Într-o familie se aflau trei copii: un băiat de 17 ani, şi două fetiţe, una de zece şi cealaltă de opt ani. În una din zile, părinţii trebuiau să lipsească de-acasă o săptămână spre a merge într-un oraş la vreo câteva sute de kilometri de acolo. La preluare au lăsat toată grija casei pe seama copiilor, şi mai ales pe seama băiatului. Le-au recomandat tuturor să aibă grijă de casă, să se spele seara şi dimineaţa, şi mai cu seamă să nu uite ca să-şi spună rugăciunile. O vecină s-a angajat să le pregătească de-ale mâncării.
Însă, aşa cum se întâmplă cu toţi copiii din lume, nici acestor copii nu le plăcea ordinea şi curăţenia. Timp de o săptămână nu au făcut absolut nimic. N-au măturat niciodată casa, de spălat, se spălau aşa numai de mântuială, iar în ceea ce priveşte rugăciunile, de acestea nici nu şi-au mai adus aminte. Vă puteţi închipui în ce hal i-au aflat părinţii la reîntoarcere: nespălaţi, murdari!... La vederea dezordinii şi a murdăriei, care domnea în toată casa, mama şi-a pus mâinile în cap!
Noi, ne aflăm la începutul Adventului. Peste câteva săptămâni va fi Crăciunul, Naşterea Domnului, când Isus va veni la noi. Mulţi copii, ocupaţi cu învăţătura, cu joaca şi televizorul, uită să mai facă curăţenie, nu în casă, ci chiar în sufletele lor. Isus va veni în sufletele noastre, dar ce va spune el, dacă în multe, în foarte multe suflete nu va afla decât dezordine, aşa ca în casa celor trei copii despre care am vorbit?
Pentru copiii aceia, curăţenia a făcut-o mama, la reîntoarcere. Într-o casă, se mai poate face aşa ceva, însă în sufletele voastre mama nu poate intra, ci singuri trebuie să faceţi curăţenie şi să puneţi toate în ordine.
La fel şi noi, preoţii, asemenea sfântului Ioan Botezătorul la vremea lui, îi îndemnăm pe oameni ca să se pregătească la Venirea Domnului, să facă ordine în conştiinţele lor. Profetull Ieremia, asemăna pregătirea aceasta cu nivelarea şi curăţirea drumurilor, în aşa fel ca să fie bine pregătite atunci când va veni Mesia cel aşteptat de veacuri.
Pe drumurile neîngrijite de nimeni, ploile şi nisipul adus de vânturi care bat dinspre pustiu, formează gropi şi muşuroaie.
Aşa ceva se petrece şi în sufletele oamenilor, care nu se căiesc de păcatele lor, a acelora care nu se spovedesc şi nu caută să se îndrepte. În toată fiinţa lor se cuibăresc şi se dezvoltă diferitele vicii şi defecte ca tot atâtea hopuri şi hârtoape pe drumurile neîngrijite, şi care sunt tot atâtea obstacole în calea venirii lui Isus.
Mândria, iubirea de sine, la fel ca noroiul şi murdăria de pe drumuri, ne împăienjenesc vederea pentru a nu-i vedea pe alţii, ca să ne putem apropia de ei, şi asta nu numai în ceea ce priveşte raporturile noastre cu aproapele, ci şi raporturile noastre cu Dumnezeu.
Marinela, o copilă cam de vârsta voastră, înscrisă fiind într-o organizaţie catolică, ţinea foarte mult la curăţenie. Era cu totul altfel decât copiii despre care v-am vorbit, însă frăţiorul ei mai mic, era foarte dezordonat. Amândoi îşi făceau lecţiile la aceeaşi masă.
Într-o zi, plecând ea în vizită la nişte prietene, la reîntoarcerea, a găsit toată masa ocupată cu cărţile şi cu caietele fratelui ei, în vreme ce cărţile ei erau puse pe o măsuţă alăturată. Mâniată foc, se apucă şi aruncă toate cărţile şi caietele de pe masă strigând: „Te învăţ eu minte ca să fii ordonat!”
Văzând acestea, frăţiorul a ieşit plângând din cameră.
Marinela dându-şi seama că fusese prea severă cu el, şi conştiinţa îi spunea că trebuie să-i ceară iertare. Însă mândria, nu i-a îngăduit să facă aşa ceva. Sentimentele rele erau un obstacol, şi ca un zid de despărţire, o separa nu numai de fratele ei, ci chiar şi de Dumnezeu, care ne spune să iertăm totul şi să fim cât se poate de delicaţi cu toţi oamenii. Pentru câteva minute în sufletul Marinelei se dezlănţui o luptă aprigă, însă până la urmă reuşi să-şi stăpânească sentimentele cele rele. Se duse la fratele ei, îi ceru iertare, se reîntoarseră amândoi în cameră şi împreună făcură o ordine exemplară peste tot.
Hopurile şi muşuroaiele mândriei care-i separau fuseseră nivelate. De acum, Isus putea să vină şi în sufletul Marinelei.
Unele mame spun foarte des: „Nu mai am nici o încredere în fiul meu! Nu-i sincer, minte ca-n târg. Nu vrea să-mi vorbească. Are el ceva pe suflet de care ar vrea să nu ştiu şi eu sau vrea să ascundă de mine vreo faptă săvârşită, în aşa fel încât între mine şi el parcă s-ar fi deschis o prăpastie!...”.
Prea adesea, această lipsă de sinceritate vine din citirea romanelor şi a revistelor murdare, pe care tinerii le citesc fără ştirea părinţilor. Mai poate veni şi din vizionarea filmelor interzise minorilor de a fi vizionate, cât şi din însuşirea pe neştiute a banilor din buzunarul părinţilor. Mulţi copii tăinuiesc chiar şi tovărăşiile cele rele.
Această prăpastie dintre voi şi părinţii voştri trebuie să dispară, pentru că aşa ceva nu are ce căuta între părinţi şi copii.
Frumoasă şi primitoare ar fi o casă mare, lipsită de ornamentaţii, de tapete şi tablouri pe pereţi? Desigur că nu. De aceea şi în sufletele voastre nu-i suficient numai să ştergeţi păcatele prin pocăinţă, prin spovadă şi prin hotărârile cele bune, ci sufletele vă trebuiesc împodobite cu faptele cele bune.
Marinela, despre care am vorbit, trebuia nu numai să îndepărteze mânia şi gândurile cele rele care o separau de frăţiorul ei cerându-i iertare, dar să fie totdeauna răbdătoare cu el şi după aceea, pentru că s-ar putea ca şi de acum să lase masa în dezordine, întrucât năravul din fire n-are lecuire. Atunci va fi un lucru şi mai frumos, dacă dânsa îl va ajuta în cazul că va avea trebuinţă de ajutorul ei. Apoi, ambii, trebuie să-şi ajute mama la diferitele munci ale casei, care slavă Domnului, nu sunt puţine.
A se îngriji totdeauna de curăţenia sufletului şi a căuta să şi-l împodobească cu fapte bune, asta nu va fi uşor nici pentru Marinela, şi nici pentru frăţiorul ei. Chiar şi pe voi, scumpii mei asemenea muncă vă vor costa şi multă străduinţă.
Dar cu toate acestea, la un lucru trebuie să luaţi aminte. Într-o casă frumoasă, curată şi ospitalieră, oaspeţii nu se lasă aşteptaţi. Tot aşa şi un suflet curat, împodobit cu fapte bune vă va aduce bucurie, şi mai cu seamă Isus va veni cu drag la voi atât la Crăciun cât şi în fiecare zi de duminică ori de sărbătoare.
Însă, aşa cum se întâmplă cu toţi copiii din lume, nici acestor copii nu le plăcea ordinea şi curăţenia. Timp de o săptămână nu au făcut absolut nimic. N-au măturat niciodată casa, de spălat, se spălau aşa numai de mântuială, iar în ceea ce priveşte rugăciunile, de acestea nici nu şi-au mai adus aminte. Vă puteţi închipui în ce hal i-au aflat părinţii la reîntoarcere: nespălaţi, murdari!... La vederea dezordinii şi a murdăriei, care domnea în toată casa, mama şi-a pus mâinile în cap!
Noi, ne aflăm la începutul Adventului. Peste câteva săptămâni va fi Crăciunul, Naşterea Domnului, când Isus va veni la noi. Mulţi copii, ocupaţi cu învăţătura, cu joaca şi televizorul, uită să mai facă curăţenie, nu în casă, ci chiar în sufletele lor. Isus va veni în sufletele noastre, dar ce va spune el, dacă în multe, în foarte multe suflete nu va afla decât dezordine, aşa ca în casa celor trei copii despre care am vorbit?
Pentru copiii aceia, curăţenia a făcut-o mama, la reîntoarcere. Într-o casă, se mai poate face aşa ceva, însă în sufletele voastre mama nu poate intra, ci singuri trebuie să faceţi curăţenie şi să puneţi toate în ordine.
La fel şi noi, preoţii, asemenea sfântului Ioan Botezătorul la vremea lui, îi îndemnăm pe oameni ca să se pregătească la Venirea Domnului, să facă ordine în conştiinţele lor. Profetull Ieremia, asemăna pregătirea aceasta cu nivelarea şi curăţirea drumurilor, în aşa fel ca să fie bine pregătite atunci când va veni Mesia cel aşteptat de veacuri.
Pe drumurile neîngrijite de nimeni, ploile şi nisipul adus de vânturi care bat dinspre pustiu, formează gropi şi muşuroaie.
Aşa ceva se petrece şi în sufletele oamenilor, care nu se căiesc de păcatele lor, a acelora care nu se spovedesc şi nu caută să se îndrepte. În toată fiinţa lor se cuibăresc şi se dezvoltă diferitele vicii şi defecte ca tot atâtea hopuri şi hârtoape pe drumurile neîngrijite, şi care sunt tot atâtea obstacole în calea venirii lui Isus.
Mândria, iubirea de sine, la fel ca noroiul şi murdăria de pe drumuri, ne împăienjenesc vederea pentru a nu-i vedea pe alţii, ca să ne putem apropia de ei, şi asta nu numai în ceea ce priveşte raporturile noastre cu aproapele, ci şi raporturile noastre cu Dumnezeu.
Marinela, o copilă cam de vârsta voastră, înscrisă fiind într-o organizaţie catolică, ţinea foarte mult la curăţenie. Era cu totul altfel decât copiii despre care v-am vorbit, însă frăţiorul ei mai mic, era foarte dezordonat. Amândoi îşi făceau lecţiile la aceeaşi masă.
Într-o zi, plecând ea în vizită la nişte prietene, la reîntoarcerea, a găsit toată masa ocupată cu cărţile şi cu caietele fratelui ei, în vreme ce cărţile ei erau puse pe o măsuţă alăturată. Mâniată foc, se apucă şi aruncă toate cărţile şi caietele de pe masă strigând: „Te învăţ eu minte ca să fii ordonat!”
Văzând acestea, frăţiorul a ieşit plângând din cameră.
Marinela dându-şi seama că fusese prea severă cu el, şi conştiinţa îi spunea că trebuie să-i ceară iertare. Însă mândria, nu i-a îngăduit să facă aşa ceva. Sentimentele rele erau un obstacol, şi ca un zid de despărţire, o separa nu numai de fratele ei, ci chiar şi de Dumnezeu, care ne spune să iertăm totul şi să fim cât se poate de delicaţi cu toţi oamenii. Pentru câteva minute în sufletul Marinelei se dezlănţui o luptă aprigă, însă până la urmă reuşi să-şi stăpânească sentimentele cele rele. Se duse la fratele ei, îi ceru iertare, se reîntoarseră amândoi în cameră şi împreună făcură o ordine exemplară peste tot.
Hopurile şi muşuroaiele mândriei care-i separau fuseseră nivelate. De acum, Isus putea să vină şi în sufletul Marinelei.
Unele mame spun foarte des: „Nu mai am nici o încredere în fiul meu! Nu-i sincer, minte ca-n târg. Nu vrea să-mi vorbească. Are el ceva pe suflet de care ar vrea să nu ştiu şi eu sau vrea să ascundă de mine vreo faptă săvârşită, în aşa fel încât între mine şi el parcă s-ar fi deschis o prăpastie!...”.
Prea adesea, această lipsă de sinceritate vine din citirea romanelor şi a revistelor murdare, pe care tinerii le citesc fără ştirea părinţilor. Mai poate veni şi din vizionarea filmelor interzise minorilor de a fi vizionate, cât şi din însuşirea pe neştiute a banilor din buzunarul părinţilor. Mulţi copii tăinuiesc chiar şi tovărăşiile cele rele.
Această prăpastie dintre voi şi părinţii voştri trebuie să dispară, pentru că aşa ceva nu are ce căuta între părinţi şi copii.
Frumoasă şi primitoare ar fi o casă mare, lipsită de ornamentaţii, de tapete şi tablouri pe pereţi? Desigur că nu. De aceea şi în sufletele voastre nu-i suficient numai să ştergeţi păcatele prin pocăinţă, prin spovadă şi prin hotărârile cele bune, ci sufletele vă trebuiesc împodobite cu faptele cele bune.
Marinela, despre care am vorbit, trebuia nu numai să îndepărteze mânia şi gândurile cele rele care o separau de frăţiorul ei cerându-i iertare, dar să fie totdeauna răbdătoare cu el şi după aceea, pentru că s-ar putea ca şi de acum să lase masa în dezordine, întrucât năravul din fire n-are lecuire. Atunci va fi un lucru şi mai frumos, dacă dânsa îl va ajuta în cazul că va avea trebuinţă de ajutorul ei. Apoi, ambii, trebuie să-şi ajute mama la diferitele munci ale casei, care slavă Domnului, nu sunt puţine.
A se îngriji totdeauna de curăţenia sufletului şi a căuta să şi-l împodobească cu fapte bune, asta nu va fi uşor nici pentru Marinela, şi nici pentru frăţiorul ei. Chiar şi pe voi, scumpii mei asemenea muncă vă vor costa şi multă străduinţă.
Dar cu toate acestea, la un lucru trebuie să luaţi aminte. Într-o casă frumoasă, curată şi ospitalieră, oaspeţii nu se lasă aşteptaţi. Tot aşa şi un suflet curat, împodobit cu fapte bune vă va aduce bucurie, şi mai cu seamă Isus va veni cu drag la voi atât la Crăciun cât şi în fiecare zi de duminică ori de sărbătoare.
Klimeck
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu