1. Anna din India
- Pentru ce suntem fiii sau fiicele părinţilor noştri?
- Ce întrebare curioasă – îmi veţi răspunde, şi atât de simplă – suntem fiii şi fiicele părinţilor noştri, fiindcă ei ne-au adus pe lume.
Totuşi, aici se află şi un „dar”. Sunt anumiţi fii şi fiice, pe care nu părinţii actuali, i-au adus pe lume. Desigur că aţi ghicit cum că aici este vorba de „fiii adoptivi”.
Soţii Signorelli din Bergamo, aveau trei fii ai lor proprii, cu toate acestea au mai adoptat încă unul ai cărui prinţi muriseră. Ceilalţi trei fii l-au primit şi pe acesta cu mare bucurie.
Cum a avut loc această adopţie? S-au prezentat la Centrul de Adopţie din Milano, unde erau mulţi copii, care-şi aşteptau părinţii. Soţilor acestora le-a plăcut mai ales o micuţă indiană, cu numele Anna. Au cerut-o de la Direcţiunea Centrului pentru a o putea adopta. Dar asta nu era suficient. Trebuia pregătită o adopţie specială, în care să se angajeze de a se ocupa de Anna, exact aşa cum ar fi propria lor fiică. Apoi, ambii soţi au iscălit angajamentul. Din ziua aceea, copila s-a numit Anna Signorelli, iar acestor părinţi adoptivi ai ei le-a spus tată şi mamă. La Bergamo a fost primită de ceilalţi fii, cu ceva mai mici decât dânsa cu mare bucurie şi dragoste, ca şi cum ar fi fost adevărata lor surioară. Iar ea, din partea ei, şi-a iubit îndată părinţii şi fraţii.
2. Adopţiunea sau înfierea noastră prin botez
Cred că cea mai mare parte dintre voi ştie că noi toţi creştinii suntem fii adoptivi. Numai Isus era adevăratul şi neadoptivul Fiu al lui Dumnezeu-Tatăl. De aceea, şi în Crez spunem că „El este Unul-Născut Fiu al lui Dumnezeu”.
Noi, însă, numai prin botez devenim Fiii lui Dumnezeu. Botezul este un act de adopţie. Atunci când preotul a turnat apa pe capetele noastre şi a spus: „Eu te botez în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”, am fost curăţiţi de păcatul original, şi prin asta am intrat în familia lui Dumnezeu, în Biserică, şi spunem că Dumnezeu este „Tatăl nostru”. Din clipa botezului, avem în noi viaţa lui Dumnezeu, pe care o numim viaţa supranaturală, spre a o deosebi de viaţa naturală, dată prin părinţi. Şi aşa cum această viaţă ne-a fost dată de Dumnezeu gratis, fără nici un merit din partea noastră, o mai numim şi „viaţa harului”. În felul acesta Dumnezeu ne iubeşte mult mai mult de cum îşi iubesc părinţii proprii lor fii.
3. Pentru ce a fost botezat Isus?
Dacă vreunul dintre voi reflectează serios la toate cele ce am spus până acum, ar putea să se întrebe: dacă Isus era adevăratul Unul-Născut Fiu al Tatălui, şi nu un fiu adoptiv aşa ca noi, pentru ce i-a mai cerut sfântului Ioan ca să-l boteze? Botezul este un act de curăţire şi semnul adopţiunii, însă Isus nu avea trebuinţă nici de unul, nici de altul. Vom lămuri acum împreună această întrebare şi această dificultate. Cine a ascultat cu atenţie Evanghelia de astăzi, a putut să observe că sfântul Ioan şi-a pus el însuşi această problemă. Când l-a văzut pe Isus şi i-a auzit glasul a fost cuprins de o emoţie nespusă. Un glas domol şi misterios, o revelaţie interioară şi divină îi şoptea că în faţa lui se afla Mesia, Mântuitorul lumii a cărei venire pregătea el mulţimea israeliţilor, care alergau la dânsul.
Observă chiar că Isus, cerând botezul nu-şi mărturisi păcatele, aşa cum făceau toţi ceilalţi. Era Fiul lui Dumnezeu şi nu avea nevoie de pocăinţă aşa ca noi, nu trebuia să se cureţe de păcate şi să se convertească, pentru că el nu avea păcate.
- Pentru ce suntem fiii sau fiicele părinţilor noştri?
- Ce întrebare curioasă – îmi veţi răspunde, şi atât de simplă – suntem fiii şi fiicele părinţilor noştri, fiindcă ei ne-au adus pe lume.
Totuşi, aici se află şi un „dar”. Sunt anumiţi fii şi fiice, pe care nu părinţii actuali, i-au adus pe lume. Desigur că aţi ghicit cum că aici este vorba de „fiii adoptivi”.
Soţii Signorelli din Bergamo, aveau trei fii ai lor proprii, cu toate acestea au mai adoptat încă unul ai cărui prinţi muriseră. Ceilalţi trei fii l-au primit şi pe acesta cu mare bucurie.
Cum a avut loc această adopţie? S-au prezentat la Centrul de Adopţie din Milano, unde erau mulţi copii, care-şi aşteptau părinţii. Soţilor acestora le-a plăcut mai ales o micuţă indiană, cu numele Anna. Au cerut-o de la Direcţiunea Centrului pentru a o putea adopta. Dar asta nu era suficient. Trebuia pregătită o adopţie specială, în care să se angajeze de a se ocupa de Anna, exact aşa cum ar fi propria lor fiică. Apoi, ambii soţi au iscălit angajamentul. Din ziua aceea, copila s-a numit Anna Signorelli, iar acestor părinţi adoptivi ai ei le-a spus tată şi mamă. La Bergamo a fost primită de ceilalţi fii, cu ceva mai mici decât dânsa cu mare bucurie şi dragoste, ca şi cum ar fi fost adevărata lor surioară. Iar ea, din partea ei, şi-a iubit îndată părinţii şi fraţii.
2. Adopţiunea sau înfierea noastră prin botez
Cred că cea mai mare parte dintre voi ştie că noi toţi creştinii suntem fii adoptivi. Numai Isus era adevăratul şi neadoptivul Fiu al lui Dumnezeu-Tatăl. De aceea, şi în Crez spunem că „El este Unul-Născut Fiu al lui Dumnezeu”.
Noi, însă, numai prin botez devenim Fiii lui Dumnezeu. Botezul este un act de adopţie. Atunci când preotul a turnat apa pe capetele noastre şi a spus: „Eu te botez în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”, am fost curăţiţi de păcatul original, şi prin asta am intrat în familia lui Dumnezeu, în Biserică, şi spunem că Dumnezeu este „Tatăl nostru”. Din clipa botezului, avem în noi viaţa lui Dumnezeu, pe care o numim viaţa supranaturală, spre a o deosebi de viaţa naturală, dată prin părinţi. Şi aşa cum această viaţă ne-a fost dată de Dumnezeu gratis, fără nici un merit din partea noastră, o mai numim şi „viaţa harului”. În felul acesta Dumnezeu ne iubeşte mult mai mult de cum îşi iubesc părinţii proprii lor fii.
3. Pentru ce a fost botezat Isus?
Dacă vreunul dintre voi reflectează serios la toate cele ce am spus până acum, ar putea să se întrebe: dacă Isus era adevăratul Unul-Născut Fiu al Tatălui, şi nu un fiu adoptiv aşa ca noi, pentru ce i-a mai cerut sfântului Ioan ca să-l boteze? Botezul este un act de curăţire şi semnul adopţiunii, însă Isus nu avea trebuinţă nici de unul, nici de altul. Vom lămuri acum împreună această întrebare şi această dificultate. Cine a ascultat cu atenţie Evanghelia de astăzi, a putut să observe că sfântul Ioan şi-a pus el însuşi această problemă. Când l-a văzut pe Isus şi i-a auzit glasul a fost cuprins de o emoţie nespusă. Un glas domol şi misterios, o revelaţie interioară şi divină îi şoptea că în faţa lui se afla Mesia, Mântuitorul lumii a cărei venire pregătea el mulţimea israeliţilor, care alergau la dânsul.
Observă chiar că Isus, cerând botezul nu-şi mărturisi păcatele, aşa cum făceau toţi ceilalţi. Era Fiul lui Dumnezeu şi nu avea nevoie de pocăinţă aşa ca noi, nu trebuia să se cureţe de păcate şi să se convertească, pentru că el nu avea păcate.
Dar Isus nu a renunţat şi a vrut să fie botezat aşa cum erau botezaţi toţi oamenii. Pentru ce? Pentru că voia – aşa cum va spune mai târziu sfântul Paul, să fie asemenea nouă oamenilor întru toate, în afară de păcat. Prin urmare, el voia să trăiască, să se roage, să sufere şi să păzească legile şi obiceiurile practicate de evrei, deci şi botezul. Şi aşa cum de altfel el însuşi a spus: „Aşa se cade, să împlinim tot ceea ce trebuie împlinit” (Mt 3,15).
Mai mult chiar, după spusa Sfinţilor Părinţi ai Bisericii „Botezându-se, el a vrut să sfinţească botezul lui Ioan, pentru a-l face să devină în viitor Sacramentul Bisericii.
La cererea insistentă a lui Isus, în cele din urmă, sfântul Ioan, consimţi de a-l boteza pe Isus în apa Iordanului, exact aşa ca şi pe ceilalţi oameni, când s-a auzit un glas din cer, care spunea: „Acesta este Fiul meu cel preaiubit, în care bine am voit” (Mt 3,17). Era Dumnezeu Tatăl, care cu glas tare declara divinele origini ale lui Isus, şi în acelaşi timp îl introducea în activitatea publică.
4. Ce fel de fii suntem?
Dar să ne reîntoarcem încă odată de la botezul lui Isus, la botezul nostru. Aşa cum am spus, prin botez noi am devenit fii adoptivi ai lui Dumnezeu. Din clipa botezului putem şi trebuie să-l numim pe Dumnezeu cu numele duios de „Tată”. Într-adevăr, Isus a devenit fratele nostru mai mare.
De la botezul vostru au trecut deja opt, nouă, poate doisprezece şi chiar mai mulţi ani, ceea ce înseamnă că exact de atâţia ani voi sunteţi fiii lui Dumnezeu. Astăzi, cu toţii ar trebui să vă întrebaţi dacă Dumnezeu este mulţumit de voi ca fii ai lui. Îl iubiţi voi pe Isus, aşa ca pe fratele vostru cel mai mare? Îl iubiţi voi pe Dumnezeu ca pe adevăratul Tată al vostru? Acestea sunt întrebările care ni le sugerează Evanghelia de astăzi, la care trebuie să răspundeţi în sufletele şi în inimile noastre.
Mai mult chiar, după spusa Sfinţilor Părinţi ai Bisericii „Botezându-se, el a vrut să sfinţească botezul lui Ioan, pentru a-l face să devină în viitor Sacramentul Bisericii.
La cererea insistentă a lui Isus, în cele din urmă, sfântul Ioan, consimţi de a-l boteza pe Isus în apa Iordanului, exact aşa ca şi pe ceilalţi oameni, când s-a auzit un glas din cer, care spunea: „Acesta este Fiul meu cel preaiubit, în care bine am voit” (Mt 3,17). Era Dumnezeu Tatăl, care cu glas tare declara divinele origini ale lui Isus, şi în acelaşi timp îl introducea în activitatea publică.
4. Ce fel de fii suntem?
Dar să ne reîntoarcem încă odată de la botezul lui Isus, la botezul nostru. Aşa cum am spus, prin botez noi am devenit fii adoptivi ai lui Dumnezeu. Din clipa botezului putem şi trebuie să-l numim pe Dumnezeu cu numele duios de „Tată”. Într-adevăr, Isus a devenit fratele nostru mai mare.
De la botezul vostru au trecut deja opt, nouă, poate doisprezece şi chiar mai mulţi ani, ceea ce înseamnă că exact de atâţia ani voi sunteţi fiii lui Dumnezeu. Astăzi, cu toţii ar trebui să vă întrebaţi dacă Dumnezeu este mulţumit de voi ca fii ai lui. Îl iubiţi voi pe Isus, aşa ca pe fratele vostru cel mai mare? Îl iubiţi voi pe Dumnezeu ca pe adevăratul Tată al vostru? Acestea sunt întrebările care ni le sugerează Evanghelia de astăzi, la care trebuie să răspundeţi în sufletele şi în inimile noastre.
Vrând a vă uşura într-un fel oarecare răspunsul să ne întoarcem la viaţa micuţei indiene, adoptată de soţii Signorelli. Iată ce scriu soţii aceştia în legătură cu raportul dintre Anna, şi fiii lor mai mici, Andrei şi Lucia: „Anna, are pentru ei o afecţiune oarecum maternă. Ieri l-a ajutat pe Andrei să-şi facă primele sale teme primite la şcoală. Seara când el nu reuşea să adoarmă, adesea rămânea lângă patul lui şi-l ţinea de mână. Cu marea ei sensibilitate, şi cu caracteristicile poporului ei, Anna a adus multe lucruri în familia noastră”. În revista „Citta Nuova” era şi o fotografie a Annei: o fată cu pielea arămie, care îi îmbrăţişa pe cei doi frăţiori ai ei mai mici decât dânsa.
Aşa cum a făcut Anna, ca părinţii ei adoptivi să fie mulţumiţi de dânsa, iubindu-le copiii lor adevăraţi ca pe nişte frăţiori, tot aşa să ne purtăm şi noi, pentru ca Isus să fie mulţumit cu botezul nostru, făcând binele tuturor oamenilor, şi mai ales copiilor pe care îi vom întâlni. Prin botez, Dumnezeu a devenit Tatăl nostru comun, iar ei fraţii şi surorile noastre. De aceea, dacă voi faceţi vreun rău unui copil, fie acesta cât de mic, voi îl supăraţi pe Dumnezeu, Tatăl lui. Iar dacă faceţi vreun lucru bun unui asemenea copil, spre exemplu, dacă-l ajutaţi, dacă-l iertaţi, dacă-i surâdeţi, Dumnezeu se bucură ca şi cum lui i-aţi fi făcut toate acestea. De aceea, trebuie să ştiţi că prin botez, cu toţii am devenit o singură şi mare familie, familia lui Dumnezeu, în care trebuie să ne iubim şi să ne ajutăm unii pe alţii.
Aşa cum a făcut Anna, ca părinţii ei adoptivi să fie mulţumiţi de dânsa, iubindu-le copiii lor adevăraţi ca pe nişte frăţiori, tot aşa să ne purtăm şi noi, pentru ca Isus să fie mulţumit cu botezul nostru, făcând binele tuturor oamenilor, şi mai ales copiilor pe care îi vom întâlni. Prin botez, Dumnezeu a devenit Tatăl nostru comun, iar ei fraţii şi surorile noastre. De aceea, dacă voi faceţi vreun rău unui copil, fie acesta cât de mic, voi îl supăraţi pe Dumnezeu, Tatăl lui. Iar dacă faceţi vreun lucru bun unui asemenea copil, spre exemplu, dacă-l ajutaţi, dacă-l iertaţi, dacă-i surâdeţi, Dumnezeu se bucură ca şi cum lui i-aţi fi făcut toate acestea. De aceea, trebuie să ştiţi că prin botez, cu toţii am devenit o singură şi mare familie, familia lui Dumnezeu, în care trebuie să ne iubim şi să ne ajutăm unii pe alţii.
Klimek
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu