DUMINICA I DIN ADVENT (B)

Faptul acesta s-a petrecut la Roma cu mulţi ani în urmă. Pe terenul sportiv din apropierea casei părinţilor iezuiţi vreo câţiva copii mai mărişori jucau. La un moment dat unuia dintre ei i-a venit o idee năstruşnică şi i-a întrebat pe toţi ceilalţi: „Măi fraţilor, ce-aţi face voi, dacă aţi şti cu siguranţă că peste o jumătate de oră veţi muri?” La auzul acestei întrebări, cu toţii au încetat jocul şi după vreo câteva clipe de gândire, au început a-şi spune pe rând părerile.

Unul a spus că el s-ar duce la biserică pentru ca să se spovedească. Altul, că s-ar duce în faţa altarului pentru a fi cât mai aproape de Isus şi aşa să aştepte moartea... Au mai fost şi alte răspunsuri, însă răspunsul cel mai bun şi cel mai original a fost cel din urmă: „Eu aş continua şi pe mai departe să mă joc!”.

Toate răspunsurile păreau a fi bune. Cel care avea păcate pe conştiinţă se gândea la spovadă; şi aşa trebuie să fie. Cel care nu avea păcate grave pe conştiinţă, ar fi vrut să se pregătească la întâlnirea cu Dumnezeu prin rugăciunile la treptele altarului; şi acesta era un răspuns bun.

Dar ce spuneţi despre cel din urmă răspuns?

Tânărul care a dat acest răspuns căuta să trăiască totdeauna în prietenie cu Isus şi să fie zi şi noapte, în tot ceasul pregătit de moarte. De aceea, cu toată liniştea sufletească şi cu toată sinceritatea a putut spune: „Dacă aş şti precis că peste o jumătate de oră va trebui să mor, eu mi-aş continua jocul”.

Cu toate că răspunsurile fuseseră bune şi drepte, ultimul a fost cel mai frumos! Ce viaţă poate fi mai frumoasă decât aceea ca ceas de ceas, din zi şi din noapte, muncind, jucându-se ori dormind, omul este pregătit şi bine dispus a se întâlni cu Isus Cristos!?

Am auzit de mai multe ori şi de la persoane diferite, că dacă trăieşti 70 de ani, îţi vei petrece trei ani din viaţă aşteptând. Aşteptând la rând la alimentară, aşteptând la rând la doctor, aşteptând ca prânzul să fie gata etc.

Într-o anumită carte, autorul vorbeşte despre un loc numit „locul de aşteptare”. El îl descrie ca fiind un loc nefolositor unde oamenii stau şi aşteaptă: aşteaptă trenul ca să plece, sau un autobuz să vină, sau un avion să plece, sau aşteaptă un răspuns…toată lumea aşteaptă.

Trebuie să recunosc faptul că mie nu prea îmi place să aştept. Vouă vă place să aşteptaţi? Nu îmi place, dar nu ştiu nici o cale pentru a evita aşteptarea. Cu toţii trebuie să petrecem ceva timp în acest „loc de aşteptare” despre care vorbeşte acest autor, dar nu cred că trebuie să fie un loc nefolositor. În timp ce aşteptăm viaţa merge înainte şi de aceea trebuie să folosim bine timpul pe care îl avem. Ce putem face? Ei bine, putem citi o carte bună sau să sunăm un prieten. Putem face o listă cu lucrurile pe care trebuie să le facem sau putem învăţa la un obiect care este mai dificil pentru noi. Sunt multe lucrurile pe care le putem face în afară de a aştepta.

Astăzi este prima duminică din Advent. Advent înseamnă „a veni”. Voi ştiţi ce vine? Sigur că ştiţi: vine Crăciunul. Este un timp foarte frumos, dar poate fi de asemenea şi un timp de aşteptare dificil, în special pentru voi copii. Cum putem noi ca să facem din acest timp mai mult decât un „loc de aşteptare” nefolositor? Ei bine, ne putem gândi la adevărata semnificaţie a sărbătorii Crăciunului. Ne putem gândi la Isus şi la dragostea lui faţă de noi. Ne putem gândi mai mult la a oferi decât la a primi. Când facem acest lucru vom găsi bucurie în „locul de aşteptare”.

Aşteptăm Crăciunul, dar mai mult decât atât îl aşteptăm pe Isus. El ne spune că va reveni şi de aceea trebuie să veghem şi să fim pregătiţi pentru venirea lui. Ce ar trebui să facem cât timp îl aşteptăm? Ar trebui să ne rugăm, să-l iubim şi să îl slujim şi să împărţim dragostea lui cu aproapele nostru. Când facem aceste lucruri, vom fi pregătiţi pentru întoarcerea lui şi va fi bucurie în „locul de aşteptare”.