Ţarul Rusiei, Petru cel Mare, a făcut multe lucruri frumoase pentru dezvoltarea, înfrumuseţarea şi modernizarea Rusiei. A început cu construirea unui mare oraş portuar, Petersburg, căruia în timpul primului război mondial i s-a schimbat numele în Petrograd, iar ceva mai târziu, bolşevicii l-au numit Leningrad. Pentru a-şi face o idee şi mai bună de ceea ce ar fi fost în stare să facă pentru ţara sa, el a călătorit foarte mult prin ţările Europei Occidentale.
Într-o zi de duminică a poposit şi la Danzig, l-a vizitat, însoţit fiind de primarul oraşului. Intrând într-o biserică unde se celebra sfânta liturghie, distinsul oaspete, împreună cu primarul, s-au aşezat într-o bancă printre credincioşi. Nu mult după aceea apăru sacristanul pentru strângerea colectei. Văzându-l, ţarul pregăti o monedă de argint, pe care o aşeză frumos în aşa fel ca s-o aibă la îndemână pentru a o depune în colectă. Primarul, scoase şi îşi pregăti şi el o monedă de argint. Atunci ţarul mai adăugă încă una; primarul făcu la fel. Cu alte cuvinte se luau la întrecere, care ar fi mai generos. Atunci ţarul mai adăugase câteva monezi de aur. Primarul a pus şi el, dar ceva mai multe. În cele din urmă, sosi sacristanul, când primarul se grăbi să arunce în colectă toate acele monezi de aur şi de argint pe care le pregătise, în vreme ce ţarul a pus în colectă numai moneda pe care şi-o pregătise la început, iar toate celelalte monede de aur şi de argint, şi le-a pus frumos în buzunar...
Cred că nu puţini parohi ar fi aceia care s-ar bucura dacă în bisericile lor ar veni vreun şef de stat, ori vreun ministru şi care să arunce în colectă vreun pumn de bani de aur! Însă Dumnezeu i-ar putea judeca şi altfel pe asemenea donatori.
Cam aşa s-au petrecut lucrurile şi la templul din Ierusalim pe vremea lui Isus
La intrarea în templul din Ierusalim se aflau 13 cutii mari, cu o formă prelungită şi se numeau „trombe”. În aceste cutii îşi depuneau evreii pomenile pentru necesităţile templului.
La sărbătoarea Paştelui, Isus cu ucenicii lui se afla în apropierea acelor cutii. Locul era aglomerat pentru că sute şi mii de oameni veneau la Ierusalim în zilele acelea pentru sărbătoarea Paştelui şi fiecare voia să facă o donaţie la templu, pentru că templul acesta era cea mai impunătoare clădire de pe tot pământul ebraic. În acelaşi timp era şi un motiv de orgoliu pentru întreaga naţiune, aici fiind preamărit Dumnezeul cel adevărat. Deci, nu e de mirare că iudeii socoteau ca o datorie sfântă şi de conştiinţă contribuţia benevolă pentru menţinerea templului.
Cu ocazia asta unii dintre evreii bogaţi voiau să facă paradă cu bogăţia şi cu generozitatea lor. Luau o mână de bani pe care-i făceau să cadă cu zgomot în cutia milei, în aşa fel încât să atragă atenţia celor din jur. Iar apoi, mai mult sau mai puţin discret priveau în toate părţile spre a se convinge dacă generozitatea lor fusese observată şi apreciată. O asemenea situaţie se asemăna cu cea creată de ţarul Rusiei şi de primarul din Danzig.
Mai la urmă sosi şi o văduvă îmbrăcată sărăcăcios. Păşea sfios pentru că nu avea în mână decât doi bănuţi de prea puţină valoare. Poate că în mintea ei s-o fi gândit: „Ce sunt aceştia faţă de sumele cele mari pe care le dau bogaţii?!”
Isus se afla mai la o parte şi vedea totul... Părerea lui asupra valorii acelor danii era cu totul alta decât a donatorilor bogaţi şi a trecătorilor care priveau. Atunci el i-a chemat pe apostoli şi le-a spus: „Adevărat vă spun, că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei care au aruncat în visterie” (Mc 12, 43). Probabil că apostolii se vor fi întrebat surprinşi: „Cum se poate aşa ceva? N-am văzut noi că ea a dat numai doi bănuţi?”
Apoi Isus le-a explicat ce se înţelege prin acel „mai mult”, „Căci toţi ceilalţi au dat din prisosul lor, dar ea din sărăcia ei a dat tot ceea ce-i rămăsese ca să trăiască” (Mc 12, 44).
Exact ca în templul din Ierusalim, prin bisericile noastre, sunt aşezate din loc în loc nişte cutii, aşa ca cele de la poştă în care se introduc scrisorile. Acestea sunt puse anume pentru colectarea de bani pentru diferite scopuri parohiale, pentru misiuni. Aşa cum ştiţi, biserica nu este numai clădirea aceasta unde ne-am adunat noi astăzi pentru celebrarea Sfintei Liturghii. Biserica înseamnă şi Misiunile. Din biserică mai fac parte multe ţări sărace şi bântuite de secetă unde oamenii suferă de foame, iar noi avem obligaţia de a-i ajuta şi pe aceşti credincioşi şi fraţi ai noştri.
La fel şi o familie, care nu s-ar gândi să-i ajute pe săraci, nu ar mai fi o familie cu adevărat creştină, chiar dacă ar avea în casă un crucifix şi chiar mai multe icoane.
Într-un fel oarecare, toţi copiii se aseamănă cu văduva de la templul din Ierusalim, prin faptul că ei nu au prea mulţi bani. Dar cu toate acestea şi voi trebuie să urmaţi pilda văduvei atunci când feciorii de biserică vin cu colecta printre voi. Aveţi în vedere zicala aceea: „Dacă ai puţin, dă puţin...”. În cazul când nu aveţi bani, atunci spuneţi o rugăciune pentru misionari.
Imitaţi-o pe văduva din Evanghelie dând nu din ceea ce vă prisoseşte, adică din ceea ce vă rămâne de la îngheţată, etc.
O copilă s-a hotărât să nu mănânce îngheţată timp de o lună întreagă, iar banii primiţi de la părinţi să-i ofere pentru misiuni... O altă colegă de-a ei, timp de mai multe zile n-a mai mers la şcoală cu autobuzul, iar banii economisiţi în felul acesta îi dădea la săraci. Comportarea acelor fete era tot atât de frumoasă ca şi a văduvei din Ierusalim, şi la Judecata de pe urmă Isus le va lăuda. Asemenea oferte îi plac mai mult lui Isus decât oferta unui copil al unor oameni bogaţi, care oferă numai din ceea ce îi prisoseşte.
Atunci când oferiţi bani pentru un scop nobil trebuie să vă mai amintiţi de un alt lucru, şi anume: de a nu căuta să atrageţi atenţia altora şi nici să vă lăudaţi faţă de alţii, aşa cum făceau bogaţii din Ierusalim. Şi apoi, nici să nu vă gândiţi în mintea voastră, rumegând gânduri ca acestea: „Astăzi am făcut multe fapte bune şi înseamnă că sunt un băiat sau o fată bună”. Vorbind despre modestia interioară şi despre necesitatea de a nu se lăuda pe sine însuşi, Isus spune: „Să nu ştie stânga ta ce face dreapta” (Mt 6, 3).
Un creştin bun şi înţelept a spus că atunci când vom muri, vom lăsa aici pe pământ toţi banii şi toată averea, şi vom merge pe lumea cealaltă numai cu ceea ce am dat săracilor, din cauză că ceea ce am dat săracilor, i-am dat lui Isus Cristos.
Închei şi vă doresc ca în viaţa voastră să puteţi face mici pomeni pentru a putea fi bogaţi în lumea de dincolo de mormânt. În Evanghelia de astăzi, Isus ne îndeamnă să nu trecem cu vederea asemenea bogăţii, ci să ne adunăm cât mai multe.
Într-o zi de duminică a poposit şi la Danzig, l-a vizitat, însoţit fiind de primarul oraşului. Intrând într-o biserică unde se celebra sfânta liturghie, distinsul oaspete, împreună cu primarul, s-au aşezat într-o bancă printre credincioşi. Nu mult după aceea apăru sacristanul pentru strângerea colectei. Văzându-l, ţarul pregăti o monedă de argint, pe care o aşeză frumos în aşa fel ca s-o aibă la îndemână pentru a o depune în colectă. Primarul, scoase şi îşi pregăti şi el o monedă de argint. Atunci ţarul mai adăugă încă una; primarul făcu la fel. Cu alte cuvinte se luau la întrecere, care ar fi mai generos. Atunci ţarul mai adăugase câteva monezi de aur. Primarul a pus şi el, dar ceva mai multe. În cele din urmă, sosi sacristanul, când primarul se grăbi să arunce în colectă toate acele monezi de aur şi de argint pe care le pregătise, în vreme ce ţarul a pus în colectă numai moneda pe care şi-o pregătise la început, iar toate celelalte monede de aur şi de argint, şi le-a pus frumos în buzunar...
Cred că nu puţini parohi ar fi aceia care s-ar bucura dacă în bisericile lor ar veni vreun şef de stat, ori vreun ministru şi care să arunce în colectă vreun pumn de bani de aur! Însă Dumnezeu i-ar putea judeca şi altfel pe asemenea donatori.
Cam aşa s-au petrecut lucrurile şi la templul din Ierusalim pe vremea lui Isus
La intrarea în templul din Ierusalim se aflau 13 cutii mari, cu o formă prelungită şi se numeau „trombe”. În aceste cutii îşi depuneau evreii pomenile pentru necesităţile templului.
La sărbătoarea Paştelui, Isus cu ucenicii lui se afla în apropierea acelor cutii. Locul era aglomerat pentru că sute şi mii de oameni veneau la Ierusalim în zilele acelea pentru sărbătoarea Paştelui şi fiecare voia să facă o donaţie la templu, pentru că templul acesta era cea mai impunătoare clădire de pe tot pământul ebraic. În acelaşi timp era şi un motiv de orgoliu pentru întreaga naţiune, aici fiind preamărit Dumnezeul cel adevărat. Deci, nu e de mirare că iudeii socoteau ca o datorie sfântă şi de conştiinţă contribuţia benevolă pentru menţinerea templului.
Cu ocazia asta unii dintre evreii bogaţi voiau să facă paradă cu bogăţia şi cu generozitatea lor. Luau o mână de bani pe care-i făceau să cadă cu zgomot în cutia milei, în aşa fel încât să atragă atenţia celor din jur. Iar apoi, mai mult sau mai puţin discret priveau în toate părţile spre a se convinge dacă generozitatea lor fusese observată şi apreciată. O asemenea situaţie se asemăna cu cea creată de ţarul Rusiei şi de primarul din Danzig.
Mai la urmă sosi şi o văduvă îmbrăcată sărăcăcios. Păşea sfios pentru că nu avea în mână decât doi bănuţi de prea puţină valoare. Poate că în mintea ei s-o fi gândit: „Ce sunt aceştia faţă de sumele cele mari pe care le dau bogaţii?!”
Isus se afla mai la o parte şi vedea totul... Părerea lui asupra valorii acelor danii era cu totul alta decât a donatorilor bogaţi şi a trecătorilor care priveau. Atunci el i-a chemat pe apostoli şi le-a spus: „Adevărat vă spun, că această văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei care au aruncat în visterie” (Mc 12, 43). Probabil că apostolii se vor fi întrebat surprinşi: „Cum se poate aşa ceva? N-am văzut noi că ea a dat numai doi bănuţi?”
Apoi Isus le-a explicat ce se înţelege prin acel „mai mult”, „Căci toţi ceilalţi au dat din prisosul lor, dar ea din sărăcia ei a dat tot ceea ce-i rămăsese ca să trăiască” (Mc 12, 44).
Exact ca în templul din Ierusalim, prin bisericile noastre, sunt aşezate din loc în loc nişte cutii, aşa ca cele de la poştă în care se introduc scrisorile. Acestea sunt puse anume pentru colectarea de bani pentru diferite scopuri parohiale, pentru misiuni. Aşa cum ştiţi, biserica nu este numai clădirea aceasta unde ne-am adunat noi astăzi pentru celebrarea Sfintei Liturghii. Biserica înseamnă şi Misiunile. Din biserică mai fac parte multe ţări sărace şi bântuite de secetă unde oamenii suferă de foame, iar noi avem obligaţia de a-i ajuta şi pe aceşti credincioşi şi fraţi ai noştri.
La fel şi o familie, care nu s-ar gândi să-i ajute pe săraci, nu ar mai fi o familie cu adevărat creştină, chiar dacă ar avea în casă un crucifix şi chiar mai multe icoane.
Într-un fel oarecare, toţi copiii se aseamănă cu văduva de la templul din Ierusalim, prin faptul că ei nu au prea mulţi bani. Dar cu toate acestea şi voi trebuie să urmaţi pilda văduvei atunci când feciorii de biserică vin cu colecta printre voi. Aveţi în vedere zicala aceea: „Dacă ai puţin, dă puţin...”. În cazul când nu aveţi bani, atunci spuneţi o rugăciune pentru misionari.
Imitaţi-o pe văduva din Evanghelie dând nu din ceea ce vă prisoseşte, adică din ceea ce vă rămâne de la îngheţată, etc.
O copilă s-a hotărât să nu mănânce îngheţată timp de o lună întreagă, iar banii primiţi de la părinţi să-i ofere pentru misiuni... O altă colegă de-a ei, timp de mai multe zile n-a mai mers la şcoală cu autobuzul, iar banii economisiţi în felul acesta îi dădea la săraci. Comportarea acelor fete era tot atât de frumoasă ca şi a văduvei din Ierusalim, şi la Judecata de pe urmă Isus le va lăuda. Asemenea oferte îi plac mai mult lui Isus decât oferta unui copil al unor oameni bogaţi, care oferă numai din ceea ce îi prisoseşte.
Atunci când oferiţi bani pentru un scop nobil trebuie să vă mai amintiţi de un alt lucru, şi anume: de a nu căuta să atrageţi atenţia altora şi nici să vă lăudaţi faţă de alţii, aşa cum făceau bogaţii din Ierusalim. Şi apoi, nici să nu vă gândiţi în mintea voastră, rumegând gânduri ca acestea: „Astăzi am făcut multe fapte bune şi înseamnă că sunt un băiat sau o fată bună”. Vorbind despre modestia interioară şi despre necesitatea de a nu se lăuda pe sine însuşi, Isus spune: „Să nu ştie stânga ta ce face dreapta” (Mt 6, 3).
Un creştin bun şi înţelept a spus că atunci când vom muri, vom lăsa aici pe pământ toţi banii şi toată averea, şi vom merge pe lumea cealaltă numai cu ceea ce am dat săracilor, din cauză că ceea ce am dat săracilor, i-am dat lui Isus Cristos.
Închei şi vă doresc ca în viaţa voastră să puteţi face mici pomeni pentru a putea fi bogaţi în lumea de dincolo de mormânt. În Evanghelia de astăzi, Isus ne îndeamnă să nu trecem cu vederea asemenea bogăţii, ci să ne adunăm cât mai multe.
Klimek
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu