Predică a pr. Stanislao J. Klimeck
Mulţi erau oamenii care veneau la Isus pentru a-i asculta
învăţătura. De obicei, aceştia erau oameni simpli fără prea multă învăţătură,
dar din când în când veneau şi unii dintre învăţaţi. Însă aceştia veneau la dânsul
numai cu scopul de a-l prinde în vorbe, spre a-l putea învinovăţi în faţa
autorităţilor romane.
Totuşi printre ei existau şi oameni buni... Unul dintre
aceştia era şi Nicodim, care dorea să cunoască mai bine învăţătura lui Isus cerându-i
explicaţii în lucrurile pe care nu le înţelegea. După părerea lui, nu era lucru
potrivit ca să se amestece în mulţime şi să ceară explicaţii chiar el, om bogat
şi mare învăţat al legii. Ce-ar fi spus fariseii, prietenii lui? De aceea când
a aflat că Isus se afla prin apropiere, s-a folosit de ocazia aceasta şi la
timp de noapte a mers singur-singurel, fără nici un însoţitor.
Chiar şi în zilele noastre se mai întâmplă că unii oameni
ar dori să trăiască după învăţătura lui Isus, dar se tem de fariseii moderni,
din care cauză merg să asiste la liturghie în vreo biserică mult mai departe de
locuinţa lor, chiar şi în alt oraş, acolo unde presupun ei că nu-i cunoaşte
nimeni. Uneori fac aceasta pe timp de noapte, aşa ca Nicodim, mai ales atunci când
este vorba despre vreun botez sau de vreo cununie...
Am toată convingerea că în parohia noastră nu există
asemenea cărturari şi farisei de care să vă temeţi; că nu există nici copii cărora
să le fie frică să se roage şi să-şi mărturisească credinţa în public.
Nicodim intrând în casa unde era găzduit Isus, în primul
loc, s-a interesat dacă nu mai era şi altcineva străin în casa aceea. Ştia el că
sunt apostolii, dar de apostoli nu se ferea. Aşadar, luând loc îl întrebă pe
Isus cu toată sinceritatea: „Învăţătorule, ştiu că eşti un învăţător venit de
la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci tu, dacă nu este
Dumnezeu cu el” (In 3, 2).
După aceste cuvinte, Nicodim voia să treacă la întrebarea
pentru care venise, dar înainte de a-şi deschide gura, Isus ştia ce anume voia
să-l întrebe, de aceea i-a luat-o înainte, zicându-i: „Dacă vrei să te mântuieşti
nu-ţi trebuie altceva decât să crezi în mine şi în evanghelia pe care o predic
eu...”. După aceea i-a mai spus că Dumnezeu îi iubeşte atât de mult pe oameni, încât
l-a trimis pe unicul său fiu, nu ca să judece ori ca să osândească lumea, ci ca
s-o mântuiască.
Pe vremuri, oamenii credeau că Dumnezeu ar fi un judecător
drept, dar foarte aspru, şi că la judecată folosea o balanţă cu două talere,
unul cu faptele bune ale omului şi cealălalt cu faptele rele. În cazul când
faptele cele bune erau mai grele decât cele rele, omul mergea de-a dreptul în
paradis. Dar dacă cele rele apăsau mai mult în balanţă, omul acela mergea în
iad.
Cu toate acestea Isus spune că pentru obţinerea iertării
este necesară naşterea cea de-a doua oară, renaşterea prin care se înţelege
convertirea şi pocăinţa pentru păcate, adică renaşterea în sensul spiritual şi
moral. Nicodim nu înţelegea cuvintele lui Isus, de aceea l-a şi întrebat: „Cum se poate naşte un om bătrân?... Poate el
să mai fie şi a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască?” (In 3, 4).
S-ar putea ca întrebarea aceasta să fi fost cea mai ridicolă, pe care a auzit-o
Isus din gura unui învăţat. Probabil că Isus a şi zâmbit văzând că un om de
talia lui Nicodim pune o asemenea întrebare atât de copilărească. Aşadar, Isus
i-a explicat că aici nu este vorba de o renaştere trupească, ci de o renaştere
sufletească prin pocăinţă pentru cercetarea păcatelor şi prin botez. Nicodim înţelegea
lucrurile exact ca acea copilă care auzind cum spunea preotul că în luna mai,
trebuiesc oferite Maicii Domnului floricelele faptelor bune, ea s-a dus în grădină,
a cules un braţ de flori, pe care le-a dus la altarul Maicii Domnului...
În cuvintele care au urmat întrebării lui Nicodim, Isus
i-a explicat cu răbdare, cum anume trebuia să se renască şi să se boteze pentru
a ajunge la mântuire.
După ce s-a întors acasă Nicodim s-a gândit mult la cele
ce vorbise cu Isus. Apoi s-a străduit de a-i cunoaşte şi mai bine învăţătura,
prin care a devenit tot mai curajos. Atunci când cărturarii şi fariseii voiau
ca să-l aresteze în secret pe Isus şi să-l osândească, Nicodim i-a luat apărarea
şi a spus în plin Sinedriu: „Legea noastră nu osândeşte pe nimeni, mai înainte
de a-l asculta”, însă atunci când Isus a fost judecat nu a mai reuşit să-l
apere. Mai târziu, după răstignirea şi moartea lui Isus, când toţi apostolii
fugiră îngroziţi, el a mers curajos împreună cu Iosif din Arimatea de au luat
trupul lui Isus pe care l-au aşezat într-un mormânt nou şi curat.
Tradiţia ne spune că în anii care au urmat, el a fost
botezat de către sfântul Petru şi a îndurat chinurile martiriului pentru credinţă.
Crezând în evanghelie, acum el nu se mai temea nici de farisei şi nici de
moarte.
Învăţătura referitoare la mântuirea oamenilor prin cruce,
adresată lui Nicodim în noaptea aceea, a auzit-o şi sfântul Ioan Evanghelistul,
pe care a şi redat-o în Evanghelia sa.
De aceea, sfânta Biserică vă adresează astăzi şi vouă
această învăţătură pentru că Isus a murit pe cruce şi pentru voi. De aceea şi
voi sunteţi obligaţi a vă renaşte, adică a vă converti şi a vă curăţi sufletele
de păcate prin pocăinţă şi spovadă. Spovada cea bună de dinaintea Paştelui să
fie recunoştinţa şi mântuirea voastră faţă de Isus pentru ceea ce a pătimit şi
a suferit el, şi în acelaşi timp va fi şi o pregătire cum se cuvine la sărbătoarea
Învierii sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu