După ce a fost botezat şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, Isus a început să predice evanghelia. Şi după un oarecare timp, se hotărî să meargă la Nazaret.
El mergea la Nazaret pentru a predica evanghelia printre ai lui, printre consătenii lui. Sfântul Evanghelist Luca ne vorbeşte în evanghelia de astăzi despre această predică a lui Isus în sinagoga din Nazaret.
După obiceiul iudeilor, în ziua sâmbetei se adunau în sinagogă. De data aceasta, odată cu mulţimea a intrat şi Isus. În ziua aceasta se ascultau lecturile din Sfânta Scriptură, copiii frecventau cursurile şcolare, pentru că sinagogile nu erau numai loc de rugăciune, ci ţineau loc şi de şcoli. De la vârsta de cinci ani, copiii erau obligaţi să meargă la sinagogă pentru a învăţa Legea lui Moise şi istoria poporului lui Israel.
Cărţi nu aveau pentru că pe vremea aceea nu existau fabrici de hârtie şi nici tipografii. Drept manual de învăţământ ei foloseau un sul de papirus sau pergament, pe care se afla textul sfintelor scripturi scris cu mâna. Un asemenea manual era foarte scump, din care cauză numai învăţătorul avea un exemplar. El citea cu glas tare Biblia şi apoi o explica copiilor. Textele mai importante erau învăţate pe de rost, iar copii le recitau de mai multe ori în cor.
Cei adunaţi atunci în sinagogă îl cunoşteau foarte bine pe Isus, pentru că erau foştii lui colegi de şcoală, şi mulţi alţii, tineri ori bătrâni dintre nazarineni. Întrucât toată Galileea ştia că el este un Învăţător faimos, mai marele sinagogii l-a invitat ca să citească un fragment din Scriptură, pe care mai apoi să-l comenteze. Ceremoniile săvârşite în sinagogă se asemănau cu prima parte din liturghia noastră, în care citim diferite fragmente din sfânta Scriptură, şi care mai apoi sunt explicate de către preot în timpul predicii. Deci, lui Isus i s-a dat cartea prorocului Isaia, în formă de sul, pe care o desfăcu şi citi faimoasele cuvinte, unde este scris despre Mesia şi despre lucrarea lui: „Duhul Domnului este peste mine, pentru că m-a uns ca să vestesc evanghelia, m-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită. Să propovăduiesc robilor de război eliberarea şi orbilor vederea şi să vestesc anul de îndurare al Domnului” (Lc 4, 18-19).
Terminând Isus de citit, a strâns sul cartea profeţiei, a dat-o îngrijitorului sinagogii şi s-a aşezat în bancă la fel cu ceilalţi participanţi. Când se citeau sfintele Scripturi, credincioşii stăteau în picioare, exact aşa cum facem şi noi atunci când se citeşte sfânta Evanghelie, însă în timpul explicaţiilor, oamenii stăteau în bănci sau pe scaune sau jos.
Când Isus a început să vorbească şi să explice Scriptura, ochii tuturor erau îndreptaţi asupra lui. Aşteptau cu nerăbdare să audă ce anume le va spune acest concetăţean al lor, prietenul şi în acelaşi timp Învăţătorul faimos cunoscut în toată Galileea. Şi iată ce le-a spus: „Astăzi s-a împlinit această scriptură pe care voi aţi auzit-o cu urechile voastre!”. Cu alte cuvinte sosiseră vremurile mesianice prorocite de Isaia, şi vestea cea bună era predicată săracilor; şchiopii umblau, orbii vedeau şi cei robiţi erau puşi în libertate... Cu o altă ocazie Isus a spus că el făcea toate aceste lucruri pentru că el era Mesia cel aşteptat.
Cuvinte importante erau acestea, pentru că vesteau sfârşitul Vechiului Testament, adică începutul mântuirii lui Israel şi al întregii omeniri.
Puţin mai înainte v-am amintit despre sulurile de pergament ori de papirus, pe care erau scrise Cărţile Sfinte al vechiului Testament. Probabil că cineva dintre voi ar voi să-mi pună o întrebare, şi anume: „Cum a ajuns până la noi învăţătura lui Isus Cristos, Evanghelia?”
Isus, înălţându-se la cer şi lăsându-i pe apostoli, le-a spus: „Mergeţi, aşadar, şi învăţaţi toate neamurile” (Mt 28, 19), însă el nu a spus nimănui ca să-i scrie învăţăturile. După aceea, apostolii au plecat în lumea largă pentru a-i răspândi învăţătura, pentru că o trăiseră din plin, văzuseră cu proprii lor ochi minunile săvârşite de Isus. Cu toate acestea, în anii care au urmat evanghelia a fost predicată de foarte mulţi creştini, care nu-l văzuseră pe Isus. De abia atunci, aceştia au început să scrie cele ce auziseră de la apostoli. Aşa a făcut sfântul Matei Evanghelistul, care a supravieţuit tuturor apostolilor. Sfântul Marcu era ucenicul sfântului Petru, de aceea şi el a scris tot ceea ce a auzit de la mai marele apostolilor.
Cu puţin mai înainte am citit Evanghelia după sfântul Luca, în care se explică faptul cum a apărut Evanghelia sa. Luca era ucenicul şi tovarăşul de călătorie a misionarilor sfântului Paul; personal, el nu-l cunoscuse pe Isus. De carieră era medic, dar în acelaşi timp şi un scriitor de valoare.
Aşa cum însuşi el spune, mai înainte de a începe să-şi scrie Evanghelia, a confruntat-o cu diferitele povestiri referitoare la învăţătura lui Isus până la acea dată. A cules mărturii chiar şi din partea apostolilor, şi a descris pe larg copilăria lui Isus. Aşa a apărut Evanghelia după sfântul evanghelist Luca.
Ca şi Cărţile Vechiului Testament, cele dintâi texte ale Evangheliei, au fost scrise pe ştraifuri lungi de pergament sau de papirus, care erau înfăşurate mai apoi pe un fel de făcăleţ.
Mai târziu sfintele Scripturi au fost copiate pe foi de hârtie (bineînţeles după ce a apărut hârtia), care erau cusute şi deveneau cărţi, cam aşa cum le vedem noi astăzi. Până la jumătatea secolulul al XIV-lea, călugării copiau aceste cărţi cu mâna.
Dar după ce Johan Gutenberg a întemeiat tipografia, tiparul, cea dintâi carte pe care a tipărit-o la Mains în anul 1453, a fost Biblia. Din această primă ediţie a Bibliei, astăzi, în toată lumea, mai există 36 de exemplare, dintre care unul se află în Polonia, la biblioteca seminarului din Polplim.
Îi suntem foarte recunoscători lui Isus pentru evanghelii, în care aflăm vestea cea bună a răscumpărării. Recunoscători suntem şi celor patru evanghelişti: sfinţilor Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Ne exprimăm cea mai mare recunoştinţă atunci când ne procurăm o Biblie, pe care s-o avem în casă şi pe care s-o citim zilnic. Voi, copiilor, vă puteţi folosi de ediţia ilustrată şi prescurtată. Când veţi fi mai mari, veţi citi ediţia completă a Bibliei.
Acum vreau să vă citesc o scrisoare a faimosului scriitor englez Charles Dickens (mort în 1870), adresată fiului său: „Cu toată puterea şi cu toată cordialitatea vreau să-ţi atrag atenţia asupra valorii celei mari a Noului Testament, şi te îndemn să studiezi această carte ca pe o singură călăuză negreşelnică în viaţă. Îţi mai atrag atenţia acum că trebuie să te rogi dimineaţa şi seara. Îţi spun acestea pentru că aşa cum prea bine ştii, aşa am făcut eu toată viaţa. Când erai mic am căutat a-ţi face Noul Testament cât mai pe înţeles. Iar acum, scumpul meu fiu, Domnul să te binecuvânteze.
Tatăl tău care îţi vrea tot binele”
El mergea la Nazaret pentru a predica evanghelia printre ai lui, printre consătenii lui. Sfântul Evanghelist Luca ne vorbeşte în evanghelia de astăzi despre această predică a lui Isus în sinagoga din Nazaret.
După obiceiul iudeilor, în ziua sâmbetei se adunau în sinagogă. De data aceasta, odată cu mulţimea a intrat şi Isus. În ziua aceasta se ascultau lecturile din Sfânta Scriptură, copiii frecventau cursurile şcolare, pentru că sinagogile nu erau numai loc de rugăciune, ci ţineau loc şi de şcoli. De la vârsta de cinci ani, copiii erau obligaţi să meargă la sinagogă pentru a învăţa Legea lui Moise şi istoria poporului lui Israel.
Cărţi nu aveau pentru că pe vremea aceea nu existau fabrici de hârtie şi nici tipografii. Drept manual de învăţământ ei foloseau un sul de papirus sau pergament, pe care se afla textul sfintelor scripturi scris cu mâna. Un asemenea manual era foarte scump, din care cauză numai învăţătorul avea un exemplar. El citea cu glas tare Biblia şi apoi o explica copiilor. Textele mai importante erau învăţate pe de rost, iar copii le recitau de mai multe ori în cor.
Cei adunaţi atunci în sinagogă îl cunoşteau foarte bine pe Isus, pentru că erau foştii lui colegi de şcoală, şi mulţi alţii, tineri ori bătrâni dintre nazarineni. Întrucât toată Galileea ştia că el este un Învăţător faimos, mai marele sinagogii l-a invitat ca să citească un fragment din Scriptură, pe care mai apoi să-l comenteze. Ceremoniile săvârşite în sinagogă se asemănau cu prima parte din liturghia noastră, în care citim diferite fragmente din sfânta Scriptură, şi care mai apoi sunt explicate de către preot în timpul predicii. Deci, lui Isus i s-a dat cartea prorocului Isaia, în formă de sul, pe care o desfăcu şi citi faimoasele cuvinte, unde este scris despre Mesia şi despre lucrarea lui: „Duhul Domnului este peste mine, pentru că m-a uns ca să vestesc evanghelia, m-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită. Să propovăduiesc robilor de război eliberarea şi orbilor vederea şi să vestesc anul de îndurare al Domnului” (Lc 4, 18-19).
Terminând Isus de citit, a strâns sul cartea profeţiei, a dat-o îngrijitorului sinagogii şi s-a aşezat în bancă la fel cu ceilalţi participanţi. Când se citeau sfintele Scripturi, credincioşii stăteau în picioare, exact aşa cum facem şi noi atunci când se citeşte sfânta Evanghelie, însă în timpul explicaţiilor, oamenii stăteau în bănci sau pe scaune sau jos.
Când Isus a început să vorbească şi să explice Scriptura, ochii tuturor erau îndreptaţi asupra lui. Aşteptau cu nerăbdare să audă ce anume le va spune acest concetăţean al lor, prietenul şi în acelaşi timp Învăţătorul faimos cunoscut în toată Galileea. Şi iată ce le-a spus: „Astăzi s-a împlinit această scriptură pe care voi aţi auzit-o cu urechile voastre!”. Cu alte cuvinte sosiseră vremurile mesianice prorocite de Isaia, şi vestea cea bună era predicată săracilor; şchiopii umblau, orbii vedeau şi cei robiţi erau puşi în libertate... Cu o altă ocazie Isus a spus că el făcea toate aceste lucruri pentru că el era Mesia cel aşteptat.
Cuvinte importante erau acestea, pentru că vesteau sfârşitul Vechiului Testament, adică începutul mântuirii lui Israel şi al întregii omeniri.
Puţin mai înainte v-am amintit despre sulurile de pergament ori de papirus, pe care erau scrise Cărţile Sfinte al vechiului Testament. Probabil că cineva dintre voi ar voi să-mi pună o întrebare, şi anume: „Cum a ajuns până la noi învăţătura lui Isus Cristos, Evanghelia?”
Isus, înălţându-se la cer şi lăsându-i pe apostoli, le-a spus: „Mergeţi, aşadar, şi învăţaţi toate neamurile” (Mt 28, 19), însă el nu a spus nimănui ca să-i scrie învăţăturile. După aceea, apostolii au plecat în lumea largă pentru a-i răspândi învăţătura, pentru că o trăiseră din plin, văzuseră cu proprii lor ochi minunile săvârşite de Isus. Cu toate acestea, în anii care au urmat evanghelia a fost predicată de foarte mulţi creştini, care nu-l văzuseră pe Isus. De abia atunci, aceştia au început să scrie cele ce auziseră de la apostoli. Aşa a făcut sfântul Matei Evanghelistul, care a supravieţuit tuturor apostolilor. Sfântul Marcu era ucenicul sfântului Petru, de aceea şi el a scris tot ceea ce a auzit de la mai marele apostolilor.
Cu puţin mai înainte am citit Evanghelia după sfântul Luca, în care se explică faptul cum a apărut Evanghelia sa. Luca era ucenicul şi tovarăşul de călătorie a misionarilor sfântului Paul; personal, el nu-l cunoscuse pe Isus. De carieră era medic, dar în acelaşi timp şi un scriitor de valoare.
Aşa cum însuşi el spune, mai înainte de a începe să-şi scrie Evanghelia, a confruntat-o cu diferitele povestiri referitoare la învăţătura lui Isus până la acea dată. A cules mărturii chiar şi din partea apostolilor, şi a descris pe larg copilăria lui Isus. Aşa a apărut Evanghelia după sfântul evanghelist Luca.
Ca şi Cărţile Vechiului Testament, cele dintâi texte ale Evangheliei, au fost scrise pe ştraifuri lungi de pergament sau de papirus, care erau înfăşurate mai apoi pe un fel de făcăleţ.
Mai târziu sfintele Scripturi au fost copiate pe foi de hârtie (bineînţeles după ce a apărut hârtia), care erau cusute şi deveneau cărţi, cam aşa cum le vedem noi astăzi. Până la jumătatea secolulul al XIV-lea, călugării copiau aceste cărţi cu mâna.
Dar după ce Johan Gutenberg a întemeiat tipografia, tiparul, cea dintâi carte pe care a tipărit-o la Mains în anul 1453, a fost Biblia. Din această primă ediţie a Bibliei, astăzi, în toată lumea, mai există 36 de exemplare, dintre care unul se află în Polonia, la biblioteca seminarului din Polplim.
Îi suntem foarte recunoscători lui Isus pentru evanghelii, în care aflăm vestea cea bună a răscumpărării. Recunoscători suntem şi celor patru evanghelişti: sfinţilor Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Ne exprimăm cea mai mare recunoştinţă atunci când ne procurăm o Biblie, pe care s-o avem în casă şi pe care s-o citim zilnic. Voi, copiilor, vă puteţi folosi de ediţia ilustrată şi prescurtată. Când veţi fi mai mari, veţi citi ediţia completă a Bibliei.
Acum vreau să vă citesc o scrisoare a faimosului scriitor englez Charles Dickens (mort în 1870), adresată fiului său: „Cu toată puterea şi cu toată cordialitatea vreau să-ţi atrag atenţia asupra valorii celei mari a Noului Testament, şi te îndemn să studiezi această carte ca pe o singură călăuză negreşelnică în viaţă. Îţi mai atrag atenţia acum că trebuie să te rogi dimineaţa şi seara. Îţi spun acestea pentru că aşa cum prea bine ştii, aşa am făcut eu toată viaţa. Când erai mic am căutat a-ţi face Noul Testament cât mai pe înţeles. Iar acum, scumpul meu fiu, Domnul să te binecuvânteze.
Tatăl tău care îţi vrea tot binele”
Klimeck
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu