Ascultând povestirea bunătăţii şi a minunilor lui Isus
câţiva copii vorbeau între ei: „Ce frumos ar fi fost dacă am fi trăit şi noi în
Palestina pe vremurile acelea. L-am fi putut vedea pe Isus, i-am fi putut auzi
glasul. Am fi văzut-o pe Sfânta Fecioară Maria; l-am fi văzut pe sfântul Petru
şi pe ceilalţi apostoli...”
Una dintre copile avea o dorinţă şi mai îndrăzneaţă, şi
spunea: „Ar fi fost şi mai frumos, nu numai să fi trăit în vremurile acelea,
dar să fi fost şi rude apropiate cu Isus. Atunci m-aş fi putut duce în casa lui
şi să vorbesc cu el, cu Sfânta Fecioară Maria, cu sfântul Iosif. Şi aşa noi
toţi, care ne aflăm aici, am fi putut merge în sinagogă împreună cu Isus şi cu
alţi copii de vârsta noastră, la lecţiile sfinte din scripturi...”.
Acestea nu sunt decât visuri frumoase de copii,
irealizabile. Într-adevăr, la Nazaret se poate merge şi astăzi, dar Nazaretul
de astăzi nu se mai aseamănă cu Nazaretul de acum două mii de ani. Atunci,
Nazaretul era un târg numărând vreo câteva sute de locuitori. Astăzi, însă,
este un mare oraş, cu clădiri impunătoare şi cu un comerţ în plină dezvoltare.
Sfânta Familie nu mai locuieşte acolo, şi roata timpului nimeni nu o poate da
înapoi, aşa cum am da acele unui ceasornic. Dar din Evanghelia de astăzi
învăţăm că într-un fel oarecare, cu toţii putem deveni rude apropiate ale lui
Isus.
În Evanghelia de astăzi se spune că în una din zile, Isus se
afla într-o casă, şi îi învăţa pe oamenii care-l ascultau cu dragă inimă şi
voiau să trăiască după învăţăturile sale. Dar acolo se mai aflau şi dintre cei
care se împotriveau acestor învăţături, printre care se numărau şi fariseii.
Aceştia văzându-l pe Isus că alungă duhurile rele şi că
săvârşeşte multe minuni, spuneau că el face toate acestea cu puterea lui Belzelbul,
mai marele diavolilor. Isus le-a explicat că această învinovăţire nu numai că era
neîntemeiată, ci chiar ridicolă, pentru că diavol pe diavol nu se contrazice,
ci colaborează la răspândirea răului în lume.
În vreme ce Isus învăţa, au ajuns acolo şi nişte rude ale
lui, printre care se afla şi Mama sa, care voiau să-l vadă şi să-i vorbească,
dar nu puteau intra în casă din cauza mulţimii. De aceea, îi rugară pe cei care
se aflau la uşă să transmită din om în om că se află acolo şi că ar vrea să-i
vorbească, cu alte cuvinte să vină până la dânşii.
Însă Isus n-a vrut să-şi întrerupă cuvântarea, dar se folosi
de prezenţa rudelor sale pentru a-i lămuri pe oameni cu privire la rudenia
spirituală care se deosebeşte de cea trupească, şi a spus: „Cine face voinţa
lui Dumnezeu, acesta îmi este frate, soră şi mamă” (Mc 3, 35). Printre
ascultători se aflau şi multe suflete bune, care îi împlineau voinţa, către
care Isus îndreptându-şi privirea, a spus: „Iată mama mea şi fraţii mei...” (Mc
3, 34).
Maria îi era mamă în ordinea trupească, pentru că-l adusese
pe lume şi-i asculta cuvintele „pe care le păstra în inima ei”. Dintre toate
făpturile omeneşti ea îndeplinea voinţa lui Dumnezeu în chipul cel mai
desăvârşit. Din clipa bunei-vestiri, când a răspuns îngerului: „Iată roaba
Domnului...”, ea a fost totdeauna supusă voinţei lui Dumnezeu, şi mai mult
decât oricărei alte fiinţe ei i se potrivesc cel mai bine cuvintele lui Isus,
referitoare la rudenia spirituală.
Ne umple inima cu bucurie faptul că fiecare creştin care
trăieşte după voinţa lui Dumnezeu, este mamă, frate ori soră cu Isus. De aceea,
copiii care vor să se înrudească cu Isus, nu trebuie să se întoarcă la
vremurile cele de demult, şi nici să meargă la Nazaret, ci numai să trăiască în
propriile lor case după Evanghelie, căci numai aşa vor deveni fraţi ori surori
ai lui Isus.
Fiind ei fraţi şi surori cu Isus, atunci vor fi fraţi şi
surori între ei. Aceasta este rudenia spirituală a copiilor buni. La fel cum
băieţii şi fetele care intră în Congregaţii sau în Ordine religioase, se numesc
„fraţi” ori „surori”, deşi provin din toate colţurile ţării sau ale lumii, la
fel şi noi îi socotim de fraţi şi surori, şi-i respectăm ca atare pe toţi aceia
care fac voinţa Domnului.
Un preot tânăr, care era pe punctul de a pleca în Misiunile
din China, a scris o scrisoare Maicii Superioare a Carmelitanelor din Lisieux
(Franţa), prin care cerea ca una dintre surori să se roage pentru ca bunul
Dumnezeu să-i binecuvânteze munca apostolică din acea parte a lumii.
Superioara, a ales-o pe sora Tereza, iar misionarului i-a scris aceste câteva
cuvinte: „Sora aceasta este cea mai bună dintre surori... Aşa că veţi avea o colaboratoare
foarte zeloasă, care nu va neglija nimic din ceea ce poate contribui la
mântuirea sufletelor, pentru că scumpa noastră soră este complet unită cu
Dumnezeu”.
În urma acelei scrisori misionarul a trimis sorei Tereza o
iconiţă cu amintirea de la prima lui Sfântă Liturghie pe care adăugă şi aceste
cuvinte: „Aici, pe pământ, vom munci împreună, iar în cer vom împărţi
răsplata!”
Sora Tereza avea patru surori şi nici un frate. De aceea a
şi primit cu multă bucurie propunerea de a se ruga pentru misionarul acela. În
felul acesta ea şi-a câştigat un frate spiritual, căruia i-a şi scris cele ce
urmează:
„Te încredinţez ocrotirii lui Dumnezeu, scumpul meu frate.
Distanţa cea mare care ne desparte nu va putea nici câtuşi de puţin să
înstrăineze sufletele noastre, iar moartea ne va uni şi mai mult. Dacă peste
puţină vreme, Dumnezeu mă va lua la cer, voi cere de la Isus permisiunea ca să
te pot afla în China, pentru a putea realiza apostolatul împreună. Între timp
voi căuta să fiu cât mai unită cu fratele meu prin rugăciune, şi, am să-i cer
lui Isus să pot suferi şi eu împreună cu fratele meu, atunci când el va suferi.
Mai mult chiar, aş dori ca fratele meu să aibă numai bucurii sufleteşti,
iar eu numai încercări şi dureri,
deoarece unica mea armă este dragostea şi suferinţa. Îl voi ruga, pentru ca
fratele meu să binecuvânteze pe aceea pe care i-a dat-o Isus ca să-i fie soră”.
- Tereza a Pruncului Isus.
În rândurile de mai sus am văzut o frumoasă pildă de rudenie
spirituală. Sora Tereza nu numai că-l iubea pe misionar, fratele ei, dar se
ruga pentru dânsul ca cea mai bună dintre surori. Nu după multă vreme sora
Tereza a murit şi de acolo, din cer, ea nu a încetat să-şi ajute fratele
misionar.
Dorinţa lui Dumnezeu este ca toţi oamenii să formeze marea
familie a lui Dumnezeu: să se iubească şi să se ajute ca fraţii şi ca surorile.
Astăzi, primindu-l pe Isus în inimile noastre îl vom ruga să
ne ajute, spre a deveni o familie bună, omogenă, în care toţi, mari şi mici, să
se iubească între dânşii.
Klimeck
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu