În
vremurile de demult, atunci când mai marii lumii acesteia voiau să se deplaseze
într-o parte ori alta a ţării, trimiteau cu mult înainte prin părţile acelea,
un crainic care să vestească sosirea lor. Crainicul acela mergea călare şi nu
era singur, ci însoţit de trâmbiţaşi, care sunau din trâmbiţă, pentru ca
oamenii să vină cât mai mulţi la locul de adunare. La auzul trâmbiţei, cât de
curiozitate, cât de frică, oamenii ieşeau de prin casele lor şi se adunau în
piaţa satului, unde crainicul le spunea cu glas tare şi răspicat: „Oameni buni,
în ziua cutare, va trece regele prin satul sau prin oraşul dumneavoastră. De
aceea căutaţi să dregeţi podurile, gardurile, neteziţi drumurile, pentru a-l
primi cu cel mai mare respect...”. Aceasta era de absolută trebuinţă pentru că
la vremea aceea străzile erau murdare şi drumurile pline de hârtoape.
Chiar
şi Isus şi-a avut crainicul şi mesagerul lui, în persoana lui Ioan Botezătorul,
aşa cum am citit astăzi în Evanghelia după sfântul Marcu. Sfântul Ioan
Botezătorul le predica evreilor vestea cea bună, cum că va veni printre ei nu
un simplu rege, ci omul-Dumnezeu, Mesia, acela pe care ei îl aşteptau de atâtea
veacuri...
Crainicii
care pregăteau calea regilor mergeau prin cetăţi şi prin sate, acolo unde se
aflau oameni. Însă Ioan Botezătorul trăia în pustiu, unde oamenii veneau la
dânsul chiar şi din cele mai îndepărtate ţinuturi, deoarece auziseră ei că Ioan
era un profet, un sfânt, prin gura căruia vorbea însuşi Dumnezeu. De vreo
câteva sute de ani evreii nu mai avuseră nici un profet, adică un om care să le
explice ce anume cerea Dumnezeu de la ei şi cum ar fi trebuit să se poarte după
voinţa lui. De aceea şi oamenii când au auzit despre Ioan, foarte mulţi alergau
la dânsul. Iar el le spunea că nu el era Mesia ci numai „glasul celui care
strigă în pustiu”. Le predica pe unul mai mare şi mai important decât dânsul,
căruia nu era vrednic ca să-i dezlege nici măcar curelele încălţărilor. Pe
vremea aceea era obiceiul ca sclavii să-i încalţe şi să-i descalţe pe stăpânii
lor.
Una
dintre cele mai dragi amintiri din copilărie de sărbătorile Crăciunului este
aceea când mergeam în vizită la bunica mea. Nici nu mai ştiu de câte ori am
făcut această călătorie, dar întotdeauna era o parte a autostrăzii care se
repara. Existau semne care ne atenţionau „reduceţi viteza – construcţie în faţă”
şi vedeam maşinile de lucru şi mulţi oameni care lucrau la autostradă. Şi mă
gândeam: „Ce autostradă frumoasă va fi aceasta după ce se vor termina lucrările
la ea”. Aceasta se întâmpla cu mulţi ani în urmă şi încă mai merg pe acea
autostradă din când în când. Ghiciţi ce? Încă se mai lucrează! Vedeţi voi, în
timp ce termină de lucrat la o parte a autostrăzii, o altă parte se strică şi
trebuie reparată! Chiar şi o parte abia terminată trebuie din nou să se lucreze
la ea. Şi tot aşa nu vor termina niciodată!
Amintirea
din copilărie a plecărilor de sărbători la bunicii mei îmi aminteşte de primul
Crăciun. Sfânta Scriptură ne spune că Dumnezeu a trimis un om cu numele de Ioan
pentru a pregăti drumul înaintea venirii lui Isus. Ioan le spune oamenilor care
îl ascultau să facă o stradă în pustiu şi să pregătească calea pentru venirea
lui Isus. El le spune să facă drepte cărările strâmbe şi locurile netede. Dar
despre ce străzi vorbea Ioan? El nu vorbea despre construirea unei străzi pe
care să meargă Isus. El vorbea de fapt despre inimile lor, ale oamenilor. El îi
îndemna pe oameni ca să pregătească inimile lor pentru a-l primi pe Isus,
astfel încât Isus să meargă printre ei şi să trăiască cu ei şi în ei.
În
perioada acestui timp special al anului, în care ne pregătim să sărbătorim naşterea
Mântuitorului nostru şi în care privim spre viitor, spre ziua când el va veni
din nou, trebuie ca să ne asigurăm că suntem pregătiţi. Trebuie să privim în
inimile noastre şi să îl rugăm pe Dumnezeu să îndrepte căile noastre şi să
netezească inimile noastre.
Cu
siguranţă am mai făcut acest lucru, dar se întâmplă exact ca autostrada despre
care v-am vorbit, lucrările nu se termină niciodată. În fiecare zi facem
lucruri pe care nu ar trebui să le facem şi de aceea trebuie să îl rugăm pe
Dumnezeu să ne ierte şi să ne cureţe inimile prin sfânta Spovadă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu