DUMINICA A XXII-A DIN TIMPUL DE PESTE AN (B)

Cărturarii şi fariseii nu se aşezau niciodată la masă mai înainte de a-şi spăla mâinile. Iar atunci când se întorceau de la piaţă, după ce-şi făcuseră cumpărăturile, şi le spălau până la coate... De aceea, văzându-i pe unii dintre ucenicii lui Isus că se aşezaseră la masă cu mâinile nespălate, le-au criticat comportamentul, spunând că ar fi o călcare a legii lui Moise. Însă Isus a luat apărarea ucenicilor.
Un preot şi-a notat următoarea rugăciune a unui copil din clasa I-a: „Dacă m-aş mai putea naşte o dată, eu l-aş ruga pe Isus să-mi dea pielea neagră. În cazul acesta nu va mai trebui să mă spăl de petele de cernelă, care se formează în vreme ce ne dictează învăţătoarea!”
Însă asemenea copii trebuie lămuriţi, pentru că Isus nu era împotriva spălării mâinilor mai înainte de a se aşeza la masă. Aici putem aminti banchetul dat de fariseul Simon, la care fusese invitat şi Isus. Atunci el l-a învinuit oarecum pe Simon, că nu i-a dat apă să se spele, în vreme ce femeia aceea îi spăla picioarele cu lacrimi.
Isus era împotriva exagerării acestui fapt, care devenise atât de important, încât era considerat ca o poruncă a lui Dumnezeu. Din această simplă obligaţie de igienă, fariseii făcuseră o adevărată poruncă religioasă, şi spuneau că cine nu o observă păcătuieşte împotriva lui Dumnezeu.
Palestina este una dintre ţările calde şi secetoase, unde adesea lipseşte chiar şi apa de băut. De aceea nici Isus nu-i dojenea pe apostoli atunci când nu se spălau pe mâini înainte de a mânca pâine.
În cea mai mare parte a ţărilor din Europa, şi nu numai din Europa, nu lipseşte apa. Astfel, mama are dreptate atunci când vă spune să vă spălaţi mâinile mai înainte de a vă aşeza la masă... 

Vorbind cu fariseii, Isus spunea că spălarea mâinilor este numai un simplu obicei omenesc şi ca atare nu poate fi considerat ca o poruncă a lui Dumnezeu. Cărturarii şi fariseii dădeau o mai mare atenţie curăţirii trupului, spălării tigăilor, decât poruncilor lui Dumnezeu, care vorbesc despre curăţirea lăuntrică, despre curăţirea sufletului şi a conştiinţei omului. Mâinile nespălate nu ne pot murdări sufletul. Însă mândria, invidia, ura, zgârcenia, necurăţia şi toate celelalte patimi, acelea murdăresc şi pervertesc sufletul şi inima omului. Isus a spus că trebuie dată o mai mare atenţie acestor lucruri, decât spălării mâinilor.
De la problema cu fariseii, să trecem acum la a noastră, de toate zilele. Desigur că voi aţi învăţat vreo câteva reguli de bună purtare, pe care nu trebuie să le nesocotiţi, dar în acelaşi timp nici nu trebuie să le consideraţi ca nişte porunci date de Dumnezeu. 

Aţi văzut de multe ori pe străzi, prin parcuri, inscripţii ca acestea: „Nu călcaţi iarba”, „Nu călcaţi florile”. Copiii educaţi vor respecta aceste oprelişti, aceste interdicţii... Dar să presupunem că un copil care se joacă cu mingea, şi că la o lovitură mai puţin controlată, mingea cade pe iarbă sau pe un răzor cu flori, iar copilul acela merge să o ia în ciuda opreliştilor... A făcut el un păcat prin aceasta?
Un alt exemplu: La şcoală totdeauna vi se spune: „Să nu întârziaţi de la lecţii!” Cine nu ţine cont de această înştiinţare şi întârzie adesea, cu tot dreptul este pedepsit. Dar dacă acasă i s-a îmbolnăvit tatăl ori mama, iar elevul este obligat să meargă şi să cumpere medicamente, şi din această cauză întârzie la şcoală, el a călcat acea înştiinţare, însă nu în mod voit.
Aşadar, în anumite cazuri, interdicţiile omeneşti pot fi trecute cu vederea, fără teama de a greşi, fără a păcătui. Însă poruncile lui Dumnezeu, cum ar fi: „ Să nu faci fapte necurate, să nu furi, să nu spui minciuni, etc”, acestea sunt cu mult mai importante decât toate interdicţiile omeneşti, şi sunt totdeauna obligatorii.
Cu toate acestea, nu-i chiar atât de uşor de a hotărî când poate fi nesocotită o interdicţie omenească, şi când nu. O seamă de elevi întârzie deseori la şcoală din motive nejustificate, sau trec intenţionat peste răzoarele de flori... De aceea, în conştiinţa omului se pot ivi îndoieli: când şi cum pot fi observate regulile omeneşti?
Unele regulamente omeneşti sunt strâns legate de poruncile lui Dumnezeu, spre exemplu: „Nu traversaţi strada decât numai prin locurile permise şi regulamentar”. Sau în tren, la fiecare fereastră, se află câte o etichetă pe care scrie: „Nu vă plecaţi în afară, pericol de moarte!” Această oprelişte este în strânsă legătură cu porunca a V-a a lui Dumnezeu: „Să nu ucizi”, care ne interzice de a ne pune viaţa în primejdie şi numai în cazuri cu totul excepţionale se poate trece peste asemenea oprelişti. Aşadar, noi trebuie să avem o conştiinţă formată pentru a putea decide atunci când este cazul de a trece peste aceste dispoziţii.
În mod obişnuit, atât poruncile cât şi dispoziţiile au o formă generală. Nu specifică exact cum trebuie să ne comportăm, în situaţii şi în cazuri mai deosebite. 

Soluţionarea problemelor cele mai grele, ca şi luarea unor hotărâri bune, pot fi concepute numai de o minte sănătoasă şi o conştiinţă curată şi sensibilă, tot aşa cum numai o balanţă sensibilă şi bine pusă la punct poate cântări cu precizie chiar şi cele mai mici obiecte. Din cauza multor păcate săvârşite în viaţă, conştiinţa îşi pierde sensibilitatea şi devine crudă, bolnavă, dacă nu chiar moartă. Copilul care spune minciuni la tot pasul, care întârzie deseori la şcoală, care nu-şi scoate bilet în autobuz, unul ca acesta nu mai simte remuşcările conştiinţei şi asta nu înseamnă altceva decât că o asemenea conştiinţă este moartă.
Pentru a avea conştiinţa sănătoasă şi sensibilă, trebuie nu numai să evitaţi săvârşirea păcatelor, dar şi să cereţi sfaturi de la părinţi, de la învăţători, de la preot, mai ales atunci când aveţi îndoieli asupra a ceea ce trebuie să faceţi. Oamenii aceştia vă vor ajuta la formarea caracterului şi a conştiinţei voastre. Căci trebuie să ştiţi: numai unui bun creştin, care deseori îl primeşte pe Domnul nostru în Sfânta Împărtăşanie, la momentul oportun însuşi Isus îi va şopti la ureche: „Asta, o poţi face. Asta, nu!”

Klimeck