DUMINICA A III-A DIN ADVENT (A)

Caracterul meu

1. Maimuţa şi pălăria

Copiii ascultau cu multă atenţie povestirile sfântului Don Bosco, şi pentru faptul că el folosea multe pilde şi anecdote. Cred că şi în zilele noastre, cam la o sută de ani de la moartea acestui sfânt, gusturile voastre nu s-au schimbat. De aceea vom începe reflexiile noastre cu o pildă, pe care sfântul Ioan Bosco a povestit-o odată copiilor din şcoala lui.
Cele ce vă povestesc acum s-au petrecut în Africa de Nord, la Tunis. Un negustor nu prea bogat, s-a hotărât să câştige ceva mai mulţi bani, mergând dintr-o localitate în alta, vânzând diferite lucruri. Printre altele, în una din valize avea mai multe pălării. S-a întâmplat odată că a înnoptat în mijlocul unui câmp, departe de orice locuinţă omenească. Îşi alese un loc dorit lângă un pârâu, s-a învelit el cu ce s-a învelit, iar pe cap şi-a pus o pălărie.
Mare însă îi fu surprinderea a doua zi dimineaţa, observă că toate valizele îi erau deschise şi că-i lipseau toate pălăriile. „Hoţii!” strigă el speriat! „Dar când îşi ridică ochii, văzu că pe copacul sub care dormise, se aflau mai multe maimuţe cu pălăriile lui pe cap: vesele erau codoaşele şi săreau de pe o cracă pe alta. Văzând aceasta, negustorul s-a înfuriat: a început să strige şi să arunce cu pietre în ele. Se ştie că maimuţele le place să-i imite pe oameni.
Negustorul, tot mai amărât şi tot mai înfuriat, la un moment dat şi-a luat pălăria de pe cap şi a trântit-o de pământ. Acelaşi lucru l-au făcut şi maimuţele, şi o ploaie de pălării a început să cadă de pe ramurile copacului. Negustorul, văzând aceasta, a căscat gura de uimire, apoi şi-a strâns pălăriile una câte una, şi le-a aşezat frumos în valiză şi a plecat mai departe”.
Ce anume voia să înveţe Don Bosco pe copii prin pilda aceasta? Am impresia că aţi descoperit voi singuri. Fiecare om, deci, fiecare copil, trebuie să fie el însuşi oriunde s-ar afla, trebuie să lucreze după propria lui conştiinţă şi nu trebuie să-i imite pe alţii; nu trebuie să fie ecoul sau umbra propriilor prieteni sau prietene. Atâta vreme cât copilul nu face altceva decât să-i imite pe alţii, înseamnă că nu-şi are caracterul lui bine format. De aceea, a avea un caracter bun, acesta este scopul propriei voastre sforţări, ca şi a educaţiei voastre.
Nu aş vrea să le supăr pe fete, câtuşi de puţin, unele dintre ele nu-şi imită oare maimuţăreşte propriile prietene, mai ales pe cele mai mari în felul de a se îmbrăca? Într-un an rochiile sunt mai scurte, în alt an mai lungi, după modă, şi asta nu importă cât anume trebuie să cheltuiască părinţii, cu toate că o asemenea vestimentaţie nu este adaptată şi nici practică.
Iar băieţii? De câte ori nu-i întreabă părinţii: „pentru ce te-ai dus să faci scamatorii pe stradă?” Răspunsul obişnuit nu-i altul decât acesta: „Pentru că au mai mers şi alţii” Asta se aseamănă oarecum cu povestea maimuţelor.

2. Sfântul cu un caracter puternic

- De ce vorbim noi astăzi despre asemenea lucruri?
- Vorbim despre aceste lucruri pentru că Evanghelia ni-l prezintă pe Ioan Botezătorul, omul cu un caracter bun şi puternic, omul care asculta şi urma glasul lui Dumnezeu fără a se mai gândi ce fac alţii, care aveau cu totul alte păreri.
În vremea aceea, oamenii faimoşi şi bogaţi, slujitorii de pe la curţile domneşti ori princiare, purtau haine scumpe şi elegante, de lână fină ori de mătase. Hainele le erau moi, delicate, lungi şi comode, pentru că aşa era moda la vremea aceea. Sfântul Ioan Botezătorul nu-i imita pe aceşti oameni, ci el purta haine grosolane. Şi tocmai din această pricină, aşa cum am citit în Evanghelia de astăzi, a fost lăudat de Isus în public.
Cea mai mare parte dintre israeliţii, în ceea ce priveşte felul de a se ruga şi de a se comporta, urmau părerile fariseilor, îi imitau. Iar noi ştim că părerile fariseilor nu erau totdeauna drepte şi bune. Însă sfântul Ioan Botezătorul se purta cu totul altfel, chiar contrar. Rugându-se, el îi cerea lui Dumnezeu de a-l învăţa cum trebuie să se poarte şi ce anume trebuia să spună oamenilor. Critica fără nici o teamă ipocrizia fariseilor, care pe vremea aceea erau foarte puternici. Nu-i imita pe cei mai mulţi dintre israeliţi, care-i linguşeau pe farisei.
A avea un caracter bine format, înseamnă nu numai a avea propriile păreri juste, propria conştiinţă dreaptă, ci de a face cu curaj tot ceea ce socoteşte el că este drept şi bun. Din acest punct de vedere, sfântul Ioan Botezătorul este o pildă de urmat dintre cele mai excepţionale. Irod a poruncit ca să fie aruncat în temniţa fortăreţei de la Macheronte de pe malul Mării Moarte, pentru că îl acuzase pe tiranul acesta de nelegiuire întrucât se însurase cu soţia fratelui său care mai trăia încă, căruia îi spusese răspicat: „Nu-ţi este învoit aşa ceva!” Pe când se afla în închisoare, a trimis la Isus pe nişte ucenici de ai lui, aşa cum am citit în Evanghelia de astăzi. Apoi, aşa cum ştiţi a fost omorât de Irod.
Cum a făcut Ioan Botezătorul de şi-a câştigat un caracter atât de puternic? Desigur, aceasta i-a cerut nu puţină vreme, dar a reuşit, cu trecerea lungilor ani în pustiu, în rugăciune, în tăcere şi renunţarea la mâncărurile gustoase şi atrăgătoare. În anii aceia de pustietate, el a învăţat bine să-şi controleze propriile sentimente, cum este mânia sau frica, nu mai puţin decât ispita de a duce o viaţă comodă. Isus spune că Ioan Botezătorul nu era ca o trestie bătută de vânt pe malul Iordanului, care să se plece până la pământ. El, se asemăna cu un stejar puternic: patimile şi tendinţele cele rele nu-l puteau apleca. Vai, câţi oameni, şi câţi copii nu se aseamănă cu papura sau cu trestia bătută de vânt!.. Multele şi feluritele patimi: invidia, gelozia, mânia, lăcomia, căutarea plăcerilor nepermise, etc., îi pleacă la pământ aşa cum vântul pleacă o trestie spre a o face una cu pământul!

3. Cum se poate forma propriul caracter

Evident, aşa cum am spus, voi nu puteţi urma întru totul pilda sfântului Ioan Botezătorul. Prin ţările noastre nu există pustiuri, nici cămile, nici lăcuste, şi nu mai există nici Irod! Sfântul Ioan Botezătorul a trăit acum două mii de ani. Copiii din vremurile noastre, trebuie să-şi formeze caracterul cu totul după alte metode. Dar cum?
Mai întâi de toate printr-o sforţare zilnică, fără a se lăsa descurajat de unele nereuşite. Asta se aseamănă oarecum cu învăţarea de a merge pe bicicletă. Obişnuit, în teorie, noi ştim cum trebuie procedat, dar cu toate acestea nu reuşim: cădem mereu…şi, numai după o serie de încercări şi de exerciţii, putem pedala cu uşurinţă şi fără nici o teamă că vom cădea… Acum, pentru a deveni sincer, ascultător, cinstit şi curat, trebuie să vă exercitaţi mult mai multă vreme decât atunci când aţi învăţat să mergeţi pe bicicletă. În realitate, trebuie să vă exercitaţi toată viaţa, fără vacanţe ori concedii. Pentru că numai aşa, după sforţările necontenite, vă va fi mai uşor a păzi poruncile lui Dumnezeu, şi chiar cu mai puţină trudă. Nu ştiu ce mă face să cred, că printre voi chiar de pe acum, sunt unii copii, care reuşesc cu uşurinţă în această privinţă. Sforţările acestea pe care noi le facem pentru formarea caracterului nostru, sunt adevărata noastră pocăinţă de toate zilele şi înseamnă transformare sau convertire. Şi tocmai despre aceasta vorbim în timpul Adventului. Prin marele şi puternicul său caracter sfântul Ioan Botezătorul obţine de la Isus cel mai mare elogiu, cea mai mare laudă: „Dintre cei născuţi din femeie nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Lc 7,28).
Astăzi, sfântul Ioan Botezătorul se află în cer, şi este patronul tuturor acelora, care-şi dau toată silinţa de a se debarasa de propriile lor defecte. De aceea, în duminica aceasta, la Sfânta Liturghie, îl vom ruga pe Isus ca să ne ajute în această grea sforţare, spre a ne putea asemăna, cât de cât, cu sfântul Ioan Botezătorul, şi să merităm şi noi a fi lăudaţi de Isus, aşa cum a fost el.

Klimek