Bucuria şi datoria
1. Eu fac numai ceea ce-mi place şi ce vreau
Cristian era un copil de 12 ani, sănătos şi sportiv. Era foarte bun la învăţătură, şi părinţii aveau toată încrederea că va termina şcoala cu succes, şi că ar fi devenit un inginer, iar mai târziu chiar şi un bun tată de familie. Dar, observându-l mai de-aproape, începură să şovăie, cum că aceste speranţe ale lor nu se vor realiza niciodată, fiindcă băiatul acesta era încăpăţînat ca berbecul şi fudul ca ţapul, şi nu făcea altceva decât numai ceea ce voia el, din care cauză şi spunea adesea: „Fac ce-mi place şi numai ceea ce vreau !”
Avem note bune la gimnastică, la aplicaţii tehnice şi la matematică; acestea erau materiile lui preferate. Însă la limbi străine, la geografie şi la istorie, de-abia dacă obţinea nota de trecere, şi uneori nici asta, din cauză că aceste obiecte nu-i plăceau.
Când se întorcea de la şcoală se aşeza imediat la masa pe care i-o pregătea mama cu cea mai mare grijă şi dragoste. În cazul când mâncarea nu-i era pe plac, îşi strâmba gura, zicând: „Asta-i mâncare?” Obişnuit, după masă mergea la joacă împreună cu băieţii de seama lui. Reîntors acasă punea mâna pe cărţile de fizică şi de matematică, pregătindu-şi cu cea mai mare sârguinţă lecţiile la aceste materii, pentru a doua zi. Apoi, spunea că este obosit, şi ca să se mai odihnească, se aşeză în faţa televizorului. Părinţii căutau să-l convingă spre a da o mai mare atenţie şi la celelalte materii, mai cu seamă la limbi străine, care-i erau antipatice, dar nu totdeauna reuşea.
2. Apostolii
De ce vorbim despre apostoli? Vorbim despre apostoli, pentru că există mulţi băieţi şi multe fete, care seamănă cu Cristinel. În orice şcoală, chiar şi printre voi, nu lipsesc dintre acei elevi sau acele eleve, care ar vrea să se ocupe numai de ceea ce le place lor. La început, nici apostolii, în viaţa lor trăim împreună cu Isus, nu erau lipsiţi de această înclinaţie. Nimeni nu poate tăgădui cum că nu ar fi ştiut să îndure neplăcerile sau să muncească din greu, aşa cum cere pescuitul pe timp de noapte. Poate, puţini dintre voi, ar fi avut curajul ca să întreprindă o asemenea muncă. Dar atunci când Isus şi-a prevestit suferinţele pe care avea să le îndure la Ierusalim şi toate persecuţiile care-l aşteptau, ei voiau cu orice preţ ca Isus să fie scutit de toate acestea, din care cauză Isus i-a dojenit cu asprime.
În Evanghelia de astăzi sfântul Matei ne povesteşte, urcarea lui Isus şi a celor trei ucenici pe muntele Tabor. Apostolii l-au văzut pe Isus transfigurat, Schimbat la Faţă, printr-o minune, care vorbea cu Moise şi Ilie, cele două mari personaje din Vechiul Testament, şi mult s-au bucurat ei de această vedenie. Ceea ce vedeau ei era frumos, mai frumos decât şi-ar putea închipui orice mint omenească. Faţa lui Isus strălucea ca soarele, şi hainele sale erau albe ca zăpada (Mt 17,2).
Uimit de cele ce vedea, Petru a spus atunci Domnului: „Doamne bine este să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie” (Mt 17, 4). Petru, fericit de ceea ce vedea, ar fi vrut să rămână pentru totdeauna acolo pe munte, într-un dulce extaz. N-ar fi vrut să se mai reîntoarcă la Ierusalim, unde-l aşteptau neplăceri şi persecuţii.
Însă Isus nu a admis aşa ceva. După puţin timp Moise şi Ilie au dispărut, şi Isus şi-a reluat fizionomia lui de toate zilele. Strălucirea şi frumuseţea, care-i veneau din natura sa divină dispăruseră de pe faţa şi pe trupul lui. Atunci se apropie de Petru şi de ceilalţi doi apostoli, şi, coborâră jos la şes, unde trebuia să înveţe gloatele cum să se ferească de primejdii. Şi asta, pentru că voinţa lui Dumnezeu nu este alta decât datoria.
Isus învăţa că bucuria şi plăcerea nu sunt lucruri rele, ci chiar necesare pentru a ne stimula în muncă, în truda de toate zilele. De aceea, el voia ca ucenicii lui să fie totdeauna veseli şi bine dispuşi; în scopul acesta mai mergea cu dânşii şi la câte o petrecere, aşa spre exemplu, cum a fost la Nunta din Cana Galileii. Şi voi aveţi trebuinţă de momente de destindere, de joacă, de sport, etc. dar asta numai pentru a fi mai apţi, mai bine dispuşi la studiu, la muncă, şi chiar la răbdare atunci când din nefericire daţi peste vreun necaz sau boală.
3. Exemplul Emanuelei
Ceea ce nu reuşea să înţeleagă Cristinel, despre care am vorbit, înţelegea foarte bine Emanuela, o fată de vârsta lui. Îmi place să cred că printre voi sunt multe fete ca dânsa. Nu toţi şi nu toate seamănă cu Cristinel. Emanuelei îi plăcea foarte mult limbile străine şi istoria. Îi plăcea să citească poezii şi romane, bine înţeles romane bune; cu toate acestea, ea nu neglija nici matematica şi nici fizica, deşi nu-i prea plăceau. Obişnuit lecţiile la matematică şi le pregătea imediat după prânz. Uneori le mai amâna, dar numai când trebuia să meargă în vizită la vreo colegă, să privească vreo emisiune introductivă la televizor. Însă în zilele când mama avea mult de lucru la bucătărie ori când făcea curăţenie generală în casă, atunci lăsa totul la o parte, şi-i era de mare ajutor mamei.
Curios lucru, în zilele acelea de muncă neîntreruptă, seara, când se îngenunchea pentru a-şi spune rugăciunile, şi reflecţia în faţa lui Dumnezeu asupra zilei trecute, era mai mulţumită şi mai veselă, decât în zilele în care avea mai mult timp liber pentru distracţii. Iar a doua zi, la şcoală, părea mai veselă decât obişnuit, deoarece cu toată munca depusă în ajun, totuşi avusese grijă să-şi pregătească bine şi lecţiile. Aşa ceva nu se putea spune despre Cristinel, care după o zi de joacă şi de hârjoană, a doua zi mergea la şcoală cu lecţiile neînvăţate sau cu temele nefăcute, şi cu frica-n spate, că tocmai pe el o să-l întrebe întâi.
După cum am observat, bucurie nu înseamnă plăcere şi distracţii. Dumnezeu ne-a creat în aşa fel, încât chiar munca de fiecare zi, chiar dacă momentan ne pare grea şi prea puţin plăcută, în cele din urmă aduce liniştea conştiinţei şi bucuria. În vreme ce căutarea continuă a distracţiilor şi a plăcerilor, a hranei şi a băuturii îndestulătoare şi după plac, şi mai ales trândăvia şi lenea, obişnuit, după un timp oarecare, aduc numai tristeţe şi descurajare. Aceasta au înţeles foarte bine Petru şi ceilalţi apostoli, când, după Învierea lui Isus, l-au primit pe Duhul Sfânt. Atunci au plecat să predice Evanghelia în toată lumea. Numai atunci au înţeles ei că au datoria de a îndura suferinţe şi persecuţii pentru Isus, pentru predicarea Evangheliei sale, şi nu numai că au înţeles, ci chiar erau fericiţi că pot face aşa ceva. Petru nu mai dorea liniştea şi extazul muntelui Tabor; acum voia să muncească pentru Isus şi să-i răspândească învăţătura.
În cele din urmă aş vrea să vă mai spun, că în Schimbarea la Faţă a lui Isus de pe muntele Tabor, lucrul cel mai important nu era atât strălucirea şi frumuseţea Feţei sale, cât mai ales cuvintele lui Dumnezeu Tatăl: „Acesta este Fiul meu preaiubit, de dânsul să ascultaţi”! (Mt 17,5).
Astăzi, primindu-l pe Isus în sfânta Împărtăşanie, îi vom mulţumi pentru toate acele frumoase experienţe, pentru toate momentele fericite din viaţa noastră. Totodată îl vom ruga să ne ajute a fi totdeauna nişte buni ascultători la glasul lui şi credincioşi faţă de poruncile sale.
1. Eu fac numai ceea ce-mi place şi ce vreau
Cristian era un copil de 12 ani, sănătos şi sportiv. Era foarte bun la învăţătură, şi părinţii aveau toată încrederea că va termina şcoala cu succes, şi că ar fi devenit un inginer, iar mai târziu chiar şi un bun tată de familie. Dar, observându-l mai de-aproape, începură să şovăie, cum că aceste speranţe ale lor nu se vor realiza niciodată, fiindcă băiatul acesta era încăpăţînat ca berbecul şi fudul ca ţapul, şi nu făcea altceva decât numai ceea ce voia el, din care cauză şi spunea adesea: „Fac ce-mi place şi numai ceea ce vreau !”
Avem note bune la gimnastică, la aplicaţii tehnice şi la matematică; acestea erau materiile lui preferate. Însă la limbi străine, la geografie şi la istorie, de-abia dacă obţinea nota de trecere, şi uneori nici asta, din cauză că aceste obiecte nu-i plăceau.
Când se întorcea de la şcoală se aşeza imediat la masa pe care i-o pregătea mama cu cea mai mare grijă şi dragoste. În cazul când mâncarea nu-i era pe plac, îşi strâmba gura, zicând: „Asta-i mâncare?” Obişnuit, după masă mergea la joacă împreună cu băieţii de seama lui. Reîntors acasă punea mâna pe cărţile de fizică şi de matematică, pregătindu-şi cu cea mai mare sârguinţă lecţiile la aceste materii, pentru a doua zi. Apoi, spunea că este obosit, şi ca să se mai odihnească, se aşeză în faţa televizorului. Părinţii căutau să-l convingă spre a da o mai mare atenţie şi la celelalte materii, mai cu seamă la limbi străine, care-i erau antipatice, dar nu totdeauna reuşea.
2. Apostolii
De ce vorbim despre apostoli? Vorbim despre apostoli, pentru că există mulţi băieţi şi multe fete, care seamănă cu Cristinel. În orice şcoală, chiar şi printre voi, nu lipsesc dintre acei elevi sau acele eleve, care ar vrea să se ocupe numai de ceea ce le place lor. La început, nici apostolii, în viaţa lor trăim împreună cu Isus, nu erau lipsiţi de această înclinaţie. Nimeni nu poate tăgădui cum că nu ar fi ştiut să îndure neplăcerile sau să muncească din greu, aşa cum cere pescuitul pe timp de noapte. Poate, puţini dintre voi, ar fi avut curajul ca să întreprindă o asemenea muncă. Dar atunci când Isus şi-a prevestit suferinţele pe care avea să le îndure la Ierusalim şi toate persecuţiile care-l aşteptau, ei voiau cu orice preţ ca Isus să fie scutit de toate acestea, din care cauză Isus i-a dojenit cu asprime.
În Evanghelia de astăzi sfântul Matei ne povesteşte, urcarea lui Isus şi a celor trei ucenici pe muntele Tabor. Apostolii l-au văzut pe Isus transfigurat, Schimbat la Faţă, printr-o minune, care vorbea cu Moise şi Ilie, cele două mari personaje din Vechiul Testament, şi mult s-au bucurat ei de această vedenie. Ceea ce vedeau ei era frumos, mai frumos decât şi-ar putea închipui orice mint omenească. Faţa lui Isus strălucea ca soarele, şi hainele sale erau albe ca zăpada (Mt 17,2).
Uimit de cele ce vedea, Petru a spus atunci Domnului: „Doamne bine este să fim aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie” (Mt 17, 4). Petru, fericit de ceea ce vedea, ar fi vrut să rămână pentru totdeauna acolo pe munte, într-un dulce extaz. N-ar fi vrut să se mai reîntoarcă la Ierusalim, unde-l aşteptau neplăceri şi persecuţii.
Însă Isus nu a admis aşa ceva. După puţin timp Moise şi Ilie au dispărut, şi Isus şi-a reluat fizionomia lui de toate zilele. Strălucirea şi frumuseţea, care-i veneau din natura sa divină dispăruseră de pe faţa şi pe trupul lui. Atunci se apropie de Petru şi de ceilalţi doi apostoli, şi, coborâră jos la şes, unde trebuia să înveţe gloatele cum să se ferească de primejdii. Şi asta, pentru că voinţa lui Dumnezeu nu este alta decât datoria.
Isus învăţa că bucuria şi plăcerea nu sunt lucruri rele, ci chiar necesare pentru a ne stimula în muncă, în truda de toate zilele. De aceea, el voia ca ucenicii lui să fie totdeauna veseli şi bine dispuşi; în scopul acesta mai mergea cu dânşii şi la câte o petrecere, aşa spre exemplu, cum a fost la Nunta din Cana Galileii. Şi voi aveţi trebuinţă de momente de destindere, de joacă, de sport, etc. dar asta numai pentru a fi mai apţi, mai bine dispuşi la studiu, la muncă, şi chiar la răbdare atunci când din nefericire daţi peste vreun necaz sau boală.
3. Exemplul Emanuelei
Ceea ce nu reuşea să înţeleagă Cristinel, despre care am vorbit, înţelegea foarte bine Emanuela, o fată de vârsta lui. Îmi place să cred că printre voi sunt multe fete ca dânsa. Nu toţi şi nu toate seamănă cu Cristinel. Emanuelei îi plăcea foarte mult limbile străine şi istoria. Îi plăcea să citească poezii şi romane, bine înţeles romane bune; cu toate acestea, ea nu neglija nici matematica şi nici fizica, deşi nu-i prea plăceau. Obişnuit lecţiile la matematică şi le pregătea imediat după prânz. Uneori le mai amâna, dar numai când trebuia să meargă în vizită la vreo colegă, să privească vreo emisiune introductivă la televizor. Însă în zilele când mama avea mult de lucru la bucătărie ori când făcea curăţenie generală în casă, atunci lăsa totul la o parte, şi-i era de mare ajutor mamei.
Curios lucru, în zilele acelea de muncă neîntreruptă, seara, când se îngenunchea pentru a-şi spune rugăciunile, şi reflecţia în faţa lui Dumnezeu asupra zilei trecute, era mai mulţumită şi mai veselă, decât în zilele în care avea mai mult timp liber pentru distracţii. Iar a doua zi, la şcoală, părea mai veselă decât obişnuit, deoarece cu toată munca depusă în ajun, totuşi avusese grijă să-şi pregătească bine şi lecţiile. Aşa ceva nu se putea spune despre Cristinel, care după o zi de joacă şi de hârjoană, a doua zi mergea la şcoală cu lecţiile neînvăţate sau cu temele nefăcute, şi cu frica-n spate, că tocmai pe el o să-l întrebe întâi.
După cum am observat, bucurie nu înseamnă plăcere şi distracţii. Dumnezeu ne-a creat în aşa fel, încât chiar munca de fiecare zi, chiar dacă momentan ne pare grea şi prea puţin plăcută, în cele din urmă aduce liniştea conştiinţei şi bucuria. În vreme ce căutarea continuă a distracţiilor şi a plăcerilor, a hranei şi a băuturii îndestulătoare şi după plac, şi mai ales trândăvia şi lenea, obişnuit, după un timp oarecare, aduc numai tristeţe şi descurajare. Aceasta au înţeles foarte bine Petru şi ceilalţi apostoli, când, după Învierea lui Isus, l-au primit pe Duhul Sfânt. Atunci au plecat să predice Evanghelia în toată lumea. Numai atunci au înţeles ei că au datoria de a îndura suferinţe şi persecuţii pentru Isus, pentru predicarea Evangheliei sale, şi nu numai că au înţeles, ci chiar erau fericiţi că pot face aşa ceva. Petru nu mai dorea liniştea şi extazul muntelui Tabor; acum voia să muncească pentru Isus şi să-i răspândească învăţătura.
În cele din urmă aş vrea să vă mai spun, că în Schimbarea la Faţă a lui Isus de pe muntele Tabor, lucrul cel mai important nu era atât strălucirea şi frumuseţea Feţei sale, cât mai ales cuvintele lui Dumnezeu Tatăl: „Acesta este Fiul meu preaiubit, de dânsul să ascultaţi”! (Mt 17,5).
Astăzi, primindu-l pe Isus în sfânta Împărtăşanie, îi vom mulţumi pentru toate acele frumoase experienţe, pentru toate momentele fericite din viaţa noastră. Totodată îl vom ruga să ne ajute a fi totdeauna nişte buni ascultători la glasul lui şi credincioşi faţă de poruncile sale.
Klimek
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu