Duminica Sfintei Treimi, era pe undeva pe-aproape. De aceea,
în timpul lecţiei de religie, o soră catehetă se adresă copiilor cu aceste
cuvinte: „Copii, acum gândiţi-vă o clipă şi apoi să-mi spuneţi, când v-aţi
întâlnit pentru prima dată în viaţa voastră cu Sfânta Treime?”
După un minut de tăcere unul dintre copii a spus că el nu-şi
aduce aminte să se fi întâlnit vreodată cu Sfânta Treime. Un altul de lângă el
spuse: „Pentru întâia dată eu am auzit vorbindu-se despre Sfânta Treime anul
trecut la o predică!...”
Una dintre fete, pe nume Monica, a completat răspunsul
colegului ei şi a spus: Ei, şi probabil noi toţi ne-am rugat către Sfânta
Treime de la vârsta de 2-3 ani, atunci când împreună cu mama făceam semnul
sfintei cruci spunând: „În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Amin!”. Sora a lăudat-o pe Monica pentru frumosul ei răspuns, deoarece toţi
copii, chiar şi cei mai mici, atunci când fac semnul crucii îşi mărturisesc
credinţa în Sfânta Treime, cu toate că nu o înţeleg.
Cu toate acestea - continuă sora - voi v-aţi întâlnit cu
Sfânta Treime chiar în pragul vieţii voastre, atunci când aţi fost botezaţi.
Aşa de pildă, Monica, colega voastră, care ne-a dat cel mai frumos răspuns -
aşa cum i-a spus mama ei - ea a fost botezată la cinci zile după ce a văzut
lumina zilei, atunci când preotul i-a întrebat pe naşii ei de la botez:
„Credeţi în Dumnezeu, Tatăl atotputernicul, Creatorul cerului şi al
pământului?”. La vremea aceea Monica nu ştia să vorbească, dar au răspuns naşii
în locul ei: „Cred”.
Apoi, preotul i-a mai întrebat „Credeţi în Isus Cristos,
Fiul săi unic...”. Şi naşii au răspuns din nou: „Cred!” În cele din urmă
preotul i-a întrebat dacă cred şi în cea de-a Treia Persoană a Sfintei Treimi:
„Credeţi în Duhul Sfânt?” Şi de data aceasta naşii au răspuns în numele
Monicăi: „Cred”.
După cele trei întrebări şi după răspunsurile respective,
preotul a turnat apa pe capul ei şi a pronunţat cuvintele: „Monica, eu te botez
în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.
Din clipa aceea, Dumnezeu locuieşte în sufletul ei cu toate
cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi, şi în felul acesta Monica a devenit
creştină şi Dumnezeu o iubeşte ca pe adevărata lui fiică. Desigur, ca oricare
prunc nou-născut, Monica, în timp ce era botezată, nu-şi dădea seama că ea
primise harul lui Dumnezeu, şi că Dumnezeu o iubea. Tot aşa de bine cum nu ştia
dacă părinţii erau sau nu erau lângă dânsa. Copiii, numai când încep să meargă
în picioare şi să vorbească, înţeleg că au părinţi, care-i iubesc, şi că există
un Dumnezeu care se îngrijeşte de ei.
Aşa s-a desfăşurat atunci lecţia de religie cu privire la
Sfânta Treime. Vom vedea acum de unde provin cuvintele pe care sfânta Biserică
le foloseşte la Botez. Acestea nu sunt altele decât acele cuvinte din
Evanghelia de astăzi. Mai înainte de a se înălţa la cer Isus a spus
apostolilor, ca să meargă în toată lumea şi să boteze toate popoarele „în
Numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Mt. 27, 19). Acestea sunt
cele din urmă cuvinte pe care le-a mai spus Isus pe pământ, care exprimă frumos
şi pe scurt credinţa noastră în Sfânta Treime.
Sfânta Treime ne sfinţeşte viaţa nu numai prin botez, dar şi
prin alte sacramente.
Sacramentul de care v-aţi apropiat imediat după Botez este
sacramentul Pocăinţei. La cea dintâi spovadă preotul v-a iertat păcatele în
Numele lui Dumnezeu, prin aceste cuvinte: „Eu te dezleg în Numele Tatălui, şi
al Fiului şi al Sfântului Duh”. Dumnezeu, unul şi întreit îi iubeşte pe copii
şi vrea ca sufletele lor să fie curate şi să trăiască în prietenie cu el. După
prima voastră spovadă au mai urmat şi altele pentru că Dumnezeu vrea totdeauna
să-i ierte pe copii, care se căiesc de păcatele lor.
Noi trebuie să avem o mare recunoştinţă şi veneraţie faţă de
Sfânta Treime, pentru prezenţa ei în viaţa noastră de toate zilele, ca şi
pentru sfinţirea noastră prin sacramente.
Metoda cea mai frecventă pentru a ne arăta dragostea şi
veneraţia faţă de Sfânta Treime este semnul crucii, pentru că aceasta este
practica de fiecare zi. Gesturile acestea, cu care ne-am obişnuit de cele mai
multe ori le săvârşim mecanic, fără să ne gândim nici la ceea ce spunem şi nici
la ceea ce facem. Nu ştiu, dacă Isus, uitându-se la noi atunci când ne facem
semnul sfintei cruci ar fi mulţumit de noi. Înseamnă oare aceasta că noi îl lăudăm
pe Dumnezeu?...
În Franţa, cu o sută şi ceva de ani în urmă, mai multe
persoane stăteau cu ochii aţintiţi asupra unei copile, care îşi făcea semnul
sfintei cruci mai înainte de recitarea rozariului. Una din aceste persoane,
fermecată de frumuseţea gesturilor ei a spus: „Ce minunat semn al sfintei
cruci! Cred că nici în cer nu s-ar putea un altul mai frumos!” Iar o altă
persoană a mai adăugat: „Nu-i nici o mirare, fiindcă însăşi Maica Domnului a
învăţat-o pe copila aceasta cum să facă semnul crucii!”. Asta s-a petrecut pe
vremea apariţiilor Sfintei Fecioare Maria la Lourdes, iar copila nu era alta
decât viitoarea sfântă Bernadeta Soubirous.
Pe voi, nu Sfânta Fecioară v-a învăţat cum se face semnul
crucii, ci mamele voastre şi preotul. Cu toate acestea, trebuie să ştiţi că ori
de câte ori faceţi semnul crucii, voi pronunţaţi aceleaşi cuvinte învăţate de
Isus prin care trebuie lăudată Sfânta Treime. De aceea semnul crucii trebuie
să-l faceţi cu toată evlavia şi cât mai corect şi, să nu vă ruşinaţi de el.
Aceasta nu este o poruncă, ci numai un obicei frumos de a face semnul crucii
atunci când treceţi prin faţa bisericii, ori prin faţa unei statui a Maicii
Domnului, a lui Isus ori a sfinţilor, înainte şi după masă.
Oricum, mai întâi de toate, trebuie să căutaţi ca, de abia
treziţi din somn, să începeţi ziua cu un frumos şi evlavios semn al crucii şi
mai înainte de culcare să o sfârşiţi tot aşa. Semnul acesta, dimineaţa va
reprezenta cererea binecuvântării Sfintei Treimi pentru toată ziua, iar seara
va fi o mulţumire pentru tot ceea ce aţi făcut bun şi frumos în timpul zilei.
Klimeck
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu