sâmbătă, 18 octombrie 2025

DUMINICA A XXIX-A DE PESTE AN (C)

 


Tema

Câteodată renunțăm prea repede la rugăciune

 Obiect

Se pot folosi stickere cu mesajul „Nu renunţa niciodată” sau ceva asemănător

 

EVANGHELIA

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 18,1-8

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi o parabolă referitor la datoria de a se ruga întotdeauna şi de a nu se descuraja: 2 "Într-o cetate, era un judecător care nu se temea de Dumnezeu şi căruia nu-i era ruşine de oameni. 3 Şi mai era în cetatea aceea o văduvă care venea la el şi-i spunea: «Fă-mi dreptate împotriva duşmanului meu!» 4 Dar, mult timp, el nu a voit. Apoi şi-a zis: «Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mi-e ruşine, 5 pentru că nu mă lasă în pace, îi voi face totuşi dreptate văduvei acesteia, ca să nu vină şi să mă tot bată la cap»". 6 Iar Domnul a zis: "Aţi auzit ce a spus judecătorul nedrept! 7 Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor săi care strigă zi şi noapte către el, chiar dacă-i face să aştepte? 8 Vă spun că le va face dreptate repede. Dar când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?"

Cuvântul Domnului

 

ÎNVĂȚĂTURA

 Știţi ce face un judecător? Un judecător îi ajută pe oameni să știe ce este corect. Isus a spus în parabola de astăzi că femeia i-a cerut judecătorului să îi facă dreptate: „Fă-mi dreptate împotriva duşmanului meu!”

 La început, judecătorul a refuzat să facă ceva, dar femeia a insistat. În cele din urmă, judecătorul, datorită insistenţei femeii, i-a făcut dreptate.

După ce Isus a terminat parabola, a spus: „Învățați o lecție de la judecător. Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor săi care strigă zi şi noapte către el, chiar dacă-i face să aştepte? Vă spun că le va face dreptate repede.”

 Te-ai aflat vreodată într-o situație atât de grea încât nu voiai decât să renunți? Poate că ai avut probleme cu temele. Poate că tu și un prieten ați avut o neînțelegere și pur și simplu nu ați putut să o rezolvați. Sau poate că unul dintre colegii tăi de clasă a continuat să fie nepoliticos cu tine. Aţi avut asemenea situaţii? Sau în ce altă situaţie v-aţi aflat şi aţi vrut să renunţaţi?

 De ce ne-a povestit Isus această parabolă?

Pentru a-i spune Bisericii să nu se descurajeze nici chiar în perioadele de persecuţie, să nu se descurajeze în faţa dificultăţilor.

Pentru a-i spune fiecăruia dintre noi, şi atunci când suferim şi lucrurile merg rău: „Nu vă pierdeţi curajul: vă iubesc şi voi fi cu voi. Vă voi ajuta cu siguranţă.”

 Isus a întâmpinat multe suferinţe, dar nu a obosit să se roage Tatălui: „Nu voinţa mea, ci a ta să se facă”, şi la sfârşit Dumnezeu „i-a făcut dreptate”, înviindu-l din morţi.

Viaţa cu Dumnezeu este posibilă în credinţă.

Rugăciunea este făcută pentru a-i spune lui Dumnezeu, nu: „Vino alături de mine, vino să faci voinţa mea”, ci: „Doamne, ajută-mă să mă aşez lângă tine, să fac voinţa ta, chiar dacă mi se cer jertfe”.

Bisericii şi creştinului nu trebuie să le lipsească niciodată încrederea absolută în Dumnezeu. Dacă chiar şi omul cel mai rău cedează în faţa celui care îi aminteşte plin de curaj şi continuu datoria sa, Dumnezeu, care este judecător drept şi tată bun, nu-l va asculta şi îl va mântui (îi va face dreptate) pe cel care se încrede în întregime în el?

„Dumnezeu ştie totul, Dumnezeu poate totul, Dumnezeu mă iubeşte şi are grijă de mine, nu trebuie să mă tem de nimic, nu pot să nu mă încred în el”. De aceea, „sunt liniştit şi senin, ca un copil în braţele mamei sale. Mă odihnesc în Dumnezeu ca un copil.” (Ps 139)

 De ce Dumnezeu nu ascultă de multe ori anumite rugăciuni ale noastre: „Ajută-mă să fiu promovat.. Fă ca să meargă bine testul la oră… Vindecă-mă etc.?” Dumnezeu nu ni se substituie şi este asemenea părinţilor buni: nu le dau copiilor totul, ci numai ceea ce foloseşte la dezvoltarea lor. Dumnezeu nu este pentru noi o asigurare împotriva problemelor, dar întotdeauna şi cu siguranţă este „ajutorul” cel mai bun şi mai potrivit pentru creşterea noastră umană şi creştină.

 Dar este o rugăciune care va fi ascultată întotdeauna şi cu siguranţă de Dumnezeu, când vine dintr-o inimă sinceră şi disponibilă: cererea Duhului său bun: „Dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi lucruri bune copiilor voştri, cu atât mai mult Dumnezeu, Tatăl vostru, îl va da pe Duhul Sfânt celor care i-l vor cere” (Lc 11,13).

Atenţie: când îl întrebi pe Dumnezeu „de ce nu vrei să mă asculţi?”, gândeşte-te dacă nu cumva chiar tu nu-l asculţi pe Dumnezeu.

Cu Dumnezeu nu trebuie să faci ca la „automate”: introduci fisa şi ies caramele. Cu Dumnezeu trebuie să ai răbdare, aşa cum şi el are răbdare cu noi.

 Ceea ce vrea Isus să învățăm din această parabolă este că Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc, ne iubește și vrea să facă lucruri frumoase pentru noi. El vrea ce este mai bine pentru noi și are înțelepciunea de a ști ce este mai bine.

 Dar nu uitați, lui Dumnezeu îi place să ne audă cerând, nu doar o dată, ci mereu, insistând. El nu vrea să cerem o dată și apoi să renunțăm!

 În timpul unei furtuni teribile, un copil se juca pe navă.

L-au întrebat:

– Nu-ţi este frică?

A răspuns:

– Nu, pentru că tatăl meu comandă nava!

 Dați fiecărui copil un sticker „Nu renunța niciodată”.

 Dragă Tată, învață-ne să ne rugăm, și învață-ne să fim răbdători și perseverenți în rugăciune. Dacă dorim lucruri bune, amintește-ne că trebuie să ne rugăm mereu. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu