DUMINICA A I-A DIN ADVENT (A)

 

1. Sfatul înţeleptului

Faimosul înţelept de origine greacă, Diogene, mort în anul 324 după Cristos, în una din zile îşi întinse cortul în apropierea forului cetăţii greceşti, Atena, pe care atârnă o tăbliţă cu inscripţia: „Aici se vinde înţelepciune”. În una din zile, un atenian citi acele cuvinte şi începu a râde! Cred că şi voi aţi face la fel dacă aţi vedea scris pe peretele sau pe geamul unei farmacii, aceste cuvinte: „Aici se poate cumpăra şi înţelepciune”. Aşadar, grecul acela, curios de a cunoaşte tâlcul acelor cuvinte, spuse slujitorului său: „Ia acolo, vreo 4-5 lei şi du-te la cortul omului acela, şi vezi câtă înţelepciune îţi va da de banii aceştia!”. Slujitorul merse la Diogene, şi dându-i banii repetă exact cuvintele stăpânului. Înţeleptul, puse tacticos banii în buzunar, şi spuse: „Du-te şi spune stăpânului aceste cuvinte: „În toate ceea ce faci, gândeşte-te cum se va sfârşi”. Cuvintele acestea i-au plăcut foarte mult atenianului aceluia, în aşa fel încât şi le-a scris pe uşa casei sale cu litere de aur, în aşa fel ca el însuşi ca şi cei ce veneau la el în vizită să le vadă şi să le poată citi cu uşurinţă cât mai des posibil.
Acelaşi lucru face şi Biserica. Astăzi, prima duminică din Advent, începutul anului liturgic, trebuie să medităm asupra cuvintelor Sfintei Evanghelii, care vorbeşte despre sfârşitul lumii şi al vieţii omeneşti. Evident, cuvintele acestei Evanghelii nu au fost scrise ca să ne sperie, ci pentru a ne îndemna ca să ne gândim serios la tot ceea ce facem, şi asta numai pentru că la sfârşit va fi o judecată şi o straşnică dare de seamă. Judecata aceasta nu se va referi numai la un an, sau numai la o anumită materie, ci la toată viaţa şi la toate faptele noastre. Cine îşi aminteşte adesea de sfârşitul anului şcolar şi despre nişte examene, elevul acela nu va pierde timpul. Tot aşa şi cel ce se gândeşte deseori la sfârşitul vieţii şi a judecăţii sale, acela va căuta să-şi îndeplinească cu cea mai mare seriozitate propriile datorii ale vieţii.
2. Nimeni nu ştie când va veni sfârşitul
Cunoaştem foarte bine data sfârşitului anului şcolar, dar în ceea ce priveşte ziua morţii noastre şi a sfârşitului lumii, nu cunoaştem nimic sigur. Isus explică aceasta prin două asemănări.
Prima se referă la comportarea oamenilor de pe vremea lui Noe. Bărbaţii şi femeile acelea mâncau, beau, se distrau, se însurau, se măritau, şi chiar râdeau de prevestirile potopului care trebuia să vină peste ei. Desigur, asta nu-i nici un rău că oamenii mănâncă, beau, se mărită ori se însoară, pentru că atât dragostea cât şi căsătoria sunt lucruri foarte frumoase, dar numai la locul şi în limita lor. Isus, aşa cum cred că ştiţi, lua şi el parte la unele din aceste adunări. Ba a mers chiar şi la o nuntă din Cana Galileii, spre bucuria unei tinere perechi, care-şi începeau viaţa matrimonială. Cu toate acestea, contemporanii lui Noe, nu voiau să întrebuinţeze căsătoria, mâncărurile şi alte lucruri după poruncile lui Dumnezeu. Ei abuzau foarte mult şi de aceea au şi fost pedepsiţi cu potopul. Nu credeau că va da peste ei aşa ceva, şi nu simţeau nevoia de a se pregăti la întâmpinarea lui. Îşi băteau joc de Noe, care-şi meşterea corabia, zicând că-i nebun. Şi aşa – zice Isus – oamenii nu doresc să se gândească nici la ultima lor întâlnire cu Dumnezeu, şi nici nu se pregătesc. Trăiesc ca şi cum viaţa ar dura o veşnicie. Aşadar, sunt nişte nesocotiţi asemenea contemporanilor lui Noe.
În a doua asemănare, Isus vorbeşte despre tâlhăria de la timp de noapte.
Închipuiţi-vă că în tramvai sau în autobuz, fără să fiţi observaţi, aţi reuşi să ascultaţi o convorbire între nişte tâlhari, care plănuiesc, ca în noaptea care urmează au de gând să vă atace locuinţa. În cazul acesta ce a-ţi face? Desigur, că veţi ţine tot o fugă până acasă spre a vă înştiinţa părinţii; în noaptea aceea, n-ar mai dormi nimeni. Probabil că părinţii ar anunţa şi poliţia. Normal, tâlharii nu-şi anunţă sosirea, şi vin totdeauna când mai puţin te aştepţi.
Tot aşa – zice Isus – se va întâmpla la sfârşitul lumii şi al vieţii noastre, care sfârşit, va veni ca un hoţ pe timp de noapte, atunci când ne aşteptăm mai puţin. Şi după cum nu cunoaştem nici ziua, nici ceasul acelor evenimente, noi trebuie să veghem zi de zi şi noapte de noapte, cu alte cuvinte, totdeauna trebuie să fim trezi şi să căutăm a fi pregătiţi la această întâlnire cu Isus de la sfârşitul vieţii noastre. Această înştiinţare, care este în acelaşi timp şi un îndemn, Isus, a dat-o, pe vremuri, ascultătorilor lui, iar astăzi ne-o dă şi nouă.
3. Trezirea din somn
În lectura de astăzi, chiar şi sfântul Paul ne vorbeşte despre somn, în timpul când se săvârşesc cele mai mari furturi, şi când se petrec lucrurile cele mai ruşinoase şi mai îngrozitoare, şi despre necesitatea de a veghea.
Sunt convins că cea mai mare parte dintre voi ştiţi din experienţă cât este de greu a vă trezi din somn, dimineaţa. Mai întâi, mama vă spune cu gingăşie că este vremea să vă treziţi. Dar câţi dintre voi nu răspund: „Bine, am înţeles”, şi vă întoarceţi pe cealaltă parte… După puţin timp, mama revine; începe să vă scuture cu putere. Uneori se întâmplă să vină şi a treia oară, când, cu o şi mai mare insistenţă vă face să vă treziţi. În cele din urmă băiatul sau fata, reuşesc să iasă din pat, se spală puţin, mănâncă ceva în grabă, îşi ia ghiozdanul şi pleacă pentru a nu întârzia la şcoală. În asemenea cazuri, nici de gândit,  că ar fi trebuit să se mai şi roage, măcar aşa un pic!
Cam aşa stau lucrurile şi în ceea ce priveşte viaţa şi calea noastră creştinească spre perfecţiune: cu multă greutate, şi prea adesea reuşim ca să ieşim din starea de indolenţă. Ni se pare că ar fi mai bine să nu ne stingherească nimeni din culcuşul nostru călduţ al satisfacţiilor de tot felul, de a nu face nici o sforţare în sensul de a fi mai buni şi mai corecţi în viaţa de toate zilele. În puţine cuvinte, rămânem într-o stare de somnolenţă spirituală, o somnolenţă în care ne bucurăm de actuala comoditate şi încercăm o oarecare plăcere, fără a ne mai gândi la ceea ce se va mai întâmpla peste o lună, peste un an, fără să ne gândim la sfârşitul nostru.
Sfânta Biserică, aşa ca o bună mamă, încearcă să ne trezească din această somnolenţă, prin rugăciune şi prin observarea poruncilor divine, şi ne repetă cu sfântul Paul: „Este vremea să vă treziţi din somn!” De ce? Pentru că zorii zilei s-au ivit şi ziua lui Isus a sosit! Îmi place să cred că voi înţelegeţi această chemare, şi că nu veţi mai avea nevoie şi de o scuturătură ceva mai tare.
Am spus la început că este bine şi chiar folositor lucru a ne gândi la sfârşitul a tot lucrul pe care-l facem, la sfârşitul vieţii noastre. Acum, în timpul acestor patru săptămâni, ne vom gândi la ceea ce se va întâmpla la sfârşitul Adventului, adică la Crăciun. De aceea, vom căuta a ieşi din apatia noastră şi vom veghea… Prin rugăciune, prin fapte bune şi printr-o spovadă sinceră, vom căuta a ne pregăti cât mai bine la această proximă venire a lui Isus.
Şi, dacă peste mulţi, mulţi ani, poate peste şaptezeci ori optzeci, în fiecare an vom reuşi să trăim cu sfinţenie timpul Adventului, această anuală pregătire la Crăciun va fi, în acelaşi timp, cea mai bună pregătire a întâlnirii cu Isus de la sfârşitul vieţii noastre şi de la sfârşitul lumii, la acea întâlnire, în timpul căreia, nu-l vom mai vedea pe Isus, numai ascuns sub chipul ostiei, ci îl vom vedea cu proprii noştri ochi, aşa cum l-au văzut, şi-l mai văd încă apostolii, Sfânta Fecioară Maria, şi toţi sfinţii.

Klimek