Un cunoscut preot italian, Don Carlo Cremona, a fost invitat la nişte surori ca să celebreze liturghia în capela lor, unde printre surori se mai aflau şi copii din clasele primare. Asta era în Miercurea Cenuşii. Aşa cum ştiţi, la începutul liturghiei din ziua aceea, preotul binecuvântează cenuşa şi apoi o pune pe capul credincioşilor care se află de faţă.
După ce s-au perindat toate surorile pentru primirea cenuşii binecuvântate, au început să se înşiruie şi copii, care cu capul plecat, unul câte unul primeau cenuşa binecuvântată. La un moment dat unul dintre băieţi atunci când i s-a pus cenuşa pe frunte şi când a auzit cuvintele „Adu-ţi aminte că praf eşti şi în praf te vei întoarce”, a strigat cât a putut de tare: „Eu n-am să mor!” - Mai înainte de începerea liturghiei surorile le explicase copiilor, că cenuşa era numai un simbol cum că într-o zi vom muri şi trupurile noastre vor deveni praf... Cenuşa şi gândul la moarte l-a speriat atât de tare pe acest copil încât a început să ţipe.
În timpul de faţă noi trăim pentru că mâncăm pâine şi multe feluri de bucate. Alimentele îi dau trupului nostru energia şi viaţa. Cineva ar putea spune: „Eu am să mănânc pâine şi n-am să mor”. Din păcate, chiar în ciuda celei mai bune şi mai complexe alimentări, după vreo câteva zeci de ani, trupul nostru va slăbi din ce în ce mai mult, va îmbătrâni şi în cele din urmă va muri. Nici un om de pe faţa pământului nu va scăpa de bătrâneţe şi de moarte.
O mamă explica copilului ei necesitatea morţii, însă copilul spunea: „Eu nu vreau să mor!” Atunci mama îi spuse: „Isus ne-a lăsat pâinea aceasta, prin care, după ce vom muri ne vom recâştiga viaţa, trupul nostru care va deveni cenuşă într-o zi va învia. Numai că aici nu este vorba despre pâinea normală, pe care o mănâncă oamenii în toate zilele”.
Mama aceea şi-a dus mai apoi copilul la biserică, şi i-a spus ca în timpul liturghiei să fie atent şi să-i observe pe oamenii care se împărtăşesc, iar după aceea i-a explicat: „Pâinea aceasta în formă de ostie ne va da viaţa veşnică, pentru că în ea se află ascuns Isus.
Cu cuvintele ei, mama i-a povestit copilului, ceea ce i-a învăţat Isus pe evrei în sinagoga de la Cafarnaum. Evreii se adunaseră bucuroşi în sinagogă pentru a-i asculta cuvintele, deoarece ştiau cu toţii că săturase mai mult de cinci mii de oameni numai cu cinci pâini şi doi peşti. Poate că în mintea lor credeau că Isus i-ar putea face ca să-şi câştige pâinea cu mai puţină trudă, cu alte cuvinte, să le aibă pe toate aşa de-a gata... Dacă Isus ar fi făcut pentru ei minunea aceasta, cu toţii erau dispuşi ca să-l facă primar acolo la ei!...
Însă Isus nu a săvârşit nimic din toate acestea, spunându-le că el avea o altă pâine mult mai bună... o pâine extraordinară, încât cei care o vor mânca vor trăi în veşnicie...
Cuvintele acestea i-a făcut pe ascultători să-şi deschidă ochii mari, în aşa fel încât cu toţii au strigat într-un glas: „Doamne, dă-ne totdeauna această pâine!” Ei îşi închipuiau că dacă vor mânca din această pâine, nu numai că nu va trebui să mai muncească, dar că nici nu vor mai muri.
Isus le-a explicat că Trupul şi Sângele lui se vor preface în această pâine miraculoasă, care le va da viaţa veşnică. Isus, le-a repetat adevărul acesta de mai multe ori, însă evreii nu-l înţelegeau, astfel entuziasmul lor de la început s-a spulberat. Acum nu mai cereau nici un fel de pâine, şi neîncrezători se întrebau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul lui ca să-l mâncăm?” Ei tot nu înţelegeau că Isus s-ar fi putut ascunde sub speciile pâinii şi ale vinului.
Într-un oraş a început odată zidirea unui mare palat. Câţiva tineri din anturajul proprietarului, care nu aveau o locuinţă a lor vorbeau între ei: „Când va fi gata palatul acesta, atunci o să avem unde locui!” Apoi s-au prezentat la biroul întreprinderii de care aparţinea acea construcţie, unde au depus câte o sumă importantă de bani, pentru ca pe viitor să-şi aibă locuinţele lor şi să nu mai stea pe la uşile altora. Asta era o arvună, adică o sumă de bani mai mică sau mai mare depusă cu anticipaţie, în vederea realizării unui anumit scop.
Noi nu avem nici un drept la înviere, la viaţa veşnică, la cer, însă ne putem câştiga acest drept. Cum? Primindu-l pe Isus în sfânta Împărtăşanie sub speciile pâinii. Noi, cu de la noi putere nu putem intra în cer, ci numai cu Isus în suflet, pentru că sfânta Împărtăşanie este o arvună în vederea vieţii veşnice.
Cel care îl primeşte pe Isus cu evlavie şi cât mai des, acela se împrieteneşte cu dânsul... Isus este cel mai bun prieten al copiilor, şi vrea să stea cât mai aproape de ei... Deja de aici, de pe pământ el vrea să se afle în sufletele noastre, şi nu ne va părăsi nici după moarte, şi la sfârşitul lumii el ne va învia trupurile, pentru ca şi ele să poată fi cât mai aproape de el.
Atunci când este vorba de cumpărarea unei case, oamenii foarte bucuroşi dau o arvună, cu toate că ştiu că acea casă nu le va sluji decât în viaţa aceasta. Însă prea puţini sunt acei oameni care se gândesc serios la sfânta Împărtăşanie, ca la o arvună pentru viaţa veşnică...
Era într-o zi de luni dimineaţa. Puzderie de copii se îndreptau cu paşi repezi spre şcoală, şi povesteau care mai de care: ce-au făcut, ce-au dres, unde au fost ieri, adică duminică. Unul dintre ei spunea: „Ieri, dis-de-dimineaţă am plecat cu toată familia la mare; acasă a rămas numai bunica cu frăţiorul cel mic. Acolo, am înotat, am făcut băi de soare, până înspre seară când ne-am întors acasă”. Un altul spunea: „Ieri, am mers cu un grup de colegi la meci pentru a ne încuraja echipa favorită...”. Un al treilea spuse: „Eu, înainte de masă, am mers împreună cu Miţi şi cu Piţi, la Grădina Zoologică, iar după masă m-am dus la cinematograf”.
Însă o fată spunea: „Ieri dimineaţa, eu am fost la sfânta liturghie împreună cu mama, unde ne-am rugat şi am cântat în cor cu alte fete. Iar după masă împreună cu vreo câteva colege am trecut şi eu pe la Grădina Zoologică”.
Ceilalţi, ascultând cuvintele colegei lor au rămas ruşinaţi, pentru că îşi amintiseră de tot felul de distracţii, dar neglijaseră complet sfânta liturghie, uitaseră că duminica este ziua Domnului. Copiii aceia nu-l primeau pe Isus în sfânta Împărtăşanie, pentru că în trupurile şi în sufletele lor nu se afla arvuna vieţii veşnice, spre deosebire de colega lor.
Astăzi, primind sfânta Împărtăşanie îi vom spune lui Isus: „Îţi mulţumesc Isuse, pentru că vii în inima mea, şi ca hrană a sufletului meu, îmi dai tăria ca să pot trăi după poruncile evangheliei. Îţi mulţumesc mai ales, pentru că prin prezenţa ta în sufletul şi în trupul meu, vrei să mă pregăteşti pentru viaţa cea veşnică.
După ce s-au perindat toate surorile pentru primirea cenuşii binecuvântate, au început să se înşiruie şi copii, care cu capul plecat, unul câte unul primeau cenuşa binecuvântată. La un moment dat unul dintre băieţi atunci când i s-a pus cenuşa pe frunte şi când a auzit cuvintele „Adu-ţi aminte că praf eşti şi în praf te vei întoarce”, a strigat cât a putut de tare: „Eu n-am să mor!” - Mai înainte de începerea liturghiei surorile le explicase copiilor, că cenuşa era numai un simbol cum că într-o zi vom muri şi trupurile noastre vor deveni praf... Cenuşa şi gândul la moarte l-a speriat atât de tare pe acest copil încât a început să ţipe.
În timpul de faţă noi trăim pentru că mâncăm pâine şi multe feluri de bucate. Alimentele îi dau trupului nostru energia şi viaţa. Cineva ar putea spune: „Eu am să mănânc pâine şi n-am să mor”. Din păcate, chiar în ciuda celei mai bune şi mai complexe alimentări, după vreo câteva zeci de ani, trupul nostru va slăbi din ce în ce mai mult, va îmbătrâni şi în cele din urmă va muri. Nici un om de pe faţa pământului nu va scăpa de bătrâneţe şi de moarte.
O mamă explica copilului ei necesitatea morţii, însă copilul spunea: „Eu nu vreau să mor!” Atunci mama îi spuse: „Isus ne-a lăsat pâinea aceasta, prin care, după ce vom muri ne vom recâştiga viaţa, trupul nostru care va deveni cenuşă într-o zi va învia. Numai că aici nu este vorba despre pâinea normală, pe care o mănâncă oamenii în toate zilele”.
Mama aceea şi-a dus mai apoi copilul la biserică, şi i-a spus ca în timpul liturghiei să fie atent şi să-i observe pe oamenii care se împărtăşesc, iar după aceea i-a explicat: „Pâinea aceasta în formă de ostie ne va da viaţa veşnică, pentru că în ea se află ascuns Isus.
Cu cuvintele ei, mama i-a povestit copilului, ceea ce i-a învăţat Isus pe evrei în sinagoga de la Cafarnaum. Evreii se adunaseră bucuroşi în sinagogă pentru a-i asculta cuvintele, deoarece ştiau cu toţii că săturase mai mult de cinci mii de oameni numai cu cinci pâini şi doi peşti. Poate că în mintea lor credeau că Isus i-ar putea face ca să-şi câştige pâinea cu mai puţină trudă, cu alte cuvinte, să le aibă pe toate aşa de-a gata... Dacă Isus ar fi făcut pentru ei minunea aceasta, cu toţii erau dispuşi ca să-l facă primar acolo la ei!...
Însă Isus nu a săvârşit nimic din toate acestea, spunându-le că el avea o altă pâine mult mai bună... o pâine extraordinară, încât cei care o vor mânca vor trăi în veşnicie...
Cuvintele acestea i-a făcut pe ascultători să-şi deschidă ochii mari, în aşa fel încât cu toţii au strigat într-un glas: „Doamne, dă-ne totdeauna această pâine!” Ei îşi închipuiau că dacă vor mânca din această pâine, nu numai că nu va trebui să mai muncească, dar că nici nu vor mai muri.
Isus le-a explicat că Trupul şi Sângele lui se vor preface în această pâine miraculoasă, care le va da viaţa veşnică. Isus, le-a repetat adevărul acesta de mai multe ori, însă evreii nu-l înţelegeau, astfel entuziasmul lor de la început s-a spulberat. Acum nu mai cereau nici un fel de pâine, şi neîncrezători se întrebau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul lui ca să-l mâncăm?” Ei tot nu înţelegeau că Isus s-ar fi putut ascunde sub speciile pâinii şi ale vinului.
Într-un oraş a început odată zidirea unui mare palat. Câţiva tineri din anturajul proprietarului, care nu aveau o locuinţă a lor vorbeau între ei: „Când va fi gata palatul acesta, atunci o să avem unde locui!” Apoi s-au prezentat la biroul întreprinderii de care aparţinea acea construcţie, unde au depus câte o sumă importantă de bani, pentru ca pe viitor să-şi aibă locuinţele lor şi să nu mai stea pe la uşile altora. Asta era o arvună, adică o sumă de bani mai mică sau mai mare depusă cu anticipaţie, în vederea realizării unui anumit scop.
Noi nu avem nici un drept la înviere, la viaţa veşnică, la cer, însă ne putem câştiga acest drept. Cum? Primindu-l pe Isus în sfânta Împărtăşanie sub speciile pâinii. Noi, cu de la noi putere nu putem intra în cer, ci numai cu Isus în suflet, pentru că sfânta Împărtăşanie este o arvună în vederea vieţii veşnice.
Cel care îl primeşte pe Isus cu evlavie şi cât mai des, acela se împrieteneşte cu dânsul... Isus este cel mai bun prieten al copiilor, şi vrea să stea cât mai aproape de ei... Deja de aici, de pe pământ el vrea să se afle în sufletele noastre, şi nu ne va părăsi nici după moarte, şi la sfârşitul lumii el ne va învia trupurile, pentru ca şi ele să poată fi cât mai aproape de el.
Atunci când este vorba de cumpărarea unei case, oamenii foarte bucuroşi dau o arvună, cu toate că ştiu că acea casă nu le va sluji decât în viaţa aceasta. Însă prea puţini sunt acei oameni care se gândesc serios la sfânta Împărtăşanie, ca la o arvună pentru viaţa veşnică...
Era într-o zi de luni dimineaţa. Puzderie de copii se îndreptau cu paşi repezi spre şcoală, şi povesteau care mai de care: ce-au făcut, ce-au dres, unde au fost ieri, adică duminică. Unul dintre ei spunea: „Ieri, dis-de-dimineaţă am plecat cu toată familia la mare; acasă a rămas numai bunica cu frăţiorul cel mic. Acolo, am înotat, am făcut băi de soare, până înspre seară când ne-am întors acasă”. Un altul spunea: „Ieri, am mers cu un grup de colegi la meci pentru a ne încuraja echipa favorită...”. Un al treilea spuse: „Eu, înainte de masă, am mers împreună cu Miţi şi cu Piţi, la Grădina Zoologică, iar după masă m-am dus la cinematograf”.
Însă o fată spunea: „Ieri dimineaţa, eu am fost la sfânta liturghie împreună cu mama, unde ne-am rugat şi am cântat în cor cu alte fete. Iar după masă împreună cu vreo câteva colege am trecut şi eu pe la Grădina Zoologică”.
Ceilalţi, ascultând cuvintele colegei lor au rămas ruşinaţi, pentru că îşi amintiseră de tot felul de distracţii, dar neglijaseră complet sfânta liturghie, uitaseră că duminica este ziua Domnului. Copiii aceia nu-l primeau pe Isus în sfânta Împărtăşanie, pentru că în trupurile şi în sufletele lor nu se afla arvuna vieţii veşnice, spre deosebire de colega lor.
Astăzi, primind sfânta Împărtăşanie îi vom spune lui Isus: „Îţi mulţumesc Isuse, pentru că vii în inima mea, şi ca hrană a sufletului meu, îmi dai tăria ca să pot trăi după poruncile evangheliei. Îţi mulţumesc mai ales, pentru că prin prezenţa ta în sufletul şi în trupul meu, vrei să mă pregăteşti pentru viaţa cea veşnică.
Klimeck
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu