Cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, o şcoală americană a întreprins o anchetă printre copii, îndemnându-i să scrie pe un formular anume pregătit, cam ce ar vrea să ceară ei de la Isus, dacă le-ar apărea viu, în trup omenesc. Desigur, aşa cum era de aşteptat, răspunsurile au fost dintre cele mai diferite.
James, din Los Angeles, un copil de 12 ani, a scris: „Dacă aş avea fericirea să vorbesc cu Isus, l-aş ruga să ia locul judecătorului care a judecat procesul de divorţ al părinţilor mei, să anuleze acea sentinţă şi să-mi dea părinţii printr-o împăcare sinceră!” James a scris aceste puţine cuvinte, pentru că judecătorul a îngăduit cu uşurinţă părinţilor lui să divorţeze. Din păcate, în America cea mai mare parte dintre judecători se ocupă mai mult cu admiterea divorţului decât cu reconcilierea soţilor în cauză.
În ancheta aceea, ca şi în multe altele, foarte mulţi copii au scris: „Cât de fericit aş fi dacă părinţii mei s-ar împăca!”
Isus înţelegea că divorţul părinţilor este cea mai grea lovitură pentru copii. De aceea, imediat după ce a conmdamnat scandalizarea celor mici, a osândit şi divorţul, indicându-l ca pe un al doilea izvor de nefericire.
Ocazia i-a fost dată de întrebarea fariseilor dacă este îngăduit bărbatului să se despartă de soţia lui. Punând această întrebare, fariseii prezentară un citat din Deuteronom, care, după spusele lor, îngăduia aşa ceva. Isus răspunse că Moise îngăduie bărbaţilor să-şi lase nevestele, dar asta numai din cauza împietririi inimii lor. Pentru că mulţi evrei erau foarte cruzi şi sălbatici cu nevestele lor, Moise a încuviinţat această despărţire.
Isus ştia că din cauza divorţului viaţa soţiei şi a copiilor devenea foarte grea şi tristă... De aceea le şi cerea bărbaţilor să-şi schimbe inima, să fie mai buni şi să nu-şi părăsească soţiile.
Evreilor, care-l întrebau cu privire la divorţ, Isus le spunea că deja, la începutul lumii, atunci când i-a creat pe cei dintâi oameni, Dumnezeu l-a unit pe bărbat cu soţia lui în căsătorie într-o familie bine închegată şi plină de armonie: „De aceea, ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă” (Mc 10, 6).
Părinţii voştri au temperamente şi caractere diferite, fiindcă fiecare dintre ei au fost crescuţi într-un ambient diferit şi au primit un anumit fel de educaţie. Unii ar vrea să divorţeze, dar atunci când se uită la voi şi sunteţi aşa cum sunteţi, poate chiar drăguţi şi buni, nu se îndură să vă lase singuri, lipsiţi de ajutor şi de dragostea lor. Gândul acesta îi face să treacă peste neînţelegerile din trecut, îşi iartă unul altuia abaterile şi renunţă la divorţ.
Dar să presupunem că ei totuşi divorţează. Oricum, chiar dacă trăiesc despărţiţi unul de altul, ei nu-şi pot uita cel dintâi al lor „cuibuşor de bucurii”, nu-şi pot uita copiii. Se gândesc că sunt încă mici şi că au nevoioe de asistenţa şi ajutorul lor. Totodată, îşi dau seama că aceşti copii îşi mai iubesc mama, îşi mai iubesc tatăl, cu toate că le simt lipsa... Deseori, la asemenea gânduri, unii dintre divorţaţi ajung la concluzia că trebuie să se împace.
Dar, să ascultăm ce povesteşte Angelica, o fată de 12 ani din Coreea:
„În una din zile, părinţii mei s-au certat. Mama ne-a spus plângând că merge la o verişoară a ei şi ne va lăsa numai cu tata. Atât eu, cât şi frăţiorul meu am tot rugat-o să nu plece, dar ea ne-a spus să fim înţelegători, fiindcă ea nu mai poate sta în casa aceasta. Şi, în cele din urmă, a plecat!
După plecarea ei, noi ne rugam foarte mult pentru dânsa. Apoi am început să fac ordine prin casă, exact aşa cum făcea mama, iar după cinci zile, mama s-a reîntors acasă şi s-a împăcat cu tata!...”
Copiii aceia aparţineau Organizaţiei Catolice „Isus”, şi erau nişte creştini fervenţi. Erau veseli şi bine dispuşi totdeauna, îşi ajutau părinţii în treburile casei şi îi iubeau. De aceea şi mama le-a simţit lipsa. Era convinsă că se rugau copiii pentru dânsa şi asta i-a făcut mai uşoară reîntoarcerea acasă. Pe lângă aceasta, aici era vorba de o familie creştină, din care cauză nici nu i-a fost greu să revină.
Aşa cum vedeţi, dragi copii, dragostea şi pacea în familii depinde în bună măsură şi de voi. Dacă sunteţi ascultători şi harnici, voi veţi consolida unitatea şi dragostea părinţilor. Însă un copil răutăcios, neascultător şi obraznic poate contribui la despărţirea propriilor lui părinţi, şi în cazul acesta, părinţii nu vor simţi niciodată lipsa unui astfel de copil.
Cu toate că nu vă gândiţi la aşa ceva, trebuie să ştiţi că şi voi vă pregătiţi pentru căsătorie şi mai târziu veţi întemeia o familie, cel puţin cea mai mare parte dintre voi.
O mamă a cumpărat din piaţă un coş cu mere şi un coş cu struguri. După ce a spălat bine atât merele, cât şi strugurii, mama şi-a chemat copiii şi le-a spus să aleagă fiecare ce-i place: ori mere, ori struguri, pe care să-i pună la masă fiecăruia la locul respectiv. Gianni în vârstă de 12 ani şi-a ales un măr, iar mama şi ceilalţi copii mai mici şi-au ales struguri.
În timpul mesei, pe când se mânca primul fel, Gianni, uitându-se la strugurii gustoşi, acum îi părea rău că nu alesese şi el struguri, iar când mama merse în bucătărie pentru un minut, el propuse atât frăţiorului, cât şi surioarei de a face schimb, dar nici unul dintre ei nu voiră. La întoarcerea mamei, Gianni îi spuse aproape plângând că ar vrea struguri. Atunci mama, cu surâsul pe buze, îi dădu lui Gianni propria ei porţie de struguri...
Acum, Gianni era mărişor, şi începu să-i placă fetele. Dar, era el pregătit pentru o dragoste frumoasă şi pentru căsătorie? Desigur că nu. Astăzi îi plăcea o fată, mâine o prefera pe alta... pentru că Gianni se mai afla încă sub influenţa capriciilor, a mofturilor. Era egoist, făcea numai ceea ce-i plăcea şi numai ceea ce voia el... Foarte mulţi sunt copiii care se aseamănă cu Gianni.
Dacă ei vor să fie buni soţi şi bune soţii, atunci trebuie să se asemene cu mama lui Gianni. Cu surâsul pe buze trebuie să renunţe la propriile lor idei ori plăceri. Dar pentru a atinge o astfel de ţintă se cer ani şi ani de muncă şi eforturi susţinute.
Prin urmare, nu-i suficient ca un băiat sau o fată să fie maturi din punct de vedere fizic, pentru a se căsători cu toate că simt în inimi imboldul dragostei.
Atât băieţii, cât şi fetele nu sunt pregătiţi pentru căsătorie atâta vreme cât se ofensează pentru cea mai mică neatenţie; cînd nu ştiu să ierte greşelile altora: fraţi, surori, colegi, etc. Asta, pentru că la vremea încercării nu vor şti să ierte nici în viaţa matrimonială, bărbatului ori soţiei, din care cauză se vor ivi certuri, gelozii, şi, în cele din urmă, divorţul. Capacitatea de a uita nedreptăţile îndurate, fidelitatea în prietenia dintre voi, sunt mărturii ale maturităţii şi ale capacităţii unei dragoste frumoasă şi nobilă.
Cred că printre voi sunt mulţi copii buni care nu se mânie din cauza micilor ofense şi le iartă cu cea mai mare uşurinţă, aşa, ca Angelica din Coreea. Asemenea copii sănătoşi sufleteşte şi trupeşte vor fi capabili de a întemeia familii cu adevărat bune, pentru că asemenea caractere nu se grăbesc la însurătoare ori la măritiş, pentru că le vine greu să se despartă de părinţi, surori şi fraţi, deoarece se simt bine printre ei, şi se pregătesc pentru căsătorie fără nici o grabă.
Isus nu admite divorţul, ci doreşte ca toate familiile să trăiască în pace şi în dragoste. Mulţi sunt copiii, şi cred că şi voi vă aflaţi printre aceştia, care prin purtarea lor cuviincioasă contribuie la păstrarea unităţii şi a dragostei. Isus îi iubeşte pe asemenea copii şi le binecuvântează toate eforturile şi toate muncile.
Klimeck
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu