DUMINICA A IV-A din ADVENT (B)

 La 140 de kilometri, spre Nord de Ierusalim şi la 150 de metri deasupra nivelului mării, se află oraşul Nazaret. În zilele noastre numără cam 40.000 de locuitori, şi dintre aceştia aproape jumătate sunt creştini, însă majoritatea sunt arabi.

Acum două mii de ani Nazaretul era un târg prea puţin cunoscut şi probabil că nu număra decât vreo câteva sute de familii. Casele locuitorilor erau nişte peşteri, şi în una dintre acestea locuia Maria cu părinţii ei, Ioachim şi Ana. Putem spune că Maria chiar copilă fiind, trăia aşa cum trăim şi noi acum, în timpul Adventului, pentru că şi ea aştepta venirea pe lume a lui Mesia. Îl aştepta cu o dorinţă fierbinte aşa ca toţi evreii. Naşterea ei fusese prorocită de mai mulţi proroci, iar Maria cunoştea bine aceste prorocii. Ştia aşa ca toate celelalte fete ale lui Israel că una dintre ele va deveni Mama lui Mesia. Dar care va fi aceea? Şi când? Aceasta nu o ştia nimeni. În simplicitatea şi umilinţa ei nu-i trecea nici prin gând că tocmai ea va fi aceea.

Dumnezeu îi cunoaşte foarte bine pe toţi oamenii; le cunoaşte inimile şi gândurile... Dumnezeu vede că Maria era cea mai bună şi cea mai sfântă dintre toate fetele lui Israel. De aceea a şi ales-o tocmai pe dânsa dintre mii şi mii de alte fete, pentru a deveni Mama Mântuitorului lumii, Mama lui Mesia.

Pentru a-i face cunoscut aceasta, Dumnezeu a trimis la dânsa pe îngerul Gabriel. Îngerul Gabriel mai întâi de toate o salută cu cuvintele: „Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!” (Lc 1, 28).

Maria auzise cum că îngerii coborau uneori din cer şi vorbeau cu prorocii, cu regii, dar ca un înger să fi venit chiar la dânsa o simplă fată din popor şi s-o laude cu asemenea cuvinte, i se părea ceva de neînchipuit. De aceea nu numai că s-a emoţionat, dar chiar s-a speriat. Însă îngerul o linişti, zicându-i: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu” (Lc 1, 30).

Apoi îngerul a pronunţat acele mari cuvinte, pe care oamenii le aşteptau de la începutul lumii: „Iată, vei zămisli şi vei naşte un fiu, pe care-l vei numi Isus. Acesta va fi mare şi Fiul celui Preaînalt se va chema... şi împărăţia lui nu va avea sfârşit” (Lc 1, 31-32).

Auzind toate aceste cuvinte, Maria s-a bucurat, dar cu toate acestea mai era stăpânită de o îndoială. De aceea şi întrebă: „Cum va fi aceasta din moment ce eu nu cunosc bărbat?”.

Aflând că însuşi Dumnezeu trebuia să fie tatăl fiului ei, Maria şi-a plecat capul şi a spus cu toată resemnarea: „Iată, roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!”.

Atunci Maria a fost cuprinsă de o adevărată bucurie, pentru că Dumnezeu a ales-o tocmai pe dânsa dintre multele fete ale lui Israel ca să fie Mamă a Fiului său Isus, şi în fiecare zi îi mulţumea pentru această alegere. La fel ca oricare mamă, şi ea l-a purtat pe Isus în sânul ei timp de nouă luni şi aştepta cu nerăbdare ziua naşterii sale cu dorinţa de a-l strânge la pieptul ei şi a-l săruta.

Noi amintim şi sărbătoarea Buna-Vestire a îngerului în fiecare zi prin recitarea rugăciunii „Îngerul Domnului”. Sper că nu este nici unul printre voi care să nu recite în fiecare zi această rugăciune. Prin cuvintele „Domnul este cu tine” şi „Binecuvântat este rodul trupului tău, Isus”, noi venerăm maternitatea ei sfântă, adică prezenţa lui Isus în fiinţa ei.

Chiar şi noi îl putem purta pe Isus în inimile şi în sufletele noastre. Desigur, nu aşa ca Maria, dar îl putem purta! Îl purtăm atunci când sufletul ne este curat, când trăim în starea harului sfinţitor... Isus se află în noi chiar şi atunci când îl primim sub speciile pâinii, în sfânta Împărtăşanie.

Ana, o fată cam de vârsta voastră, se străduia cu toate puterile să o venereze pe Sfânta Fecioară Maria prin Împărtăşania deasă... Odată merse în vacanţă la un unchi al ei după tată, care era un necredincios... Ana voia să meargă în fiecare duminică la liturghie şi să se împărtăşească, aşa cum era obişnuită în casa părintească, însă biserica era într-un alt sat, cam depărtişor. De aceea în prima duminică de la sosirea ei acolo, se duse la o doamnă foarte evlavioasă din vecini, cu care nădăjduia să meargă împreună la liturghie. Însă, doamna aceea, se întâmplase ca tocmai atunci să fie bolnavă la pat. Dar observând că fata era foarte preocupată, i-a spus: „Ia bicicleta mea şi mergi singură!”. Foarte mulţumită, Ana se duse la unchiul ei pentru a-i cere permisiunea să meargă la biserică, însă era hotărâtă de a merge chiar şi fără învoire.

Nu peste mult sosi şi soţia unchiului cu o soră de a ei, care auzind despre ce este vorba începură a râde. Însă Ana, cu toată gentileţea îi mai întrebă dacă poate să le cumpere ceva din satul vecin, acolo unde se afla biserica. Dar neprimind nici un răspuns şi-a luat bicicleta şi a plecat.

De fapt, a ajuns la timp; a participat la sfânta liturghie şi s-a împărtăşit. Apoi, s-a reîntors acasă plină de bucurie că i-a putut oferi lui Isus toate neplăcerile întâlnite în dorinţa ei de a merge la sfânta liturghie.

Cred că nici unul dintre voi nu are asemenea dificultăţi. Dar cu toate acestea puteţi avea altele, cum ar fi atunci când trebuie să vă sculaţi duminica dimineaţa, lipsa de voinţă atunci când trebuie să faceţi examenul de conştiinţă şi mai ales mărturisirea păcatelor. De aceea încercaţi să urmaţi pilda Anei, pentru că numai aşa veţi reuşi să depăşiţi toate acestea şi încă alta multe dificultăţi.

Sfânta Fecioară Maria care este Mama lui Isus, pe care ea l-a adus lumii la Betleem, vă va ajuta, pentru că numai ea îl va putea naşte şi în inimile voastre. Iar în ziua de Crăciun vă veţi bucura împreună cu dânsa de venirea lui atât în lume, cât şi în sufletele voastre.

NB: Predică a părintelui Stanislao J. Klimeck