Să-i admirăm pe aceşti Magi pentru bogatele daruri pe care i le-au oferit lui Isus. Totuşi mai există şi alte motive, care au produs bucurie lui Isus, şi încă o mare bucurie. Poate mă veţi întreba: ce anume?
În inimile lor sensibile, mai există şi curajul cu care au înfruntat greutăţile unei călătorii atât de lungi de sute şi sute de kilometri prin pustiu.
Desigur că pentru ei le-ar fi fost mult mai comod să rămână acasă, unde s-ar fi bucurat de o mâncare caldă şi bine pregătită, iar seara ar fi putut urmări în linişte mersul stelelor cerului. Suntem îndreptăţiţi a spune că soţiile lor au insistat mult ca ei să nu plece într-o aşa călătorie pe drumuri necunoscute. Chiar şi copiii e-ar fi preferat să-i aibă cât mai aproape pe părinţii lor, pentru că şi ei ştiau că o călătorie prin pustiu este riscantă şi plină de surprize neplăcute.
Cu toate acestea, Magii nu s-au descurajat în faţa presupuselor primejdii. Şi-au pregătit darurile pentru Pruncul nou-născut, puţinele provizii pentru ei, şi, călare pe cămile, au plecat la drum. În această călătorie aveau de înfruntat multe primejdii, dar nu s-au descurajat şi nu au renunţat nici atunci când steaua îndrumătoare a dispărut. Pentru a-şi atinge scopul călătoriei, odată ajunşi la Ierusalim, au început să întrebe, pe unul, pe altul: „Unde s-a născut noul rege al iudeilor?” Însă nimeni nu ştia despre ce anume rege poate fi vorba.
Văzând ei că oamenii de pe stradă nu le putuseră da nici o informaţie, se îndreptară spre curtea lui Irod, în speranţa că măcar împăratul trebuie să ştie ceva.
Irod, când i-a văzut pe călătorii aceştia bogaţi şi bine îmbrăcaţi, i-a primit cu multă bunăvoinţă. Însă atunci când a aflat care anume era scopul călătoriei lor, a început să tulbure, să se frământe, aşa cum aflăm din sfânta Evanghelie: „Când a auzit împăratul Irod lucrul acesta s-a tulburat foarte, şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el” (Lc 2, 3).
Irod, în mintea lui se gândea: cum? Chiar el stăpânul şi conducătorul ţării să nu şti nimic despre naşterea noului rege? A acestui nou rege, născut în ţara lui? Din convorbirea pe care a avut-o cu Magii, înţelesese că Noul Născut trebuia să fie Mesia, mai marele preoţilor. Deci, dădu poruncă să-i cheme pe preoţi în frunte cu mai marii lor, în speranţa că ei trebuiau să ştie ceva despre aceasta.
Auzind că este vorba de a da nişte informaţii religioase, preoţii au luat cu ei şi sulurile de pergament, pe care erau scrise sfintele scripturi. Ajungând la palat, s-au închinat în faţa lui Irod. Întrebaţi fiind, ei au deschis sulurile de pergament, şi unul dintre ei a citit din prorocirea lui Micheia, care spune aşa: „Şi tu, Betleeme, Efrats, cu toate că eşti cel mai mic dintre neamurile lui Iuda, însă din tine va ieşi stăpânitor peste Israel, a cărui obârşie este dintru început din veşnicie” (Micheia 5, 1).
La auzul acestor cuvinte Irod a mai întrebat:
- Va să zică, Betleemul este locul unde trebuie să se nască pruncul acesta despre care se interesează oaspeţii noştri?
- Da, Sire, răspunseră preoţii într-un glas. Acestea fiind spuse preoţii se închinară din nou în faţa lui Irod şi plecară.
De acum, Magii puteau afla Pruncul cu cea mai mare uşurinţă, şi asta cu atât mai uşor, cu cât la ieşirea din curtea lui Irod, le reapăru steaua cea miraculoasă şi le lumina calea care duce spre Betleem, care nu-i decât la opt sau zece kilometri de Ierusalim.
Ajunşi la Betleem, ei au observat că steaua s-a oprit de-asupra unei case. De fapt, după încheierea recensământului, mulţi oameni din cei care veniseră, plecaseră din Betleem, însă sfânta Familie neputând pleca, acum aflaseră o căsuţă în care se poate locui un timp oarecare.
Magii s-au coborât de pe cămilele lor, au luat darurile aduse şi au intrat în casă. Se minunau de faptul că regele nou-născut, nu avea un palat şi că locuia într-o cameră mică şi fără nici o podoabă, şi că atât Maria, cât şi Iosif, erau nişte oameni simpli şi săraci. Dar cu toate acestea, splendoarea stelei, care se opri deasupra casei, le spunea cu precizie că şi-au atins ţinta călătoriei lor şi că acel prunc pe care-l aveau în faţa ochilor, era Regele Mesia. Aşadar, după obiceiul orientalilor s-au îngenuncheat în faţa lui şi l-au omagiat.
Voi, dragi copii, atunci când vreţi ca să-l aflaţi pe Isus, nu trebuie să faceţi o călătorie atât de lungă şi atât de primejdioasă. Este de-ajuns să veniţi numai în biserică, în faţa Tabernacolului, unde-l veţi afla pe Isus totdeauna. Însă pentru voi, el se află mai ascuns de cum a fost pentru ochii Magilor, pentru că aici, el nu mai este acel prunc micuţ şi drăgălaş, ci numai în aparenţa unei mici hostii albe. Magii au crezut pentru că lumina stelei le spunea că îl au în faţa ochilor pe Mesia, noi credem pentru că aceasta ne-o spune lumina credinţei, lumina cuvintelor lui Isus pe care le aflăm în evanghelie.
Atunci când voi îngenuncheaţi în faţa sfântului Sacrament, îmi place să cred că acest gest al vostru este un omagiu sincer şi plin de dragoste, pe care-l aduceţi lui Isus, asemenea acelui omagiu pe care i l-au adus Magii de la Răsărit.
Aşa cum aţi auzit, sfântul evanghelist Matei scrie: „Au intrat în casă, au văzut pruncul cu Maria, Mama lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi i s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi i-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie”.
Smirna este un balsam amar, care de multe ori se amesteca cu vin. Din cauza gustului ei amar, smirna este simbolul suferinţei.
Voi, nu aveţi de unde oferi lui Isus smirna, care se află numai prin ţările calde, totuşi nici din viaţa voastră nu sunt lipsite micile neplăceri ori suferinţe, care, şi acestea sunt amare. Odată veţi avea dureri de cap, de dinţi; altădată poate veţi fi bruscaţi de către părinţi, de învăţători sau chiar de către vreunul dintre colegi. Totdeauna când îngenuncheaţi în faţa tabernacolului îi puteţi oferi lui Isus toate aceste mici suferinţe. El le va primi cu bunăvoinţă şi cu surâsul pe buze, dar numai cu condiţia să vă daţi toată silinţa ca să înduraţi aceste suferinţe cu multă linişte sufletească, fără murmur şi fără şovăire.
Tămâia, este o substanţă răşinoasă dar foarte parfumată, frumos mirositoare. În antichitate tămâia era arsă în templele păgâne. Noi o folosim, aşa cum aţi observat şi în bisericile noastre pentru că ea este simbolul rugăciunii. Rugăciunea noastră trebuie să se înalţe spre Dumnezeu ca fumul de tămâie întru miros de bună mireasmă spirituală.
Voi nu-i puteţi oferi lui Isus nici tămâie, însă îi puteţi oferi rugăciunile zilnice, şi asta trebuie s-o ţineţi bine minte. V-aţi rugat voi astăzi? Şi apoi, dacă vreţi ca rugăciunile să vă fie primite de Isus, trebuie să le faceţi cu reculegere, cu cea mai mare evlavie, aşa cum bine ştiţi.
Aurul, este un metal preţios, pe care oamenii de demult, îl oferea divinităţilor de la templu. Desigur, că voi nu aveţi de unde-i oferi lui Isus aur, pentru că sunteţi tot atât de săraci ca şi păstorii din Betleem.
J. Joergensen, un mare scriitor danez, a scris o frumoasă legendă referitoare la cel de-al patrulea dintre regii Magi. Acesta - aşa cum susţine scriitorul - a ajuns la Betleem ceva mai târziu, nu odată cu cei trei Magi, cum spune evanghelia. El plecase de-acasă cu trei perle preţioase, pentru a le prezenta Noului-născut rege al iudeilor, dar pe care în timpul călătoriei le dăruise unor oameni săraci. Pe cea dintâi a dăruit-o unui bătrân pe care l-a întâlnit la un colţ de stradă cerşind. I s-a făcut milă de el, fiindcă bătrânul acela era flămând şi tremura de frig.
Apoi a văzut doi soldaţi care se ţineau după o fată, cu gânduri rele, şi, le-a dat acestora pe cea de-a doua perlă, pentru a o lăsa în pace. În cele din urmă a întâlnit pe unul dintre soldaţii lui Irod, care se afla pe punctul de a ucide un prunc şi aşa i-a dat acestuia pe cea de-a treia piatră preţioasă pentru a nu-l mai ucide.
Pruncul Isus, după ce a ascultat povestirea acestui rege-mag, i-a întins mânuţa şi i-a surâs cu bunăvoinţă, în semn de completă aprobare pentru cele făcute.
Cu toate că evanghelia nu spune nimic de cel de-al patrulea Crai, voi, îi puteţi urma foarte bine pilda. Desigur, că nu veţi putea dărui colegilor voştri pietre preţioase, sau să veniţi în ajutorul vreunui cerşetor. Dar dacă nu aveţi nici bani şi nici pietre preţioase, de foarte multe ori este de ajuns chiar şi numai o simplă vorbă bună, un surâs, o strângere de mână... Dacă în urma unor asemenea fapte vă veţi prezenta în faţa tabernacolului, şi vă veţi îngenunchea, de acolo, din altar, Isus că va surâde, şi vă va asigura că bine este tot ceea ce aţi făcut.
În inimile lor sensibile, mai există şi curajul cu care au înfruntat greutăţile unei călătorii atât de lungi de sute şi sute de kilometri prin pustiu.
Desigur că pentru ei le-ar fi fost mult mai comod să rămână acasă, unde s-ar fi bucurat de o mâncare caldă şi bine pregătită, iar seara ar fi putut urmări în linişte mersul stelelor cerului. Suntem îndreptăţiţi a spune că soţiile lor au insistat mult ca ei să nu plece într-o aşa călătorie pe drumuri necunoscute. Chiar şi copiii e-ar fi preferat să-i aibă cât mai aproape pe părinţii lor, pentru că şi ei ştiau că o călătorie prin pustiu este riscantă şi plină de surprize neplăcute.
Cu toate acestea, Magii nu s-au descurajat în faţa presupuselor primejdii. Şi-au pregătit darurile pentru Pruncul nou-născut, puţinele provizii pentru ei, şi, călare pe cămile, au plecat la drum. În această călătorie aveau de înfruntat multe primejdii, dar nu s-au descurajat şi nu au renunţat nici atunci când steaua îndrumătoare a dispărut. Pentru a-şi atinge scopul călătoriei, odată ajunşi la Ierusalim, au început să întrebe, pe unul, pe altul: „Unde s-a născut noul rege al iudeilor?” Însă nimeni nu ştia despre ce anume rege poate fi vorba.
Văzând ei că oamenii de pe stradă nu le putuseră da nici o informaţie, se îndreptară spre curtea lui Irod, în speranţa că măcar împăratul trebuie să ştie ceva.
Irod, când i-a văzut pe călătorii aceştia bogaţi şi bine îmbrăcaţi, i-a primit cu multă bunăvoinţă. Însă atunci când a aflat care anume era scopul călătoriei lor, a început să tulbure, să se frământe, aşa cum aflăm din sfânta Evanghelie: „Când a auzit împăratul Irod lucrul acesta s-a tulburat foarte, şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el” (Lc 2, 3).
Irod, în mintea lui se gândea: cum? Chiar el stăpânul şi conducătorul ţării să nu şti nimic despre naşterea noului rege? A acestui nou rege, născut în ţara lui? Din convorbirea pe care a avut-o cu Magii, înţelesese că Noul Născut trebuia să fie Mesia, mai marele preoţilor. Deci, dădu poruncă să-i cheme pe preoţi în frunte cu mai marii lor, în speranţa că ei trebuiau să ştie ceva despre aceasta.
Auzind că este vorba de a da nişte informaţii religioase, preoţii au luat cu ei şi sulurile de pergament, pe care erau scrise sfintele scripturi. Ajungând la palat, s-au închinat în faţa lui Irod. Întrebaţi fiind, ei au deschis sulurile de pergament, şi unul dintre ei a citit din prorocirea lui Micheia, care spune aşa: „Şi tu, Betleeme, Efrats, cu toate că eşti cel mai mic dintre neamurile lui Iuda, însă din tine va ieşi stăpânitor peste Israel, a cărui obârşie este dintru început din veşnicie” (Micheia 5, 1).
La auzul acestor cuvinte Irod a mai întrebat:
- Va să zică, Betleemul este locul unde trebuie să se nască pruncul acesta despre care se interesează oaspeţii noştri?
- Da, Sire, răspunseră preoţii într-un glas. Acestea fiind spuse preoţii se închinară din nou în faţa lui Irod şi plecară.
De acum, Magii puteau afla Pruncul cu cea mai mare uşurinţă, şi asta cu atât mai uşor, cu cât la ieşirea din curtea lui Irod, le reapăru steaua cea miraculoasă şi le lumina calea care duce spre Betleem, care nu-i decât la opt sau zece kilometri de Ierusalim.
Ajunşi la Betleem, ei au observat că steaua s-a oprit de-asupra unei case. De fapt, după încheierea recensământului, mulţi oameni din cei care veniseră, plecaseră din Betleem, însă sfânta Familie neputând pleca, acum aflaseră o căsuţă în care se poate locui un timp oarecare.
Magii s-au coborât de pe cămilele lor, au luat darurile aduse şi au intrat în casă. Se minunau de faptul că regele nou-născut, nu avea un palat şi că locuia într-o cameră mică şi fără nici o podoabă, şi că atât Maria, cât şi Iosif, erau nişte oameni simpli şi săraci. Dar cu toate acestea, splendoarea stelei, care se opri deasupra casei, le spunea cu precizie că şi-au atins ţinta călătoriei lor şi că acel prunc pe care-l aveau în faţa ochilor, era Regele Mesia. Aşadar, după obiceiul orientalilor s-au îngenuncheat în faţa lui şi l-au omagiat.
Voi, dragi copii, atunci când vreţi ca să-l aflaţi pe Isus, nu trebuie să faceţi o călătorie atât de lungă şi atât de primejdioasă. Este de-ajuns să veniţi numai în biserică, în faţa Tabernacolului, unde-l veţi afla pe Isus totdeauna. Însă pentru voi, el se află mai ascuns de cum a fost pentru ochii Magilor, pentru că aici, el nu mai este acel prunc micuţ şi drăgălaş, ci numai în aparenţa unei mici hostii albe. Magii au crezut pentru că lumina stelei le spunea că îl au în faţa ochilor pe Mesia, noi credem pentru că aceasta ne-o spune lumina credinţei, lumina cuvintelor lui Isus pe care le aflăm în evanghelie.
Atunci când voi îngenuncheaţi în faţa sfântului Sacrament, îmi place să cred că acest gest al vostru este un omagiu sincer şi plin de dragoste, pe care-l aduceţi lui Isus, asemenea acelui omagiu pe care i l-au adus Magii de la Răsărit.
Aşa cum aţi auzit, sfântul evanghelist Matei scrie: „Au intrat în casă, au văzut pruncul cu Maria, Mama lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi i s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi i-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie”.
Smirna este un balsam amar, care de multe ori se amesteca cu vin. Din cauza gustului ei amar, smirna este simbolul suferinţei.
Voi, nu aveţi de unde oferi lui Isus smirna, care se află numai prin ţările calde, totuşi nici din viaţa voastră nu sunt lipsite micile neplăceri ori suferinţe, care, şi acestea sunt amare. Odată veţi avea dureri de cap, de dinţi; altădată poate veţi fi bruscaţi de către părinţi, de învăţători sau chiar de către vreunul dintre colegi. Totdeauna când îngenuncheaţi în faţa tabernacolului îi puteţi oferi lui Isus toate aceste mici suferinţe. El le va primi cu bunăvoinţă şi cu surâsul pe buze, dar numai cu condiţia să vă daţi toată silinţa ca să înduraţi aceste suferinţe cu multă linişte sufletească, fără murmur şi fără şovăire.
Tămâia, este o substanţă răşinoasă dar foarte parfumată, frumos mirositoare. În antichitate tămâia era arsă în templele păgâne. Noi o folosim, aşa cum aţi observat şi în bisericile noastre pentru că ea este simbolul rugăciunii. Rugăciunea noastră trebuie să se înalţe spre Dumnezeu ca fumul de tămâie întru miros de bună mireasmă spirituală.
Voi nu-i puteţi oferi lui Isus nici tămâie, însă îi puteţi oferi rugăciunile zilnice, şi asta trebuie s-o ţineţi bine minte. V-aţi rugat voi astăzi? Şi apoi, dacă vreţi ca rugăciunile să vă fie primite de Isus, trebuie să le faceţi cu reculegere, cu cea mai mare evlavie, aşa cum bine ştiţi.
Aurul, este un metal preţios, pe care oamenii de demult, îl oferea divinităţilor de la templu. Desigur, că voi nu aveţi de unde-i oferi lui Isus aur, pentru că sunteţi tot atât de săraci ca şi păstorii din Betleem.
J. Joergensen, un mare scriitor danez, a scris o frumoasă legendă referitoare la cel de-al patrulea dintre regii Magi. Acesta - aşa cum susţine scriitorul - a ajuns la Betleem ceva mai târziu, nu odată cu cei trei Magi, cum spune evanghelia. El plecase de-acasă cu trei perle preţioase, pentru a le prezenta Noului-născut rege al iudeilor, dar pe care în timpul călătoriei le dăruise unor oameni săraci. Pe cea dintâi a dăruit-o unui bătrân pe care l-a întâlnit la un colţ de stradă cerşind. I s-a făcut milă de el, fiindcă bătrânul acela era flămând şi tremura de frig.
Apoi a văzut doi soldaţi care se ţineau după o fată, cu gânduri rele, şi, le-a dat acestora pe cea de-a doua perlă, pentru a o lăsa în pace. În cele din urmă a întâlnit pe unul dintre soldaţii lui Irod, care se afla pe punctul de a ucide un prunc şi aşa i-a dat acestuia pe cea de-a treia piatră preţioasă pentru a nu-l mai ucide.
Pruncul Isus, după ce a ascultat povestirea acestui rege-mag, i-a întins mânuţa şi i-a surâs cu bunăvoinţă, în semn de completă aprobare pentru cele făcute.
Cu toate că evanghelia nu spune nimic de cel de-al patrulea Crai, voi, îi puteţi urma foarte bine pilda. Desigur, că nu veţi putea dărui colegilor voştri pietre preţioase, sau să veniţi în ajutorul vreunui cerşetor. Dar dacă nu aveţi nici bani şi nici pietre preţioase, de foarte multe ori este de ajuns chiar şi numai o simplă vorbă bună, un surâs, o strângere de mână... Dacă în urma unor asemenea fapte vă veţi prezenta în faţa tabernacolului, şi vă veţi îngenunchea, de acolo, din altar, Isus că va surâde, şi vă va asigura că bine este tot ceea ce aţi făcut.
Klimek
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu