DUMINICA A XXX-A DE PESTE AN (C)

 

Tema

Avem nevoie de Dumnezeu

 Obiect

Se pot folosi câteva cuburi pentru a construi un turn spre exemplificare sau ceva asemănător

 

EVANGHELIA

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 18,9-14

În acel timp, Isus a mai spus această parabolă unora care se credeau în sine drepţi şi-i dispreţuiau pe alţii: 10 "Doi oameni au urcat la templu, ca să se roage: unul era fariseu, iar celălalt, vameş. 11 Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta. 12 Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig». 13 Vameşul, în schimb, stând departe, nici măcar nu îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer. Îşi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosul!» 14 Vă spun că a coborât la casa lui îndreptăţit mai degrabă acesta decât celălalt; căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat".

Cuvântul Domnului

 

ÎNVĂȚĂTURA

 Învățătura cuvântului lui Dumnezeu în aceste ultime trei duminici privește întotdeauna rugăciunea. Ce aspecte sunt scoase în evidență?

Duminica a XXVIII-a: rugăciunea de mulțumire (Evanghelia celor 10 leproși);

Duminica a XXIX-a: rugăciunea constantă și încrezătoare (parabola văduvei și a judecătorului);

Duminica a XXX-a: rugăciunea umilă și fraternă (parabola fariseului și a vameșului).

Astăzi avem, deci, rugăciunea umilă și fraternă.

Fiecare copil, la un moment dat în viață, s-a jucat cu anumite cuburi pentru a construi ceva. Încă îmi amintesc cum mă distram când eram copil construind diferite lucruri din aceste cuburi. Un lucru pe care mi-l amintesc foarte bine este că obișnuiam să concurez cu un alt copil pentru a vedea cine poate construi cel mai înalt turn. Cel care putea stivui cele mai multe cuburi, fără ca turnul să cadă, era câștigătorul. Ați jucat vreodată jocul ăsta?

 Când turnul devenea prea înalt ce se întâmpla? Corect, se prăbușea!

 Isus i-a învățat pe ucenicii săi că, ori de câte ori oamenii cred că sunt atât de buni încât nu au nevoie de Dumnezeu, se îndreaptă spre o prăbușire totală.

 Ia două cuburi și folosește-le pentru exemplifica parabola. Un cub va fi fariseul, iar celălalt va fi vameșul. Ține în mână cubul corespunzător în timp ce vorbești.

 Isus a povestit despre doi bărbați care au mers la templu. Un templu este ca o biserică. Unul dintre bărbați s-a lăudat cu toate lucrurile mărețe pe care le-a făcut și i-a mulțumit lui Dumnezeu că nu era ca ceilalți oameni, păcătoși.

 Celălalt om, în loc să se laude cu cât de mare era, i-a cerut cu umilință lui Dumnezeu să-l ierte pentru toate momentele în care nu a reușit să fie genul de persoană pe care Dumnezeu îl dorea.

 Acest om știa că nu putea face niciodată suficiente lucruri bune pentru a fi la fel de sus ca Dumnezeu. Acest om știa că avea nevoie de Dumnezeu.

 Isus nu a fost deloc impresionat de toată lăudăroșenia primului om. La urma urmei, când comparăm bunătatea noastră cu bunătatea lui Isus, pur și simplu ne dăm seama că nu ne putem compara.

 Isus ne arată astăzi în mod deosebit două tipuri de rugăciune. Care?

Cea a fariseului, care crede că îl laudă pe Dumnezeu crezându-se bun și disprețuindu-i pe alții;

Și cea umilă a vameșului.

Care dintre cele două tipuri de rugăciune îi este plăcut lui Dumnezeu și de ce?

Tipul de rugăciune al vameșului, pentru că se roagă cu umilință, căință și încredere în Dumnezeu.

În ce parte a Liturghiei suntem invitați în mod deosebit să urmăm exemplul vameșului?

În liturgia penitențială și înainte de a primi sfânta Împărtășanie.

Domnul, părintele tuturor, ascultă întotdeauna rugăciunea celor umili, este aproape de cei care au inima rănită, îi iartă cu bucurie pe cei care se căiesc.

 Isus, în rugăciunea sa adresată Tatălui, îi recomandă deseori pe frații săi, care suntem noi. Nu se rușinează de ei, mijlocește pentru ei: „Tată, iartă-i pentru că nu știu ce fac”.

Dumnezeu nu suportă ca, vorbind în rugăciune cu el, să vorbim rău despre fiii săi, frații noștri.

Rugăciunea creștină, pentru a-i fi plăcută lui Dumnezeu, pe lângă faptul că trebuie să fie făcută cu un spirit filial, trebuie să fie și fraternă, și solidară cu ceilalți, mai ales cu cei din urmă și cu cei suferinzi.

Numai Dumnezeu este cu adevărat bun.

 Nimeni să nu creadă că este mai bun decât alții și, mai ales, să nu-i disprețuiască pe alții ca și cum ar fi mai răi decât el. Judecata îi aparține lui Dumnezeu, noi trebuie să-l ajutăm pe cel care greșește.

Cine se laudă cu propria bunătate (putere, bravură, capacitate, haine, bani, frumusețe etc.) este asemenea păunului, care ridică coada pentru a-și arăta penele frumoase.

Deoarece rugăciunea creștină trebuie să fie țesută cu iubire fraternă, dacă vrei să fii ascultat de Dumnezeu, amintește-ți:

Când te rogi, iartă! (cf. Mc 11,25);

Înainte de rugăciune, împacă-te, apoi adu-ți darul la altar (cf. Mt 5,23);

Amintește-i Domnului pe cei dragi ție, pe prietenii tăi, dar și pe cei păcătoși, pe cei care sunt departe de tine și disprețuiți de alții.

 

Sfântul Bernard, conform Regulei, la sunetul clopoțelului, s-a dus în cor împreună cu călugărul său. Dar în acea noapte a avut o viziune.

La începutul Laudelor a văzut coborând din cer o mulțime de îngeri, așezați fiecare alături de un călugăr, deschizând cartea vieții și scriind. A contemplat mai bine și a descoperit că unii îngeri scriau cu litere de aur, alții cu caractere de argint, alții cu cerneală, iar alții cu apă.

A întrebat:

– Îngerilor din cer, de ce nu scrieți toți la fel?

Un înger frumos a răspuns în numele tuturor:

– Scriem cu aur rugăciunile făcute cu credință și cu iubire, cu argint pe cele care sunt făcute numai cu credință, cu cerneală rugăciunile recitate doar cu atenție și cu apă pe cele făcute numai cu buzele.

 

Tată ceresc, te rugăm să ne ajuți să ne amintim că atunci când ne clădim viața pe propriul orgoliu, ne îndreptăm spre o cădere. Fă să nu uităm niciodată că avem nevoie de tine și ajută-ne să ne rugăm așa cum tu ai făcut-o, cu iubire. Amin.