POMENIREA TUTUROR CREDINCIOŞILOR RĂPOSAŢI

 

Tema

„Dumnezeu este întotdeauna cu noi: iubirea sa este mai puternică decât moartea”

 Obiect

Se poate face referire la lumânarea pascală și la vizitarea cimitirului

 EVANGHELIA

 Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 6,37-40

 

În acel timp, Isus le-a spus mulţimilor: "Tot ce-mi dă Tatăl va veni la mine, iar pe cel care vine la mine nu-l voi da afară, 38 căci m-am coborât din cer nu ca să fac voinţa mea, ci voinţa celui care m-a trimis; 39 şi aceasta este voinţa celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă. 40 Pentru că aceasta este voinţa Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul şi crede în el să aibă viaţa veşnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă".

Cuvântul Domnului

 

ÎNVĂȚĂTURA

 Astăzi este „sărbătoarea” celor care nu mai sunt în viață pe acest pământ. De ce această „sărbătoare”?

Pentru că Isus celebrează Paștele împreună cu ei și pentru ei. Acel Isus care a înviat din morți și care a învins moartea: „Eu sunt învierea și viața!”

„Cred că voi învia: acest trup al meu îl va vedea pe Mântuitorul”.(Iob)

 Viața este ca o zi lungă, timp prețios în care putem să-l ascultăm pe Isus care ne cheamă să mergem împreună cu el.

Isus a pregătit un loc pentru noi în paradis. Împreună cu el trăiește Maria, care a mers înaintea noastră cu trupul ei glorios. Ea ne așteaptă ca o mamă ce își așteaptă toți copiii.

Cu ei sunt sfinții, cei dragi ai noștri care au murit în harul Domnului și atâția alții pe care nu-i cunoaștem. Ei ne ajută cu rugăciuni, ca să putem trăi încă de pe acum fideli lui Isus și să ne pregătim pentru sărbătoarea fără sfârșit, în paradis. Când va veni ziua morții, viața nu ne va fi luată, ci transformată.

 Într-o lume nouă, vom merge în întâmpinarea lui Isus, fiecare pentru a primi răsplata în funcție de ce a făcut pe acest pământ.

Să ne străduim, de aceea, să facem încă de astăzi ceea ce Isus așteaptă de la noi. Cel care o uită, riscă să rămână singur și trist, departe de Dumnezeu pentru totdeauna.

 Dumnezeu ne-a creat pentru o viață care nu are sfârșit: ne-a dăruit un suflet nemuritor și trupul nostru va învia.

Cred în împărtășirea sfinților, aștept învierea morților și viața veșnică. Iubirea Domnului este fără de sfârșit.

 Domnul va veni într-o zi pentru a conduce oile „milostive”, care stau la dreapta sa, în împărăția sa. El va șterge lacrimile noastre și nu va mai fi moarte, nici jale, nici plângere. Vom fi uniți și fericiți cu el și cu toți cei dragi ai noștri pentru totdeauna.

 „Tot ce-mi dă Tatăl va veni la mine, iar pe cel care vine la mine nu-l voi da afară, căci m-am coborât din cer nu ca să fac voinţa mea, ci voinţa celui care m-a trimis.”

Ceea ce vedem aici este Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul în acord cu privire la acest plan măreț de mântuire pentru tine și pentru mine.

Uneori avem această imagine a lui Isus ca fiind blând și cald și care chiar a murit pentru noi.

Dar ne putem uita la Dumnezeu Tatăl, ne putem gândi că este înfricoșător și plin de mânie și judecată. Vedem potopul... și da, Dumnezeu nu poate tolera păcatul.

Pe bună dreptate, el nu poate accepta păcatul, dar de aceea l-a trimis pe Isus. Ca să se poată ocupa de problema păcatului nostru.

Și acum ne putem apropia de el, iar când o facem...Dumnezeu nu ne îmbrățișează cu reticență sau morocănos, el ne îmbrățișează cu bucurie.

 Trăind în așteptarea sa, facem fapte de caritate, pentru că în împărăția lui Dumnezeu-iubire intră numai cei care iubesc.

 Este frumos acest episod din viața cardinalului Ferrari, arhiepiscop de Milano.

Urca pe o cărare întortocheată, care ducea la o parohie unde trebuia să facă vizita pastorală în ziua următoare. La un moment dat, s-a întâlnit cu o bătrână care mergea, cu spatele încovoiat, sub povara unei legături mari. A salutat-o astfel: „Bună seara, stimată doamnă. Unde mergeți?” Femeia a răspuns: „E seară: merg acasă”. Câțiva ani mai târziu, cardinalul Ferrari era pe patul de moarte. Le repeta celor prezenți fraza acelei bătrâne: „E seară: merg acasă”

 Dragă Tată, fă să ne amintim mereu de ultimele clipe ale vieții noastre, fă să nu uităm nicicând că nu suntem veșnici pe acest pământ și că într-o zi va trebui să mergem înaintea ta, părăsind trupul nostru, ca să dăm cont de modul în care am trăit în această viață. Amin.

TOI SFINȚII

Tema

Isus este izvorul adevăratei fericiri

 Obiect

Se poate folosi imaginea din linkul dat: https://www.ebay.com/itm/167021421569

 EVANGHELIA

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,1-12a

În acel timp, văzând mulţimile, Isus s-a urcat pe munte şi, după ce s-a aşezat, s-au apropiat de el discipolii săi. 2 Şi, deschizându-şi gura, îi învăţa zicând: 3 "Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! 4 Fericiţi cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiaţi! 5 Fericiţi cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul! 6 Fericiţi cei cărora le este foame şi sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura! 7 Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire! 8 Fericiţi cei curaţi la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu! 9 Fericiţi făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu! 10 Fericiţi cei persecutaţi din cauza dreptăţii, pentru că a lor este împărăţia cerurilor! 11 Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. 12a Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri!"

Cuvântul Domnului

 ÎNVĂȚĂTURA

 Vă invit la începutul acestei predici să ne uităm în biserică și să vedem ce sfinți venerăm? Ne amintim câteva fapte din viața lor?

 Suntem cu adevărat copiii lui Dumnezeu, toți aparținem familiei lui Isus.

 Oare sfinții au fost oameni fericiți sau sunt fericiți?

Charles Schulz a scris mai multe cărți. Una dintre cărțile lui este „Fericirea este o pătură caldă”. Cartea este în mare parte despre un băiețel pe nume Linus, care poartă cu el pătura lui albastră pufoasă oriunde merge. Linus poartă acea pătură pentru a se simți în siguranță. Potrivit lui Schulz „Toată lumea are lucruri care o fac să se simtă în siguranță”. Știți ce? Când ne simțim în siguranță suntem și fericiți!

 Isus a avut ceva de spus despre ce înseamnă cu adevărat a fi fericit. Evanghelia de astăzi începe cu Isus înconjurat de o mulțime imensă de oameni. Ați observat vreodată că oriunde mergea Isus, atrăgea mulțimi mari de oameni? De ce credeți că se întâmpla asta? Poate pentru că mulți dintre ei erau bolnavi, schilozi, orbi, cu răni de la anumite boli, și doreau ca Isus să-i vindece. Poate că unii dintre ei aveau o minte tulburată și auziseră că Isus era capabil să scoată diavoli și duhuri rele doar rostind un cuvânt. Cu alte cuvinte, mulți oameni au venit la El pentru că auziseră ce putea face pentru ei, și exact asta se întâmplă astăzi.

Biblia spune că oamenii se înghesuiau în jurul lui Isus și încercau să-l atingă pentru că o putere venea din el și îi vindeca pe toți. Credeți că asta i-a făcut pe oameni fericiți? Cu siguranță!

 Însă Isus le spune că fericirea adevărată este acea suferință pe care o întâmpinăm din cauza credinței noastre: „Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri! ”

 Când se întâmplă asta, bucurați-vă! Da, săriți de bucurie! Căci o mare răsplată vă așteaptă în cer.

 Observați că Isus nu a spus: „Fericiți sunt cei ce au mulți bani” sau „Fericiți sunt cei ce au mult de mâncat și iau masa în restaurante elegante”. Nici măcar nu a spus: „Fericirea este o pătură caldă”. Ceea ce a spus a fost: „Când mă urmați pe mine, va veni și fericirea. Săriți de bucurie! O mare răsplată vă așteaptă în cer”.

 Isus îi invită pe toți în împărăția sa.

„Veniți la mine, toți cei osteniți și împovărați, și eu vă voi da odihnă”. Isus, în timpul vieții sale, i-a invitat pe toți, fără nicio deosebire, în împărăția sa: buni și răi, săraci și bogați, înțelepți și ignoranți, mici și mari. E suficient să privim cum a alcătuit grupul apostolilor săi.

Prima lectură ne deschide cerul și ne arată nu mai puțin de 144.000, număr simbolic, dar și o mulțime imensă, care nu poate fi numărată, din toate națiunile, rasele, popoarele și limbile.

Împreună cu îngerii și sfinții sunt, cu siguranță, multe rude de-ale noastre și cunoscuți răposați.

 Pentru a intra în împărăția lui Isus, Dumnezeu ne dă mântuirea sa, dar nu constrânge pe nimeni să o accepte. În lecturile biblice de astăzi sunt enumerate, mai ales, trei calități pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu.

Purtarea pe frunte a sigiliului lui Dumnezeu.

În antichitate, păstorii își marcau oile cu un semn. Oile păstorului cel bun au un semn în suflet. Când l-au primit?

Purtarea hainei albe.

Noi îi reprezentăm pe sfinți cu o aureolă. Cei din vechime reprezentau ființele divine îmbrăcate în haine albe strălucitoare. De altfel, așa apar și îngerii în Evanghelie. La fel apare și Isus la schimbarea la față.

Ce înseamnă această haină albă? (Treceți de la ideea morală de „suflet curat” la ideea evanghelică de „asemănare cu Dumnezeu”.) Când am primit-o?

Prezența în numărul celor declarați de Isus „Fericiți” (Evanghelia)

 Fiii se simt bine în casa Tatălui.

A purta sigiliul lui Dumnezeu înseamnă a fi chemați și făcuți fii ai lui Dumnezeu. A purta haina albă și a primi fericirile înseamnă a accepta și trăi pe deplin ca fiu al lui Dumnezeu.

De aceea, a doua lectură ne spune: „Preaiubiților, vedeți cât de mare este iubirea pe care ne-a dat-o Tatăl pentru a fi chemați copiii lui Dumnezeu, și suntem într-adevăr!”

Deoarece Dumnezeu a voit să fie Tatăl nostru și ne-a adoptat cu iubire gratuită, noi avem speranța de a intra în casa sa pentru a trăi Fericiți pentru totdeauna împreună cu el. Important este pentru noi să acceptăm acest dar, această invitație a lui Dumnezeu, și să vrem, cu orice preț, să trăim ca fii ai lui Dumnezeu.

 Într-o zi, sfântul Ioan Bosco le-a spus copiilor săi:

– Astăzi este ziua mea onomastică și vreau să vă fac un cadou. Fiecare dintre voi să scrie pe un bilețel cadoul pe care dorește să i-l fac. Să treacă numele și prenumele și să mi-l dea. Eu voi face tot posibilul să-l cumpăr.

Vă dați seama bucuria acelor copii care îl cunoșteau bine pe Don Bosco și știau că dincolo de cuvânt era și inima. Se gândesc, scriu și apoi așteaptă…

Don Bosco citește.

Unul cere o șapcă, unul o haină, unul o carte, un altul o jucărie. În sfârșit, citește un bilet pe care este scris: „Vreau să mă ajutați ca să devin un adevărat prieten al lui Isus să devin sfânt.”

Semnat: Savio Dominic.

Sfântul Ioan Bosco i-a împlinit dorința: l-a ajutat cu adevărat pe Dominic, care a devenit sfânt.

 Dragă Tată, ajută-ne să ne amintim că nu putem găsi niciodată fericirea căutând lucrurile pe care această lume le are de oferit. Adevărata fericire poate fi a noastră doar urmându-l pe Isus. Amin.

DUMINICA A XXX-A DE PESTE AN (C)

 

Tema

Avem nevoie de Dumnezeu

 Obiect

Se pot folosi câteva cuburi pentru a construi un turn spre exemplificare sau ceva asemănător

 

EVANGHELIA

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 18,9-14

În acel timp, Isus a mai spus această parabolă unora care se credeau în sine drepţi şi-i dispreţuiau pe alţii: 10 "Doi oameni au urcat la templu, ca să se roage: unul era fariseu, iar celălalt, vameş. 11 Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine astfel: «Dumnezeule, îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca vameşul acesta. 12 Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig». 13 Vameşul, în schimb, stând departe, nici măcar nu îndrăznea să-şi ridice ochii spre cer. Îşi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosul!» 14 Vă spun că a coborât la casa lui îndreptăţit mai degrabă acesta decât celălalt; căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se umileşte va fi înălţat".

Cuvântul Domnului

 

ÎNVĂȚĂTURA

 Învățătura cuvântului lui Dumnezeu în aceste ultime trei duminici privește întotdeauna rugăciunea. Ce aspecte sunt scoase în evidență?

Duminica a XXVIII-a: rugăciunea de mulțumire (Evanghelia celor 10 leproși);

Duminica a XXIX-a: rugăciunea constantă și încrezătoare (parabola văduvei și a judecătorului);

Duminica a XXX-a: rugăciunea umilă și fraternă (parabola fariseului și a vameșului).

Astăzi avem, deci, rugăciunea umilă și fraternă.

Fiecare copil, la un moment dat în viață, s-a jucat cu anumite cuburi pentru a construi ceva. Încă îmi amintesc cum mă distram când eram copil construind diferite lucruri din aceste cuburi. Un lucru pe care mi-l amintesc foarte bine este că obișnuiam să concurez cu un alt copil pentru a vedea cine poate construi cel mai înalt turn. Cel care putea stivui cele mai multe cuburi, fără ca turnul să cadă, era câștigătorul. Ați jucat vreodată jocul ăsta?

 Când turnul devenea prea înalt ce se întâmpla? Corect, se prăbușea!

 Isus i-a învățat pe ucenicii săi că, ori de câte ori oamenii cred că sunt atât de buni încât nu au nevoie de Dumnezeu, se îndreaptă spre o prăbușire totală.

 Ia două cuburi și folosește-le pentru exemplifica parabola. Un cub va fi fariseul, iar celălalt va fi vameșul. Ține în mână cubul corespunzător în timp ce vorbești.

 Isus a povestit despre doi bărbați care au mers la templu. Un templu este ca o biserică. Unul dintre bărbați s-a lăudat cu toate lucrurile mărețe pe care le-a făcut și i-a mulțumit lui Dumnezeu că nu era ca ceilalți oameni, păcătoși.

 Celălalt om, în loc să se laude cu cât de mare era, i-a cerut cu umilință lui Dumnezeu să-l ierte pentru toate momentele în care nu a reușit să fie genul de persoană pe care Dumnezeu îl dorea.

 Acest om știa că nu putea face niciodată suficiente lucruri bune pentru a fi la fel de sus ca Dumnezeu. Acest om știa că avea nevoie de Dumnezeu.

 Isus nu a fost deloc impresionat de toată lăudăroșenia primului om. La urma urmei, când comparăm bunătatea noastră cu bunătatea lui Isus, pur și simplu ne dăm seama că nu ne putem compara.

 Isus ne arată astăzi în mod deosebit două tipuri de rugăciune. Care?

Cea a fariseului, care crede că îl laudă pe Dumnezeu crezându-se bun și disprețuindu-i pe alții;

Și cea umilă a vameșului.

Care dintre cele două tipuri de rugăciune îi este plăcut lui Dumnezeu și de ce?

Tipul de rugăciune al vameșului, pentru că se roagă cu umilință, căință și încredere în Dumnezeu.

În ce parte a Liturghiei suntem invitați în mod deosebit să urmăm exemplul vameșului?

În liturgia penitențială și înainte de a primi sfânta Împărtășanie.

Domnul, părintele tuturor, ascultă întotdeauna rugăciunea celor umili, este aproape de cei care au inima rănită, îi iartă cu bucurie pe cei care se căiesc.

 Isus, în rugăciunea sa adresată Tatălui, îi recomandă deseori pe frații săi, care suntem noi. Nu se rușinează de ei, mijlocește pentru ei: „Tată, iartă-i pentru că nu știu ce fac”.

Dumnezeu nu suportă ca, vorbind în rugăciune cu el, să vorbim rău despre fiii săi, frații noștri.

Rugăciunea creștină, pentru a-i fi plăcută lui Dumnezeu, pe lângă faptul că trebuie să fie făcută cu un spirit filial, trebuie să fie și fraternă, și solidară cu ceilalți, mai ales cu cei din urmă și cu cei suferinzi.

Numai Dumnezeu este cu adevărat bun.

 Nimeni să nu creadă că este mai bun decât alții și, mai ales, să nu-i disprețuiască pe alții ca și cum ar fi mai răi decât el. Judecata îi aparține lui Dumnezeu, noi trebuie să-l ajutăm pe cel care greșește.

Cine se laudă cu propria bunătate (putere, bravură, capacitate, haine, bani, frumusețe etc.) este asemenea păunului, care ridică coada pentru a-și arăta penele frumoase.

Deoarece rugăciunea creștină trebuie să fie țesută cu iubire fraternă, dacă vrei să fii ascultat de Dumnezeu, amintește-ți:

Când te rogi, iartă! (cf. Mc 11,25);

Înainte de rugăciune, împacă-te, apoi adu-ți darul la altar (cf. Mt 5,23);

Amintește-i Domnului pe cei dragi ție, pe prietenii tăi, dar și pe cei păcătoși, pe cei care sunt departe de tine și disprețuiți de alții.

 

Sfântul Bernard, conform Regulei, la sunetul clopoțelului, s-a dus în cor împreună cu călugărul său. Dar în acea noapte a avut o viziune.

La începutul Laudelor a văzut coborând din cer o mulțime de îngeri, așezați fiecare alături de un călugăr, deschizând cartea vieții și scriind. A contemplat mai bine și a descoperit că unii îngeri scriau cu litere de aur, alții cu caractere de argint, alții cu cerneală, iar alții cu apă.

A întrebat:

– Îngerilor din cer, de ce nu scrieți toți la fel?

Un înger frumos a răspuns în numele tuturor:

– Scriem cu aur rugăciunile făcute cu credință și cu iubire, cu argint pe cele care sunt făcute numai cu credință, cu cerneală rugăciunile recitate doar cu atenție și cu apă pe cele făcute numai cu buzele.

 

Tată ceresc, te rugăm să ne ajuți să ne amintim că atunci când ne clădim viața pe propriul orgoliu, ne îndreptăm spre o cădere. Fă să nu uităm niciodată că avem nevoie de tine și ajută-ne să ne rugăm așa cum tu ai făcut-o, cu iubire. Amin.

DUMINICA A XXIX-A DE PESTE AN (C)

 

Tema

Câteodată renunțăm prea repede la rugăciune

 Obiect

Se pot folosi stickere cu mesajul „Nu renunţa niciodată” sau ceva asemănător

 

EVANGHELIA

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 18,1-8

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi o parabolă referitor la datoria de a se ruga întotdeauna şi de a nu se descuraja: 2 "Într-o cetate, era un judecător care nu se temea de Dumnezeu şi căruia nu-i era ruşine de oameni. 3 Şi mai era în cetatea aceea o văduvă care venea la el şi-i spunea: «Fă-mi dreptate împotriva duşmanului meu!» 4 Dar, mult timp, el nu a voit. Apoi şi-a zis: «Deşi de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mi-e ruşine, 5 pentru că nu mă lasă în pace, îi voi face totuşi dreptate văduvei acesteia, ca să nu vină şi să mă tot bată la cap»". 6 Iar Domnul a zis: "Aţi auzit ce a spus judecătorul nedrept! 7 Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor săi care strigă zi şi noapte către el, chiar dacă-i face să aştepte? 8 Vă spun că le va face dreptate repede. Dar când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?"

Cuvântul Domnului

 

ÎNVĂȚĂTURA

 Știţi ce face un judecător? Un judecător îi ajută pe oameni să știe ce este corect. Isus a spus în parabola de astăzi că femeia i-a cerut judecătorului să îi facă dreptate: „Fă-mi dreptate împotriva duşmanului meu!”

 La început, judecătorul a refuzat să facă ceva, dar femeia a insistat. În cele din urmă, judecătorul, datorită insistenţei femeii, i-a făcut dreptate.

După ce Isus a terminat parabola, a spus: „Învățați o lecție de la judecător. Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor săi care strigă zi şi noapte către el, chiar dacă-i face să aştepte? Vă spun că le va face dreptate repede.”

 Te-ai aflat vreodată într-o situație atât de grea încât nu voiai decât să renunți? Poate că ai avut probleme cu temele. Poate că tu și un prieten ați avut o neînțelegere și pur și simplu nu ați putut să o rezolvați. Sau poate că unul dintre colegii tăi de clasă a continuat să fie nepoliticos cu tine. Aţi avut asemenea situaţii? Sau în ce altă situaţie v-aţi aflat şi aţi vrut să renunţaţi?

 De ce ne-a povestit Isus această parabolă?

Pentru a-i spune Bisericii să nu se descurajeze nici chiar în perioadele de persecuţie, să nu se descurajeze în faţa dificultăţilor.

Pentru a-i spune fiecăruia dintre noi, şi atunci când suferim şi lucrurile merg rău: „Nu vă pierdeţi curajul: vă iubesc şi voi fi cu voi. Vă voi ajuta cu siguranţă.”

 Isus a întâmpinat multe suferinţe, dar nu a obosit să se roage Tatălui: „Nu voinţa mea, ci a ta să se facă”, şi la sfârşit Dumnezeu „i-a făcut dreptate”, înviindu-l din morţi.

Viaţa cu Dumnezeu este posibilă în credinţă.

Rugăciunea este făcută pentru a-i spune lui Dumnezeu, nu: „Vino alături de mine, vino să faci voinţa mea”, ci: „Doamne, ajută-mă să mă aşez lângă tine, să fac voinţa ta, chiar dacă mi se cer jertfe”.

Bisericii şi creştinului nu trebuie să le lipsească niciodată încrederea absolută în Dumnezeu. Dacă chiar şi omul cel mai rău cedează în faţa celui care îi aminteşte plin de curaj şi continuu datoria sa, Dumnezeu, care este judecător drept şi tată bun, nu-l va asculta şi îl va mântui (îi va face dreptate) pe cel care se încrede în întregime în el?

„Dumnezeu ştie totul, Dumnezeu poate totul, Dumnezeu mă iubeşte şi are grijă de mine, nu trebuie să mă tem de nimic, nu pot să nu mă încred în el”. De aceea, „sunt liniştit şi senin, ca un copil în braţele mamei sale. Mă odihnesc în Dumnezeu ca un copil.” (Ps 139)

 De ce Dumnezeu nu ascultă de multe ori anumite rugăciuni ale noastre: „Ajută-mă să fiu promovat.. Fă ca să meargă bine testul la oră… Vindecă-mă etc.?” Dumnezeu nu ni se substituie şi este asemenea părinţilor buni: nu le dau copiilor totul, ci numai ceea ce foloseşte la dezvoltarea lor. Dumnezeu nu este pentru noi o asigurare împotriva problemelor, dar întotdeauna şi cu siguranţă este „ajutorul” cel mai bun şi mai potrivit pentru creşterea noastră umană şi creştină.

 Dar este o rugăciune care va fi ascultată întotdeauna şi cu siguranţă de Dumnezeu, când vine dintr-o inimă sinceră şi disponibilă: cererea Duhului său bun: „Dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi lucruri bune copiilor voştri, cu atât mai mult Dumnezeu, Tatăl vostru, îl va da pe Duhul Sfânt celor care i-l vor cere” (Lc 11,13).

Atenţie: când îl întrebi pe Dumnezeu „de ce nu vrei să mă asculţi?”, gândeşte-te dacă nu cumva chiar tu nu-l asculţi pe Dumnezeu.

Cu Dumnezeu nu trebuie să faci ca la „automate”: introduci fisa şi ies caramele. Cu Dumnezeu trebuie să ai răbdare, aşa cum şi el are răbdare cu noi.

 Ceea ce vrea Isus să învățăm din această parabolă este că Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc, ne iubește și vrea să facă lucruri frumoase pentru noi. El vrea ce este mai bine pentru noi și are înțelepciunea de a ști ce este mai bine.

 Dar nu uitați, lui Dumnezeu îi place să ne audă cerând, nu doar o dată, ci mereu, insistând. El nu vrea să cerem o dată și apoi să renunțăm!

 În timpul unei furtuni teribile, un copil se juca pe navă.

L-au întrebat:

– Nu-ţi este frică?

A răspuns:

– Nu, pentru că tatăl meu comandă nava!

 Dați fiecărui copil un sticker „Nu renunța niciodată”.

 Dragă Tată, învață-ne să ne rugăm, și învață-ne să fim răbdători și perseverenți în rugăciune. Dacă dorim lucruri bune, amintește-ne că trebuie să ne rugăm mereu. Amin.

DUMINICA A XXVIII-A DE PESTE AN (C)

 

Tema

Cuvinte foarte importante: „te rog” şi „mulţumesc”

 Obiect

Se poate folosi o felicitare de mulţumire

 

EVANGHELIA

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 17,11-19

În timp ce mergea spre Ierusalim, Isus a trecut prin Samaria şi Galileea. A intrat într-un sat şi i-au venit în întâmpinare zece leproşi care stăteau la distanţă. 13 Aceştia şi-au ridicat glasul, strigând: "Isuse, Învăţătorule, îndură-te de noi!" 14 Văzându-i, el le-a spus: "Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor!" 15 Şi, în timp ce mergeau, s-au curăţat. Unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors glorificându-l pe Dumnezeu cu glas puternic 16 şi a căzut cu faţa la picioarele lui, mulţumindu-i; iar acesta era samaritean. 17 Atunci Isus a spus: "Oare nu s-au curăţat zece? Unde sunt ceilalţi nouă? 18 Nu s-a găsit cine să se întoarcă şi să-l glorifice pe Dumnezeu decât acest străin?" 19 Apoi i-a zis: "Ridică-te şi mergi! Credinţa ta te-a mântuit".

Cuvântul Domnului

 

ÎNVĂȚĂTURA

 De multe ori, părinţii, atunci când copilul cere ceva îi aminteşte să spună „te rog”, folosind aceste cuvinte: „Care este cuvântul magic?” Apoi, după ce a primit ceea ce a cerut, îi aminteşte să spună „mulțumesc”, folosind aceste cuvinte: „Acum ce trebuie să spui?” Copilul educat ştie ce să spună, dar uneori uită. Știm cu toții ce să spunem, dar, din păcate, uităm uneori să o spunem.

 Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre zece leproși. Un lepros este acea persoană care suferă de boala numită lepră. Această boală provoacă răni pe tot corpul. Lepra era foarte frecventă în timpul lui Isus, iar oamenii care aveau această boală erau consideraţi a fi necuraţi. Erau obligați să stea departe de lume din cauza posibilităţii infectării.

 Într-o zi, Isus se plimba printr-un sat mic când a întâlnit un grup de zece leproși. Stăteau departe de Isus și îi strigau: „Isuse, Învăţătorule, îndură-te de noi!”. Evident, știau cine este Isus și că el are puterea de a-i vindeca. Lui Isus, fiind milostiv şi bun, i s-a făcut milă de ei, dar şi pentru că l-au rugat, le-a spus „Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor!”

 În timp ce ei mergeau, au fost vindecaţi. Vă imaginaţi ce bucurie a fost pentru ei că nu mai aveau acea boală şi că puteau trăi ca oameni normali, puteau să stea alături de cei dragi. Nu se mai gândeau la nimic altceva, nici măcar la faptul să trebuie să îi mulţumească lui Isus pentru vindecarea lor. Totuşi, unul dintre ei s-a oprit și s-a întors. Lăudându-l pe Dumnezeu cu voce tare, s-a aruncat la picioarele lui Isus și a spus: „Mulțumesc”. Isus a spus atunci, oarecum dezamăgit de nerecunoştinţa celorlalţi: „Oare nu s-au curăţat zece? Unde sunt ceilalţi nouă? Nu s-a găsit cine să se întoarcă şi să-l glorifice pe Dumnezeu decât acest străin?”

 Mai cunoaşteţi şi alţi samariteni în Evanghelii?

Samariteanul cel bun, samariteana etc.

Evanghelia vorbeşte frumos despre samariteni, locuitori ai regiunii Samaria, pentru că au fost printre primii care s-au convertit în Biserica apostolică.

 Dumnezeu, Tatăl nostru, ne dăruieşte viaţa, iubirea, familia, pe Isus, Duhul Sfânt, Biserica, mântuirea, totul, dar sunt unii care nu i-au spus niciodată un sincer „mulţumesc” din toată inima.

Cât de mult îl doare această lipsă de recunoştinţă.

Dumnezeu, prin umanitatea lui Isus, le aduce tuturor mântuirea, gratuit.

Unde ajunge mântuirea lui Isus, ajunge bucuria.

Trebuie să simţim bucuria, recunoştinţa de a fi mântuiţi.

Suntem un popor de mântuiţi din iubire gratuită, de aceea suntem aici, pentru a celebra Euharistia (cea mai bună mulţumire).

Să o celebrăm cel puţin asemenea celor zece leproşi care erau:

- umili: cer de departe,

- uniţi: ridicând glasul împreună;

- hotărâţi: au venit în întâmpinarea lui;

- plini de credinţă: îl ascultă pe Isus.

 Părinţii ne învaţă să spunem „mulţumesc” pentru a fi bine crescuţi, chiar şi celui care ne face mici favoruri. Cu atât mai mult lui Dumnezeu.

Dacă îi mulţumim celui care ne umple ghetuţele cu bomboane la sfântul Nicolae, de ce să nu-i mulţumim celui care ne-a dat picioarele pe care le punem în ghetuţe?

Cu cât darul este mai mare, cu atât mai mare trebuie să fie mulţumirea noastră.

Cu cât este repetat mai mult darul, cu atât trebuie să fie mai mare şi mai des repetată mulţumirea noastră.

 Henri Gheom, un ofiţer francez, a căzut prizonier în mâinile beduinilor, în războiul de cucerire al Africii, şi a fost reţinut timp de mai multe luni. Îl loveau cu biciul şi cu beţele. Ceea ce lovea mai mult orgoliul francezului era numele pe care i le dădea şeful: „câine”, „câine infidel”, „câine de creştin”. Ofiţerul a reacţionat strigând: „Ei bine, sunt prizonierul tău, sclavul tău, dar tot om sunt. De ce urli întotdeauna că sunt un câine?” Beduinul a răspuns: „Tu, om? Eşti doar un sărman câine. În şapte luni de când eşti cu mine, nu te-am văzut rugându-te niciodată, Aşadar, nu eşti un câine?”

 Dumnezeu face atât de mult pentru noi! În fiecare zi oferă tot ce avem nevoie: mâncare, îmbrăcăminte și un loc unde să trăim. Nu de puţine ori uităm să spunem „Mulțumesc!” Să ne oprim chiar acum și să spunem „mulțumesc” și să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute să ne amintim să-i mulțumim în fiecare zi.

 Dragă Doamne, te rugăm să ne răspunzi când ne rugăm. Dă-ne alinare în necazurile noastre și ai milă de noi în încercări. Mulțumim din toată inima. Amin.

DUMINICA A XXVII-A DE PESTE AN (C)

 

Tema

Credința, oricât de mică, poate face lucruri mărețe

Obiect

Se poate folosi o sămânță de muștar

 

EVANGHELIA

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 17,5-10

În acel timp, apostolii i-au spus Domnului: "Măreşte-ne credinţa!" 6 Iar Domnul a spus: "Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta. 7 Cine dintre voi, având un servitor la arat sau la păstorit, când acesta se întoarce de la câmp, îi va spune: «Vino îndată şi aşază-te la masă!»? 8 Nu-i va spune mai degrabă: «Pregăteşte-mi ceva pentru cină, încinge-te ca să-mi slujeşti până când voi mânca şi voi bea eu, după aceea vei mânca şi vei bea şi tu!»? 9 Oare trebuie să-i mulţumească servitorului că a făcut cele poruncite? 10 Tot aşa şi voi, când faceţi toate cele care vă sunt poruncite, spuneţi: «Suntem servitori inutili, am făcut ceea ce eram datori să facem»".

Cuvântul Domnului

 

ÎNVĂȚĂTURA

 La biserică auzim vorbindu-se foarte mult despre credință. Citim despre credință în Biblie și cântăm cântece despre credință, dar ce este credința? Când spunem că avem credință, înseamnă că noi credem că ceva este adevărat, chiar și atunci când nu putem vedea. Am auzit o poveste care ne-ar putea ajuta să o înțelegem mai bine.

 Într-o zi, o fetiță s-a pierdut în pădurea unei ferme din apropierea locului unde locuia. Fermierul care deținea pământul a găsit-o pe fetiță și i-a spus: „Nu te teme; te voi duce acasă.”

 Copilul s-a uitat la el și, zâmbind, a spus: „Nu mi-e frică. Știam că vei veni; te așteptam.”

 „Mă așteptai?”, a spus bărbatul. „Ce te-a făcut să crezi că vin?”

 „Mă rugam să vii”, a spus ea.

 „Te rugai?”, a întrebat fermierul. „Când te-am auzit prima dată, spuneai doar «A B C D E F G». Pentru ce era asta?”

 Ea a ridicat din nou privirea și a spus: „Nu eram sigură exact ce să spun, așa că am început să spun toate literele alfabetului și l-am lăsat pe Dumnezeu să le pună laolaltă așa cum voia el. El știa că eram pierdută și știa cum să pună literele laolaltă mai bine decât mine.”

 Chiar dacă fetița nu-l putea vedea pe Dumnezeu, ea avea credință că el o iubea și avea grijă de ea. Avea credință că, dacă i-ar cere să o ajute, el o va face.

 Câtă credință este suficientă? Trebuie să avem multă credință sau este suficientă doar puțină? Răspunsul s-ar putea să vă surprindă.

 Ucenicii lui Isus i-au spus într-o zi: „Măreşte-ne credinţa!”

 Isus le-a răspuns: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta.” Știți cât de mare este un bob de muștar? Este atât de mic încât abia îl puteți vedea!

 Când avem credință în Dumnezeu, nu este vorba de cât de mare este, ci de cât de puternic este Dumnezeul nostru, iar cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile!

 Credința înseamnă să te încrezi în Dumnezeu și să te bazezi pe el mereu, în orice situație ai fi. Credința este ca mușchii: dacă o exersezi în fiecare zi, va deveni mai puternică. Uneori spunem foarte repede că avem credință în Dumnezeu. Spunem că credem că El poate face orice, dar apoi acționăm ca și cum totul ar depinde de noi. Aceasta nu este o credință foarte puternică, nu-i așa?

 

Într-o familie erau trei frați, toți ascultători, dar diferiți între ei.

Primul asculta pentru că îi era teamă de bătaia tatălui.

Al doilea asculta pentru că cerea și primea bani de la părinți ca răsplată.

Al treilea asculta pentru că își iubea familia. Asculta din iubire. Se gândea: „Cel care face parte din familie trebuie să-și facă cu iubire partea sa”.

 

După părerea voastră, care dintre cei trei frați era cu adevărat cuminte și bun?

 La fel este și cu credința. Unii cred din frica de pedeapsă, alții cred pentru a obține de la Dumnezeu beneficii, iar alții cred din iubire. Chiar și credința cea mai mică, dacă este din iubire, va face lucruri mărețe și asta ne va duce în Paradis.

 Tată, nu-ți cerem să ne dai mai multă credință. Pur și simplu te rugăm să ne ajuți să folosim credința pe care o avem și să avem încredere că tu vei face restul. Amin.