În unul din oraşele Statelor Unite ale Americii, un învăţător a împărţit elevilor din clasa pe care o conducea, nişte foi de hârtie pe care era schiţată o casă, lipsită de anumite detalii, spunându-le: „Uitaţi-vă bine la desenul acesta şi observaţi, ce anume i-ar mai trebui adăugat pentru a fi o locuinţă confortabilă, perfectă!”
Elevii, după ce au studiat bine desenul acela, fiecare şi-a notat observaţiile pe care le credea mai utile, bineînţeles după părerea lor.
Unul a scris că acelei case îi lipseşte hornul pe care iese fumul; un altul, că-i lipsesc obloanele de la ferestre.
Însă un alt elev susţinea pur şi simplu că desenul acesta nu este complet, fiindcă îi lipseşte o anexă cu interiorul, cel puţin al sufrageriei cu întregul mobilier: masă, scaune, fotolii, televizor, etc. O fată din clasa IV-a era şi ea de părere, dar neapărat, în sufragerie trebuie să apară şi un crucifix fixat pe unul dintre pereţi.
Desigur că într-o locuinţă sunt necesare toate acestea, ba chiar şi multe altele, dar dacă într-o locuinţă nu ar exista şi un crucifix, casa aceea nu ar fi o casă creştinească. Crucea înseamnă că în familia aceea se află Isus, şi că oamenii care trăiesc într-însa vor să trăiască după evanghelie.
Aşa cum ştiţi, viaţa unei familii creştine începe cu căsătoria. Mirele şi mireasa, îmbrăcaţi mai frumos ca niciodată, însoţiţi de un alai sărbătoresc merg la biserică, unde îngenunchează în faţa altarului şi jură că vor trăi în unire şi în dragoste până la moarte. Ei sunt conştienţi că este foarte greu de a-şi ţine acest jurământ, din care cauză şi cer ajutorul lui Isus, atunci când îl primesc în inimile lor în sfânta Împărtăşanie, şi când preotul îi binecuvântează în numele lui Cristos.
În evanghelia de astăzi sfântul Ioan ne descrie nunta de la Cana Galileii, o localitate care se află nu prea departe de Nazaret. Din Cana Galileii era şi apostolul Bartolomeu, acela căruia i se mai spunea şi Natanael, şi poate că mirii erau şi ceva înrudiţi cu Isus. Auziseră ei despre învăţătura şi despre minunile săvârşite de el, de aceea l-au şi chemat ca să le binecuvânteze căsătoria. Împreună cu Isus au mai mers la această nuntă şi apostolii, şi Mama lui Isus, Maria.
Sfântul Ioan apostolul, care se afla şi el printre cei chemaţi la nuntă, nu descrie ceremonialul religios, ci ne vorbeşte numai despre petrecerea de după acest ritual. După obiceiul de atunci, la evrei, la asemenea ocazii erau invitate doar rudele, prietenii, vecinii şi cunoştinţele mai apropiate. Nunta ţinea 4-5 zile. Atmosfera veselă şi sărbătorească era dată de mâncărurile gustoase, de băuturile alese, de muzică, dansuri şi cântări.
La un moment dat Sfânta Fecioară Maria observă că slugile care aduceau vinul la masă, păreau din ce în ce tot mai îngrijorate, iar prin paharele invitaţilor turnau cât mai puţin vin. Nunta trebuia să mai continue vreo două zile, iar cei chemaţi la nuntă nu erau puţini la număr.
Nunta era momentul cel mai fericit şi cel mai frumos din viaţa celor doi logodnici. Însă logodnicii aceştia de la Cana Galileii, s-ar fi simţit foarte mâhniţi şi chiar ruşinaţi în cazul când nu ar mai fi putut oferi oaspeţilor vinul trebuincios. Începutul vieţii lor casnice ar fi fost un început trist şi apăsător. Sfânta Fecioară Maria înţelegea lucrul acesta şi se hotărî să le vină într-ajutor. Dar nu ştia cum să procedeze. De aceea, se apropie de Isus şi-i spuse mai mult în şoaptă: „Nu mai au vin!”
Isus a luat cuvintele Mamei sale ca o cerinţă, care trebuia rezolvată cât mai repede. Dar cum? Doar numai printr-o minune mai putea fi procurat vinul trebuincios pentru atâţia oameni. El însă nu ar fi vrut să săvârşească o asemenea minune, din care cauză şi dădu un răspuns negativ: „Nu mi-a sosit încă ceasul!” Dar Sfânta Fecioară simţi în cuvintele sale disponibilitatea de a-i ajuta pe tinerii miri, de aceea şi spuse slugilor: „Faceţi tot ce vă spune el!”
Din evanghelia pe care a-ţi auzit-o puţin mai înainte, cred că aţi reţinut că Isus a poruncit slugilor ca să umple cu apă şase vase mari de piatră. Apoi, printr-o minune, a prefăcut această apă în vin cu mult mai bun decât vinul pe care-l avuseseră la început, şi într-o aşa cantitate încât nunta ar mai fi putut continua încă trei-patru zile.
Elevii, după ce au studiat bine desenul acela, fiecare şi-a notat observaţiile pe care le credea mai utile, bineînţeles după părerea lor.
Unul a scris că acelei case îi lipseşte hornul pe care iese fumul; un altul, că-i lipsesc obloanele de la ferestre.
Însă un alt elev susţinea pur şi simplu că desenul acesta nu este complet, fiindcă îi lipseşte o anexă cu interiorul, cel puţin al sufrageriei cu întregul mobilier: masă, scaune, fotolii, televizor, etc. O fată din clasa IV-a era şi ea de părere, dar neapărat, în sufragerie trebuie să apară şi un crucifix fixat pe unul dintre pereţi.
Desigur că într-o locuinţă sunt necesare toate acestea, ba chiar şi multe altele, dar dacă într-o locuinţă nu ar exista şi un crucifix, casa aceea nu ar fi o casă creştinească. Crucea înseamnă că în familia aceea se află Isus, şi că oamenii care trăiesc într-însa vor să trăiască după evanghelie.
Aşa cum ştiţi, viaţa unei familii creştine începe cu căsătoria. Mirele şi mireasa, îmbrăcaţi mai frumos ca niciodată, însoţiţi de un alai sărbătoresc merg la biserică, unde îngenunchează în faţa altarului şi jură că vor trăi în unire şi în dragoste până la moarte. Ei sunt conştienţi că este foarte greu de a-şi ţine acest jurământ, din care cauză şi cer ajutorul lui Isus, atunci când îl primesc în inimile lor în sfânta Împărtăşanie, şi când preotul îi binecuvântează în numele lui Cristos.
În evanghelia de astăzi sfântul Ioan ne descrie nunta de la Cana Galileii, o localitate care se află nu prea departe de Nazaret. Din Cana Galileii era şi apostolul Bartolomeu, acela căruia i se mai spunea şi Natanael, şi poate că mirii erau şi ceva înrudiţi cu Isus. Auziseră ei despre învăţătura şi despre minunile săvârşite de el, de aceea l-au şi chemat ca să le binecuvânteze căsătoria. Împreună cu Isus au mai mers la această nuntă şi apostolii, şi Mama lui Isus, Maria.
Sfântul Ioan apostolul, care se afla şi el printre cei chemaţi la nuntă, nu descrie ceremonialul religios, ci ne vorbeşte numai despre petrecerea de după acest ritual. După obiceiul de atunci, la evrei, la asemenea ocazii erau invitate doar rudele, prietenii, vecinii şi cunoştinţele mai apropiate. Nunta ţinea 4-5 zile. Atmosfera veselă şi sărbătorească era dată de mâncărurile gustoase, de băuturile alese, de muzică, dansuri şi cântări.
La un moment dat Sfânta Fecioară Maria observă că slugile care aduceau vinul la masă, păreau din ce în ce tot mai îngrijorate, iar prin paharele invitaţilor turnau cât mai puţin vin. Nunta trebuia să mai continue vreo două zile, iar cei chemaţi la nuntă nu erau puţini la număr.
Nunta era momentul cel mai fericit şi cel mai frumos din viaţa celor doi logodnici. Însă logodnicii aceştia de la Cana Galileii, s-ar fi simţit foarte mâhniţi şi chiar ruşinaţi în cazul când nu ar mai fi putut oferi oaspeţilor vinul trebuincios. Începutul vieţii lor casnice ar fi fost un început trist şi apăsător. Sfânta Fecioară Maria înţelegea lucrul acesta şi se hotărî să le vină într-ajutor. Dar nu ştia cum să procedeze. De aceea, se apropie de Isus şi-i spuse mai mult în şoaptă: „Nu mai au vin!”
Isus a luat cuvintele Mamei sale ca o cerinţă, care trebuia rezolvată cât mai repede. Dar cum? Doar numai printr-o minune mai putea fi procurat vinul trebuincios pentru atâţia oameni. El însă nu ar fi vrut să săvârşească o asemenea minune, din care cauză şi dădu un răspuns negativ: „Nu mi-a sosit încă ceasul!” Dar Sfânta Fecioară simţi în cuvintele sale disponibilitatea de a-i ajuta pe tinerii miri, de aceea şi spuse slugilor: „Faceţi tot ce vă spune el!”
Din evanghelia pe care a-ţi auzit-o puţin mai înainte, cred că aţi reţinut că Isus a poruncit slugilor ca să umple cu apă şase vase mari de piatră. Apoi, printr-o minune, a prefăcut această apă în vin cu mult mai bun decât vinul pe care-l avuseseră la început, şi într-o aşa cantitate încât nunta ar mai fi putut continua încă trei-patru zile.
În zilele noastre mulţi sunt pelerinii care merg în Ţara Sfântă. Merg oameni din toate colţurile lumii, şi evident că cei mai mulţi dintre aceştia, se abat şi pe la Cana Galileii, de unde cumpără vin îmbuteliat în sticle frumos ornamentate. Vinul acesta se poate afla nu numai în comerţ, dar şi pe la capii arabi, care sunt foarte ingenioşi în a-şi recomanda marfa. Unii dintre ei, pentru a-i convinge pe pelerini ca să cumpere, susţin cu insistenţă cum că vinul acesta este de pe vremea lui Isus. La auzul acestor cuvinte pelerinii zâmbesc, dar cu toate acestea, cumpără câte o sticlă-două pentru a-l oferi rudelor şi cunoştinţelor la întoarcerea lor în patrie. Vinul este simbolul bucuriei. Citim în sfânta Scriptură că „vinul înveseleşte inima omului”, bineînţeles atunci când este băut cu moderaţie.
Sfânta Fecioară Maria, care i-a spus în taină lui Isus că „nu mai au vin”, este modelul unei inimi gingaşe, simţitoare, care vrea să îndepărteze din casa noastră dificultăţile şi suferinţele de orice fel. De aceea, copiii cei buni o iubesc şi o imită.
Într-o duminică după masă, vreo 5-6 fete cam de vârsta voastră se plimbau împreună pe malul lacului. Cum în după amiaza aceea era foarte cald, toate şi-au cumpărat câte o îngheţată. Din neatenţie, una dintre ele şi-a scăpat îngheţata din mână, care cu cea mai mare uşurinţă s-a împrăştiat pe asfalt. Văzând aceasta, unele dintre fete au început a râde cu hohote, iar altele se uitau la dânsa cu indiferenţă. Cea care-şi pierduse îngheţata părea oarecum ruşinată în faţa celorlalte. Şi-ar fi cumpărat alta, însă nu mai avea bani decât pentru autobuz de întors acasă şi nu îndrăznea să spună celorlalte fete. Însă una dinte ele, mai atentă, observă aceasta; merse, cumpără o îngheţată, pe care cu un surâs binevoitor, i-o oferi, zicându-i: „Data viitoare cumperi tu!”
Îngheţata ca şi vinul nu sunt lucruri strict necesare pentru trai, însă în unele împrejurări lipsa acestora poate provoca umiliri şi nelinişte chiar şi într-un grup de oameni vârstnici ori mai puţin vârstnici, printre care ar trebui să predomine veselia.
Faptele bune de felul acesta, care fac bucurie altora, ar trebui să fie cât mai multe în viaţa unei fete sau a unui băiat.
Voi trebuie să aveţi în plan şi ajutorarea copiilor mai slabi la învăţătură. Fetele îşi pot ajuta mamele în cele ale gospodăriei. În munca de fiecare zi, prin ajutorul vostru, voi puteţi face bucurie părinţilor, aşa cum s-a purtat Sfânta Fecioară Maria la nunta de la Cana Galileii.
Un glas lăuntric, nu ştiu dacă al Sfintei Fecioare Maria sau al lui Isus, a fost şoptit şi conştiinţelor voastre care vă spuneau: „Iubiţi-vă părinţii... Faceţi ca prietenii voştri să fie veseli... Nu spuneţi minciuni, nu vorbiţi vorbe proaste...”. Nădăjduiesc şi cred că nu veţi fi voi chiar atât de ocupaţi cu joaca ori cu învăţătura, încât să nu daţi ascultare acestui glas lăuntric, acestei chemări.
Mai trebuie să ştiţi că nu numai la Cana Galileii, Isus ar fi asistat la o recepţie, sau la o adunare de oameni. Nu, pentru că el se află şi astăzi în mijlocul nostru. De aceea, să cântăm şi să ne rugăm împreună pentru a-l proslăvi pe Isus în sufletele noastre. Duceţi această bucurie printre colegi şi cunoscuţi, prin casele voastre, nu numai o dată, ci în toate zilele printr-un surâs, prin cuvintele şi prin faptele voastre creştineşti.
Sfânta Fecioară Maria, care i-a spus în taină lui Isus că „nu mai au vin”, este modelul unei inimi gingaşe, simţitoare, care vrea să îndepărteze din casa noastră dificultăţile şi suferinţele de orice fel. De aceea, copiii cei buni o iubesc şi o imită.
Într-o duminică după masă, vreo 5-6 fete cam de vârsta voastră se plimbau împreună pe malul lacului. Cum în după amiaza aceea era foarte cald, toate şi-au cumpărat câte o îngheţată. Din neatenţie, una dintre ele şi-a scăpat îngheţata din mână, care cu cea mai mare uşurinţă s-a împrăştiat pe asfalt. Văzând aceasta, unele dintre fete au început a râde cu hohote, iar altele se uitau la dânsa cu indiferenţă. Cea care-şi pierduse îngheţata părea oarecum ruşinată în faţa celorlalte. Şi-ar fi cumpărat alta, însă nu mai avea bani decât pentru autobuz de întors acasă şi nu îndrăznea să spună celorlalte fete. Însă una dinte ele, mai atentă, observă aceasta; merse, cumpără o îngheţată, pe care cu un surâs binevoitor, i-o oferi, zicându-i: „Data viitoare cumperi tu!”
Îngheţata ca şi vinul nu sunt lucruri strict necesare pentru trai, însă în unele împrejurări lipsa acestora poate provoca umiliri şi nelinişte chiar şi într-un grup de oameni vârstnici ori mai puţin vârstnici, printre care ar trebui să predomine veselia.
Faptele bune de felul acesta, care fac bucurie altora, ar trebui să fie cât mai multe în viaţa unei fete sau a unui băiat.
Voi trebuie să aveţi în plan şi ajutorarea copiilor mai slabi la învăţătură. Fetele îşi pot ajuta mamele în cele ale gospodăriei. În munca de fiecare zi, prin ajutorul vostru, voi puteţi face bucurie părinţilor, aşa cum s-a purtat Sfânta Fecioară Maria la nunta de la Cana Galileii.
Un glas lăuntric, nu ştiu dacă al Sfintei Fecioare Maria sau al lui Isus, a fost şoptit şi conştiinţelor voastre care vă spuneau: „Iubiţi-vă părinţii... Faceţi ca prietenii voştri să fie veseli... Nu spuneţi minciuni, nu vorbiţi vorbe proaste...”. Nădăjduiesc şi cred că nu veţi fi voi chiar atât de ocupaţi cu joaca ori cu învăţătura, încât să nu daţi ascultare acestui glas lăuntric, acestei chemări.
Mai trebuie să ştiţi că nu numai la Cana Galileii, Isus ar fi asistat la o recepţie, sau la o adunare de oameni. Nu, pentru că el se află şi astăzi în mijlocul nostru. De aceea, să cântăm şi să ne rugăm împreună pentru a-l proslăvi pe Isus în sufletele noastre. Duceţi această bucurie printre colegi şi cunoscuţi, prin casele voastre, nu numai o dată, ci în toate zilele printr-un surâs, prin cuvintele şi prin faptele voastre creştineşti.
Klimeck
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu