Trecuseră de acum treizeci de ani de la Naşterea lui Isus când în toată Palestina se dusese vestea despre Ioan Botezătorul. Oamenii vorbeau despre dânsul prin târguri, prin sate şi prin sinagogi, nu numai că se vorbea despre el, ci grupuri, grupuri de israeliţi alergau în pustiu pentru a-i asculta învăţătura şi pentru a fi botezaţi.
- Învăţătorule, ce trebuie să facem? îl întrebau oamenii legii, perceptorii, vameşii...
Cu toate că oamenii aceştia erau ţinuţi şi socotiţi a fi mari păcătoşi şi dispreţuiţi de toţi, Ioan nu-i brusca, ci le răspundea cu toată delicateţea şi bunătatea inimii, zicându-le:
- Să nu cereţi nici o leţcaie mai mult decât ceea ce vi s-a poruncit... În gloata ţăranilor, a meşteşugarilor şi a pescarilor, se aflau şi soldaţi care-l întrebau:
- Iar noi, ce trebuie să facem?
Soldaţii se aflau în slujba lui Irod şi a romanilor şi-i tratau pe evrei ca supuşi, însă Ioan le răspundea şi acestora cu blândeţe:
- Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu solda voastră.
Apoi, Ioan le răspundea şi negustorilor, şi ţăranilor şi meşteşugarilor, ba chiar şi copiilor, care se ţineau după dânsul, şi-l întrebau: „Noi ce trebuie să facem?”
Însă evangheliştii nu spun nimic dacă Ioan Botezătorul ar fi fost vizitat şi de copii. Copiii erau mici, iar Ioan trăia şi predica departe, în pustiul ars de soare, şi-apoi, nici părinţii nu le-ar fi îngăduit să facă o asemenea plimbare atât de lungă şi de primejdioasă.
Oricum, vom încerca să răspundem noi la întrebarea, care i-ar fi fost pusă de copii, care l-ar fi întrebat aşa:
- Dar noi, cum trebuie să ne purtăm acasă, la şcoală, pe stradă?...
Nimeni dintre voi nu se îndoieşte că trebuie să fiţi buni şi disponibili în confruntările cu colegii voştri. Nu trebuie să fiţi de acord cu cei făţarnici, cu cei codoşi, cu turnătorii. În cazul acesta, voi, totdeauna aveţi oarecum dreptate. Zic, oarecum, pentru că uneori există şi anumite abateri, pe care învăţătorul trebuie să le ştie, pentru păstrarea disciplinei.
Mulţi dintre copii nu ştiu cum să-l califice pe acel copil care copiază temele altora, acasă sau în clasă.
Într-o zi, unul dintre profesori, cu scopul de a controla cunoştinţele elevilor săi, le-a dat să traducă o pagină din limba engleză. Acesta era un profesor bun, şi uneori poate chiar prea bun cu elevii lui. Elevilor nu le era teamă de dânsul, din care cauză nici nu-şi prea dădeau silinţa la învăţătură.
De data asta textul ce trebuia tradus nu era chiar atât de uşor. Unul dintre ei reuşi să traducă întreaga pagină în mai puţin de o jumătate de oră, şi pe ascuns au mai copiat această traducere încă vreo zece elevi, mai slabi la învăţătură, bineînţeles cu învoirea celui în cauză.
A doua zi profesorul s-a prezentat în clasă cu traducerile corectate, când a şi spus: „Mulţi dintre voi au reuşit să facă o bună traducere, însă zece din ele, cu toate că nu ar fi chiar rele se aseamănă una cu alta în aşa fel încât toate zece au aceleaşi greşeli.
La auzul acestor cuvinte elevii au devenit serioşi, iar profesorul le-a ţinut un lung discurs despre seriozitatea şi onestitatea în muncă.
Dacă l-ar fi întrebat cineva pe sfântul Ioan Botezătorul ce idee are el despre elevii care copiază, desigur că nu ar fi ştiut ce să răspundă, deoarece copiii de pe vremea lui, care umblau la şcoală, nu aveau caiete, nici cărţi, şi nici nu-şi făceau temele scrise aşa cum le faceţi voi.
Însă noi, ce idee ne putem face despre elevii care copiază?
Spunem că nu sunt cinstiţi şi nici sinceri. Nu-şi fac datoria, sunt nişte leneşi, cu riscul de a nu învăţa nimic sau mai nimic.
Profesorii cei buni ştiu că în anumite situaţii, temele pe care le dau elevilor, sunt prea grele pentru mintea lor, şi în asemenea cazuri ei sunt înţelegători. În această ordine de idei, o profesoară îmi spunea: „Dacă un elev nu-şi face temele, nu-şi rezolvă problemele date uneori îl pot ierta, dar nu prea des, pentru că atunci ar fi ispitit să nu şi le mai facă niciodată”.
Trândăvind şi copiind, voi nu dăunaţi cu nimic profesorului, ci vouă înşivă. Lucrul aceste se poate deduce şi din vechea poveste, pe care cu toţii o ştiţi.
Era o iarnă geroasă iarna aceea, când greierele s-a dus la furnică pe care o rugă:
- Dă-mi şi mie câteva boabe de grâu, pentru că mor de foame şi n-am mâncat nici nu mai ştiu de când!
Însă furnica îi răspunse:
- Bine, bine, dar cred că-ţi aduci aminte, când astă-vară se găseau de ale gurii pe toate drumurile, de ce nu ţi-ai strâns atunci? Nu ai avut timp? Dar de cântat şi de sărit ai avut timp? Cântă şi joacă şi acum ca să-ţi treacă de foame!
Povestea nu ne mai spune dacă furnica i-a dat sau dacă nu i-a dat ceva greierului, însă este bine ca în privinţa aceasta să fim foarte atenţi şi să învăţăm din păţaniile altora.
Profesorul despre care am vorbit, a mai spus elevilor şi această întâmplare:
Doi dintre foştii mei elevi s-au întâlnit după 15 ani de la terminarea liceului. Primul, privindu-şi fostul coleg de clasă îl întrebă:
- Pentru ce eşti atât de trist?
- Pentru că mi s-a oferit un loc bun de muncă la o întreprindere de comerţ exterior.
- Acceptă-l imediat, ce mai aştepţi?
- Uşor de zis, dar pentru asta mi se cere cunoaşterea la perfecţie a limbii engleze, şi aşa cum ştii, mie nu-mi prea plăcea engleza, din care cauză îmi treceam examenele copiind temele altora.
Întâmplarea aceasta se aseamănă foarte mult cu povestea greierului şi a furnicii.
Sfântul Ioan Botezătorul îi îndemna pe oameni nu numai să fie cinstiţi şi harnici, dar să se ajute unii pe alţii.
- Cel care are două haine să dea una şi celui ce nu are, iar cine are de ale mâncării să facă asemenea.
Greu ar fi pentru voi ca să urmaţi sfatul acesta al sfântului Ioan Botezătorul, fără învoirea părinţilor, chiar dacă aţi avea nu numai două, ci chiar multe şi felurite haine. Cu toate acestea şi voi puteţi fără prea mare greutate să vă arătaţi dragostea şi bunătatea faţă de colegii de clasă, ajutându-i atunci când este cazul la studiu, mai ales pe cei mai puţin dotaţi, şi pe cei care din cauza bolii au lipsit mai mult timp de la şcoală. Unii elevi, în duhul prieteniei, îşi fac temele împreună.
Dar, tot pe Marinela s-o ascultăm:
- Deseori îmi fac temele împreună cu un grup de prietene care mă fac să-mi cunosc lipsurile, iar eu le corijez pe ale lor. Prin acest fel de muncă la şcoală nu mai întâlnim nici un fel de dificultate. Însă cine nu colaborează cu prietenele, încearcă să copieze temele altora. Însă noi, în vreme ce ne facem temele împreună, pe lângă faptul că totdeauna reuşim, prietenia ni se întăreşte din ce în ce tot mai mult.
Închei aceste reflecţii, adăugând elevilor care primesc note bune, dar care sunt mândri şi egoişti că unii ca aceştia nu plac lui Isus. Lui îi plac numai copiii cu inimile curate şi sincere, chiar dacă sunt şi mai slăbuţi la învăţătură. Unuia ca acesta sfântul Ioan Botezătorul i-ar fi spus: „Dragul mei, tu eşti bine pregătit pentru venirea lui Isus”.
- Învăţătorule, ce trebuie să facem? îl întrebau oamenii legii, perceptorii, vameşii...
Cu toate că oamenii aceştia erau ţinuţi şi socotiţi a fi mari păcătoşi şi dispreţuiţi de toţi, Ioan nu-i brusca, ci le răspundea cu toată delicateţea şi bunătatea inimii, zicându-le:
- Să nu cereţi nici o leţcaie mai mult decât ceea ce vi s-a poruncit... În gloata ţăranilor, a meşteşugarilor şi a pescarilor, se aflau şi soldaţi care-l întrebau:
- Iar noi, ce trebuie să facem?
Soldaţii se aflau în slujba lui Irod şi a romanilor şi-i tratau pe evrei ca supuşi, însă Ioan le răspundea şi acestora cu blândeţe:
- Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu solda voastră.
Apoi, Ioan le răspundea şi negustorilor, şi ţăranilor şi meşteşugarilor, ba chiar şi copiilor, care se ţineau după dânsul, şi-l întrebau: „Noi ce trebuie să facem?”
Însă evangheliştii nu spun nimic dacă Ioan Botezătorul ar fi fost vizitat şi de copii. Copiii erau mici, iar Ioan trăia şi predica departe, în pustiul ars de soare, şi-apoi, nici părinţii nu le-ar fi îngăduit să facă o asemenea plimbare atât de lungă şi de primejdioasă.
Oricum, vom încerca să răspundem noi la întrebarea, care i-ar fi fost pusă de copii, care l-ar fi întrebat aşa:
- Dar noi, cum trebuie să ne purtăm acasă, la şcoală, pe stradă?...
Nimeni dintre voi nu se îndoieşte că trebuie să fiţi buni şi disponibili în confruntările cu colegii voştri. Nu trebuie să fiţi de acord cu cei făţarnici, cu cei codoşi, cu turnătorii. În cazul acesta, voi, totdeauna aveţi oarecum dreptate. Zic, oarecum, pentru că uneori există şi anumite abateri, pe care învăţătorul trebuie să le ştie, pentru păstrarea disciplinei.
Mulţi dintre copii nu ştiu cum să-l califice pe acel copil care copiază temele altora, acasă sau în clasă.
Într-o zi, unul dintre profesori, cu scopul de a controla cunoştinţele elevilor săi, le-a dat să traducă o pagină din limba engleză. Acesta era un profesor bun, şi uneori poate chiar prea bun cu elevii lui. Elevilor nu le era teamă de dânsul, din care cauză nici nu-şi prea dădeau silinţa la învăţătură.
De data asta textul ce trebuia tradus nu era chiar atât de uşor. Unul dintre ei reuşi să traducă întreaga pagină în mai puţin de o jumătate de oră, şi pe ascuns au mai copiat această traducere încă vreo zece elevi, mai slabi la învăţătură, bineînţeles cu învoirea celui în cauză.
A doua zi profesorul s-a prezentat în clasă cu traducerile corectate, când a şi spus: „Mulţi dintre voi au reuşit să facă o bună traducere, însă zece din ele, cu toate că nu ar fi chiar rele se aseamănă una cu alta în aşa fel încât toate zece au aceleaşi greşeli.
La auzul acestor cuvinte elevii au devenit serioşi, iar profesorul le-a ţinut un lung discurs despre seriozitatea şi onestitatea în muncă.
Dacă l-ar fi întrebat cineva pe sfântul Ioan Botezătorul ce idee are el despre elevii care copiază, desigur că nu ar fi ştiut ce să răspundă, deoarece copiii de pe vremea lui, care umblau la şcoală, nu aveau caiete, nici cărţi, şi nici nu-şi făceau temele scrise aşa cum le faceţi voi.
Însă noi, ce idee ne putem face despre elevii care copiază?
Spunem că nu sunt cinstiţi şi nici sinceri. Nu-şi fac datoria, sunt nişte leneşi, cu riscul de a nu învăţa nimic sau mai nimic.
Profesorii cei buni ştiu că în anumite situaţii, temele pe care le dau elevilor, sunt prea grele pentru mintea lor, şi în asemenea cazuri ei sunt înţelegători. În această ordine de idei, o profesoară îmi spunea: „Dacă un elev nu-şi face temele, nu-şi rezolvă problemele date uneori îl pot ierta, dar nu prea des, pentru că atunci ar fi ispitit să nu şi le mai facă niciodată”.
Trândăvind şi copiind, voi nu dăunaţi cu nimic profesorului, ci vouă înşivă. Lucrul aceste se poate deduce şi din vechea poveste, pe care cu toţii o ştiţi.
Era o iarnă geroasă iarna aceea, când greierele s-a dus la furnică pe care o rugă:
- Dă-mi şi mie câteva boabe de grâu, pentru că mor de foame şi n-am mâncat nici nu mai ştiu de când!
Însă furnica îi răspunse:
- Bine, bine, dar cred că-ţi aduci aminte, când astă-vară se găseau de ale gurii pe toate drumurile, de ce nu ţi-ai strâns atunci? Nu ai avut timp? Dar de cântat şi de sărit ai avut timp? Cântă şi joacă şi acum ca să-ţi treacă de foame!
Povestea nu ne mai spune dacă furnica i-a dat sau dacă nu i-a dat ceva greierului, însă este bine ca în privinţa aceasta să fim foarte atenţi şi să învăţăm din păţaniile altora.
Profesorul despre care am vorbit, a mai spus elevilor şi această întâmplare:
Doi dintre foştii mei elevi s-au întâlnit după 15 ani de la terminarea liceului. Primul, privindu-şi fostul coleg de clasă îl întrebă:
- Pentru ce eşti atât de trist?
- Pentru că mi s-a oferit un loc bun de muncă la o întreprindere de comerţ exterior.
- Acceptă-l imediat, ce mai aştepţi?
- Uşor de zis, dar pentru asta mi se cere cunoaşterea la perfecţie a limbii engleze, şi aşa cum ştii, mie nu-mi prea plăcea engleza, din care cauză îmi treceam examenele copiind temele altora.
Întâmplarea aceasta se aseamănă foarte mult cu povestea greierului şi a furnicii.
Sfântul Ioan Botezătorul îi îndemna pe oameni nu numai să fie cinstiţi şi harnici, dar să se ajute unii pe alţii.
- Cel care are două haine să dea una şi celui ce nu are, iar cine are de ale mâncării să facă asemenea.
Greu ar fi pentru voi ca să urmaţi sfatul acesta al sfântului Ioan Botezătorul, fără învoirea părinţilor, chiar dacă aţi avea nu numai două, ci chiar multe şi felurite haine. Cu toate acestea şi voi puteţi fără prea mare greutate să vă arătaţi dragostea şi bunătatea faţă de colegii de clasă, ajutându-i atunci când este cazul la studiu, mai ales pe cei mai puţin dotaţi, şi pe cei care din cauza bolii au lipsit mai mult timp de la şcoală. Unii elevi, în duhul prieteniei, îşi fac temele împreună.
Dar, tot pe Marinela s-o ascultăm:
- Deseori îmi fac temele împreună cu un grup de prietene care mă fac să-mi cunosc lipsurile, iar eu le corijez pe ale lor. Prin acest fel de muncă la şcoală nu mai întâlnim nici un fel de dificultate. Însă cine nu colaborează cu prietenele, încearcă să copieze temele altora. Însă noi, în vreme ce ne facem temele împreună, pe lângă faptul că totdeauna reuşim, prietenia ni se întăreşte din ce în ce tot mai mult.
Închei aceste reflecţii, adăugând elevilor care primesc note bune, dar care sunt mândri şi egoişti că unii ca aceştia nu plac lui Isus. Lui îi plac numai copiii cu inimile curate şi sincere, chiar dacă sunt şi mai slăbuţi la învăţătură. Unuia ca acesta sfântul Ioan Botezătorul i-ar fi spus: „Dragul mei, tu eşti bine pregătit pentru venirea lui Isus”.
Klimek
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu