În armată, unui căpitan, i s-a descusut un nasture de la uniformă. Fiind ofiţer,
şi-a adunat compania la raport, şi, în timp ce cei o sută de oameni stăteau
smirnă, strigă: „Croitoru, un pas înainte!”. Atunci unul dintre ostaşi se
desprinse din front, iar căpitanul arătându-i nasturele îi ordonă: „Coase
imediat nasturele acesta!”. Însă soldatul răspunse: „Să trăiţi domnule căpitan,
am onoarea să vă raportez că mie îmi spune «Croitoru», dar nu sunt croitor de
meserie, ci zugrav!”.
La auzul acestor cuvinte toţi cei de faţă au început a râde.
Însă multora dintre creştini, cuvintele acestea ar trebui să le dea de gândit,
pentru că despre foarte mulţi s-ar putea spune: „Cutare sau cutare este creştin
numai cu numele” sau „Este acesta un creştin adevărat?” I se spune creştin
numai pentru că a fost botezat şi că figurează ca atare în registrele
parohiale, dar în realitate el nu este creştin, pentru că trăieşte ca un păgân,
nu după legea lui Isus.
Vom vedea acum ce înseamnă a fi un bun şi adevărat creştin.
În evanghelia de astăzi citim, că două sunt mai ales
lucrurile cele de trebuinţă pentru a fi un creştin bun, şi anume: Prietenia cu
Isus şi observarea poruncilor.
Vom vorbi mai întâi despre prietenia cu Isus.
Isus a avut mulţi prieteni în timpul vieţii sale pământeşti.
Ştiţi voi care erau aceştia? ... Da, erau apostolii, şi dintre ei mai cu seamă
Ioan, care la Cina cea de Taină, se afla atât de aproape de Isus, încât probabil
că-i auzea chiar şi bătăile inimii. Prieteni, nu-i erau numai bărbaţi, ci chiar
şi femei, aşa ca Maria şi Marta, surorile lui Lazăr, sau Magdalena. Cu toate că
evangheliile nu ne vorbesc, însă putem presupune că şi atunci când era mic,
printre copiii din Nazaret Isus avea mulţi prieteni.
Iar astăzi, cine este prieten cu dânsul? Desigur că mulţi
dintre voi sunteţi prieteni cu Isus, dar cum îi putem noi recunoaşte pe aceşti
prieteni ai lui? După părerea mea, numai din două lucruri mai importante, şi
anume:
Mai întâi de toate prietenii lui Isus nu au secrete unul
faţă de altul: sunt sinceri, se cunosc bine. În evanghelia de astăzi Isus le
spune apostolilor: „Nu vă mai numesc slugi, pentru că sluga nu ştie ce face
stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ceea ce
am auzit de la Tatăl meu” (In 15, 15). Apostolii din partea lor, pentru a fi
prieteni cu Isus căutau să-i cunoască bine învăţătura, ca şi pe el însuşi.
Acum puteţi afla cu uşurinţă dacă şi voi sunteţi prietenii
lui Isus, şi este de ajuns să răspundeţi la următoarea întrebare: „Merg eu
bucuros la lecţiile de religie, şi îl ascult cu atenţie pe preot atunci când
vorbeşte în biserică? Din când în când citesc câte un fragment din evanghelie
sau din vreo altă carte religioasă?...” Tocmai pentru că acestea sunt izvoarele
prin care putem ajunge la cunoaşterea lui Isus şi a misterelor sale.
În al doilea rând, aşa cum de altfel şi voi ştiţi, nu poate
exista nici un fel de prietenie fără a te întâlni cu prietenul. Aceasta este
cea de-a doua caracteristică a prieteniei. Timp de trei ani, apostolii nu numai
că l-au întâlnit pe Isus, dar s-au aflat totdeauna alături de el.
Acum, gândiţi-vă serios: De câte ori l-aţi primit în sfânta
Împărtăşanie şi de câte ori îl vizitaţi în biserică. Cu cât mai multe vizite îi
veţi face lui Isus în biserică, cu atât mai mult veţi deveni adevăraţii lui
prieteni.
Şi asta, pentru că prietenia, aşa cum am văzut, poate să se
dezvolte, dar totodată poate slăbi, până la dispariţia sa completă... De
obicei, prietenia slăbeşte atunci când prietenii nu se mai văd unul pe altul,
nu mai corespund şi nu-şi mai vorbesc. În felul acesta se cunosc tot mai puţin
şi devin indiferenţi. Acelaşi lucru se poate spune şi despre prietenia voastră
cu Isus.
În evanghelia de astăzi citim că pentru a fi un bun creştin
şi un adevărat prieten al lui Isus, trebuie să păzim poruncile şi mai cu seamă
porunca dragostei faţă de aproapele: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unii
pe alţii” (In 15, 17).
Cum se prezintă problema aceasta în viaţa copiilor?
Cunoscutul om de ştiinţă McEvoy, avea două fete cam de
vârsta voastră. Această familie a fost nevoită să se mute într-un alt oraş,
unde cele două surori au întâmpinat multe dificultăţi în primele lor contacte cu
noile colege. Fetele au relatat aceasta tatălui lor, care le-a dat următorul
sfat:
- Organizaţi şi voi o petrecere, la care să vă invitaţi
prietenele; în felul acesta vă veţi cunoaşte mai bine, şi o să vă apropiaţi.
- Noi n-avem prietene, răspunseră fetele.
- În cazul acesta invitaţi-le pe cele care nu vă sunt
prietene.
De fapt, existau vreo câteva colege care nu le vedeau cu
ochi buni pe fetele acestea, mai ales una, pe nume Lola. Aceasta era o fată cu
un temperament sangvinic, prost îmbrăcată, dintr-o familie de oameni săraci,
din care cauză celelalte eleve căutau să stea cât mai departe de dânsa; cele
două surori se temeau de fata aceasta, însă ascultând de sfatul tatălui au
invitat-o şi pe aceasta.
La serata aceea au venit cele mai multe dintre colegele
acestor două fete, chiar şi dintre aşa-zisele duşmane, printre care se afla şi
Lola. Părinţii şi-au ajutat fetele în organizarea seratei. Au avut o muzică
excelentă, dulciuri multe şi felurite. Fetele s-au distrat ca niciodată până
atunci, mai ales Lola, care acum era foarte veselă: râsetele ei le acopereau pe
toate celelalte.
În urma acestei serate, atitudinea colegelor de clasă s-a
schimbat foarte mult în confruntările cu cele două surori; acum Lola le
devenise cea mai bună dintre colege şi prietene.
Dar, ştiţi pentru ce era această fată mai înainte atât de
rea şi de plictisitoare?... Pentru că fiind ea cea mai săracă şi cea mai prost
îmbrăcată, nu fusese invitată niciodată de către colegele ei la vreo întâlnire;
toată clasa nu ţinea cont de dânsa, din care cauză şi ea se răzbuna. Însă
gestul acesta a ajutat-o să-şi schimbe comportarea şi să devină mai bună cu
colegele ei.
Cele două surori au urmat nu numai îndemnul tatălui lor, dar
totodată şi sfatul lui Isus, în ceea ce priveşte porunca dragostei, despre care
atât de frumos ne vorbeşte evanghelia de astăzi.
În timpul sfintei liturghii, fiecare dintre voi să vă puneţi
această întrebare: „Sunt eu un bun creştin şi prieten al lui Isus?... Cu alte
cuvinte:
- Căutaţi a-i cunoaşte bine învăţătura, care se află în
evanghelii.
- Daţi-vă toată silinţa de a fi cât mai aproape de dânsul.
- Păziţi-i poruncile, mai ales porunca dragostei...
Nu ştiu ce mă face să cred, că mulţi dintre voi, atunci când
se află în faţa Tabernacolului, vor trebui să constate, şi nu cu puţină ruşine,
că nu ştiu ce să răspundă la întrebarea aceasta: „Sunt eu, ori nu sunt
prietenul lui Isus?”. De aceea, răspunsul cel mai bun, dar în acelaşi timp şi o
bună rugăciune va fi aceasta: „Isuse, vrem să trăim în prietenie cu tine, şi
credem că vom reuşi; dar tu ştii că suntem slabi. De aceea, ajută-ne clipă de
clipă, zi de zi!”
Klimeck
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu