Acum puţini sunt regii care au rămas în lume, şi chiar în ţările pe unde mai sunt, puterea lor este foarte limitată. Cu toate acestea, în Anglia, regele şi regina sunt trataţi cu cel mai mare respect, iar încoronarea regelui este cea mai splendidă sărbătoare naţională.
În anul 1952 a fost încoronată regina Elisabeta. Atunci trei milioane de oameni au ieşit pe străzile Londrei, pe care trebuia să treacă cortegiul regal, veniţi din toate colţurile imperiului britanic. Alături de bărboşii pakistanezi cu capetele înfăşurate în frumoase turbane, mergeau negrii africani şi indigenii desculţi din insulele Fiji. Străzile erau împodobite cu mii de steaguri multicolore.
Regina se afla într-o trăsură de aur, în faţa căreia mărşăluiau zece companii din Garda Regală, într-o ordine admirabilă. La 400-500 de metri altitudine survolau o sută cincizeci de avioane de vânătoare. Cortegiul încoronării era întovărăşit de zeci de regi şi de şefi de state din toată lumea, veniţi la Londra cu daruri preţioase. Însă, aşa cum scriau ziarele, „darul cel mai preţios”, era cucerirea pentru prima dată a celui mai înalt munte din lume (8845 m.), muntele Everest, dusă la bun sfârşit de neo-zeelandezul Edmond Hillary şi de ghidul indigen Tenzing, şi în ajunul încoronării regina Elisabeta a Angliei, ei au arborat drapelul englez pe vârful acelui munte.
Scump a plătit Anglia încoronarea acestei regine; unele ziare au apărut chiar cu litere de aur.
Acei care ascultă cu evlavie în fiecare duminică citirea evangheliei ştiu că evreii voiau să-l proclame pe Isus ca rege al lor.
- Când?
- Imediat după înmulţirea pâinilor cu care a săturat cinci mii de oameni într-un loc pustiu. Evreii săturaţi în felul acesta credeau că dacă ar avea ei un astfel de rege şi-ar avea pâinea asigurată pentru toată viaţa şi nu ar mai trebui să muncească ogoarele cu atâta trudă. Însă aşa cum ştiţi, Isus s-a retras dinaintea lor şi într-un loc singuratic.
Chiar şi apostolii ar fi dorit ca Isus să fie rege, din care cauză se şi certaseră pe motiv că cine dintre ei va fi mai mare în împărăţia pe care o va întemeia Isus.
Însă Isus nu voia să fie un rege din această lume, adică un rege care să aibă la dispoziţie o armată, poliţie, tribunale şi o avere fabuloasă. El voia să domnească şi să guverneze dar numai asupra sufletelor şi conştiinţelor oamenilor. Numai cu vreo câteva zile înainte de moartea sa, el consimţi ca să intre în Ierusalim în mod sărbătoresc. Mulţimea îl aclama ca pe adevăratul rege al lui Israel. Însă cortegiul şi intrarea lui în cetatea sfântă era cu totul altfel decât cortegiul unui rege. Isus nu era precedat şi nici înconjurat de armată în mare ţinută, nu avea trăsură de aur, nici regi şi nici conducători de state, care să se bucure împreună cu el... Isus, era călare pe un simplu măgăruş, şi numai copiii îi cântau şi-i aruncau ramuri de măslin.
Însă evreii au exploatat şi această modestă ceremonie, pentru ca după cinci zile să-l acuze pe Isus cum că el ar fi vrut să ia puterea din mâinile împăratului roman. Pilat văzându-l pe Isus în faţa lui cu mâinile legate, cu toate că nu dădu crezare acestor cuvinte, totuşi îl întrebă:
- Eşti tu regele iudeilor?
În anul 1952 a fost încoronată regina Elisabeta. Atunci trei milioane de oameni au ieşit pe străzile Londrei, pe care trebuia să treacă cortegiul regal, veniţi din toate colţurile imperiului britanic. Alături de bărboşii pakistanezi cu capetele înfăşurate în frumoase turbane, mergeau negrii africani şi indigenii desculţi din insulele Fiji. Străzile erau împodobite cu mii de steaguri multicolore.
Regina se afla într-o trăsură de aur, în faţa căreia mărşăluiau zece companii din Garda Regală, într-o ordine admirabilă. La 400-500 de metri altitudine survolau o sută cincizeci de avioane de vânătoare. Cortegiul încoronării era întovărăşit de zeci de regi şi de şefi de state din toată lumea, veniţi la Londra cu daruri preţioase. Însă, aşa cum scriau ziarele, „darul cel mai preţios”, era cucerirea pentru prima dată a celui mai înalt munte din lume (8845 m.), muntele Everest, dusă la bun sfârşit de neo-zeelandezul Edmond Hillary şi de ghidul indigen Tenzing, şi în ajunul încoronării regina Elisabeta a Angliei, ei au arborat drapelul englez pe vârful acelui munte.
Scump a plătit Anglia încoronarea acestei regine; unele ziare au apărut chiar cu litere de aur.
Acei care ascultă cu evlavie în fiecare duminică citirea evangheliei ştiu că evreii voiau să-l proclame pe Isus ca rege al lor.
- Când?
- Imediat după înmulţirea pâinilor cu care a săturat cinci mii de oameni într-un loc pustiu. Evreii săturaţi în felul acesta credeau că dacă ar avea ei un astfel de rege şi-ar avea pâinea asigurată pentru toată viaţa şi nu ar mai trebui să muncească ogoarele cu atâta trudă. Însă aşa cum ştiţi, Isus s-a retras dinaintea lor şi într-un loc singuratic.
Chiar şi apostolii ar fi dorit ca Isus să fie rege, din care cauză se şi certaseră pe motiv că cine dintre ei va fi mai mare în împărăţia pe care o va întemeia Isus.
Însă Isus nu voia să fie un rege din această lume, adică un rege care să aibă la dispoziţie o armată, poliţie, tribunale şi o avere fabuloasă. El voia să domnească şi să guverneze dar numai asupra sufletelor şi conştiinţelor oamenilor. Numai cu vreo câteva zile înainte de moartea sa, el consimţi ca să intre în Ierusalim în mod sărbătoresc. Mulţimea îl aclama ca pe adevăratul rege al lui Israel. Însă cortegiul şi intrarea lui în cetatea sfântă era cu totul altfel decât cortegiul unui rege. Isus nu era precedat şi nici înconjurat de armată în mare ţinută, nu avea trăsură de aur, nici regi şi nici conducători de state, care să se bucure împreună cu el... Isus, era călare pe un simplu măgăruş, şi numai copiii îi cântau şi-i aruncau ramuri de măslin.
Însă evreii au exploatat şi această modestă ceremonie, pentru ca după cinci zile să-l acuze pe Isus cum că el ar fi vrut să ia puterea din mâinile împăratului roman. Pilat văzându-l pe Isus în faţa lui cu mâinile legate, cu toate că nu dădu crezare acestor cuvinte, totuşi îl întrebă:
- Eşti tu regele iudeilor?
Isus nu a negat, ci a spus:
- Împărăţia mea nu este din această lume. Dacă împărăţia mea ar fi din lumea aceasta, slugile mele m-ar fi apărat ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor.
Şi la celelalte întrebări puse de Pilat, Isus a răspuns cu claritate: „Da, sunt rege!” Pilat a înţeles bine răspunsul său, cum că Isus nu aspira la nici un fel de putere pământească; nu voia să guverneze Palestina şi nici alte ţinuturi, şi ca atare nu ameninţa imperiul roman. De aceea şi răspunse evreilor care-l învinovăţeau pe Isus: „Eu nu găsesc nici o vină în el!” Dar cu toate acestea l-a dat ca să fie răstignit, pentru a face pe placul evreilor.
Pilat nu înţelegea ce ar fi putut însemna un rege, care să nu fie din lumea aceasta, adică un rege care să domnească numai asupra sufletelor. Dar dacă în duminica aceasta, Pilat şi-ar face apariţia în bisericile noastre, el ar vedea milioane de oameni care cântă în cinstea aceluia pe care el l-a osândit la moarte, poate că ar înţelege ce înseamnă un rege spiritual, care să domnească asupra sufletelor.
Dacă v-ar vedea pe voi, copii adunaţi aici în faţa altarului, care-i cântaţi, îl lăudaţi şi îl primiţi în sufletele voastre, probabil că şi-ar da seama că acea stăpânire este mult mai mare şi mai frumoasă decât puterea exercitată de înalţii demnitari pământeşti cu forţa armată şi a poliţiei.
În istoria omenirii au existat mii de regi, de care astăzi nimeni nu-şi mai aminteşte, pentru că oamenii i-au uitat. Însă despre Isus, de două mii de ani încoace, oamenii au tot vorbit şi au tot scris. Chiar şi în zilele noastre oamenii vorbesc şi scriu despre dânsul, se străduiesc să-i cunoască învăţătura şi să trăiască conform ei. Prezenţa a milioane de oameni prin biserici în duminica aceasta este mărturia cea mai elocventă.
Prin forţa lucrurilor, fiecare cetăţean, vrea ori nu vrea, trebuie să accepte puterea regelui sau a preşedintelui ţării. Trebuie să le execute ordinele chiar şi atunci când nu le-ar fi pe plac.
Însă autoritatea şi stăpânirea lui Isus este cu totul deosebită. Noi o primim de bunăvoie, nu prin constrângere, căci oricine o poate primi sau o poate refuza. Din păcate, astăzi mulţi sunt oamenii care nu vor să fie conduşi de Isus, care nu ascultă de evanghelie. Nu-i permit lui Isus să pătrundă în sufletele şi în inimile lor.
Pictorul englez Hilmann Hunt (mort în 1910), a pictat o icoană intitulată „Lumina lunii”, care-l reprezintă pe Isus în timp de noapte în mână cu o lanternă, în vreme ce cu cealaltă mână bate la uşa unei case. În timpul expoziţiei unul dintre vizitatori l-a întrebat pe pictor cu o oarecare uimire: „În tabloul acesta al dumneavoastră uşa casei nu are broască şi nici un fel de clanţă. În cazul acesta cum ar putea-o deschide Isus şi să intre înăuntru?”
La această întrebare, pictorul care era şi un bun creştin, răspunse: „În casa aceasta, mecanismul de a închide şi a deschide uşa se află pe dinăuntru. Omul trebuie să-şi deschidă sufletul numai din propria lui iniţiativă! Isus bate şi apoi aşteaptă, însă omul este acela care trebuie să deschidă şi să-i permită lui Isus să intre.
Voi, care în această sărbătoare a lui Cristos Regele aţi venit astăzi la biserică, la începutul liturghiei v-aţi curăţit sufletele prin actul de căinţă. Acum sufletele voastre sunt curate şi pregătite pentru a-l primi pe Isus. Prin sfânta Împărtăşanie el va veni în sufletele voastre, şi îl vom proslăvi împreună prin rugăciuni şi cântări. După aceea, împreună cu dânsul vă veţi putea reîntoarce pe la casele voastre, iar mai apoi veţi fi foarte atenţi pentru ca Isus să stăpânească şi să conducă sentimentele, gândurile şi faptele voastre pentru ca evanghelia să fie pentru voi Legea sfântă după care să vă conduceţi.
- Împărăţia mea nu este din această lume. Dacă împărăţia mea ar fi din lumea aceasta, slugile mele m-ar fi apărat ca să nu fiu dat pe mâna iudeilor.
Şi la celelalte întrebări puse de Pilat, Isus a răspuns cu claritate: „Da, sunt rege!” Pilat a înţeles bine răspunsul său, cum că Isus nu aspira la nici un fel de putere pământească; nu voia să guverneze Palestina şi nici alte ţinuturi, şi ca atare nu ameninţa imperiul roman. De aceea şi răspunse evreilor care-l învinovăţeau pe Isus: „Eu nu găsesc nici o vină în el!” Dar cu toate acestea l-a dat ca să fie răstignit, pentru a face pe placul evreilor.
Pilat nu înţelegea ce ar fi putut însemna un rege, care să nu fie din lumea aceasta, adică un rege care să domnească numai asupra sufletelor. Dar dacă în duminica aceasta, Pilat şi-ar face apariţia în bisericile noastre, el ar vedea milioane de oameni care cântă în cinstea aceluia pe care el l-a osândit la moarte, poate că ar înţelege ce înseamnă un rege spiritual, care să domnească asupra sufletelor.
Dacă v-ar vedea pe voi, copii adunaţi aici în faţa altarului, care-i cântaţi, îl lăudaţi şi îl primiţi în sufletele voastre, probabil că şi-ar da seama că acea stăpânire este mult mai mare şi mai frumoasă decât puterea exercitată de înalţii demnitari pământeşti cu forţa armată şi a poliţiei.
În istoria omenirii au existat mii de regi, de care astăzi nimeni nu-şi mai aminteşte, pentru că oamenii i-au uitat. Însă despre Isus, de două mii de ani încoace, oamenii au tot vorbit şi au tot scris. Chiar şi în zilele noastre oamenii vorbesc şi scriu despre dânsul, se străduiesc să-i cunoască învăţătura şi să trăiască conform ei. Prezenţa a milioane de oameni prin biserici în duminica aceasta este mărturia cea mai elocventă.
Prin forţa lucrurilor, fiecare cetăţean, vrea ori nu vrea, trebuie să accepte puterea regelui sau a preşedintelui ţării. Trebuie să le execute ordinele chiar şi atunci când nu le-ar fi pe plac.
Însă autoritatea şi stăpânirea lui Isus este cu totul deosebită. Noi o primim de bunăvoie, nu prin constrângere, căci oricine o poate primi sau o poate refuza. Din păcate, astăzi mulţi sunt oamenii care nu vor să fie conduşi de Isus, care nu ascultă de evanghelie. Nu-i permit lui Isus să pătrundă în sufletele şi în inimile lor.
Pictorul englez Hilmann Hunt (mort în 1910), a pictat o icoană intitulată „Lumina lunii”, care-l reprezintă pe Isus în timp de noapte în mână cu o lanternă, în vreme ce cu cealaltă mână bate la uşa unei case. În timpul expoziţiei unul dintre vizitatori l-a întrebat pe pictor cu o oarecare uimire: „În tabloul acesta al dumneavoastră uşa casei nu are broască şi nici un fel de clanţă. În cazul acesta cum ar putea-o deschide Isus şi să intre înăuntru?”
La această întrebare, pictorul care era şi un bun creştin, răspunse: „În casa aceasta, mecanismul de a închide şi a deschide uşa se află pe dinăuntru. Omul trebuie să-şi deschidă sufletul numai din propria lui iniţiativă! Isus bate şi apoi aşteaptă, însă omul este acela care trebuie să deschidă şi să-i permită lui Isus să intre.
Voi, care în această sărbătoare a lui Cristos Regele aţi venit astăzi la biserică, la începutul liturghiei v-aţi curăţit sufletele prin actul de căinţă. Acum sufletele voastre sunt curate şi pregătite pentru a-l primi pe Isus. Prin sfânta Împărtăşanie el va veni în sufletele voastre, şi îl vom proslăvi împreună prin rugăciuni şi cântări. După aceea, împreună cu dânsul vă veţi putea reîntoarce pe la casele voastre, iar mai apoi veţi fi foarte atenţi pentru ca Isus să stăpânească şi să conducă sentimentele, gândurile şi faptele voastre pentru ca evanghelia să fie pentru voi Legea sfântă după care să vă conduceţi.
Klimek
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu