La începutul unei lecţii, unul dintre elevi se ridică în picioare şi întrebă:
- Doamnă învăţătoare, poate fi pedepsit cineva pentru o faptă pe care n-a săvârşit-o?
Învăţătoarea acelei clase era foarte corectă şi bine pregătită, din care cauză le şi spunea adesea elevilor că-i va pedepsi cu severitate pe aceia care ar fi făcut ceva rău, cum ar fi: spargerea unui geam, şi pe toţi cei leneşi, mincinoşi ori certăreţi. De aceea şi de data această răspunse prompt:
- Nu. Nimeni nu poate fi pedepsit pentru fapta rea pe care nu a săvârşit-o.
- Mulţumesc doamnă învăţătoare, spuse elevul. Astăzi eu nu mi-am făcut lecţiile, aşa că am scăpat de pedeapsă...
În timpul acesta ceilalţi răsfoiau cu indiferenţă cărţi, caiete, căutau ori se uitau pe fereastră, căscau a lene, dar înţelegând despre ce este vorba au tăcut cu toţii, şi foarte atenţi, aşteptau să audă ce va spune învăţătoarea, care răspunse tacticos acelui elev:
- Tu, nu poţi fi pedepsit pentru o faptă rea, pe care nu ai săvârşit-o, şi pe care nu erai obligat să o faci. Însă a-ţi face lecţiile, asta era o obligaţie, o datorie, din care cauză ar trebui să fii pedepsit, dar fiindcă eşti un elev isteţ, de data aceasta te iert.
Tot ce trebuie să facă omul, şi nu face, se numeşte păcat de neglijenţă sau de omisiune. Elevul despre care s-a vorbit, săvârşise exact un asemenea păcat.
Vom vedea acum, şi alte păcate de omisiune.
Pe şoseaua principală s-a întâmplat un accident de circulaţie. Şoferul cu pricina a fugit de la locul accidentului, iar prietenul celui accidentat, care rămăsese nevătămat, începu a face semne disperate celorlalte maşini, care rulau cu iuţeală, dar nici una nu opri pentru a-l transporta la cel mai apropiat spital pe omul accidentat. Şi acesta este un păcat grav de omisiune.
De aceea trebuie să ţineţi bine minte că există două feluri de păcate:
a) păcate săvârşite prin anumite fapte rele;
b) păcate săvârşite prin omiterea a ceea ce eram datori să facem şi n-am făcut. Prin urmare, se poate păcătui nu numai prin săvârşirea faptelor rele, dar şi prin a nu face ceea ce trebuie să facem.
În evanghelia de astăzi Isus vorbeşte despre păcatele de omisiune. Cu pilda smochinului neroditor, el le explică iudeilor, şi nouă, în ce constă acest păcat.
Un om sădise un smochin în via lui, şi nădăjduia ca peste câţiva ani să rodească. În fiecare an se ducea bietul om ca să vadă dacă pomul sădit de el, mai are de gând să rodească, ori nu. Dar pomul acela roade nu mai făcea. Atunci a spus omului pe care-l avea tocmit la vie: „Smochinul acesta ocupă locul degeaba. Taie-l şi aruncă-l în foc”.
Însă omul, care avea o oarecare experienţă în această meserie, mai avea şi o inimă bună, şi vrând el a mai amâna această sentinţă drastică, răspunse: „Stăpâne, să-l mai îngăduim un an. În timpul acesta eu am să-l sap de jur împrejur, îi voi pune gunoi la rădăcină, şi aşa, la anul poate va rodi!”
Isus n-a sfârşit această parabolă, deci nu se mai spune dacă smochinul acela a rodit sau nu a mai rodit şi care anume i-a fost soarta.
În cele mai multe cazuri, copiii cresc mari şi sănătoşi, asemenea unui smochin cu ramuri şi frunze verzi, dar care, ca şi smochinul din parabolă, nu aduc roadele dorite, adică sunt lipsiţi de faptele cele bune.
Copiii aceştia primesc de la părinţii lor tot ce au nevoie. Statul le plăteşte şcoala şi învăţătorii, însă ei risipesc toate aceste daruri prin lene şi trândăvie. Unii ca aceştia se aseamănă cu smochinul acela care profita de soare, de căldură şi de ploaie, dar fără să producă roadele aşteptate.
Cu toate acestea, atât părinţii, cât şi Dumnezeu sunt răbdători cu asemenea copii, nu-i pedepsesc. Se poartă cu ei aşa cum s-a purtat omul acela din parabola smochinului neroditor. Părinţii continuă să se îngrijească de ei, nu le tăgăduiesc nimic din cele de trebuinţă. Deseori le spun să nu mai piardă timpul şi să fie nişte copii buni şi silitori, pentru ca încetul cu încetul să poată ajunge la nişte rezultate bune.
Atunci când copilul se căieşte de neglijenţele lui şi se spovedeşte, Isus îl iartă, vine la el prin sfânta Împărtăşanie, şi îi dă tăria de a continua cu rezultate din ce în ce tot mai bune.
În parabola viţei şi a mlădiţei Isus vorbeşte despre acel gospodar, care-şi lucrează via pentru ca aceasta să aducă o cât mai bogată recoltă; despre omul care retează şi îndepărtează mlădiţele de prisos. În mod obişnuit, viţa de vie se dezvoltă viguros şi produce multe ramuri de prisos. Unii pomi cresc în aşa fel, încât acoperă chiar lumina soarelui, din care cauză aceştia nici nu rodesc, sau foarte puţin. În cazul acesta ce face gospodarul? Ia ferăstrăul, cosorul sau foarfecele şi taie toate acele ramuri de prisos pentru a uşura dezvoltarea şi maturizarea fructelor, a strugurilor.
- Dar, ce ne interesează pe noi toate acestea? mă veţi întreba.
- Ne interesează, şi încă foarte mult. În viaţa voastră, voi dedicaţi multe ceasuri televizorului, ascultând muzică şi vizionând filme, nu totdeauna dintre cele mai bune, citiţi cărţi şi reviste ilustrate, de cele mai multe ori de proastă calitate. Obişnuit toate aceste lucruri nu sunt rele, dar toate la un loc vă fură mult timp şi risipiţi multă energie, pe care ar trebui s-o folosiţi studiind ori ajutându-vă părinţii şi fraţii. Ceasurile acelea se aseamănă cu viţele sălbatice şi netrebnice, care nu dau rod şi care trebuiesc tăiate din viaţa voastră. Uneori, aceasta o fac părinţii, însă frumos lucru ar fi ca iniţiativa să fie a voastră, fără nici o constrângere din partea altora. Voi cunoaşteţi din experienţă toate acestea şi că numai zburdălnicia a fost cauza păcatelor voastre de omisiune.
Am început reflecţiile cu pilda acelui copil, care nu-şi făcea lecţiile în ziua respectivă. De aceea, acum voi vă daţi perfect de bine seama că păcatele de omisiune sunt o grea problemă şi unul dintre lucrurile cele mai serioase de care trebuie să ţineţi cont.
Cred că nu puţini sunt aceia dintre voi care trebuie să se ruşineze şi mai mult, pentru că de prea multe ori aţi făgăduit lui Dumnezeu şi părinţilor voştri că veţi fi mai buni, dar mai apoi nu v-aţi ţinut de cuvânt.
Voi sunteţi încă tineri. În faţă vă stă tot viitorul, pe care îl veţi putea umple cu faptele voastre cele bune.
Cum veţi proceda pentru a pune în practică aceste cuvinte pe care vi le-am spus? Din cele auzite, cu cea mai mare uşurinţă veţi putea trage concluzii şi lua hotărâri mântuitoare. Voi cunoaşteţi mai bine decât oricine altul obstacolele peste care trebuie să treceţi.
Desigur, aici se cere o angajare mai serioasă din partea voastră, dar nu fără ajutorul educatorilor. Atât părinţii voştri cât şi Isus, pe care-l veţi primi în sfânta Împărtăşanie, sunt dispuşi să vă ajute la realizarea hotărârilor voastre bune.
- Doamnă învăţătoare, poate fi pedepsit cineva pentru o faptă pe care n-a săvârşit-o?
Învăţătoarea acelei clase era foarte corectă şi bine pregătită, din care cauză le şi spunea adesea elevilor că-i va pedepsi cu severitate pe aceia care ar fi făcut ceva rău, cum ar fi: spargerea unui geam, şi pe toţi cei leneşi, mincinoşi ori certăreţi. De aceea şi de data această răspunse prompt:
- Nu. Nimeni nu poate fi pedepsit pentru fapta rea pe care nu a săvârşit-o.
- Mulţumesc doamnă învăţătoare, spuse elevul. Astăzi eu nu mi-am făcut lecţiile, aşa că am scăpat de pedeapsă...
În timpul acesta ceilalţi răsfoiau cu indiferenţă cărţi, caiete, căutau ori se uitau pe fereastră, căscau a lene, dar înţelegând despre ce este vorba au tăcut cu toţii, şi foarte atenţi, aşteptau să audă ce va spune învăţătoarea, care răspunse tacticos acelui elev:
- Tu, nu poţi fi pedepsit pentru o faptă rea, pe care nu ai săvârşit-o, şi pe care nu erai obligat să o faci. Însă a-ţi face lecţiile, asta era o obligaţie, o datorie, din care cauză ar trebui să fii pedepsit, dar fiindcă eşti un elev isteţ, de data aceasta te iert.
Tot ce trebuie să facă omul, şi nu face, se numeşte păcat de neglijenţă sau de omisiune. Elevul despre care s-a vorbit, săvârşise exact un asemenea păcat.
Vom vedea acum, şi alte păcate de omisiune.
Pe şoseaua principală s-a întâmplat un accident de circulaţie. Şoferul cu pricina a fugit de la locul accidentului, iar prietenul celui accidentat, care rămăsese nevătămat, începu a face semne disperate celorlalte maşini, care rulau cu iuţeală, dar nici una nu opri pentru a-l transporta la cel mai apropiat spital pe omul accidentat. Şi acesta este un păcat grav de omisiune.
De aceea trebuie să ţineţi bine minte că există două feluri de păcate:
a) păcate săvârşite prin anumite fapte rele;
b) păcate săvârşite prin omiterea a ceea ce eram datori să facem şi n-am făcut. Prin urmare, se poate păcătui nu numai prin săvârşirea faptelor rele, dar şi prin a nu face ceea ce trebuie să facem.
În evanghelia de astăzi Isus vorbeşte despre păcatele de omisiune. Cu pilda smochinului neroditor, el le explică iudeilor, şi nouă, în ce constă acest păcat.
Un om sădise un smochin în via lui, şi nădăjduia ca peste câţiva ani să rodească. În fiecare an se ducea bietul om ca să vadă dacă pomul sădit de el, mai are de gând să rodească, ori nu. Dar pomul acela roade nu mai făcea. Atunci a spus omului pe care-l avea tocmit la vie: „Smochinul acesta ocupă locul degeaba. Taie-l şi aruncă-l în foc”.
Însă omul, care avea o oarecare experienţă în această meserie, mai avea şi o inimă bună, şi vrând el a mai amâna această sentinţă drastică, răspunse: „Stăpâne, să-l mai îngăduim un an. În timpul acesta eu am să-l sap de jur împrejur, îi voi pune gunoi la rădăcină, şi aşa, la anul poate va rodi!”
Isus n-a sfârşit această parabolă, deci nu se mai spune dacă smochinul acela a rodit sau nu a mai rodit şi care anume i-a fost soarta.
În cele mai multe cazuri, copiii cresc mari şi sănătoşi, asemenea unui smochin cu ramuri şi frunze verzi, dar care, ca şi smochinul din parabolă, nu aduc roadele dorite, adică sunt lipsiţi de faptele cele bune.
Copiii aceştia primesc de la părinţii lor tot ce au nevoie. Statul le plăteşte şcoala şi învăţătorii, însă ei risipesc toate aceste daruri prin lene şi trândăvie. Unii ca aceştia se aseamănă cu smochinul acela care profita de soare, de căldură şi de ploaie, dar fără să producă roadele aşteptate.
Cu toate acestea, atât părinţii, cât şi Dumnezeu sunt răbdători cu asemenea copii, nu-i pedepsesc. Se poartă cu ei aşa cum s-a purtat omul acela din parabola smochinului neroditor. Părinţii continuă să se îngrijească de ei, nu le tăgăduiesc nimic din cele de trebuinţă. Deseori le spun să nu mai piardă timpul şi să fie nişte copii buni şi silitori, pentru ca încetul cu încetul să poată ajunge la nişte rezultate bune.
Atunci când copilul se căieşte de neglijenţele lui şi se spovedeşte, Isus îl iartă, vine la el prin sfânta Împărtăşanie, şi îi dă tăria de a continua cu rezultate din ce în ce tot mai bune.
În parabola viţei şi a mlădiţei Isus vorbeşte despre acel gospodar, care-şi lucrează via pentru ca aceasta să aducă o cât mai bogată recoltă; despre omul care retează şi îndepărtează mlădiţele de prisos. În mod obişnuit, viţa de vie se dezvoltă viguros şi produce multe ramuri de prisos. Unii pomi cresc în aşa fel, încât acoperă chiar lumina soarelui, din care cauză aceştia nici nu rodesc, sau foarte puţin. În cazul acesta ce face gospodarul? Ia ferăstrăul, cosorul sau foarfecele şi taie toate acele ramuri de prisos pentru a uşura dezvoltarea şi maturizarea fructelor, a strugurilor.
- Dar, ce ne interesează pe noi toate acestea? mă veţi întreba.
- Ne interesează, şi încă foarte mult. În viaţa voastră, voi dedicaţi multe ceasuri televizorului, ascultând muzică şi vizionând filme, nu totdeauna dintre cele mai bune, citiţi cărţi şi reviste ilustrate, de cele mai multe ori de proastă calitate. Obişnuit toate aceste lucruri nu sunt rele, dar toate la un loc vă fură mult timp şi risipiţi multă energie, pe care ar trebui s-o folosiţi studiind ori ajutându-vă părinţii şi fraţii. Ceasurile acelea se aseamănă cu viţele sălbatice şi netrebnice, care nu dau rod şi care trebuiesc tăiate din viaţa voastră. Uneori, aceasta o fac părinţii, însă frumos lucru ar fi ca iniţiativa să fie a voastră, fără nici o constrângere din partea altora. Voi cunoaşteţi din experienţă toate acestea şi că numai zburdălnicia a fost cauza păcatelor voastre de omisiune.
Am început reflecţiile cu pilda acelui copil, care nu-şi făcea lecţiile în ziua respectivă. De aceea, acum voi vă daţi perfect de bine seama că păcatele de omisiune sunt o grea problemă şi unul dintre lucrurile cele mai serioase de care trebuie să ţineţi cont.
Cred că nu puţini sunt aceia dintre voi care trebuie să se ruşineze şi mai mult, pentru că de prea multe ori aţi făgăduit lui Dumnezeu şi părinţilor voştri că veţi fi mai buni, dar mai apoi nu v-aţi ţinut de cuvânt.
Voi sunteţi încă tineri. În faţă vă stă tot viitorul, pe care îl veţi putea umple cu faptele voastre cele bune.
Cum veţi proceda pentru a pune în practică aceste cuvinte pe care vi le-am spus? Din cele auzite, cu cea mai mare uşurinţă veţi putea trage concluzii şi lua hotărâri mântuitoare. Voi cunoaşteţi mai bine decât oricine altul obstacolele peste care trebuie să treceţi.
Desigur, aici se cere o angajare mai serioasă din partea voastră, dar nu fără ajutorul educatorilor. Atât părinţii voştri cât şi Isus, pe care-l veţi primi în sfânta Împărtăşanie, sunt dispuşi să vă ajute la realizarea hotărârilor voastre bune.
Kilmeck
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu