Oamenii de ştiinţă se ocupă şi studiază cele mai diferite lucruri, aşa spre exemplu cei care se ocupă cu botanica, au calculat vârsta copacilor şi au descoperit că mulţi dintre ei pot trăi sute şi chiar mii de ani. Aşa de pildă, anumite soiuri de castani trăiesc până la două mii de ani; stejarul până la 2500 de ani, iar platanii 4500 de ani. În Africa anumite soiuri de copaci ating fabuloasa sumă de 5000 de ani.
Dar cu toate acestea nici unul dintre copaci nu-i veşnic, pentru că vine o vreme când şi ei dispar de pe acest pământ ca şi cum n-ar mai fi fost. La fel şi animalele, şi oamenii au un început şi un sfârşit. Cu miliarde de ani în urmă nu exista nici pământul, nici soarele şi nici luna... şi într-o zi vor dispărea şi acestea în forma lor actuală. Învăţaţii spun că odată şi odată soarele se va răci şi îşi va pierde nu numai căldura, dar chiar şi lumina.
În Evanghelia de astăzi, Isus descrie simplu şi pe înţelesul tuturor, sfârşitul lumii, şi în încheiere spune că nimeni nu ştie când va fi acesta, ci numai singur Dumnezeu.
Pentru fiecare dintre noi, sfârşitul lumii va fi în clipa când vom muri. Asta o ştim cu toţii. Atunci ochii noştri nu vor mai vedea nici oameni, nici copaci, nici munţi, nici dealuri, nici văi, nici lună, nici stele, nici soare, cu toate că acestea vor continua să existe. Sfârşitul lumii, adică sfârşitul vieţii noastre, ar trebui să ne intereseze cel mai mult.
În cele din urmă zile ale lunii decembrie, sfântul Ioan Bosco a spus elevilor săi să se pregătească pentru începerea cu bine a noului an „căci cine ştie dacă nu va fi ultimul pentru vreunul din noi!”.
În vreme ce spunea cuvintele acestea, îşi ţinea mâna, aşa ca din întâmplare, pe capul lui Michele Magone, băiatul acela de 13 ani despre care am mai vorbit. Michele ştia că Don Bosco avea darul prorociei, că putea să vadă lucrurile sau evenimentele ce se vor întâmpla cu săptămâni şi luni mai târziu. De aceea îşi spuse: „Cuvintele acestea sunt pentru mine. Deci, am să mă pregătesc!”.
Cincisprezece zile mai târziu, Michela a participat la o reuniune a Societăţii Preasfântului Sacramet. La fel ca şi ceilalţi participanţi, a tras la sorţi un bileţel cu „gândul spiritual” pentru următoarele săptămâni, pe care, desfăcându-l, citi aceste cuvinte: „În ziua judecăţii, vei fi numai tu singur cu Dumnezeu”. Citindu-l, îşi spuse: „Încă un semn pentru mine!”
După vreo câteva zile începu să simtă dureri mari în stomac. Mai simţise el şi altădată aşa ceva, din care cauză nici nu i se părea că ar putea fi ceva grav. Însă de data aceasta durerile în loc să înceteze, erau tot mai mari de la o zi la alta. Medicii nu-l puteau ajuta cu nimic. La 21 ianuarie a primit sacramentul bolnavilor şi vizita lui Don Bosco. Tot timpul cât a fost bolnav, Michele nu şi-a pierdut calmul şi nici buna dispoziţie, şi în timpul unei convorbiri a spus:
- În biletul pe care l-am tras atunci se strecurase o greşeală, pentru că la judecată nu voi fi numai eu singur cu Dumnezeu, ci acolo va fi şi Sfânta Fecioară Maria.
- Ai dreptate, Micelino, spuse Don Bosco, şi îl mai întrebă:
- Ce să spun colegilor tăi din partea ta?
- Spuneţi-le să se spovedească bine.
- Ce faptă din viaţa ta te bucură mai mult?
- Acel puţin bine pe care l-am făcut pentru Sfânta Fecioară Maria...
Atunci când Dumnezeu te va primi în cer şi o vei vedea pe Preasfânta Fecioară Maria, salut-o respectuos din partea mea şi a tuturor elevilor din clasa noastră.
- Părinte, mă voi achita conştiincios de toate acestea, făgădui Michele.
Nu trecu mult şi Michele îşi dădu obştescul sfârşit. Şi avea doar numai treisprezece ani şi patru luni.
Cuvintele lui vă pot fi de folos şi vouă.
Cel dintâi şi cel mai important lucru este o spovadă bună. Cine se spovedeşte des şi bine, acela nu se va teme de moarte, pentru că va fi totdeauna pregătit să o primească.
Al doilea sfat al lui Michele este evlavia către Preasfânta Fecioară Maria. Cine trăieşte în prietenie cu Sfânta Fecioară Maria, şi este un bun fiu al ei, acela va fi prieten şi cu Isus. Mai mult chiar! Sfânta Fecioară este Patroana unei morţi bune. De aceea şi noi să ne rugăm în fiecare zi cu cuvintele: „... Roagă-te pentru noi, păcătoşii, acum, şi în ceasul morţii noastre!”
La judecata de apoi toţi oamenii vor fi judecaţi împreună, dar mai întâi fiecare va fi judecat individual, imediat după ce a murit. Cu tot dreptul, noi asemănăm judecata lui Dumnezeu cu un examen.
La examenele de sfârşit de an, fiecare dintre voi aţi vrea să fiţi la un învăţător care vă cunoaşte... Aţi fi mult mai liniştiţi dacă aţi cunoaşte mai dinainte întrebările la care va trebui să răspundeţi... Desigur, că un învăţător bun n-are să vă spună vouă cu o zi mai înainte întrebările la care va trebui să răspundeţi... Însă, în timpul anului, un învăţător bun vă va face să studiaţi, toate argumentele şi toată materia pentru examen. Vă va da teme şi probleme pe care va trebui să le rezolvaţi acasă. Le va corija şi le va comenta împreună cu voi eventualele greşeli. Şi trebuie să ştiţi că asta va fi cea mai bună pregătire, şi, oarecum, chiar examenul.
Cam aşa ceva, dar mult mai important va fi examenul nostru, adică Judecata de pe urmă. Atunci ne va examina Isus, care ne iubeşte mai mult decât oricare profesor. Copilul care a căutat să trăiască în prietenie cu el, nu va avea nici o emoţie, nu se va teme, ci se va prezenta cu faţa veselă la judecată.
Acum, Isus vrea să ne ajute la pregătirea acestui examen definitiv. Preoţii ne spun în numele lui, la lecţiile de religie şi predicile din fiecare duminică, care anume vor fi întrebările la judecată şi cum trebuie să răspundem. Aşa după cum ştiţi, noi vom fi judecaţi după poruncile lui Dumnezeu şi mai ales după porunca dragostei. Toate paginile Evangheliei ne vorbesc despre felul cum trebuie să-l iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele.
Atunci când vă întoarceţi acasă de la biserică, toate cele ce faceţi reprezintă obligaţiile despre care aţi auzit vorbindu-se în biserică. Sunt oare acestea controlate şi corecte? Da, aceasta se petrece atunci când vă faceţi examenul de conştiinţă şi când vă spovediţi. Preotul, în confesional, ca şi învăţătorul la şcoală, controlează şi corijează, numai că nu este vorba despre vreo lucrare scrisă, ci numai de comportări şi de fapte.
Asta-i la mintea cocoşului, şi puteţi înţelege şi voi că, aici, chiar şi cel mai bun şi mai indulgent învăţător nu poate da note bune unui elev care, în timpul anului, în loc să înveţe, s-a jucat şi a luat în derâdere învăţătura. În cel mai bun caz, îl poate lăsa corigent.
Tot aşa se va întâmpla şi la judecata lui Dumnezeu: celui care l-a nedreptăţit pe aproapele, Isus nu-i va putea spune: „Omule, bine ai făcut! Vino să te bucuri cu mine în cer!” Noi aşteptăm, ca în bunătatea şi milostivirea sa, unul ca acesta să fie trimis în Purgator, unde poate că va îndura mulţi ani de suferinţă mai înainte de a putea intra în cer. Aici, pe pământ, noi ne rugăm pentru asemenea suflete. Cerem de la Dumnezeu să scurteze timpul suferinţelor şi al curăţării lor.
Învăţătura de astăzi cu privire la sfârşitul vieţii şi la judecata lui Dumnezeu ne îndeamnă la trăirea unei vieţi bune şi creştineşti, la o viaţă care să-l facă pe Isus să se bucure atunci când ne vom afla în faţa lui.
Dar cu toate acestea nici unul dintre copaci nu-i veşnic, pentru că vine o vreme când şi ei dispar de pe acest pământ ca şi cum n-ar mai fi fost. La fel şi animalele, şi oamenii au un început şi un sfârşit. Cu miliarde de ani în urmă nu exista nici pământul, nici soarele şi nici luna... şi într-o zi vor dispărea şi acestea în forma lor actuală. Învăţaţii spun că odată şi odată soarele se va răci şi îşi va pierde nu numai căldura, dar chiar şi lumina.
În Evanghelia de astăzi, Isus descrie simplu şi pe înţelesul tuturor, sfârşitul lumii, şi în încheiere spune că nimeni nu ştie când va fi acesta, ci numai singur Dumnezeu.
Pentru fiecare dintre noi, sfârşitul lumii va fi în clipa când vom muri. Asta o ştim cu toţii. Atunci ochii noştri nu vor mai vedea nici oameni, nici copaci, nici munţi, nici dealuri, nici văi, nici lună, nici stele, nici soare, cu toate că acestea vor continua să existe. Sfârşitul lumii, adică sfârşitul vieţii noastre, ar trebui să ne intereseze cel mai mult.
În cele din urmă zile ale lunii decembrie, sfântul Ioan Bosco a spus elevilor săi să se pregătească pentru începerea cu bine a noului an „căci cine ştie dacă nu va fi ultimul pentru vreunul din noi!”.
În vreme ce spunea cuvintele acestea, îşi ţinea mâna, aşa ca din întâmplare, pe capul lui Michele Magone, băiatul acela de 13 ani despre care am mai vorbit. Michele ştia că Don Bosco avea darul prorociei, că putea să vadă lucrurile sau evenimentele ce se vor întâmpla cu săptămâni şi luni mai târziu. De aceea îşi spuse: „Cuvintele acestea sunt pentru mine. Deci, am să mă pregătesc!”.
Cincisprezece zile mai târziu, Michela a participat la o reuniune a Societăţii Preasfântului Sacramet. La fel ca şi ceilalţi participanţi, a tras la sorţi un bileţel cu „gândul spiritual” pentru următoarele săptămâni, pe care, desfăcându-l, citi aceste cuvinte: „În ziua judecăţii, vei fi numai tu singur cu Dumnezeu”. Citindu-l, îşi spuse: „Încă un semn pentru mine!”
După vreo câteva zile începu să simtă dureri mari în stomac. Mai simţise el şi altădată aşa ceva, din care cauză nici nu i se părea că ar putea fi ceva grav. Însă de data aceasta durerile în loc să înceteze, erau tot mai mari de la o zi la alta. Medicii nu-l puteau ajuta cu nimic. La 21 ianuarie a primit sacramentul bolnavilor şi vizita lui Don Bosco. Tot timpul cât a fost bolnav, Michele nu şi-a pierdut calmul şi nici buna dispoziţie, şi în timpul unei convorbiri a spus:
- În biletul pe care l-am tras atunci se strecurase o greşeală, pentru că la judecată nu voi fi numai eu singur cu Dumnezeu, ci acolo va fi şi Sfânta Fecioară Maria.
- Ai dreptate, Micelino, spuse Don Bosco, şi îl mai întrebă:
- Ce să spun colegilor tăi din partea ta?
- Spuneţi-le să se spovedească bine.
- Ce faptă din viaţa ta te bucură mai mult?
- Acel puţin bine pe care l-am făcut pentru Sfânta Fecioară Maria...
Atunci când Dumnezeu te va primi în cer şi o vei vedea pe Preasfânta Fecioară Maria, salut-o respectuos din partea mea şi a tuturor elevilor din clasa noastră.
- Părinte, mă voi achita conştiincios de toate acestea, făgădui Michele.
Nu trecu mult şi Michele îşi dădu obştescul sfârşit. Şi avea doar numai treisprezece ani şi patru luni.
Cuvintele lui vă pot fi de folos şi vouă.
Cel dintâi şi cel mai important lucru este o spovadă bună. Cine se spovedeşte des şi bine, acela nu se va teme de moarte, pentru că va fi totdeauna pregătit să o primească.
Al doilea sfat al lui Michele este evlavia către Preasfânta Fecioară Maria. Cine trăieşte în prietenie cu Sfânta Fecioară Maria, şi este un bun fiu al ei, acela va fi prieten şi cu Isus. Mai mult chiar! Sfânta Fecioară este Patroana unei morţi bune. De aceea şi noi să ne rugăm în fiecare zi cu cuvintele: „... Roagă-te pentru noi, păcătoşii, acum, şi în ceasul morţii noastre!”
La judecata de apoi toţi oamenii vor fi judecaţi împreună, dar mai întâi fiecare va fi judecat individual, imediat după ce a murit. Cu tot dreptul, noi asemănăm judecata lui Dumnezeu cu un examen.
La examenele de sfârşit de an, fiecare dintre voi aţi vrea să fiţi la un învăţător care vă cunoaşte... Aţi fi mult mai liniştiţi dacă aţi cunoaşte mai dinainte întrebările la care va trebui să răspundeţi... Desigur, că un învăţător bun n-are să vă spună vouă cu o zi mai înainte întrebările la care va trebui să răspundeţi... Însă, în timpul anului, un învăţător bun vă va face să studiaţi, toate argumentele şi toată materia pentru examen. Vă va da teme şi probleme pe care va trebui să le rezolvaţi acasă. Le va corija şi le va comenta împreună cu voi eventualele greşeli. Şi trebuie să ştiţi că asta va fi cea mai bună pregătire, şi, oarecum, chiar examenul.
Cam aşa ceva, dar mult mai important va fi examenul nostru, adică Judecata de pe urmă. Atunci ne va examina Isus, care ne iubeşte mai mult decât oricare profesor. Copilul care a căutat să trăiască în prietenie cu el, nu va avea nici o emoţie, nu se va teme, ci se va prezenta cu faţa veselă la judecată.
Acum, Isus vrea să ne ajute la pregătirea acestui examen definitiv. Preoţii ne spun în numele lui, la lecţiile de religie şi predicile din fiecare duminică, care anume vor fi întrebările la judecată şi cum trebuie să răspundem. Aşa după cum ştiţi, noi vom fi judecaţi după poruncile lui Dumnezeu şi mai ales după porunca dragostei. Toate paginile Evangheliei ne vorbesc despre felul cum trebuie să-l iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele.
Atunci când vă întoarceţi acasă de la biserică, toate cele ce faceţi reprezintă obligaţiile despre care aţi auzit vorbindu-se în biserică. Sunt oare acestea controlate şi corecte? Da, aceasta se petrece atunci când vă faceţi examenul de conştiinţă şi când vă spovediţi. Preotul, în confesional, ca şi învăţătorul la şcoală, controlează şi corijează, numai că nu este vorba despre vreo lucrare scrisă, ci numai de comportări şi de fapte.
Asta-i la mintea cocoşului, şi puteţi înţelege şi voi că, aici, chiar şi cel mai bun şi mai indulgent învăţător nu poate da note bune unui elev care, în timpul anului, în loc să înveţe, s-a jucat şi a luat în derâdere învăţătura. În cel mai bun caz, îl poate lăsa corigent.
Tot aşa se va întâmpla şi la judecata lui Dumnezeu: celui care l-a nedreptăţit pe aproapele, Isus nu-i va putea spune: „Omule, bine ai făcut! Vino să te bucuri cu mine în cer!” Noi aşteptăm, ca în bunătatea şi milostivirea sa, unul ca acesta să fie trimis în Purgator, unde poate că va îndura mulţi ani de suferinţă mai înainte de a putea intra în cer. Aici, pe pământ, noi ne rugăm pentru asemenea suflete. Cerem de la Dumnezeu să scurteze timpul suferinţelor şi al curăţării lor.
Învăţătura de astăzi cu privire la sfârşitul vieţii şi la judecata lui Dumnezeu ne îndeamnă la trăirea unei vieţi bune şi creştineşti, la o viaţă care să-l facă pe Isus să se bucure atunci când ne vom afla în faţa lui.
Klimek
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu