DUMINICA A V-A DIN POSTUL MARE (B)

O legendă din primele veacuri ale creştinismului, povesteşte cele petrecute cu regele Abnner şi cu fiul său Iosafat. Acesta era un rege cam trăsnit. De aceea s-a şi hotărât ca să-şi crească fiul în aşa fel încât acesta să nu cunoască ce este sărăcia, nici boala, nici altă nenorocire, şi chiar nici moartea. De aceea l-a şi instalat într-un castel splendid, punându-i la dispoziţie, servitori numai bărbaţi tineri, frumoşi şi sănătoşi. În castelul acela nu avea voie să intre nici un nenorocit şi nici un bolnav. Însă viaţa aceasta separată de lume, lui Iosafat i se părea o adevărată sclavie. De aceea într-o bună zi i-a şi cerut tatălui său permisiunea de a face o călătorie prin ţară.

Regele i-a îngăduit, însă a poruncit slugilor ca să înlăture din calea fiului său tot ceea ce era trist şi neplăcut. Dar cu toată grija slugilor, Iosafat a văzut în una din zile pe un lepros, şi, aşa a cunoscut el boala. Mai târziu, un bătrân neputincios a ieşit în calea alaiului. Atunci a cunoscut bătrâneţea cu toate necazurile ei, şi întrebând pe un trecător care va fi destinul acelui bătrân, acesta-i răspunse: „Moartea şi mormântul!”.

Şi aşa a cunoscut fiul acelui rege cele mai mari nenorociri omeneşti, în urma cărora a devenit trist şi neliniştit. Însă aşa a dispus Dumnezeu ca în calea lui să întâlnească şi un pustnic creştin, pe Barlaam. Acesta i-a explicat care este, după învăţătura lui Cristos, sensul suferinţei, al bătrâneţii şi al morţii. Aceste învăţături descrise şi spuse cu duh, i-a redat liniştea sufletească tânărului prinţ.

Aşa cum regele acela dorea să-şi protejeze fiul, la fel şi părinţii multora dintre voi ar vrea să vă scutească de suferinţe, de necazuri şi de lipsuri. Ei ar dori să nu vă întâlniţi niciodată cu oameni bolnavi, ar vrea să nu vedeţi niciodată vreun mort. Însă experienţa de toate zilele vă spune că aşa ceva este cu neputinţă.

Aşa cum i-a explicat Barlaam lui Iosafat, tot aşa vă explică Isus şi vouă astăzi sensul suferinţei şi al morţii sale pe cruce.

Aceasta s-a petrecut la Ierusalim: Nişte greci, dintre cei ce se suiseră ca să se închine la sărbătoare, s-au apropiat de Filip şi i-au zis: „Domnule, am vrea să-l vedem şi noi pe Isus...” (In 12, 21). Isus i-a primit bucuros pe acei pelerini, fiindcă avea ocazia de a-i învăţa. Întrucât se apropia ziua de Paşti, zi a morţii sale, Isus se hotărî de a le explica acelor oameni, dar în acelaşi timp şi apostolilor motivul pătimirii şi al morţii sale prin următoare asemănare: „Dacă bobul de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multe roade” (In 12, 24).

Ascultătorii înţelegeau foarte bine ceea ce voia el să le spună. Ei ştiau că bobul de grâu în cazul când cade pe nisip sau piatră el nu poate încolţi, ci numai atunci când cade sub brazda proaspăt răsturnată, într-un pământ bun, el moare, dar în acelaşi timp devine hrană, pentru că din moartea lui zeci de boabe îşi vor trage viaţa.

Că în ce fel această asemănare se referea la moartea lui Isus, numai după Învierea sa din morţi au înţeles apostolii, cum că prin moartea lui Isus toţi oamenii puteau să primească daruri supranaturale, adică viaţa dumnezeiască. Toţi avem în noi viaţa divină, harul, şi asta numai prin pătimirea şi moartea lui Isus, tot aşa cum multele boabe de grâu, îşi primesc viaţa numai din moartea unui singur bob.

Pentru ca să înţelegeţi bine aceasta am să vă istorisesc şi un alt fapt:

Un marinar bătrân se plimba. Nu prea departe de acolo unde se afla el un copil se scălda în mare. La un moment dat copilul acela a fost luat de un val puternic şi era în primejdie să se înece. Atunci marinarul s-a aruncat în apă şi l-a salvat de la înec; dar pentru că inima îi era slăbită, nu peste multă vreme, marinarul a murit din cauza sforţării depuse.

Odată şi odată, copilul acela îşi va aduce aminte, că dacă astăzi, el mai vede lumina soarelui, asta o datorează numai acelui marinar care l-a salvat de la moarte. La fel spunem şi noi creştinii: „Noi avem viaţa supranaturală, adică viaţa dumnezeiască numai pentru că Domnul Cristos şi-a dat viaţa pentru noi, căci prin moartea lui ne-a liberat de păcate şi de pierzanie. Fără Patima lui Isus sufletele noastre ar fi moarte, pentru că ar fi lipsite de viaţa cea dumnezeiască”.

Voi ştiţi din evanghelie că el ar fi putut cu cea mai mare uşurinţă să nimicească întreaga ceată de soldaţi şi de evrei, care veniseră în Grădina Măslinilor ca să-l aresteze. Dar, n-a făcut aceasta, ci s-a lăsat arestat, legat cu funii, judecat, osândit şi răstignit. Poate că mă veţi întreba: „Dar pentru ce a făcut el aceasta, şi încă de bunăvoie?”.

Sfinţii şi marii cugetători creştini, spun că el s-a supus tuturor chinurilor, chiar şi morţii, pentru a ne încuraja pe noi, oamenii, de a îndura suferinţele din momentele cele grele ale vieţii, şi de a ne aminti totdeauna că după Vinerea Mare, toate se vor sfârşi odată cu ziua cea măreaţă a Învierii.

Voi ştiţi că Isus nu ne cere căutarea suferinţelor sau a bolilor, ci chiar se bucură în cazul când reuşim a le depăşi cu ajutorul medicamentelor şi a medicilor, pentru că el însuşi a vindecat pe nişte bolnavi în chip minunat. Dar cu toate acestea voi trebuie să ştiţi că în unele cazuri nici cei mai buni medici nu pot evita deznodământul final, adică moartea, căci la drept vorbind: „De boală fără leac, şi medicii mai zac!”. Isus ne spune, că tot ceea ce nu se poate evita, cu ajutorul lui vom putea îndura.

Apoi, mai trebuie adăugat că multe şi felurite sunt suferinţele, mari şi mici, legate de munca de toate zilele, de învăţătură, de raportul dintre colegi... Toate aceste mici sau mari neplăceri nu le putem înconjura pentru că atunci ar trebui să ieşim din lumea înconjurătoare.

Astăzi, în timpul sfintei Liturghii să-i mulţumim lui Isus pentru că prin suferinţele sale ne-a făcut părtaşi ai vieţii sale divine şi pentru că ne învaţă a îndura cu răbdare diferitele neplăceri.

Amintiţi-vă totdeauna că prin purtarea voastră cea rea, prin lipsa de respect faţă de cei săraci şi bolnavi, voi le măriţi suferinţele şi-l faceţi pe Isus să sufere împreună cu ei.

Însă prin bunătatea inimilor voastre, voi veţi micşora, veţi ameliora suferinţele acelor săraci şi bolnavi, de care lucru Isus se va bucura foarte tare. Aceasta să vă fie metoda pentru a vă exprima recunoştinţa pentru pătimirea şi moartea sa pe cruce.