În unele familii se întâmplă ca tatăl, fiind constrâns de
necesităţi, să plece într-un alt oraş pentru
a căuta de lucru, sau chiar în altă ţară... La plecare întreaga familie
îl întovărăşeşte la gară sau la aeroport: mama cu toţi copiii, mari sau mici.
Fiul cel mai mărişor, vrea să ducă el valiza... Cu toţii ştiu că nu se vor mai
putea vedea o bună bucată de vreme, şi vor să-şi vorbească despre lucrurile
cele mai importante, ceea ce nu pot face din cauza emoţiei: nu-şi găsesc
cuvintele potrivite ca fiecare să explice cu cea mai mare claritate tot ceea ce
ar vrea să spună.
Când ajunge clipa despărţirii, tata face cele din urmă
recomandări copiilor. În primul rând le mai spune o dată că se vor revedea
peste câteva luni. Celui mai mare dintre copii îi spune: „La şcoală fii mai
atent, fiindcă ştiu că nu o duci prea bine. Caută să te împaci cu colegul
acela, ştii tu care, fiindcă-i un băiat foarte bun...”. Apoi i se adresează
fiicei: „Carolina, cred că-ţi dai seama că mama e cam slăbită şi nu mai poate
face faţă lucrurilor cele multe ce trebuiesc făcute; ajut-o cât poţi mai
mult...”.
Aşa cum prea bine ştiţi, copiii nu iubesc înştiinţările şi
nici sfaturile, dar în asemenea împrejurări le primesc nu numai cu bucurie, ci
chiar cu emoţii!... Apoi, se îmbrăţişează şi se despart.
La Cina cea de Taină şi Isus a voit ca să-şi ia rămas bun de
la ucenicii lui, fiindcă ştia că a doua zi va muri pe cruce. De aceea, mai
înainte de despărţire a voit să le dea anumite sfaturi şi indicaţii despre
felul cum trebuie să se poarte în lipsa lui. Până atunci, el, ca un bun
părinte, se ocupase de toate.
Desigur, că Cina cea de Taină a durat mai multe ceasuri, şi
în vremea aceea Isus a vorbit despre multe şi felurite lucrări. Sfântul Ioan
Evanghelistul, care în timpul Cinei se afla cel mai aproape de dânsul, a
transcris tot ceea ce a reţinut, aşa cum aţi auzit citindu-se în evanghelia de
astăzi.
Isus şi-a exprimat preocuparea pentru apostoli într-o
rugăciune către Tatăl ceresc. S-a rugat mai ales, ca să-i apere de răul care se
află în lume şi pentru menţinerea unităţii şi a dragostei între dânşii...
Astăzi ne vom ocupa de metoda prin care ne putem feri de rău.
Nu numai pe apostoli voia Isus ca să-i ferească de rău, ci
pe toţi oamenii, atât pe copii cât şi pe adulţi. Acum, el continuă a face aceasta
prin părinţii voştri, prin preoţi şi învăţători, dar mai cu seamă prin sfinţi.
Unul dintre aceşti sfinţi a fost sfântul Ioan Bosco, care
l-a ajutat foarte mult pe Isus în salvarea tinerilor de la moartea cea veşnică,
ferindu-i de păcat. Vrând el ca să-şi înveţe elevii cum trebuie să se poarte
faţă de oamenii răi şi cum să evite ocaziile de păcat, în una din zile le-a
povestit această anecdotă:
S-a întâmplat odată ca mai mulţi oameni să meargă într-un
sat vecin, unde în ziua aceea se ţinea un fel de târg... Ajunşi ei acolo s-au
dus de-a dreptul în piaţă unde se ţinea şi unde erau expuse fel şi fel de
mărfuri spre vânzare. Pe una dintre tarabe erau expuse o mulţime de cutiuţe,
frumos ambalate... iar proprietarul striga de zor: „Ia, neamule, cumpără medicamentul,
leacul acesta miraculos adus din Spania, care vindecă în cel mai scurt timp
orice lovitură de cal...” Oricine îşi poate închipui cât de impresionaţi au
rămas ţăranii veniţi la târg, auzind aşa ceva, şi au început să cumpere care
mai de care.
La sate se întâmplă adesea ca cineva să fie lovit de copita
vreunui cal sau a vreunui măgar, care ar putea degenera în complicaţii dintre
cele mai grave. De aceea şi oamenii le cumpărau cu cea mai mare bucurie. Pe
aceste cutiuţe era scris cu litere mari: „Se va deschide numai acasă!”.
Unul dintre ei, pe nume Gian Luigi, când a ajuns acasă, cel
dintâi lucru pe care-l făcu a fost acela de a deschide cutiuţa în care a găsit
o bucată de aţă roşie lungă de circa doi metri şi jumătate şi un bileţel pe
care scria: „Dacă vreţi să nu vă lovească măgarul sau calul, nu vă apropiaţi de
dobitocul acesta la o distanţă mai mică decât lungimea acestui fir de aţă”
Aici sfântul Ioan Bosco şi-a încheiat povestirea, spunând
copiilor aceste cuvinte: „La fel şi voi, dacă vreţi să înconjuraţi păcatul,
trebuie să staţi cât mai departe de păcat şi de oamenii răi. Desigur că un
atare îndemn nu era uşor de realizat, nici pentru oameni în vârstă şi nici
pentru copii, însă aşa ceva era de o absolută trebuinţă.
Într-o zi preotul i-a întrebat pe copii dacă puteau sta cât
mai departe de oamenii răi şi să nu vorbească cu ei.
Unii spuneau: „Da, trebuie să stăm cât mai departe de
asemenea oameni, pentru a nu ne molipsi de la ei de multe apucături rele. Asta
o ştim nu numai din ceea ce ne spun părinţii, dar chiar şi din propria noastră
experienţă”.
Însă, alţii susţineau exact contrariul: „Noi nu trebuie să-i
înconjurăm pe cei răi. Trebuie să stăm cât mai aproape de ei, să le vorbim, să
le dăm pildă bună, căci dacă cei răi se vor întovărăşi numai cu cei de teapa
lor, aceştia nu se vor mai îndrepta niciodată; vor deveni chiar şi mai răi...”.
Apoi, copiii aceştia mai spuneau: „Isus îi iubea pe păcătoşi, mânca împreună cu
ei, şi aşa, îi învăţa şi-i convertea!”
Acum, după părerea voastră, care din aceste două grupuri de
copii avea dreptate?
În cele din urmă, preotul le-a rezolvat această problemă în
felul următor: „Într-adevăr, Isus stătea de vorbă cu vameşii lacomi de averi şi
cu fariseii făţarnici. Nu le înconjura nici pe anumite femei, a căror purtare
lăsa de dorit, şi în felul acesta a făcut mulţi sfinţi chiar şi dintre
păcătoşi. Vorbind cu păcătoşii, Isus nu s-a molipsit de păcătoşenia lor, ci i-a
convertit, i-a întors la calea cea bună.
De aceea, dragii mei, voi nu vă puteţi asemăna nici cu Isus
şi nici cu sfinţii, şi în loc de a-i converti pe cei răi, s-ar putea ca să fiţi
voi pervertiţi, şi asta mai ales atunci când este vorba de persoane adulte,
care nu numai că nu se tem de păcat, dar care chiar se laudă cu păcătoşeniile
cele mai mari.
Totuşi - continuă preotul - şi chiar nici nu trebuie
înconjuraţi cei răi în una şi aceeaşi măsură. Spre exemplu, dacă unul ar avea
un frate rătăcit sau o soră mai puţin bună, unul ca acesta nu se poate despărţi
de ei, dar fiind bine pregătit şi prin purtarea lui corectă, îi poate atrage şi
pe aceştia la calea cea dreaptă.
Însă, cu rugăciune, voi îi puteţi ajuta pe toţi, mici şi
mari, aşa cum a făcut Isus la Cina cea de Taină, care s-a rugat atât pentru
apostoli, cât şi pentru cei care trebuiau să se convertească. Deci, trebuie să
ne rugăm pentru bunicii, străbunicii şi părinţii noştri, pentru că ei au crezut
cuvintelor apostolilor şi a urmaşilor lor. Isus s-a rugat pentru toţi copiii:
s-a rugat pentru voi, care vă aflaţi astăzi în biserică; s-a rugat pentru
copiii negri din Africa şi pentru cei din Asia.
Isus s-a rugat pentru noi toţi, pentru a ne feri de răul
care există în lume şi pentru ca să trăim în pace şi în dragoste. De aceea,
trebuie să-i fim recunoscători lui Isus şi să căutăm a uni rugăciunile noastre
cu ale lui.
Klimeck
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu