decât erau obligaţi să plătească, pentru că asta era împotriva învăţăturii lui Cristos, voia să-i despăgubească pe toţi acei pe care-i nedreptăţise, şi asta a spus-o cu glas tare: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor. Şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi de patru ori mai mult” (Lc 19,8).
Bunătatea şi dragostea lui Isus a schimbat viaţa nu numai a lui Zaheu, dar şi a multor altora aşa cum aflăm din evanghelii.
Desigur că voi, copiii, nu-l puteţi imita pe Zaheu chiar în toate... Nu aveţi o avere aşa cum avea el, pe care s-o puteţi dărui săracilor, şi nici nu aţi făcut mari pagube nimănui. Poate vreunul dintre voi o fi şterpelit din buzunarele părinţilor câţiva gologani, pe care i-aţi şi cheltuit imediat. Aşa că acum v-ar veni foarte greu ca să restituiţi toţi banii aceia. Îmi place să cred că părinţii ştiau că sunteţi capabili de aşa ceva şi că v-au iertat tot atunci. Totuşi, voi trebuie să-i asiguraţi pe părinţii voştri că aşa ceva nu se va mai repeta, şi că o să-i despăgubiţi prin rugăciuni şi prin munca voastră de fiecare zi.
În cazul vostru, propunerea cea mai des întâlnită se referă la neascultare, la mânie, la lene şi la minciună. De aceea, voi să fiţi totdeauna atenţi în a face numai fapte bune, ascultând de părinţi şi de învăţători cu singurul scop de a-i plăcea lui Isus. Şi apoi să vă rugaţi zilnic atât seara cât şi dimineaţa, chiar şi în timpul zilei şi noaptea când vă treziţi, cu scurte iaculatorii.
Klimek
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu