Evreii, pentru a-şi feri viile de animale şi de hoţi şi le împrejmuiau cu garduri de piatră, iar în mijlocul viei înălţau câte un turn, de unde puteau observa foarte bine pătrunderea în vie a vreunui musafir nepoftit. În turnul acela, omul se putea apăra de ploaie şi de animale.
Aşa se face că proprietarul unei asemenea vii, şi-a anunţat prietenii că are de gând să zidească un turn în via lui, şi, într-adevăr a şi început zidirea, dar în cele din urmă observă că nu-l mai poate termina, din cauza lipsei de bani. Prin această parabolă Isus vrea să ne spună că un asemenea om este lipsit de prudenţă.
Lipsa de prudenţă este o primejdie comună tuturor oamenilor, dar mai ales vouă, copiilor. Uneori chiar şi copiii buni i-au nişte hotărâri pripite. Aşa spre exemplu, Domenico Savio, care se hotărâse să-şi mortifice gustul prin înfrânare la masă, postind şi chiar îndurând gerul iernii. În dormitor, el nu avea de învelitoare decât o singură pătură veche. Aceasta era o hotărâre imprudentă, pentru că aşa cum se ştie el suferea de plămâni, din care cauză sfântul Ioan Bosco i-a interzis asemenea mortificaţii. Domenico voia să se mortifice din dragoste faţă de Isus, însă mortificaţia trebuie să fie întovărăşită de prudenţă.
Mai înainte de a lua o hotărâre chiar şi atunci când este vorba despre lucruri bune, copiii deştepţi trebuie să ceară şi sfatul celor adulţi. Sfântul Domenico Savio îşi încredinţase conducerea sufletului sfântului Ioan Don Bosco; voi puteţi cere sfatul părinţilor, preotului sau chiar învăţătorului.
Preoţii şi educatorii vă spun ca să ascultaţi de părinţi, aşa cum asculta Isus. Însă uneori atunci când se află în joc dragostea către aproapele, ar mai putea interveni şi o altă problemă.
În privinţa aceasta iată ce i s-a întâmplat unui băiat cam de vârsta voastră, pe nume Gianni. După terminarea liceului, el s-a înscris la Universitate într-un oraş departe de casa părintească, unde părinţii i-au aflat o gazdă foarte bună, într-un colegiu condus de preoţi.
După o lună de la începutul anului şcolar, mama sa, preocupată de sănătatea lui, i-a trimis un pachet cu alimente şi cu dulciuri, însoţit de un bileţel pe care scria: „Toate acestea sunt numai pentru tine, dragul mamei. Ai grijă să nu ţi le fure sau să ţi le mănânce şobolanii. Nu da la nimeni; mănâncă numai tu, dragul mamei, ca să creşti mare şi frumos, şi, să poţi învăţa carte”.
Gianni era un băiat ascultător, de aceea a şi mâncat pe ascuns toate aceste provizii primite de acasă, atunci când nu-l vedea nimeni! În felul acesta reuşi să mănânce cozonacul, prăjiturile, însă fructele şi cârnaţii le-a lăsat pentru la urmă, care de altfel, s-au şi stricat, s-au alterat. Dar cu toate acestea, aşa cum erau, ca să asculte de porunca mamei, le-a mâncat şi pe acestea, din care cauză s-a îmbolnăvit de stomac.
Însă atunci când după vreo două luni mai primi de acasă un alt pachet cu aceeaşi recomandare „să mănânce totul singur şi să nu dea la nimeni”, a fost cuprins de îndoieli, dacă aici trebuie sau nu trebuie să asculte de glasul mamei... Şi asta nu numai de teama de a nu se îmbolnăvi, dar din cauză că-l mustra conştiinţa cum că este egoist. În timpul liturghiei, preoţii de acolo deseori vorbeau despre dragostea faţă de aproapele, despre necesitatea de a împărţi anumite lucruri cu alţii, spunând că aceasta este învăţătura lui Isus care se află în evanghelie.
După ce s-a gândit şi s-a gândit, în timpul recreaţiei Gianni a deschis pachetul şi a împărţit frăţeşte cu colegii tot conţinutul acestuia. După savurarea tuturor bunătăţilor, în cele din urmă, cei ce se înfruptaseră din toate acestea, cât în glumă, cât dinadins, i-au spus lui Gianni: „Gianni, trimite-i mamei tale mulţumirile noastre, că tare au fost bune şi gustoase, şi să facă bine să mai trimită şi altădată!” Gianni a scris acasă spusele colegilor, dar în acelaşi timp i-a explicat şi motivul pentru care nu a ascultat de data aceasta îndemnurile ei.
Mama lui Gianni, de altfel ca toate mamele, se îngrijea foarte mult de copilul ei: îl voia robust, deştept, frumos... Dar după ce a citit scrisoarea a observat că Gianni avea trebuinţă ca şi sufletul să se dezvolte şi să-i fie sănătos, care să se dezvolte prin fapte bune. De aceea, când îi mai trimitea câte un pachet, introducea şi câte un bileţel, în care de data aceasta se putea citi: „Pentru tine, şi pentru colegii tăi!”
Prudenţa creştină înseamnă de a urma învăţătura lui Cristos decât a oamenilor. Despre aceasta ne vorbeşte Isus în evanghelia de astăzi folosind cuvinte grele: „Dacă vine cineva la mine şi nu urăşte pe tatăl sau pe mama sa, pe soţia sa şi copiii lui, pe fraţii şi pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa, nu poate fi ucenicul meu” (Lc 14, 25).
Aceste cuvinte nu înseamnă că noi trebuie să ne urâm părinţii pentru că în felul de exprimare al iudeilor, asta înseamnă a-i iubi sau de a-i asculta mai puţin. Isus este Dumnezeu şi ca atare trebuie să-l iubim mai mult decât pe părinţi, aşa cum a făcut Gianni, despre care am vorbit, însă asemenea cazuri sunt rare. Isus cere de la voi dragoste şi ascultare faţă de părinţi, şi ascultând de ei, voi ascultaţi de Isus.
În evanghelia de astăzi Isus spune că trebuie să-l iubim pe el, nu numai mai mult decât pe părinţii, ci mult mai mult decât pe noi înşine, mai mult decât propria noastră viaţă.
Pildă de o asemenea dragoste ne-au dat-o martirii, printre care au fost şi copii, ca sfântul Tarciziu, ori sfânta Agnesa, care şi-au jertfit viaţa pentru că nu au vrut să se lepede de Cristos. Asta s-a întâmplat în primele veacuri ale Bisericii, însă azi foarte rar dacă se mai întâlnesc asemenea cazuri.
Totuşi, chiar şi în zilele noastre, voi îi puteţi oferi viaţa lui Cristos, prin dragoste. Cum? Viaţa vă este întreţesută de multe şi felurite fapte, spre exemplu: a mânca, a dormi, a studia, a te ruga, a te juca, etc. Cum le puteţi oferi voi toate acestea lui Cristos? Asta o puteţi face numai prin intenţia cea bună. Spre exemplu, spunând în timpul liturghiei: „Isuse, vreau să-ţi jertfesc toate clipele vieţii mele din săptămâna aceasta. Tot ce voi face în aceste şapte zile le dăruiesc ţie pentru că mi-ai dat viaţa, sănătatea şi puterea de muncă!” Este bine de repetat această ofertă de mai multe ori în cursul săptămânii, şi chiar în fiecare zi, mai cu seamă la rugăciunea de dimineaţă şi de seară.
Dacă vreţi cu tot dinadinsul ca Isus să vă primească această ofertă, căutaţi să observaţi aceste două lucruri:
a) În cursul săptămânii să nu uitaţi de bunele hotărâri, care se află în ofertă. Spre exemplu, nu trebuie să spuneţi „Toată săptămâna îmi voi pregăti bine lecţiile, în afară de marţi, când mă voi duce cu ele nepregătite la şcoală”. Elevul care spune aşa se aseamănă cu omul imprudent din evanghelie, care voia să-şi zidească un turn.
b) Căutaţi a face bine şi sârguincios tot ceea ce v-aţi propus. Oferirea unor fapte săvârşite cu neglijenţă, nu i-ar plăcea lui Isus.
Experienţa de toate zilele ne învaţă că nu este prudent ca cineva să se bazeze numai pe puterile lui proprii. De aceea, oferind lui Isus întreaga voastră săptămână de lucru, aşa trebuie să-i spuneţi: „Isuse, tu vezi că sunt slab şi neputincios, şi că uit cu uşurinţă de hotărârile cele bune pe care le-am luat. De aceea, te rog, aminteşte-mi-le tu cât mai des, şi ajută-mă de a le traduce în practică”.
Aşa se face că proprietarul unei asemenea vii, şi-a anunţat prietenii că are de gând să zidească un turn în via lui, şi, într-adevăr a şi început zidirea, dar în cele din urmă observă că nu-l mai poate termina, din cauza lipsei de bani. Prin această parabolă Isus vrea să ne spună că un asemenea om este lipsit de prudenţă.
Lipsa de prudenţă este o primejdie comună tuturor oamenilor, dar mai ales vouă, copiilor. Uneori chiar şi copiii buni i-au nişte hotărâri pripite. Aşa spre exemplu, Domenico Savio, care se hotărâse să-şi mortifice gustul prin înfrânare la masă, postind şi chiar îndurând gerul iernii. În dormitor, el nu avea de învelitoare decât o singură pătură veche. Aceasta era o hotărâre imprudentă, pentru că aşa cum se ştie el suferea de plămâni, din care cauză sfântul Ioan Bosco i-a interzis asemenea mortificaţii. Domenico voia să se mortifice din dragoste faţă de Isus, însă mortificaţia trebuie să fie întovărăşită de prudenţă.
Mai înainte de a lua o hotărâre chiar şi atunci când este vorba despre lucruri bune, copiii deştepţi trebuie să ceară şi sfatul celor adulţi. Sfântul Domenico Savio îşi încredinţase conducerea sufletului sfântului Ioan Don Bosco; voi puteţi cere sfatul părinţilor, preotului sau chiar învăţătorului.
Preoţii şi educatorii vă spun ca să ascultaţi de părinţi, aşa cum asculta Isus. Însă uneori atunci când se află în joc dragostea către aproapele, ar mai putea interveni şi o altă problemă.
În privinţa aceasta iată ce i s-a întâmplat unui băiat cam de vârsta voastră, pe nume Gianni. După terminarea liceului, el s-a înscris la Universitate într-un oraş departe de casa părintească, unde părinţii i-au aflat o gazdă foarte bună, într-un colegiu condus de preoţi.
După o lună de la începutul anului şcolar, mama sa, preocupată de sănătatea lui, i-a trimis un pachet cu alimente şi cu dulciuri, însoţit de un bileţel pe care scria: „Toate acestea sunt numai pentru tine, dragul mamei. Ai grijă să nu ţi le fure sau să ţi le mănânce şobolanii. Nu da la nimeni; mănâncă numai tu, dragul mamei, ca să creşti mare şi frumos, şi, să poţi învăţa carte”.
Gianni era un băiat ascultător, de aceea a şi mâncat pe ascuns toate aceste provizii primite de acasă, atunci când nu-l vedea nimeni! În felul acesta reuşi să mănânce cozonacul, prăjiturile, însă fructele şi cârnaţii le-a lăsat pentru la urmă, care de altfel, s-au şi stricat, s-au alterat. Dar cu toate acestea, aşa cum erau, ca să asculte de porunca mamei, le-a mâncat şi pe acestea, din care cauză s-a îmbolnăvit de stomac.
Însă atunci când după vreo două luni mai primi de acasă un alt pachet cu aceeaşi recomandare „să mănânce totul singur şi să nu dea la nimeni”, a fost cuprins de îndoieli, dacă aici trebuie sau nu trebuie să asculte de glasul mamei... Şi asta nu numai de teama de a nu se îmbolnăvi, dar din cauză că-l mustra conştiinţa cum că este egoist. În timpul liturghiei, preoţii de acolo deseori vorbeau despre dragostea faţă de aproapele, despre necesitatea de a împărţi anumite lucruri cu alţii, spunând că aceasta este învăţătura lui Isus care se află în evanghelie.
După ce s-a gândit şi s-a gândit, în timpul recreaţiei Gianni a deschis pachetul şi a împărţit frăţeşte cu colegii tot conţinutul acestuia. După savurarea tuturor bunătăţilor, în cele din urmă, cei ce se înfruptaseră din toate acestea, cât în glumă, cât dinadins, i-au spus lui Gianni: „Gianni, trimite-i mamei tale mulţumirile noastre, că tare au fost bune şi gustoase, şi să facă bine să mai trimită şi altădată!” Gianni a scris acasă spusele colegilor, dar în acelaşi timp i-a explicat şi motivul pentru care nu a ascultat de data aceasta îndemnurile ei.
Mama lui Gianni, de altfel ca toate mamele, se îngrijea foarte mult de copilul ei: îl voia robust, deştept, frumos... Dar după ce a citit scrisoarea a observat că Gianni avea trebuinţă ca şi sufletul să se dezvolte şi să-i fie sănătos, care să se dezvolte prin fapte bune. De aceea, când îi mai trimitea câte un pachet, introducea şi câte un bileţel, în care de data aceasta se putea citi: „Pentru tine, şi pentru colegii tăi!”
Prudenţa creştină înseamnă de a urma învăţătura lui Cristos decât a oamenilor. Despre aceasta ne vorbeşte Isus în evanghelia de astăzi folosind cuvinte grele: „Dacă vine cineva la mine şi nu urăşte pe tatăl sau pe mama sa, pe soţia sa şi copiii lui, pe fraţii şi pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa, nu poate fi ucenicul meu” (Lc 14, 25).
Aceste cuvinte nu înseamnă că noi trebuie să ne urâm părinţii pentru că în felul de exprimare al iudeilor, asta înseamnă a-i iubi sau de a-i asculta mai puţin. Isus este Dumnezeu şi ca atare trebuie să-l iubim mai mult decât pe părinţi, aşa cum a făcut Gianni, despre care am vorbit, însă asemenea cazuri sunt rare. Isus cere de la voi dragoste şi ascultare faţă de părinţi, şi ascultând de ei, voi ascultaţi de Isus.
În evanghelia de astăzi Isus spune că trebuie să-l iubim pe el, nu numai mai mult decât pe părinţii, ci mult mai mult decât pe noi înşine, mai mult decât propria noastră viaţă.
Pildă de o asemenea dragoste ne-au dat-o martirii, printre care au fost şi copii, ca sfântul Tarciziu, ori sfânta Agnesa, care şi-au jertfit viaţa pentru că nu au vrut să se lepede de Cristos. Asta s-a întâmplat în primele veacuri ale Bisericii, însă azi foarte rar dacă se mai întâlnesc asemenea cazuri.
Totuşi, chiar şi în zilele noastre, voi îi puteţi oferi viaţa lui Cristos, prin dragoste. Cum? Viaţa vă este întreţesută de multe şi felurite fapte, spre exemplu: a mânca, a dormi, a studia, a te ruga, a te juca, etc. Cum le puteţi oferi voi toate acestea lui Cristos? Asta o puteţi face numai prin intenţia cea bună. Spre exemplu, spunând în timpul liturghiei: „Isuse, vreau să-ţi jertfesc toate clipele vieţii mele din săptămâna aceasta. Tot ce voi face în aceste şapte zile le dăruiesc ţie pentru că mi-ai dat viaţa, sănătatea şi puterea de muncă!” Este bine de repetat această ofertă de mai multe ori în cursul săptămânii, şi chiar în fiecare zi, mai cu seamă la rugăciunea de dimineaţă şi de seară.
Dacă vreţi cu tot dinadinsul ca Isus să vă primească această ofertă, căutaţi să observaţi aceste două lucruri:
a) În cursul săptămânii să nu uitaţi de bunele hotărâri, care se află în ofertă. Spre exemplu, nu trebuie să spuneţi „Toată săptămâna îmi voi pregăti bine lecţiile, în afară de marţi, când mă voi duce cu ele nepregătite la şcoală”. Elevul care spune aşa se aseamănă cu omul imprudent din evanghelie, care voia să-şi zidească un turn.
b) Căutaţi a face bine şi sârguincios tot ceea ce v-aţi propus. Oferirea unor fapte săvârşite cu neglijenţă, nu i-ar plăcea lui Isus.
Experienţa de toate zilele ne învaţă că nu este prudent ca cineva să se bazeze numai pe puterile lui proprii. De aceea, oferind lui Isus întreaga voastră săptămână de lucru, aşa trebuie să-i spuneţi: „Isuse, tu vezi că sunt slab şi neputincios, şi că uit cu uşurinţă de hotărârile cele bune pe care le-am luat. De aceea, te rog, aminteşte-mi-le tu cât mai des, şi ajută-mă de a le traduce în practică”.
Klimek
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu