Evreii aşteptau sărbătoarea Paştelui care se apropia. Oamenii din Nazaret, printre care şi Maria cu Iosif, se pregăteau serios de plecare spre Ierusalim, pentru a participa la rugăciunile şi la jertfele care se aduceau la templu.
Isus nu avea decât 12 ani. Copiii evreilor erau obligaţi să meargă în pelerinajul acesta începând cu vârsta de 13 ani. Deci, cu toate că nu era obligat, Isus a voit să meargă şi el în cetatea sfântă laolaltă cu părinţii, cu rudele şi cunoscuţii.
Isus nu avea decât 12 ani. Copiii evreilor erau obligaţi să meargă în pelerinajul acesta începând cu vârsta de 13 ani. Deci, cu toate că nu era obligat, Isus a voit să meargă şi el în cetatea sfântă laolaltă cu părinţii, cu rudele şi cunoscuţii.
Isus a plecat de la Nazaret într-un grup de oameni, care formau o caravană. Pe drum, s-au unit cu alte grupuri de prin alte sate şi oraşe. Timpul trecea repede, iar oboseala nu prea se observa datorită rugăciunilor şi cântării psalmilor. În mod obişnuit se câta psalmul 121, care începea cu cuvintele: „M-am bucurat când mi s-a spus: să mergem la casa Domnului”.
Atunci, după mai multe zile de călătorie ajungeau la porţile Ierusalimului, se opreau cu toţii şi cântau strofa următoare: „La a tale porţi m-opresc, scumpule Ierusalime, şi privesc cu bucurie spre palatele-ţi sublime..."
Acum, ochii tuturor priveau cu mândrie şi admirau zidurile cetăţii dar mai ales ale templului, care se putea vedea din depărtare. Templul era cea mai mare şi cea mai frumoasă clădire din tot Ierusalimul. Atât în piaţa cât şi înlăuntrul templului, Isus s-a aflat printre miile şi miile de pelerini veniţi din toate părţile.
Descriind călătoria aceasta, sfântul Luca nu ne mai prezintă şi alte detalii referitoare la ceremoniile din templu. Desigur, că pelerinii se rugau ceasuri întregi, cântau psalmi şi participau la jertfele aduse de preoţi. În zilele acelea se mânca mielul pascal, cu pâine azimă, adică nedospită.
Totuşi sfântul Luca descrie cu multe detalii un alt episod, acela al lui Isus care a rămas în Ierusalim în vreme ce Maria şi Iosif plecaseră spre Nazaret. Acesta era un caz atât de extraordinar încât evanghelistul ni-l descrie cu lux de amănunte, din care nu reţinem decât atât. La reîntoarcere din Ierusalim, Maria mergea împreună cu femeile, Iosif cu bărbaţii, crezând că Isus trebuie neapărat să fie, ori cu unul ori cu altul. Fiind el un copil mărişor, de acum, în prima zi de călătorie nu prea s-au preocupat de dânsul, cu toate că atât Maria, cât şi Iosif nu-l observau printre ei. Numai seara, când grupurile de pelerini s-au întâlnit, cu spaimă şi uimire au observat că Isus nu se mai află printre ei. Desigur că în noaptea aceea nu au mai putut dormi.
A două azi dis-de-dimineaţă, Iosif şi Maria, au luat calea întoarsă spre Ierusalim, unde au şi început să-l caute pe străzi şi prin pieţe... De îndată ce vedeau vreun copil se îndreptau spre dânsul în speranţa că este Isus. Întrebau pe unul, pe altul, dacă n-au văzut un copil aşa şi aşa.
După lungi şi zadarnice căutări au intrat şi în templu pentru a-l mai vizita odată şi pentru a se ruga că doar-doar îşi vor afla fiul.
Într-o anumită parte a templului, Maria a observat mai mulţi bărboşi îmbrăcaţi în haine lungi croite pe talie, care discutau ceva cu multă însufleţire. Cu bucurie, dar şi cu uimire, atât Maria cât şi Iosif, observară că printre bărbaţii aceia se afla şi Isus al lor. Se minunau şi mai mult pentru că învăţaţii ascultau cu mare atenţie explicaţiile pe care le dădea fiul lor. Cu toate că aceştia erau mari cunoscători a cărţilor sfinte, ei îi puneau acestui copil cu toată seriozitatea întrebări şi apoi îi ascultau cu mare atenţie răspunsurile.
Probabil că o bună bucată de vreme, Maria şi Iosif, au ascultat aceste discuţii deoarece nu ar fi vrut să-l întrerupă. În cele din urmă, Isus observă că părinţii lui stau acolo şi apoi împreună au şi ieşit din templu, când pe scările templului Maria l-a dojenit cu multă tristeţe: „Fiule, pentru ce ne-ai făcut nouă supărarea aceasta?” La care el răspunse: „Oare nu ştiaţi că eu trebuie să mă ocup de cele ce sunt ale Tatălui meu?”
Aici era vorba despre lucrurile lui Dumnezeu, despre probleme privitoare la Sfintele Scripturi şi la felul cum trebuiesc înţelese de către învăţaţii din Ierusalim. De aceea, Isus a crezut de cuviinţă că acesta era un motiv suficient de a rămâne la Ierusalim fără a mai da de ştire părinţilor.
Aşadar, Sfânta Familie a fost nevoită să se întoarcă singură la Nazaret, deoarece cunoscuţii şi rudele cu care venise, acum se aflau la zeci de kilometri înaintea lor. Reîntorşi acasă, Isus a trăit 18 sau chiar 20 de ani în căsuţa din Nazaret, mai înainte de a-şi începe Misiunea încredinţată lui de către Tatăl ceresc. În timpul acestor lungi ani, nimic extraordinar nu s-a observat în viaţa Sfintei Familii. Sfântul Luca ne prezintă doar în câteva cuvinte aspectul acesta: „Apoi, s-a coborât împreună cu el, a venit la Nazaret şi le era supus. Mama sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei. Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor” (Lc 2,51-52).
„Şi le era supus...”. Asta însemna că Isus asculta de părinţii lui, adică de Maria şi de Iosif. Cu toate că el nu era numai om, ci şi Dumnezeu, asculta de părinţii lui pământeşti.
O soră catehetă spuse odată elevilor: „Dragi elevi, Isus este pentru voi un model de ascultare!” Dar atunci interveni un elev, care spuse: „Soră, uşor este de spus aşa. Dar dacă Isus ar fi avut parte de nişte părinţi ca ai mei, nu ştiu dacă i-ar fi fost tot atât de uşor ca să asculte de ei”.
Se întâmplă uneori, şi din păcate destul de des ca părinţii să nu fie la înălţimea lor de părinţi şi educatori de copii, aşa ca în cazul acestui copil, dar cu toate acestea, de părinţi trebuie ascultat, în afară de cazul când i-ar îndemna la păcat.
Oricum, în cele mai multe cazuri părinţii sunt buni, şi, mai mult ori mai puţin îşi iubesc copii. De aceea, voi trebuie să fiţi sinceri cu părinţii voştri şi să nu insistaţi a vă impune părerile proprii în faţa lor. Într-o zi o copilă îi făcu observaţie mamei sale că de ce aranjează camera numai în unul şi acelaşi fel. De ce nu mai schimbă aranjamentul, aşa cum i-ar fi plăcut ei. În cele din urmă, mama şi-a pierdut răbdarea şi a pedepsit-o.
„Isus creştea în înţelepciune”. Cuvintele acestea ar părea curioase, pentru că dau loc la o întrebare, şi anume: „Dacă Isus era Dumnezeu, şi ca atare ştia totul, în ce fel de înţelepciune ar mai fi putut creşte?”
Da, aveţi dreptate, ca Dumnezeu el ştie totul, însă la vârsta pe care o avea atunci, el nu se folosea de cunoştinţele pe care le avea, ci voia să se asemene cu totul vouă, în afară de păcat. De aceea mergea împreună cu ceilalţi copii la sinagogă, unde învăţa sfintele Scripturi şi studia istoria patriei. La vremea aceea, copiii nu studiau matematica, nici fizica, nici algebra, nici chimia, nici biologia, ci studiau numai sfintele Scripturi. Despre ştiinţele moderne habar n-aveau acei copii.
„Pruncul creştea şi se întărea”. În aceasta îl puteţi imita şi voi pe Isus cu cea mai mare uşurinţă. Fără nici o greutate, ba chiar şi fără voia voastră, la sfârşitul lunii decembrie, veţi adăuga încă un an la cei pe care îi aveţi acum. În felul acesta, ca şi Isus care atunci avea 12 ani, în fiecare an veţi deveni mai înalţi cu câte un centimetru, sau chiar cu mai mult.
Aceasta nu reprezintă pentru voi nici un fel de dificultate, ci lucrul cel mai greu este de a urma întru totul pilda lui Isus, care „creştea în înţelepciune, şi care era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”.
Într-adevăr, preotul vă spune la lecţia de religie care trebuie să fie ţinuta voastră şi cum trebuie să participaţi la sfânta liturghie. Însă în practică, de cele mai multe ori voi faceţi tocmai contrariul, pentru că vă vine greu ca să fiţi buni cu toţi; să-i iertaţi şi să-i iubiţi pe acei copii, pe care nu-i puteţi agrea. De aceea vă este greu să trăiţi în harul lui Dumnezeu, să evitaţi păcatele de moarte şi să-l lăudaţi pe Dumnezeu în fiecare zi prin rugăciuni. Isus ştie că aşa ceva cere împotrivire şi muncă continuă, de aceea el vă binecuvântează şi vă ajută în orice faptă bună pe care o veţi face.
Atunci, după mai multe zile de călătorie ajungeau la porţile Ierusalimului, se opreau cu toţii şi cântau strofa următoare: „La a tale porţi m-opresc, scumpule Ierusalime, şi privesc cu bucurie spre palatele-ţi sublime..."
Acum, ochii tuturor priveau cu mândrie şi admirau zidurile cetăţii dar mai ales ale templului, care se putea vedea din depărtare. Templul era cea mai mare şi cea mai frumoasă clădire din tot Ierusalimul. Atât în piaţa cât şi înlăuntrul templului, Isus s-a aflat printre miile şi miile de pelerini veniţi din toate părţile.
Descriind călătoria aceasta, sfântul Luca nu ne mai prezintă şi alte detalii referitoare la ceremoniile din templu. Desigur, că pelerinii se rugau ceasuri întregi, cântau psalmi şi participau la jertfele aduse de preoţi. În zilele acelea se mânca mielul pascal, cu pâine azimă, adică nedospită.
Totuşi sfântul Luca descrie cu multe detalii un alt episod, acela al lui Isus care a rămas în Ierusalim în vreme ce Maria şi Iosif plecaseră spre Nazaret. Acesta era un caz atât de extraordinar încât evanghelistul ni-l descrie cu lux de amănunte, din care nu reţinem decât atât. La reîntoarcere din Ierusalim, Maria mergea împreună cu femeile, Iosif cu bărbaţii, crezând că Isus trebuie neapărat să fie, ori cu unul ori cu altul. Fiind el un copil mărişor, de acum, în prima zi de călătorie nu prea s-au preocupat de dânsul, cu toate că atât Maria, cât şi Iosif nu-l observau printre ei. Numai seara, când grupurile de pelerini s-au întâlnit, cu spaimă şi uimire au observat că Isus nu se mai află printre ei. Desigur că în noaptea aceea nu au mai putut dormi.
A două azi dis-de-dimineaţă, Iosif şi Maria, au luat calea întoarsă spre Ierusalim, unde au şi început să-l caute pe străzi şi prin pieţe... De îndată ce vedeau vreun copil se îndreptau spre dânsul în speranţa că este Isus. Întrebau pe unul, pe altul, dacă n-au văzut un copil aşa şi aşa.
După lungi şi zadarnice căutări au intrat şi în templu pentru a-l mai vizita odată şi pentru a se ruga că doar-doar îşi vor afla fiul.
Într-o anumită parte a templului, Maria a observat mai mulţi bărboşi îmbrăcaţi în haine lungi croite pe talie, care discutau ceva cu multă însufleţire. Cu bucurie, dar şi cu uimire, atât Maria cât şi Iosif, observară că printre bărbaţii aceia se afla şi Isus al lor. Se minunau şi mai mult pentru că învăţaţii ascultau cu mare atenţie explicaţiile pe care le dădea fiul lor. Cu toate că aceştia erau mari cunoscători a cărţilor sfinte, ei îi puneau acestui copil cu toată seriozitatea întrebări şi apoi îi ascultau cu mare atenţie răspunsurile.
Probabil că o bună bucată de vreme, Maria şi Iosif, au ascultat aceste discuţii deoarece nu ar fi vrut să-l întrerupă. În cele din urmă, Isus observă că părinţii lui stau acolo şi apoi împreună au şi ieşit din templu, când pe scările templului Maria l-a dojenit cu multă tristeţe: „Fiule, pentru ce ne-ai făcut nouă supărarea aceasta?” La care el răspunse: „Oare nu ştiaţi că eu trebuie să mă ocup de cele ce sunt ale Tatălui meu?”
Aici era vorba despre lucrurile lui Dumnezeu, despre probleme privitoare la Sfintele Scripturi şi la felul cum trebuiesc înţelese de către învăţaţii din Ierusalim. De aceea, Isus a crezut de cuviinţă că acesta era un motiv suficient de a rămâne la Ierusalim fără a mai da de ştire părinţilor.
Aşadar, Sfânta Familie a fost nevoită să se întoarcă singură la Nazaret, deoarece cunoscuţii şi rudele cu care venise, acum se aflau la zeci de kilometri înaintea lor. Reîntorşi acasă, Isus a trăit 18 sau chiar 20 de ani în căsuţa din Nazaret, mai înainte de a-şi începe Misiunea încredinţată lui de către Tatăl ceresc. În timpul acestor lungi ani, nimic extraordinar nu s-a observat în viaţa Sfintei Familii. Sfântul Luca ne prezintă doar în câteva cuvinte aspectul acesta: „Apoi, s-a coborât împreună cu el, a venit la Nazaret şi le era supus. Mama sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei. Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor” (Lc 2,51-52).
„Şi le era supus...”. Asta însemna că Isus asculta de părinţii lui, adică de Maria şi de Iosif. Cu toate că el nu era numai om, ci şi Dumnezeu, asculta de părinţii lui pământeşti.
O soră catehetă spuse odată elevilor: „Dragi elevi, Isus este pentru voi un model de ascultare!” Dar atunci interveni un elev, care spuse: „Soră, uşor este de spus aşa. Dar dacă Isus ar fi avut parte de nişte părinţi ca ai mei, nu ştiu dacă i-ar fi fost tot atât de uşor ca să asculte de ei”.
Se întâmplă uneori, şi din păcate destul de des ca părinţii să nu fie la înălţimea lor de părinţi şi educatori de copii, aşa ca în cazul acestui copil, dar cu toate acestea, de părinţi trebuie ascultat, în afară de cazul când i-ar îndemna la păcat.
Oricum, în cele mai multe cazuri părinţii sunt buni, şi, mai mult ori mai puţin îşi iubesc copii. De aceea, voi trebuie să fiţi sinceri cu părinţii voştri şi să nu insistaţi a vă impune părerile proprii în faţa lor. Într-o zi o copilă îi făcu observaţie mamei sale că de ce aranjează camera numai în unul şi acelaşi fel. De ce nu mai schimbă aranjamentul, aşa cum i-ar fi plăcut ei. În cele din urmă, mama şi-a pierdut răbdarea şi a pedepsit-o.
„Isus creştea în înţelepciune”. Cuvintele acestea ar părea curioase, pentru că dau loc la o întrebare, şi anume: „Dacă Isus era Dumnezeu, şi ca atare ştia totul, în ce fel de înţelepciune ar mai fi putut creşte?”
Da, aveţi dreptate, ca Dumnezeu el ştie totul, însă la vârsta pe care o avea atunci, el nu se folosea de cunoştinţele pe care le avea, ci voia să se asemene cu totul vouă, în afară de păcat. De aceea mergea împreună cu ceilalţi copii la sinagogă, unde învăţa sfintele Scripturi şi studia istoria patriei. La vremea aceea, copiii nu studiau matematica, nici fizica, nici algebra, nici chimia, nici biologia, ci studiau numai sfintele Scripturi. Despre ştiinţele moderne habar n-aveau acei copii.
„Pruncul creştea şi se întărea”. În aceasta îl puteţi imita şi voi pe Isus cu cea mai mare uşurinţă. Fără nici o greutate, ba chiar şi fără voia voastră, la sfârşitul lunii decembrie, veţi adăuga încă un an la cei pe care îi aveţi acum. În felul acesta, ca şi Isus care atunci avea 12 ani, în fiecare an veţi deveni mai înalţi cu câte un centimetru, sau chiar cu mai mult.
Aceasta nu reprezintă pentru voi nici un fel de dificultate, ci lucrul cel mai greu este de a urma întru totul pilda lui Isus, care „creştea în înţelepciune, şi care era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor”.
Într-adevăr, preotul vă spune la lecţia de religie care trebuie să fie ţinuta voastră şi cum trebuie să participaţi la sfânta liturghie. Însă în practică, de cele mai multe ori voi faceţi tocmai contrariul, pentru că vă vine greu ca să fiţi buni cu toţi; să-i iertaţi şi să-i iubiţi pe acei copii, pe care nu-i puteţi agrea. De aceea vă este greu să trăiţi în harul lui Dumnezeu, să evitaţi păcatele de moarte şi să-l lăudaţi pe Dumnezeu în fiecare zi prin rugăciuni. Isus ştie că aşa ceva cere împotrivire şi muncă continuă, de aceea el vă binecuvântează şi vă ajută în orice faptă bună pe care o veţi face.
Klimeck
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu