DUMINICA A VI-A A PAŞTELUI (A)

Poruncile

1. Cărările care duc spre piscul cel mai înalt

Închipuiţi-vă un munte înalt. La poalele lui, pădurea de conifere, mai sus, stânci şi prăpăstii. Turiştii pot ajunge pe vârful acelui munte numai pe nişte cărări sigure. Acestea sunt lungi şi întortocheate, pentru a evita văile cele adânci şi periculoase ca şi pereţii stâncilor abrupte. De-a lungul acestor cărări, pe copaci sau pe pietre, se află nişte semne colorate ale săgeţilor care arată calea.
Ia să vă închipuiţi voi un grup de copii, care vor să urce până în  vârful muntelui. Privesc spre vârf. Acolo sus, printre neguri, văd o cruce şi îşi spun unul altuia: „Pentru ce am face noi un drum atât de lung şi întortocheat, în vreme ce o putem lua de-a dreptul prin pădure şi căţărându-ne pe stânci? Ce rost mai au atâtea semne şi indicatoare? Noi avem vederea foarte bună, picioarele tari, şi asta ni-i suficient!” Totuşi, vreo câţiva dintre ei, văzând stâncile şi prăpăstiile cele adânci, se tem şi merg pe cărările indicate prin semne. Unii care vor o iau de-a dreptul cad în vreo râpă şi cer ajutor. Aţi auzit voi, doar, că turiştii mai puţin chibzuiţi îşi rup mâinile, îşi frâng picioarele, alţii chiar şi mor, şi numai foarte rar reuşesc să ajungă până în vârful muntelui, cei ce nu merg pe cărările indicate prin semne.
Întreaga noastră viaţă se aseamănă cu escaladarea unui munte stâncos şi plin de surprize. Vârful muntelui poate fi asemănat cu cerul, cu viaţa veşnică. Înaintea noastră, calea aceasta au parcurs-o bunicii şi părinţii noştri şi ne-au indicat cărările sigure pe care putem merge, şi aceste cărări nu sunt altele decât poruncile lui Dumnezeu.
Sunt sigur că vă amintiţi, din Vechiul Testament, unde şi cui a dat Dumnezeu cele zece porunci. Da, da, aţi ghicit: pe muntele Sinai, lui Moise. Isus a spus de mai multe ori că aceste porunci trebuie observate de toţi. Amintiţi-vă de tânărul acela bogat, numai cu vreo câţiva ani mai mare decât voi, care l-a întrebat odată pe Isus ce anume trebuia să facă pentru a obţine viaţa veşnică. Isus îi răspunse că la cer se poate ajunge numai pe calea trasată de porunci şi ca exemplu a amintit doar câteva: să nu ucizi, să nu faci fapte necurate, să nu furi, să nu spui minciuni, să iubeşti pe tatăl tău şi pe mama ta” (Mc 10,19).

2. Pentru ce trebuie observate poruncile?

Din păcate, sunt mulţi oameni, şi chiar mulţi copii, care nu vor să trăiască după poruncile lui Dumnezeu. Unii ca aceştia spun: „Noi vrem să fim liberi de a alege, în viaţă, căile care ne plac şi care  ne convin. La ce mai slujesc aceste indicaţii sub formă de porunci?”
Un băiat, aşa, ca mulţi dintre voi, nu reuşea să observe porunca a IV-a. Aproape zilnic era neascultător faţă de părinţi şi faţă de învăţători în anumite lucruri. Mama îi spunea deseori: „Pentru ce te porţi aşa? Ce spune porunca a IV-a? De ce nu o observi?” În cele din urmă, copilul acesta, plictisit de atâta dăscăleală, o întrebă pe mama sa: „Mamă, nu ar fi oare mai bine ca Dumnezeu să desfiinţeze porunca a IV-a? În felul acesta, eu nu aş mai face nici un păcat, nici un rău…”
Ce răspuns i-a dat mama acelui copil, asta o puteţi ghici voi singuri, fără prea mare greutate. Oricum, pentru a înţelege mai bine ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista porunca a IV-a, vom lua un exemplu din viaţa de toate zilele.
Carlo, un copil polonez de 10 ani, fiind într-o excursie cu şcoala, nu voia să asculte deloc de învăţătoare. Voia să facă numai ceea ce-i plăcea lui. La un moment dat, i-a venit pofta să facă baie, fiindcă se afla în apropierea unui râu, cu toate că învăţătoarea le interzisese copiilor aşa ceva, fără permisiunea ei. Cu toate acestea, Carlo s-a desprins din grup şi s-a aruncat în apă. Însă apa era foarte adâncă în locul acela, şi el începu să se afunde. Pentru a-l salva, s-a aruncat şi fratele lui mai mare (12 ani), chiar şi învăţătoarea, d-na Irene Krupa. Învăţătoarea ştia să înoate bine, în aşa fel încât l-a adus la mal pe Carlo. Din păcate, Marcu nu ştia să înoate chiar atât de bine, din care cauză se şi înecă. Atunci toţi copiii au început să spună că Marcu s-a înecat din cauza neascultării fratelui său mai mic. Carlo s-a căit mult pentru neascultarea lui. Cred că, în cele din urmă, atât Dumnezeu, cât şi oamenii i-au iertat neascultarea. Totuşi, sensul păcatului şi trista amintire i-au rămas întipărite în memorie pentru toată viaţa. Evident, că neascultarea nu se sfârşeşte întotdeauna printr-o nenorocire atât de mare, însă totdeauna este cauza unui rău, pentru că neascultătorul nu va deveni niciodată un om corect şi responsabil.
Alţi copii, cărora le place să se bată cu alţii de seama lor, să spună sau să săvârşească lucruri indecente, să spună minciuni, probabil că ar vrea ca să nu existe porunca a V-a lui Dumnezeu, a VI-a sau a VIII-a poruncă. Ar vrea să procedeze ca acei copii din munţi, care nu voiau să meargă pe cărările indicate. Rezultatele unor atare comportări ar fi dezastruoase. Sunt sigur că voi înşivă aţi putea cita multe pilde chiar din însăşi viaţa voastră sau a altora. Dumnezeu ne-a dat cele zece porunci pentru că ne iubeşte şi pentru că vrea să ne apere de primejdii şi de toate lucrurile cele rele.

3. Porunca dragostei

Isus spune că în porunca dragostei către Dumnezeu şi către aproapele se cuprind toate poruncile. Cine păzeşte porunca dragostei, păzeşte toate cele zece porunci. În Evanghelia de astăzi, Isus repetă această consideraţie. De fapt, cine îl iubeşte cu adevărat pe Isus va sfinţi Ziua Domnului, participând la Liturghie, va asculta de părinţi, nu va spune minciuni, cu alte cuvinte, va păzi toată învăţătura lui Isus, a Domnului Cristos.
Foarte mulţi copii recită în biserică această rugăciune: „Dumnezeul meu, cred în tine, te ador şi te iubesc din toată inima…”, dar după aceea, acasă, ei nu se mai roagă, nu merg la lecţiile de catehism sau nu mai merg la Liturghia de duminică şi, ca atare, ei nu observă primele trei porunci. Copiii aceştia spun că-l iubesc pe Isus, dar cuvintele lor nu sunt urmate de fapte.
Aşa, spre exemplu, multe fetiţe spun că o iubesc pe mama lor. I se aruncă în braţe, o prind de după gât, o sărută, zicând: „Mamă, îţi vreau tot binele, te iubesc…” Dar apoi nu vor să ajute la bucătărie sau să aibă grijă de frăţiorii sau surioarele mai mici. Copilele acestea nu cunosc încă adevărata dragoste faţă de aproapele şi, ca atare, nu cunosc dragostea faţă de Dumnezeu. Poate că o vor învăţa de-acum. Mulţi au făcut deja progrese în a învăţa cum se iubeşte aproapele observând cele zece porunci.
Dar aşa cum ştiţi, atâta vreme cât mai suntem în viaţă, noi avem posibilitatea de a ne îndrepta. Putem afla calea cea dreaptă în viaţă şi să mergem pe dânsa, cu ajutorul acelor indicatoare rutiere, care sunt poruncile lui Dumnezeu. Gândiţi-vă astăzi, mai mult ca oricând, dacă până acum aţi ţinut cont de aceste indicatoare sau aţi mers orbeşte, ca acei copii nechibzuiţi din munţi. Calea pe care o aveţi de parcurs este lungă şi duce departe. Dacă vă veţi angaja tot mai mult şi cu mai multă tenacitate în a iubi şi în a observa poruncile, în cele din urmă, toţi câţi vă aflaţi aici de faţă vă veţi întâlni cu Isus.

Klimek