Duminică seara, după pătimirea şi moartea lui Isus, apostolii
stăteau închişi în Cenacol şi de teama iudeilor zăvorâseră bine uşa, când
deodată se auziră bătăi puternice în uşă. Cei dinăuntru s-au speriat, dar cu
toate acestea unul dintre ei se apropie de uşă şi întrebă:
- Cine-i acolo?
- Eu, Cleofa, împreună cu prietenul meu care plecaserăm la
Emaus; iată-ne, c-am venit!
Auzind glasul cunoscut al celor doi ucenici, au deschis uşa
în faţa celor veniţi, care, cu toate că erau obosiţi din cauza drumului,
strigară plini de bucurie:
- L-am văzut pe Domnul! A mers alături de noi. La Emaus a
stat cu noi la masă, dar nu l-am recunoscut decât la frângerea pâinii pe când
pronunţa rugăciunea binecuvântării.
Toţi ceilalţi apostoli, răspunseră şi ei într-un glas:
- Şi Petru, şi Ioan şi Magdalena l-au văzut pe Domnul! Acum
mormântul îi este gol.
Atunci ucenicii aceştia nou sosiţi începură să povestească
toate cele ce văzuseră şi auziseră... Dar, pe când vorbeau ei aşa, cu toate că
uşile erau zăvorâte, la apăru Isus în persoană. La început s-au speriat;
credeau că văd o fantomă, un duh.
După credinţa popoarelor din vechime, apariţia unei fantome,
era un lucru trecător, insesizabil, ca o siluetă de ceaţă şi de umbră. Ceva
care se poate vedea cu ochii, dar care, în momentul când este atinsă de cineva,
dispare... Şi în zilele noastre, mulţi sunt cei care mai cred în asemenea
fantoma.
Aşa cum am spus, apostolii aflaseră despre învierea lui
Isus. Petru şi Ioan chiar îl văzuseră pe Isus, însă nu toţi erau chiar siguri
de cele petrecute în realitate. Siguri erau numai că Isus murise, din care
cauză şi apariţia lui Isus în mijlocul lor i-a îngrozit.
Cu intenţia de a-şi linişti ucenicii, Isus le-a spus: „Pace
vouă!”, şi vrând să-i convingă cum că nu este nici duh şi nici fantomă, le-a
mai spus: „Uitaţi-vă la mâinile şi la picioarele mele. Eu sunt; pipăiţi-mă şi
vedeţi: duhul n-are nici carne şi nici oase, aşa cum vedeţi că am eu” (Lc 24,
39).
În Evanghelia de astăzi, sfântul Luca ne spune că în ciuda
acestor mărturii şi probe, apostolii tot nu credeau şi asta dintr-un motiv
dintre cele mai curioase, şi anume: „Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau,
şi se mirau” (Lc 24, 41). Cum ar putea cineva să nu creadă de bucurie, când
persoana iubită există şi chiar vorbeşte cu el?
Ni se întâmplă uneori şi nouă să visăm vreun eveniment
foarte important şi frumos, când, chiar prin vis începem a ne îndoi, dacă nu
cumva evenimentul acela, din cauza frumuseţii şi a importanţei lui, ar putea fi
real, şi ne întrebăm dacă aşa ceva nu este decât un vis. Numai după ce ne-am
trezit din somn ne dăm perfect seama, că aici nu era vorba decât de un vis.
Văzându-l pe Isus viu, după pătimirea şi moartea sa pe
cruce, acesta era pentru apostoli un eveniment atât de mare şi atât de frumos
încât nici nu-şi puteau crede ochilor, dacă nu cumva acesta nu ar fi decât un
simplu vis, şi nu o apariţie reală.
Isus, în bunătatea lui, s-a hotărât să-i convingă o dată
pentru totdeauna pe apostoli, cum că el este viu cu adevărat, nu duh, nu
fantomă. De aceea i-a întrebat dacă au ceva de mâncare, când apostolii i-au
oferit peşte prăjit. Văzându-l cum mănâncă, numai atunci şi-au dat ei seama că
într-adevăr, acesta este Isus, pentru că fantoma, duhul, nu poate mânca.
După ce a terminat de mâncat, Isus le-a explicat apostolilor
că moartea lui a fost de trebuinţă pentru mântuirea oamenilor de păcat, pentru
a le deschide porţile cerului. Le-a amintit că şi prorocii îi preziseră cu mult
mai înainte pătimirea, moartea şi învierea sa, care se şi împliniseră acum.
Putem presupune că apostolii, ascultaseră cuvintele acelea
cu o oarecare neplăcere. Îşi amintiră că Isus le mai spusese lor aceste
cuvinte, mai înainte de pătimirea şi moartea sa. De aceea se şi gândeau: „Dacă
am fi înţeles noi toate acelea ce ne spunea atunci, şi dacă ne-am fi adus
aminte de ele, Petru nu ar mai fi spus că nu-l cunoaşte pe Isus, nici cei doi
ucenici nu ar mai fi plecat de la Ierusalim, ca să se ascundă pe undeva, pe la
Emaus, şi nici noi nu ne-am fi speriat acum când el a intrat în casă cu uşile
închise...”
Ceva asemănător se întâmplă şi în viaţa voastră de toate
zilele... Voi, dragi copii, săvârşiţi uneori nişte fapte rele numai pentru că
nu vă daţi seama că acestea îl supără pe Dumnezeu şi că prin ele faceţi rău
aproapelui. Părinţii voştri v-au explicat că anumite fapte nu trebuie să le
săvârşiţi, dar după săptămâni şi luni prea puţin v-a mai rămas din cele
învăţate.
La Şcoala de Corecţie, condusă de Salesienii din Arese, în
anul 1976 se aflau 180 de băieţi. Aceştia săvârşiseră o sumedenie de delicte,
în cea mai mare parte furturi, scandaluri şi bătăi. Întrucât încă nu erau
majori, nu fuseseră trimişi în puşcărie, ci în casa aceea de corecţie. Datorită
educaţiei şi învăţăturii călugărilor salesieni, aceştia înţeleseră că viaţa lor
de până atunci nu fusese trăită după Evanghelie. La început, nu prea înţelegeau
ei bine ce înseamnă aceasta, pentru că nimeni nu le vorbise despre Isus şi
despre învăţătura lui.
Odată cu priceperea, cu înţelegerea, le-a venit şi îndreptarea,
corijarea, dovedită prin următorul fapt: într-un timp relativ scurt au colectat
şase milioane de lire pentru misiuni, din banii pe care-i primeau pentru munca
depusă în acea şcoală. Alţii, în tot timpul Postului Mare se lipseau de masa de
seară, ba mai făceau şi altfel de jertfe... Unul dintre ei, pe nume Antonio, a
dus banii colectaţi, în Bolivia, pentru săracii din misiunea Salesiană de
acolo. El însuşi a rămas în Bolivia timp de un an pentru a-i ajuta pe misionari
în munca lor.
Uneori şi voi vă asemănaţi cu aceşti copii de dinainte de
intrarea lor în şcoala de corecţie; vă asemănaţi şi cu apostolii care l-au
părăsit pe Isus în clipele cele mai grele ale pătimirii şi ale morţii sale.
Desigur, că odată cu trecerea timpului, purtarea voastră s-a ameliorat şi se
ameliorează încă. Prin evanghelie Isus vă învaţă în fiecare duminică şi în
fiecare zi de sărbătoare cum trebuie să vă purtaţi...
De aceea, astăzi, primindu-l pe Isus în inimile voastre prin sfânta
Împărtăşanie, rugaţi-l ca să vă dea şi vouă, tot aşa cum a dat apostolilor,
tăria trebuincioasă pentru a face bine tot ceea ce trebuie să faceţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu