Prietenii lui Isus
1. Moartea şi învierea lui Lazăr
La o distanţă de trei kilometri, la est de Ierusalim, se afla un mic târg numit Betania. Acolo locuia Lazăr şi cele două surori ale lui, Maria şi Marta. Isus, în drum spre Ierusalim, uneori trecea şi prin Betania, şi aşa a avut ocazia de a cunoaşte acea familie. Erau oameni foarte buni, din care cauză s-au şi împrietenit cu Isus.
1. Moartea şi învierea lui Lazăr
La o distanţă de trei kilometri, la est de Ierusalim, se afla un mic târg numit Betania. Acolo locuia Lazăr şi cele două surori ale lui, Maria şi Marta. Isus, în drum spre Ierusalim, uneori trecea şi prin Betania, şi aşa a avut ocazia de a cunoaşte acea familie. Erau oameni foarte buni, din care cauză s-au şi împrietenit cu Isus.
Într-o zi, Lazăr s-a îmbolnăvit grav. Maria şi Marta ştiau că Isus vindecase mulţi bolnavi, chiar şi dintre aceia pe care nu-i văzuse niciodată, şi erau absolut sigure că-l va vindeca şi pe Lazăr, fratele lor şi prietenul lui Isus. Însă chiar atunci Isus se afla departe, dincolo de Iordan. De aceea, trimiseră la Isus pe un om, probabil vreo rudă mai apropiată de a lor ca să-l înştiinţeze despre starea gravă în care se află fratele lor. Omul a plecat în grabă şi a mers chiar repede, favorizat şi de poziţia geografică în care se afla, deoarece a trebuit să meargă tot la vale, fiindcă Isus se afla dincolo de Iordan, care era în vale, iar Betania în deal. Aşa se face că cei 20 kilometri i-a parcurs într-un timp relativ scurt. Aflându-se în faţa lui Isus, cu sufletul la gură, spuse doar atât:
- Doamne, Lazăr pe care tu îl iubeşti este foarte bolnav.
Isus, luând cunoştinţă despre aceasta, i-a spus omului:
- Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie preamărit prin ea” (In 11,4). Dar Isus a mai rămas acolo unde se afla; nu a mers atunci imediat. Maria şi Marta, probabil că şi-au explicat această comportare a lui Isus prin faptul că fariseii îl ameninţaseră cu moartea dacă-l mai prind prin Ierusalim, întrucât Betania era aproape de Ierusalim.
Voi ştiţi deja, că între timp, Lazăr a murit, aşa că Isus nu l-a mai găsit în viaţă când a sosit la Betania, fiind îngropat deja de patru zile. Emoţionat de moartea lui şi de marea durere a celor două surori, Isus a lăcrimat. Apoi s-au dus la mormânt. Toţi credeau că ar fi privit puţin mormântul, le-ar fi îmbărbătat pe cele două surori, şi apoi şi-ar fi văzut de drum. Dar, toţi au rămas înmărmuriţi, când l-au auzit spunând: „Daţi piatra la o parte!” (In 11,39). S-au mirat şi mai mult şi au rămas cu gura căscată, când pe un ton poruncitor a strigat: „Lazăre, vino afară!” (In 11, 43), şi mortul ascultător, a ieşit din mormânt. Ştim că inima lui încetase de a mai bate de patru zile, şi trupul lui intrase în descompunere, aşa cum a spus şi Marta.
Asta era o mare minune. Oamenii care se aflau de faţă rămaseră încremeniţi şi îşi spunea unii altora, mai mult în şoaptă: „Aici numai puterea lui Dumnezeu poate fi, căci omul nu-i în stare a face aşa ceva”.
2. Toţi prietenii lui Isus vor învia
Minunea aceasta a fost săvârşită numai cu puţin timp mai înainte de Patima şi Moartea sa. În felul acesta voia să-i înveţe pe ucenici şi pe toţi acei care credeau în el, că nu trebuiau să se neliniştească ori să dispere atunci când l-ar fi văzut mort pe cruce. Voia să arate că el este „Domnul vieţii” şi al morţii, şi că poate ieşi singur din mormânt.
Prin această minune, Isus voia să ne mai înveţe, că la sfârşitul lumii, atunci când trupurile noastre se vor afla în mormânt el ne va spune şi nouă: „Treziţi-vă, sculaţi-vă de aici şi veniţi cu mine”. Deci, noi creştinii nu disperăm când moare vreunul dintre ai noştri, dintre cei scumpi inimilor noastre.
La fel ca Lazăr, tot aşa şi noi, fiecare băiat, fiecare fată, care se află aici în biserică, odată şi odată vor fi înviaţi şi înviate de Isus, care vă va chema la el, pentru că prietenul cel bun, îşi vrea prietenii cât mai aproape de el. Isus este prietenul nostru cel mai bun şi mai atotputernic, şi ca atare poate face toate cele ce le sunt cu neputinţă oamenilor, chiar şi medicilor. Suficient este numai ca noi să-i fim prieteni.
Anumiţi copii se plâng uneori că nu-i chiar atât de uşor să fii prieten cu Isus, pentru că nu-l pot vedea aşa cum l-a văzut Lazăr şi surorile lui. Cât adevăr o fi în cuvintele acestea? Acum îl putem întâlni pe Isus numai ascuns, nevăzut, sub speciile pâinii. Dar dacă noi credem cuvântului său, şi cu credinţă şi cu dragoste căutăm să-l simțim cât mai aproape în ostia sfântă şi chiar în aproapele nostru, drept răsplată pentru aceasta, după ce vom muri îl vom vedea viu şi adevărat în paradis.
3. Prietenia cu Isus
Acum o sută şi ceva de ani în urmă, mai precis în anul 1849, într-un oraş nu prea departe de Torino, un copil de şapte ani a fost admis la Prima Sfântă Împărtăşanie, ceva neobişnuit pe atunci. Se numea Dominic. Probabil că unii dintre voi ştiu deja despre cine este vorba… Da, Dominic Savio. Era ceva excepţional pe vremea aceea, fiindcă atunci nu erau admişi copiii la I-a Împărtăşanie decât numai după 11-12 ani. Capelanul, care îl admisese, nu se înşelase făcând această excepţie. În ziua Primei sale Împărtăşanii, Dominic a scris cu litere mari şi cam şovăielnice, aşa ca un copil de clasa a II-a elementară, următoarele propuneri:
1. Prietenii mei vor fi Isus şi Maria.
2. Mă voi spovedi deseori şi voi primi Sfânta Împărtăşanie cât mai des.
Dominic şi-a menţinut aceste făgăduinţe, şi, până în ceasul morţii a rămas un bun prieten al lui Isus şi al Sfintei Fecioare Maria. Se împărtăşea ori de câte ori îi permitea confesorul lui.
Acum, să ne cercetăm şi să vedem: Cum este prietenia noastră cu Isus? Fiecare băiat ar trebui să se întrebe: Ce fel de oameni au fost Lazăr şi Dominic Savio? La rândul ei, fiecare fată ar trebui să se întrebe: prietenia mea cu Isus, se aseamănă, măcar câtuşi de puţin cu prietenia pe care o aveau faţă de el Maria şi Marta din Betania? Poate mă veţi întreba: care sunt semnele acestei prietenii, cum o putem recunoaşte? La această întrebare nu-i greu de răspuns. Aşa cum am spus, un prieten doreşte a fi cât mai aproape de prietenul lui. Astăzi, gândiţi-vă, dacă voi căutaţi cu adevărat de a fi cât mai aproape de Isus, şi dacă-l primiţi deseori în Sfânta Împărtăşanie aşa ca Dominic Savio, şi dacă aşa ca şi el îl vizitaţi deseori în Sfântul Tabernacol, spre a-i spune ceva despre voi înşivă, despre ceea ce faceţi şi că vreţi să-l iubiţi din ce în ce mai mult…
Sunt convins că mulţi dintre voi trăiesc în prietenia lui Isus, sau cel puţin caută a fi în prietenie cu el. Isus este foarte bucuros de a avea mulţi prieteni şi multe prietene, chiar dacă nu se numesc: Lazăr sau Marta. Însă el vrea ca toţi fraţii şi surorile voastre, ca toţi colegii şi toate colegele, să trăiască în prietenie cu el. Acum, înainte de sărbătoarea Paştelui, mulţi caută de a-şi curăţa sufletele şi de a-l primi cu vrednicie în sfânta Împărtăşanie pentru a-şi consolida prietenia cu dânsul. De aceea, este bine ca prin bunătatea şi prin rugăciunile noastre să fim de folos real acestor suflete.
- Doamne, Lazăr pe care tu îl iubeşti este foarte bolnav.
Isus, luând cunoştinţă despre aceasta, i-a spus omului:
- Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie preamărit prin ea” (In 11,4). Dar Isus a mai rămas acolo unde se afla; nu a mers atunci imediat. Maria şi Marta, probabil că şi-au explicat această comportare a lui Isus prin faptul că fariseii îl ameninţaseră cu moartea dacă-l mai prind prin Ierusalim, întrucât Betania era aproape de Ierusalim.
Voi ştiţi deja, că între timp, Lazăr a murit, aşa că Isus nu l-a mai găsit în viaţă când a sosit la Betania, fiind îngropat deja de patru zile. Emoţionat de moartea lui şi de marea durere a celor două surori, Isus a lăcrimat. Apoi s-au dus la mormânt. Toţi credeau că ar fi privit puţin mormântul, le-ar fi îmbărbătat pe cele două surori, şi apoi şi-ar fi văzut de drum. Dar, toţi au rămas înmărmuriţi, când l-au auzit spunând: „Daţi piatra la o parte!” (In 11,39). S-au mirat şi mai mult şi au rămas cu gura căscată, când pe un ton poruncitor a strigat: „Lazăre, vino afară!” (In 11, 43), şi mortul ascultător, a ieşit din mormânt. Ştim că inima lui încetase de a mai bate de patru zile, şi trupul lui intrase în descompunere, aşa cum a spus şi Marta.
Asta era o mare minune. Oamenii care se aflau de faţă rămaseră încremeniţi şi îşi spunea unii altora, mai mult în şoaptă: „Aici numai puterea lui Dumnezeu poate fi, căci omul nu-i în stare a face aşa ceva”.
2. Toţi prietenii lui Isus vor învia
Minunea aceasta a fost săvârşită numai cu puţin timp mai înainte de Patima şi Moartea sa. În felul acesta voia să-i înveţe pe ucenici şi pe toţi acei care credeau în el, că nu trebuiau să se neliniştească ori să dispere atunci când l-ar fi văzut mort pe cruce. Voia să arate că el este „Domnul vieţii” şi al morţii, şi că poate ieşi singur din mormânt.
Prin această minune, Isus voia să ne mai înveţe, că la sfârşitul lumii, atunci când trupurile noastre se vor afla în mormânt el ne va spune şi nouă: „Treziţi-vă, sculaţi-vă de aici şi veniţi cu mine”. Deci, noi creştinii nu disperăm când moare vreunul dintre ai noştri, dintre cei scumpi inimilor noastre.
La fel ca Lazăr, tot aşa şi noi, fiecare băiat, fiecare fată, care se află aici în biserică, odată şi odată vor fi înviaţi şi înviate de Isus, care vă va chema la el, pentru că prietenul cel bun, îşi vrea prietenii cât mai aproape de el. Isus este prietenul nostru cel mai bun şi mai atotputernic, şi ca atare poate face toate cele ce le sunt cu neputinţă oamenilor, chiar şi medicilor. Suficient este numai ca noi să-i fim prieteni.
Anumiţi copii se plâng uneori că nu-i chiar atât de uşor să fii prieten cu Isus, pentru că nu-l pot vedea aşa cum l-a văzut Lazăr şi surorile lui. Cât adevăr o fi în cuvintele acestea? Acum îl putem întâlni pe Isus numai ascuns, nevăzut, sub speciile pâinii. Dar dacă noi credem cuvântului său, şi cu credinţă şi cu dragoste căutăm să-l simțim cât mai aproape în ostia sfântă şi chiar în aproapele nostru, drept răsplată pentru aceasta, după ce vom muri îl vom vedea viu şi adevărat în paradis.
3. Prietenia cu Isus
Acum o sută şi ceva de ani în urmă, mai precis în anul 1849, într-un oraş nu prea departe de Torino, un copil de şapte ani a fost admis la Prima Sfântă Împărtăşanie, ceva neobişnuit pe atunci. Se numea Dominic. Probabil că unii dintre voi ştiu deja despre cine este vorba… Da, Dominic Savio. Era ceva excepţional pe vremea aceea, fiindcă atunci nu erau admişi copiii la I-a Împărtăşanie decât numai după 11-12 ani. Capelanul, care îl admisese, nu se înşelase făcând această excepţie. În ziua Primei sale Împărtăşanii, Dominic a scris cu litere mari şi cam şovăielnice, aşa ca un copil de clasa a II-a elementară, următoarele propuneri:
1. Prietenii mei vor fi Isus şi Maria.
2. Mă voi spovedi deseori şi voi primi Sfânta Împărtăşanie cât mai des.
Dominic şi-a menţinut aceste făgăduinţe, şi, până în ceasul morţii a rămas un bun prieten al lui Isus şi al Sfintei Fecioare Maria. Se împărtăşea ori de câte ori îi permitea confesorul lui.
Acum, să ne cercetăm şi să vedem: Cum este prietenia noastră cu Isus? Fiecare băiat ar trebui să se întrebe: Ce fel de oameni au fost Lazăr şi Dominic Savio? La rândul ei, fiecare fată ar trebui să se întrebe: prietenia mea cu Isus, se aseamănă, măcar câtuşi de puţin cu prietenia pe care o aveau faţă de el Maria şi Marta din Betania? Poate mă veţi întreba: care sunt semnele acestei prietenii, cum o putem recunoaşte? La această întrebare nu-i greu de răspuns. Aşa cum am spus, un prieten doreşte a fi cât mai aproape de prietenul lui. Astăzi, gândiţi-vă, dacă voi căutaţi cu adevărat de a fi cât mai aproape de Isus, şi dacă-l primiţi deseori în Sfânta Împărtăşanie aşa ca Dominic Savio, şi dacă aşa ca şi el îl vizitaţi deseori în Sfântul Tabernacol, spre a-i spune ceva despre voi înşivă, despre ceea ce faceţi şi că vreţi să-l iubiţi din ce în ce mai mult…
Sunt convins că mulţi dintre voi trăiesc în prietenia lui Isus, sau cel puţin caută a fi în prietenie cu el. Isus este foarte bucuros de a avea mulţi prieteni şi multe prietene, chiar dacă nu se numesc: Lazăr sau Marta. Însă el vrea ca toţi fraţii şi surorile voastre, ca toţi colegii şi toate colegele, să trăiască în prietenie cu el. Acum, înainte de sărbătoarea Paştelui, mulţi caută de a-şi curăţa sufletele şi de a-l primi cu vrednicie în sfânta Împărtăşanie pentru a-şi consolida prietenia cu dânsul. De aceea, este bine ca prin bunătatea şi prin rugăciunile noastre să fim de folos real acestor suflete.
Klimek
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu