Vacanţa se apropia cu paşi repezi. Copiii erau nespus de
fericiţi, pentru că peste puţine zile nu vor mai avea nici un fel de bătaie de cap
cu lecţiile, şi aşa vor avea zile întregi libere. Unii se gândeau să plece la
munte, alţii la mare, iar alţii, să-şi petreacă vacanţa la ţară, pe marginea
vreunui lac.
Unul dintre ei, pe nume Gianni, trebuia să meargă la munte
pentru o lună şi era foarte recunoscător părinţilor pentru organizarea acestei
vacanţe. La plecare era nespus de vesel şi mulţumit.
De fapt, vacanţa i-a fost frumoasă, dar cu trecerea
timpului, a început să-l încolţească dorul de casă, pentru că îşi iubea foarte
mult părinţii. La întoarcere i-a găsit în gară, aşteptându-l. După ce le-a
sărutat mâna şi i-a îmbrăţişat, le-a spus: „Când am plecat de acasă eram foarte
bucuros şi vesel, însă acum când vă revăd mă simt mai bine şi sunt chiar mai
vesel”.
Întreaga noastră viaţă se aseamănă cu vacanţa lui Gianni, cu
singura deosebire că nu durează numai o lună sau două, ci mulţi şi mulţi ani.
Aventura fiecăruia dintre noi începe odată cu ziua naşterii noastre... Noi ne
putem socoti ca plecaţi din casa lui Dumnezeu, şi plecaţi undeva printre
străini! Voi nu aveţi de unde şti, dar pentru părinţii voştri, naşterea voastră
a fost o zi plină de bucurie.
Din ziua aceea, călătoria vieţii voastre a început pe căi
diferite. Uneori, acestea sunt plăcute şi frumoase, dar din păcate, de multe
ori trebuie să mergeţi pe drumuri grele, anevoioase, întortocheate şi
alunecoase. Poate că mă veţi întreba: „Când se va sfârşi această călătorie?”
Trebuie să ştiţi că această călătorie nu se va sfârşi decât în ceasul morţii,
pentru că numai atunci ne vom reîntoarce în casa Tatălui, adică în cer.
Reîntoarcerea aceea din călătoria voastră de pe pământ,
pentru voi ar trebui să fie mult mai veselă şi mai plăcută decât reîntoarcerea
lui Gianni printre ai lui, pentru că Dumnezeu este cu mult mai bun şi ne
iubeşte mai mult decât cei mai buni părinţi din lume.
Viaţa noastră ar trebui să se asemene cu viaţa lui Isus. Mai
înainte de Înălţarea sa la cer el a spus: „Am ieşit de la Tatăl şi am venit în
lume, acum las lumea şi mă duc la Tatăl” (In 16, 28).
Desigur, voi ştiţi când a venit Isus în lume. Da, atunci
când s-a născut la Betleem. Mai ştiţi că a trăit pe pământ treizeci şi trei de
ani. Timp de treizeci şi trei de ani a locuit la Nazaret împreună cu Maria,
Mama lui şi cu Iosif. Pe vremea aceea erau alte vremuri mai grele, mai grele
din anumite puncte de vedere. Pe atunci nici un copil din Ierusalim sau din
Nazaret nu-şi petrecea vacanţele la munte sau la mare. Singurele călătorii în
afara Nazaretului erau pelerinajele la Ierusalim. Desigur că oamenii nu mergeau
cu trenul, cu maşina sau cu avionul, ci pe jos, sau în cel mai bun caz călare
pe cămile ori pe măgari.
Mai apoi, timp de trei ani Isus a predicat evanghelia, adică
vestea cea bună a dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. Şi în cele din
urmă şi-a dat viaţa pentru mântuirea noastră. Acum putea să spună liniştit că
şi-a îndeplinit misiunea încredinţată lui de către Tatăl ceresc. Apoi,
patruzeci de zile după ce a înviat din morţi s-a urcat la cer, şi a încetat de
a mai fi printre noi în mod văzut.
Sunt unii copii care în rugăciunile lor zilnice, recită nu
numai „Tatăl nostru...”, ori „Bucură-te, Marie” ci şi „Cred în Dumnezeu...”.
Copiii aceştia spun: „... S-a înălţat la cer şi şade la dreapta lui Dumnezeu,
Tatăl Atotputernicul...”. În lectura de astăzi am auzit citindu-se cum s-a
înălţat Isus la cer. Să vedem acum ce înseamnă a şedea la dreapta Tatălui.
Voi ştiţi deja că aici este vorba despre o imagine, despre o
asemănare, luată din viaţa noastră de toate zilele. În casele noastre, atunci când
avem cinstea să primim vreun oaspete, tatăl, capul familiei îl aşează la
dreapta lui, pentru a-i da cinstea cuvenită. Persoanele cele mai marcante din
cer sunt: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. În limbajul nostru omenesc spunem că Isus
„şade la dreapta Tatălui”, dar asta numai pentru a ni-l închipui în mod
omenesc. Asta nu înseamnă câtuşi de puţin că în cer este şi o sală grandioasă
cu o masă mare în mijloc, şi că acolo, pe un tron de aur s-ar afla Tatăl, adică
Dumnezeu Tatăl, avându-l pe Isus la dreapta şi pe Sfântul Duh la stânga.
Aici, pe pământ, noi nu putem şti niciodată cu exactitate
cum este cerul. Nimeni nu poate privi înlăuntrul cerului cu luneta sau cu
binoclul şi să dea detalii cum este acolo, pentru că cerul nu este un castel
sau o fortăreaţă cu porţi ferecate şi cu ferestre. Însă noi ştim că cerul este
foarte frumos şi că atunci când vom fi acolo, vom fi nespus de fericiţi. Este atât
de frumos încât sfântul Paul nici nu a găsit cuvinte mai potrivite decât
acestea pentru a ni-l descrie: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea
nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a
pregătit Dumnezeu pentru cei care-l iubesc” (1 Cor. 2, 9). Oricum, important
este de a intra în cer, nu de a şti de pe acum cum este acolo. Ceea ce ştim cu
siguranţă este că Isus vrea să ne primească pe toţi în cer şi să fim fericiţi
pentru totdeauna. Asta a şi spus-o el mai înainte de a se înălţa la cer: „În
casa Tatălui meu sunt multe lăcaşuri. Dacă nu ar fi aşa v-aş fi spus: Mă duc să
vă pregătesc un loc?” (In. 14, 2).
Cum trebuie să ne pregătim la marea călătorie pentru cer?
Bătrânii, după o anumită vârstă, obişnuiesc a spune: „De-acum, trebuie să mă
pregătesc de drum, pentru că am de făcut o cale lungă fără de întoarcere!...”
Voi sunteţi tineri, nu trebuie să vă pregătiţi pentru a
pleca în această călătorie fără de întoarcere; nu trebuie să vă faceţi
bagajele... Dar cu toate acestea, bagajul pe care-l veţi lua atunci trebuie
să-l pregătiţi întreaga voastră viaţă. Aşadar, trebuie să vă gândiţi bine ce
anume va trebui să luaţi cu voi atunci când vă veţi prezenta în faţa lui
Dumnezeu. Vă voi aminti doar pe scurt lucrurile de primă necesitate. Acestea
sunt: rugăciunea zilnică, care, dimineaţa reprezintă un salut adresat lui
Dumnezeu, un fel de „Bună dimineaţa”, iar cea de seară e ca un fel de „Noapte
bună”. Apoi sfânta liturghie duminicală, spovada, împărtăşania cât mai deasă,
şi în cele din urmă, faptele bune cât mai multe.
Dar ce va trebui să lăsaţi voi pe pământ? Care sunt
obiectele pe care Isus nu le primeşte în cer?
Sfântul Augustin spune: „În cer nu va intra nici mândria,
nici mânia, nici zgârcenia, nici necurăţia... Împotriva acestora trebuie să vă
luptaţi toată viaţa şi să căutaţi a vă debarasa de ele. La aceasta trebuie să
ne ajutăm reciproc, unul pe altul. Veşnic împreună, vom căuta a face fapte bune
şi a trăi după evanghelie... Dacă aceasta va fi comportarea noastră, la timpul
hotărât ne vom întâlni cu Isus în casa Tatălui şi a Creatorului nostru, acolo
unde ne aşteaptă el.
Klimeck
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu