Cu multe sute de ani în urmă o principesă engleză,
auzise diferite păreri despre supuşii ei. Unii îi lăudau cum că ar fi oameni
buni şi milostivi. Alţii, erau cu păreri diametral opuse. Principesa aceasta se
hotărî ca să controleze personal, ce anume este adevărat de cele ce se vorbeşte
despre supuşii ei. De aceea, se îmbrăcă sărăcăcios, ca o cerşetoare, luă un coş
în mână şi începu să cutreiere satele de prin împrejurimi cerşind, cerând
pomană. Unii o alungau şi o înjurau; alţii, îi dădeau rămăşiţele, pe care
trebuiau să le dea la porci. Numai într-o singură casă sărăcăcioasă a aflat o
primire cu adevărat omenească. Doi bătrâni, soţ şi soţie, într-o odăiţă mică
dar curată au poftit-o cu ei la masă, oferindu-i o farfurie de supă caldă şi
gustoasă.
A doua zi, principesa a chemat la castel pe toţi acei
pe care-i întâlnise. Au fost conduşi într-un salon mare, şi invitaţi să se
aşeze la masă. Fiecare dintre ei au aflat în propria-i farfurie exact ceea ce
îi oferiseră ei mai înainte. Numai cei doi bătrâni s-au aflat în faţa unor
farfurii cu cele mai delicioase mâncăruri. Atunci principesa aşa le-a vorbit
celor de faţă: „Astăzi aţi mâncat exact ceea ce mi-aţi oferit voi ieri.
Aduceţi-vă aminte că pe lumea cealaltă tot o asemenea răsplată vă aşteaptă”.
Evanghelia de astăzi ne spune că şi printre noi se
află unul, cineva, pe care noi îl cunoaştem. Nu-i principesă, nici vreun alt
mare personaj pământesc, ci însuşi Domnul Cristos Isus. Fără a fi recunoscut,
el ne cere când una, când alta: atunci când îi este foame, ne cere de ale
mâncării, când îi este frig ne cere o haină călduroasă, când este bolnav, vrea
ca să mergem şi să-l vizităm... şi tot aşa va cere până la sfârşitul lumii.
Apoi, ca şi principesa, în cele din urmă ne va chema la el pentru a ne răsplăti
de tot ceea ce am făcut pentru el; fiecăruia după ajutorul oferit. Unii vor
auzi atunci că i-au dat de mâncare când era flămând, că i-au dat haine când nu
avea, că s-au îngrijit de dânsul când era bolnav. Însă altora le va spune că ei
nu i-au dat nimic din toate acestea.
Atât unii cât şi alţii se vor întreba uimiţi: „Doamne,
când te-am văzut noi flămând, gol, bolnav şi în temniţă?” Iar Isus, aşa cum am
auzit în evanghelie, le va răspunde: „Adevăr vă spun: ori de câte ori aţi făcut
toate acestea unuia dintre aceşti fraţi mai mici ai mei, mie mi-aţi făcut” (Mt.
25, 40).
Poate că şi voi vă veţi întreba uimiţi, nu la judecata
de apoi, ci acum: „Acum, în acea urâtă colegă, sau în acel coleg caraghios şi
neascultător trebuie să-l văd pe Cristos însuşi? Şi chiar în acel cerşetor
nespălat şi zdrenţăros sau în fratele ori sora mea care-mi fac atâtea zile
fripte? Trebuie oare eu să merg şi să-i ajut când se află în vreo dificultate,
la învăţătură sau la altceva, să merg să-i vizitez când sunt bolnavi, să împart
cu dânşii tot ce am, ca şi cum aş împărţi cu însuşi Domnul Cristos?”
Aţi fi oare mai dispuşi să-l vedeţi pe Isus în micuţul
copil negru, decât în acei colegi şi cunoscuţi şi prea puţin simpatici, pe
care-i vedeţi în fiecare zi? Vi se pare greu de a accepta aceasta?
Totuşi aşa este pentru că Isus ne învaţă aceasta. El
nu se preschimbă în cerşetor, în prieten, în bolnav etc., ci se află în toţi
aceştia. Se află în ei prin Botez şi Împărtăşanie. Nimeni nu poate tăgădui că
defectele şi lipsurile lor, prezintă anumite dificultăţi de a vedea în ei pe
Cristos, pentru că îi schimonoseşte fizionomia. Dar cu toate acestea, trebuie
să ştiţi că el se află în toţi aceştia. De aceea şi voi sunteţi obligaţi să
încercaţi de a-i ajuta pe aceştia de a-l descoperi în ei înşişi chipul lui
Isus. Iar voi trebuie să căutaţi de a trăi după evanghelie, pentru ca alţii
să-l poată vedea pe Cristos în voi, şi asta pentru că şi păcatele voastre
întunecă şi schimonosesc chipul lui Isus.
Aş vrea să vă mai amintesc că astăzi, în cea din urmă
duminică a anului liturgic avem sărbătoarea Cristos, Regele Universului. În
timpul acestei sfinte liturghii gândiţi-vă serios, dacă Cristos este cu
adevărat regele vostru; cu alte cuvinte, dacă el domneşte în comportarea voastră
şi în faptele pe care le săvârşiţi. Am vorbit atât de mult despre faptele bune.
Câte fapte bune aţi făcut voi anul acesta? Să nu fie nimeni dintre voi, care să
nu-şi pună această întrebare: „Câte fapte bune am făcut eu anul acesta?” Dacă
au fost puţine, cereţi lui Isus ca să vă ajute, pentru ca în anul următor să
puteţi face mai multe. Dacă îl veţi iubi pe Isus ca pe Mântuitorul şi ca pe
prietenul vostru, şi dacă veţi asculta de dânsul ca de un Rege, atunci nu
trebuie să vă mai temeţi de Judecata Universală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu