Măriuca, nu a împlinit încă cinci ani, şi merge ori este dusă în fiecare dimineaţă la cămin. S-a întâmplat că odată, întorcându-se singură acasă, trebuia să traverseze strada, şi nemaiţinând seama că semnalul era roşu, a mers aşa tot înainte. Atunci toate maşinile de-o parte şi de alta s-au oprit. Văzând aceasta un poliţist alergă îndată, o luă de mână şi o trecu pe celălalt trotuar. Pentru câteva clipe, Măriuca fusese persoana cea mai importantă de pe strada aceea. Toţi au respectat-o şi s-au ocupat de dânsa, ceea ce i-a plăcut foarte mult micuţei. Ea însă nu înţelegea că acea comportare a oamenilor faţă de dânsa era cauzată de faptul că ea era mică şi prostuţă, şi nu-şi dădea seama de periculozitatea traficului intens.
Chiar şi acasă îi plăcea ca toţi s-o socoată ca cea mai deşteaptă şi cea mai bună. Dacă nu era luată în seamă sau dacă i se refuza ceva, atunci începea să ţipe, să urle... Avea pretenţia ca părinţii să se ocupe numai de dânsa, fără a mai ţine cont şi de ceilalţi frăţiori.
Ceva asemănător li s-au întâmplat şi sfinţilor, pe când mai erau încă mici.
Mama sfintei Tereza a Pruncului Isus, aşa scrie despre dânsa, pe vremea când mai era încă mică: „Nu ştiu ce să mă mai fac cu diavolaşul acesta mic, care se înfurie totdeauna atunci când lucrurile nu-i merg aşa cum ar dori...”. După ani şi ani, sfânta Tereza a Pruncului Isus, îşi amintea cu duioşie de cuvintele mamei sale de pe atunci.
Mulţi sunt copiii care se poartă aşa ca sfânta Tereza a Pruncului Isus sau ca Măriuca despre care am vorbit: sunt egoişti, pretind ca toţi să se ocupe de ei. Vreau ca să nu li se tăgăduiască nimic, să fie cei dintâi în casă, în şcoală şi la joacă...
Părinţii şi educatorii, prea puţin se interesează de această comportare a copiilor, din care cauză nici nu-i pedepsesc prea aspru. Uneori chiar zâmbesc văzând cât sunt de naivi...
Spre deosebire de Măriuca, voi înţelegeţi că a vă mândri şi a pretinde că sunteţi mai deştepţi decât fraţii şi surorile voastre este o mare greşeală, şi unul dintre cele mai mari defecte. Cu toate că sunteţi aproape tot atât de înalţi - cel puţin unii dintre voi - cât şi părinţii voştri, caracterul vă este încă anemic şi naiv, exact aşa ca al copiilor care merg la grădiniţă.
Însă aşa cum v-am mai spus, în cea mai mare parte dintre cazuri, locurile cele dintâi nu trebuiesc pretinse niciodată, pentru a nu deveni ridicoli, caraghioşi.
- Ştiţi voi cum se numeşte dorinţa aceasta de a fi în fruntea tuturor?
- Dorinţa aceasta se numeşte îngâmfare, mândrie, şi este cel dintâi şi cel mai mare dintre păcatele capitale. Mai mare decât mânia, decât minciuna, invidia şi ura, care cu tot dreptul, acestea pot fi numite „fiicele mândria”.
În cazul Măriucăi, acest viciu nu este un păcat grav, pentru că ea nu-şi dădea seama despre ce anume este vorba, ci doar o iubire de sine, caracteristică tuturor copiilor. Însă în ceea ce vă priveşte pe voi cei mari, deseori iubirea de sine se transformă în mândrie, în îngâmfare, şi cu trecerea vremii devine chiar un păcat grav.
Era ziua sâmbetei, când evreii obişnuiau să dea uneori banchete, mese mari, cu invitaţii de prieteni şi cunoscuţi. S-a întâmplat ca la banchetul acela să fie poftit şi Isus. Oamenii aceia se purtau aşa cum se poartă copiii ambiţioşi, căutând locurile cele mai de cinste, cele mai apropiate de stăpânul casei sau de persoanele cele mai marcante.
Isus îi privea pe acei oameni în toată firea, cum se sfădesc între ei pentru asemenea locuri. Nu ar fi fost un lucru potrivit să le-o spună aceasta pe faţă, de aceea le-a vorbit despre un alt banchet, poate chiar despre o nuntă, când oamenii căutau locurile cele mai de frunte, spunându-le: „Când eşti poftit de cineva la nuntă, să nu mergi şi să te aşezi în locurile cele dintâi, ca nu cumva printre cei poftiţi să fie un altul mai de vază decât tine, şi cel ce te-a poftit şi pe tine şi pe el să zică:«Dă locul tău acestuia!» Atunci cu ruşine va trebui să iei locul cel de pe urmă” (Lc 14, 8-9).
Una din metodele de a se face admirat şi arătat cu degetul, este şi aceea de a invita la câte o aniversare ori patron, oameni tot unul şi unul: bogaţi şi respectaţi, pentru ca apoi omul să se poată lăuda: „Aţi văzut ce musafiri am avut eu astăzi? Şi apoi, acest om încrezut şi fudul, nădăjduieşte ca la rândul lor şi aceştia să-l invite cu vreo ocazie asemănătoare, pentru a se putea lăuda: „Astăzi am fost la patronul primarului, etc”.
Isus osândeşte astfel de comportări, şi sfătuieşte ca în asemenea ocazii să fie chemaţi săracii, oamenii neluaţi în seamă, care nu au nici o posibilitate să-ţi răsplătească fapta ta cea bună.
O fată, fiica unor părinţi bogaţi, la aniversarea ei de naştere a invitat la masă pe toate colegele de clasă împreună cu profesoara şi cu directoarea şcolii, cu excepţia unei singure colege. Una dintre colege, observând aceasta i-a spus:
- De ce nu ai invitat-o şi pe Mimi, ca să se bucure şi ea împreună cu noi?
- Nu am invitat-o pentru că ea este cea mai săracă elevă din clasă, şi mai ales pentru că tatăl ei se află la închisoare.
Fata aceasta nu cunoştea învăţătura lui Cristos. Dacă ar fi cunoscut-o, desigur că alta i-ar fi fost purtarea faţă de fata aceea săracă...
Până acum am vorbit despre fetele ambiţioase, care atât acasă cât şi la şcoală, caută ca ele să apară mai bune şi mai deştepte. Dar trebuie ştiut că sunt şi multe fete bune, care se poartă cu multă umilinţă şi dragoste.
O fată cam de vârsta voastră juca Demo cu un frăţior al ei mai mic. Desigur, că ea ar fi putut să câştige totdeauna cu cea mai mare uşurinţă, însă de fiecare dată ceda frăţiorului ei partida, ceea ce îl bucura foarte mult pe copil.
În evanghelia de astăzi Isus vrea să ne înveţe că pentru a fi printre primii şi a fi bine văzuţi în Împărăţia lui Dumnezeu noi trebuie să urmăm pilda Domnului Cristos: să-i ajutăm şi să-i slujim pe alţii, mai cu seamă pe cei mici şi săraci.
Klimek
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu