Desigur că nu se află nici unul printre voi, care să nu fi
trecut măcar o singură dată printr-o grădină cu pomi roditori, bineînţeles, nu
la furat. Acolo, aţi admirat merele, perele, caisele, prunele, etc., care
începuseră să dea în copt... Sunt sigur că aţi fost şi prin vii, prin care aţi
putut admira strugurii mari şi frumoşi, care, parcă vă făceau cu ochiul...
- Cum se pot dezvolta şi maturiza strugurii?
- Strugurii se dezvoltă şi ajung la maturizare, numai dacă
sunt într-o strânsă legătură cu viţa şi cu mlădiţele, din care-şi trag viaţa,
aroma şi dulceaţa.
Poate că vi s-a întâmplat vreodată să intraţi în vreo vie
sau în vreo grădină cu pomi roditori în urma unui uragan, a unei ploi cu
grindină. Mai pot ajunge la maturitate fructele care au fost scuturate şi
desprinse din pomi? Desigur că nu!...
Cu ani în urmă am citit o poveste fantastică, în care era
vorba despre o convorbire dintre o viţă şi o mlădiţă, şi mlădiţa îi spunea
viţei:
- Eu vreau să fiu liberă şi independentă; de aceea, de azi
înainte, eu mă despart de tine!
- N-am nimic împotrivă, poţi să te desparţi; eşti liberă,
spuse viţa.
Şi aşa, mlădiţa s-a despărţit de viţa mamă. Dar ce s-a ales
de libertatea ei? N-a mai adus roade pentru că s-a uscat, iar gospodarul a
aruncat-o în foc şi a ars.
Dar, pentru ce vorbim noi în duminica aceasta despre
asemenea lucruri?
Vorbim despre asemenea lucruri pentru că am citit în
evanghelie, că Isus se aseamănă pe el însuşi cu viţa, iar pe noi creştinii ne
aseamănă cu mlădiţele, pe care trebuie să se maturizeze strugurii cei frumoşi
şi delicioşi, care nu pot fi altceva decât faptele noastre cele bune.
Ce se va întâmpla cu noi dacă ne vom separa de Isus prin păcate?...
În cazul acesta nu vom mai face nici o faptă bună, aşa ca mlădiţa cea uscată
care s-a despărţit de viţă. Înţelegeţi acum pentru ce despărţirea de Isus din
cauza păcatului este cea mai mare nenorocire, pentru că atunci nu vom mai fi în
stare să mai facem nici o faptă bună care să fie meritorie pentru cer.
Ia să vă gândiţi voi acum: un ram sau un crac de copac,
odată desprins de tulpina lui, mai poate el fi lipit la loc, în aşa fel încât
să înverzească, să înflorească şi să rodească? Nu. Aşa ceva este cu neputinţă.
Dar ce vom spune despre noi? În privinţa aceasta noi ne aflăm într-o situaţie mult
mai bună. Dacă din cauza oamenilor răi sau a unei ispite ne desprindem de Isus
prin săvârşirea unui păcat de moarte, noi ne putem din nou alipi la viaţa lui
divină!... Cum? Prin sacramentul Spovezii.
Mlădiţele sunt unite între ele prin alte mlădiţe. De obicei,
cele mici îşi primesc limfa dătătoare de viaţă prin mlădiţele cele mari, exact
aşa ca şi în viaţa omului. Foarte des se întâmplă ca alţii să ne ajute pentru a
ne putea apropia de Isus. În cea mai mare parte dintre cazuri, aceştia sunt
părinţii, preoţii, învăţătorii sau chiar şi alţi oameni de bunăvoinţă.
În una din zile episcopul Kettler celebra sfânta Liturghie
într-o mănăstire de călugăriţe. În vreme ce dădea sfânta Împărtăşanie unei
călugăriţe în vârstă, îşi aduse aminte că se mai întâlnise o dată cu acea
fiinţă, dar nu ştia nici unde şi nici când.
După liturghie episcopul s-a întreţinut preţ de câteva
minute cu surorile, dar printre ele nu a văzut-o şi pe sora cea bătrână. Cerând
explicaţii, superioara i-a spus că sora aceasta lucrează la bucătărie şi că
plăcerea ei cea mai mare este să nu vorbească cu nimeni. După plecarea tuturor
surorilor, episcopul a chemat şi pe bătrâna soră. După ce i-a pus câteva
întrebări la munca ei de toate zilele, a întrebat-o şi cu privire la rugăciune
că pentru cine anume se roagă. Sora răspunse că toată munca şi suferinţele ei le
oferă pentru sfânta Biserică: „un ceas pentru sfântul părinte papa, un altul
pentru episcopi, un al treilea pentru preoţi şi misionari... şi aşa mai
departe. Iar în timpul nopţii, mai spuse, mă rog timp de un ceas pentru toţi
băieţii şi pentru toate fetele, care trebuie să devină preoţi, călugări şi
călugăriţe, care momentan, nici nu se gândesc la aceasta!”
Episcopul a binecuvântat-o pe sora aceasta şi a îndemnat-o să
se roage în continuare, iar la ieşire i-a spus maicii superioare: „Eu îmi
datorez convertirea, renunţarea la viaţa lumească ca şi vocaţia mea preoţească,
acestei surori, pentru că în timpul unei petreceri, a unui bal, sora aceasta mi
s-a arătat exact aşa cum este ea. Mă privea insistent cu nişte ochi de dojană
dar şi de compătimire în acelaşi timp. Apoi, a dispărut. Astăzi, pe când
împărţeam sfânta Împărtăşanie, am recunoscut imediat acea fiinţă care mi s-a
arătat atunci în persoana acestei surori. Rugăciunile ei mi-au obţinut
convertirea şi chemarea mea la viaţa preoţească. Ea nu ştie nimic despre
aceasta şi nici să nu-i amintiţi...
Iată o frumoasă pildă de meditaţie, de intervenţie dintre
Isus şi Kettler... Sora i-a unit prin rugăciunea ei, tot aşa cum o mlădiţă
sănătoasă, întăreşte şi dă viaţă altei mlădiţe mai tinere şi mai firave.
Dacă aţi da o privire retrospectivă asupra vieţii voastre,
desigur că şi voi v-aţi afla în situaţia aceasta, chiar dacă nu într-un cadru
atât de uimitor. Odată un preot a fost acela, care prin sfaturile şi dezlegarea
lui v-a întărit voinţa slăbită de a face binele; altă dată părinţii v-au
înştiinţat şi v-au ajutat să aflaţi calea evangheliei. Uneori chiar părinţii şi
prietenii voştri au jucat rolul de buni mediatori.
Mai gândiţi-vă, dacă în viaţa voastră vi s-a întâmplat ca să
puteţi ajuta pe cineva cu vreun cuvânt bun, cu rugăciunea şi cu fapta cea bună.
O dată cu dezvoltarea, voi ar trebui să vă ocupaţi mai mult de alţii. Nu
trebuie să fiţi ca acei copii, care-şi păzesc cu străşnicie jucăriile, pentru
ca nimeni să nu se atingă de ele. Celor micuţi le este iertată această
comportare, dar nu şi celor mari aşa ca voi, căci atunci v-aţi asemăna cu Cain,
fiul lui Adam, care în clipa când a fost întrebat unde este fratele lui, el a
răspuns: „Nu ştiu. Sunt eu oare, păzitorul fratelui meu?” (Gn 4, 9).
Am toată convingerea că printre voi nu există asemenea
egoişti, şi asta, pentru că voi căutaţi de a fi cât mai aproape de Isus şi de a
fi uniţi cu el, aşa cum sunt mlădiţele cu viţa. Cel care stă cât mai aproape de
Isus şi îl iubeşte, acela va primi de la el puterea de a-l iubi pe dânsul şi pe
aproapele său.
Cu toate acestea voi ştiţi că această unire cu Isus, cu
foarte mare uşurinţă poate slăbi. Atunci când nu ne mai rugăm şi nu mai facem
fapte bune, devenim ca acea mlădiţă, care a fost tăiată şi dezlipită de viţă,
care se vestejeşte şi se usucă.
În cazul acesta ce trebuie făcut pentru a întări legătura
slăbită. Cred că asta nici n-ar trebui să v-o mai spun, fiindcă voi ştiţi că
trebuie să vă rugaţi în fiecare zi seara şi dimineaţa ca şi în timpul zilei
prin rugăciuni scurte, pentru această convorbire a noastră cu Isus ne face să
fim cât mai aproape de el cu gândul şi cu inima.
Participând la sfânta Liturghie şi împărtăşindu-ne, acesta
este un mijloc dintre cele mai bune pentru a nu pierde contactul cu dânsul.
Aici nu este vorba numai de o convorbire cu Isus, ci participând noi la
liturghie, îl primim în inimile noastre şi ne unim strâns cu dânsul. Prin
sfânta Împărtăşanie, devenim asemenea mlădiţelor verzi şi sănătoase strâns
legate de viţă pentru că numai asemenea mlădiţe vor aduce roade multe, rodul
faptelor bune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu