SOLEMNITATEA NAȘTERII DOMNULUI

Într-o peşteră din Betleem

1. Fiul lui Napoleon

La 10 august 1810, când soţia lui Napoleon, împărăteasa Maria Luisa, aştepta să nască pe primul ei fiu, nu numai Parisul dar chiar întreaga Franţă, aştepta cu viu interes acest eveniment. La palatul din Versailles mergeau principi şi generali pentru a afla ştiri: contese şi doamne nobile îşi ofereau propriile lor servicii atât mamei cât şi fiului. Au fost pregătite două paturi: unul de culoarea cerului, în cazul nostru nou-născutul ar fi fost de sex masculin, şi altul de culoare roşie, dacă ar fi fost fată. Oraşul Paris a dăruit un leagăn de aur şi de fildeş. Tot acest trusou a costat 300 de mii de franci, la vremea aceea.
La sfârşitul acestei lungi aşteptări, i s-a comunicat lui Napoleon, că i se născuse un copil de sex bărbătesc, şi ca atare ar fi avut un succesor la tron. Împăratul, foarte fericit, a răspândit această ştire. Pentru sărbătorirea acestei naşteri au fost trase 101 lovituri de tun. Locuitorii Parisului, adunaţi în piaţă, au primit evenimentul cu strigăte de bucurie. Copilului i s-a pus numele Napoleon al II-lea. Mai târziu i-a fost oferită, aşa ca o simplă jucărie, o coroană de aur. Însă acest Napoleon al II-lea a murit numai la vârsta de 21 de ani.

2. Naşterea lui Isus

Ce deosebire între Naşterea lui Isus şi naşterea fiului de împărat! Desigur, că la Nazaret, Iosif pregătise un modest leagăn de lemn. Maria se îngrijise de trusoul necesar pruncului, care trebuia să se nască, pentru că ea, spre deosebire de alte mame, ştia că trebuia să aducă pe lume un prunc de sex masculin, nu feminin.
Din păcate, Pruncul Isus nu se putea folosi de aceste modeste comodităţi, pregătite la Nazaret, pentru că pe neaşteptate, Maria şi Iosif, trebuiau să plece la Betleem pentru a-şi înscrie numele în registrele recensământului poruncit de împărat.
Drumul spre Betleem trecea prin Ierusalim. Poate că Iosif şi Maria, ca buni izraeliţi au intrat şi în măreţul templu, care se afla în acea cetate, pentru a se ruga şi a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate darurile sale. Maria i-a mulţumit mai ales pentru darul maternităţii, şi pentru că a fost aleasă de a fi Mama Fiului lui Dumnezeu. Iar Isus, chiar înainte de a se naşte, cu acea ocazie s-a aflat în casa tatălui său.
Pentru acest recensământ veniseră la Betleem foarte mulţi urmaşi de ai lui David. Poate că la vremea aceea nu erau mari probleme în ceea ce priveşte mâncarea, alimentaţia, deoarece fiecare îşi luaseră de-acasă hrană doar pentru 3-4 zile. După cât se pare, prin părţile acelea era şi o apă foarte bună de băut. Însă problema cea mai grea era „găzduirea”. Pe vremea aceea nu existau hoteluri sau hanuri, iar nopţile prin partea aceea a Palestinei sunt reci. Cei bogaţi trăgeau pe la prieteni şi pe la cunoscuţii lor bogaţi; aveau scrisori de recomandare, şi îşi puteau chiar permite a-i face un frumos cadou celui care-i găzduise.
Pentru cei mai puţin bogaţi, exista un fel de han. Era un fel de piaţă înconjurată de jur împrejur cu ziduri, în care se aflau un fel de saivane, nişte adăposturi fără pereţi, care-i putea apăra pe oameni de ploaie, dar nu şi de frig. Cei care ajunseseră mai degrabă, sau cei care erau mai buni de gură, mai obraznici şi prost crescuţi, se gospodăriseră oarecum, însă cei ce sosiseră mai târziu sau cei mai ruşinoşi şi mai bine educaţi trebuiau să stea pe afară.
Sfântul Iosif era unul dintre aceşti săraci, şi mai ales el era şi un om modest: nu voia să-şi facă loc cu coatele prin acea mulţime pestriţă. De aceea nu găsi loc nici într-o casă, şi nici prin adunătura aceea de oameni. Şi apoi, el era întovărăşit de Maria, care aştepta ca să devină mamă, aceasta îi sporeau dificultăţile de a mai fi găzduiţi de cineva.
Poate că vreun locuitor al Betleemului, cu o inimă mai bună, să-i fi dus la o peşteră de-a lor, din afara târgului, în care-şi adăposteau vacile şi oile. În peşteră nu era frig, dar nici curăţenie.
Şi aşa, într-o sărăcăcioasă peşteră s-a născut Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul nostru. L-a adus pe lume Maria, tot aşa cum toate mamele îşi aduc pe pruncii lor… Nu avea nici pătuc, nici leagăn, dar a fost culcat într-o iesle. Acela era locul cel mai curat din toată peştera. Privindu-l pe micuţul Isus, Maria era nespus de fericită şi-i mulţumea lui Dumnezeu pentru acel mare dar, pe care Dumnezeu i l-a oferit ei şi nouă tuturor.

3. Bucuria şi recunoştinţa noastră

Astăzi nimeni nu-şi mai aminteşte despre bogaţii evrei, care în noaptea aceea fuseseră găzduiţi bine, comod, tot aşa cum nici voi nu aţi fi ştiut nimic despre fiul lui Napoleon, dacă nu v-aş fi spus eu puţin mai înainte. Însă după două mii de ani, toţi oamenii vorbesc despre sărăcuţul Prunc din Betleem, şi toţi laolaltă se bucură de naşterea lui.
Obişnuit, copiii ascultă povestirea Naşterii lui Isus şi chiar cu emoţie. Unii, mai ales fetiţele, vorbesc între ele după ce au ascultat predica despre Naşterea Domnului: „Eu dacă aş fi fost acolo, i-aş fi dăruit Maicii Domnului o plapumă, sau i-aş fi rugat pe părinţii mei, ca să-l primească pe Pruncul Isus în casa noastră.
Gândurile şi dorinţele acestea sunt foarte frumoase şi chiar mişcătoare, dar, după două mii de ani de când s-au petrecut toate acestea, este prea târziu pentru a le mai putea realiza.
Dar cu toate acestea, în zilele noastre, nu s-ar putea face chiar nimic pentru Isus? Desigur că se pot face nu numai câte ceva, ci multe şi multe lucruri, pentru că şi acum Isus vine la fiecare dintre voi prin sfânta Împărtăşanie. Într-un sens oarecare, sufletul vostru, uneori, nu este prea curat, aşa cum era Peştera din Betleem la Naşterea lui Isus. V-aţi gândit voi, să-l curăţiţi prin spovadă şi pocăinţă, mai înainte de Naşterea Domnului, aşa cum a făcut sfântul Iosif la Peştera din Betleem?
Poate Isus să se simtă bine în sufletele voastre, fără a simţi răceala? Acum, am să vă spun o întâmplare, puţin cam hazlie, însă o întâmplare adevărată, nu o poveste: la Roma, era o copiliţă de 8 ani, Marina, care se pregătea la prima sfântă Împărtăşanie. Înainte de a-i admite pe copii la acest sacrament a pus copiilor diferite întrebări. Pe Marina a întrebat-o: „Ce-ai face tu, ca Isus să se simtă bine în sufletul tău, să-i fie cald?” Copila se gândi puţin, apoi răspunde cu candoare: ”I-aş cere mamei ca să-mi dea o ceaşcă de ceai!” Atunci toţi copiii începură a râde, iar mama ei, care  se afla de faţă, desigur că nu s-a simţit bine.
Marina, era micuţă, deci nu trebuie să se mire nimeni de răspunsul pe care l-a dat. Însă voi sunteţi mai mari, şi desigur că ştiţi că Isus se simte bine, dacă în sufletele voastre aflăm dragoste, iubire. Voi înşivă spuneţi uneori: „Îmi iubesc părinţii cu toată căldura sufletului, îl iubesc pe Isus cu toată ardoarea, în vreme ce despre un om, care nu iubeşte, se spune că acela este un om rece. Evident, aici este vorba doar de o asemănare: dragostea se aseamănă cu căldura, şi lipsa de dragoste cu răceala, fiindcă în realitate, dragostea nu este caldă, aşa cum focul din bucătărie.
Uitaţi acum, cele petrecute cu Marina, şi gândiţi-vă dacă în sufletele voastre există dragoste pentru părinţi, pentru fraţi, pentru surori, pentru rude şi prieteni. Dacă aşa stau lucrurile, Isus se va simţi foarte bine în sufletele voastre.

Klimek