DUMINICA I DIN POSTUL MARE (A)

Marea curăţenie de Paşti

1. Monica din Tagaste

Nu există nici un copil, care să nu aibă trebuinţă de convertire şi de pocăinţă. Chiar şi sfinţii, în anii copilăriei lor au săvârşit câte un păcat sau altul, pe care mai târziu au trebuit să-l ispăşească. Acum, mai mult de 1600 de ani, trăia în Africa de Nord, în frumosul oraş Tagaste, situat pe ţărmul mediteranean, o copilă de circa zece ani. Se numea Monica. Asemenea altor copii de vârsta ei, şi Monica îşi ajuta părinţii la diferite treburi în gospodărie. Printre altele, în fiecare zi ea era aceea care trebuia să aducă vinul din beci pentru masa de la prânz; aceasta era specialitatea ei. În beci mergea totdeauna cu o cană mare de sticlă; deschidea caneaua de la un butoi mare, iar după ce se umplea cana, aşa cum probabil a-ţi face şi voi, ducea cana la gură, gusta puţin şi apoi îşi lingea buzele. La început nu-i prea plăcea, şi făcea aceasta mai mult din glumă, aşa cum fac copiii, imitându-i pe oamenii în vârstă. Totuşi, cu trecerea timpului, puţin câte puţin a început să-i placă. Ajunsese chiar până acolo încât zilnic consuma câteva pahare. Părinţii nu observară lucrul acesta.
Dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu cu harul lui, Monica ar fi sfârşit-o tragic. El s-a slujit de o femeie bătrână, servitoare în casă, şi care se îngrijise de tatăl Monicăi pe când aceasta mai era copil. Într-o zi, Monica a avut un schimb de cuvinte, mai puţin obişnuite, cu acea bătrână, iar aceasta înfuriată i-a strigat în faţă: „Beţivanco!”. Îi cunoştea obiceiul, întrucât uneori mergea şi ea cu dânsa în beci. Auzind cuvântul acela, Monica rămase ca trăsnită. Se ruşină, îşi dădu seama de această greşeală a ei, şi din clipa aceea, şi-a schimbat purtarea, ceea ce înseamnă că nu devenise cu adevărat beţivă, dar că se afla în primejdie de a deveni astfel, adică de a se molipsi de acest viciu al beţiei.
Mai târziu, Monica s-a căsătorit. A avut un fiu cu numele Augustin, care a devenit unul dintre cei mai mari sfinţi ai bisericii. Şi Monica a devenit sfântă şi este modelul mamelor şi soţiilor fidele şi bune.

2. Cunoaşteţi-vă pe voi înşivă

Voi nu sunteţi sfinţi, pentru că aveţi anumite defecte şi păcate. Poate că acestea nu sunt mari, dar pentru ca să nu devină mari şi să nu se transforme în vicii, trebuie să faceţi multe sforţări.
- Ce fel de sforţări?
- Prima condiţie pentru a vă putea corija este aceea de a vă cunoaşte pe voi înşivă, de a vă cunoaşte înclinaţiile cele rele, şi păcatele pe care le săvârşiţi mai des.
- Cum trebuie să procedăm pentru a ne cunoaşte pe noi înşine?
- Mai întâi de toate, să tragem cu urechea şi să vedem ce spun alţii despre noi, şi să luăm în seamă sfaturile şi dojenile lor.
- Uneori acestea pot fi nişte observaţii ireale sau chiar răutăcioase, însă trebuie să ştiţi că cei care vă fac asemenea observaţii, deseori au dreptate, mai ales cei care ne vor binele, cum ar fi: părinţii, bunicii, preoţii, prietenii cei buni şi chiar şi prieteneşte. Fiecare om, fiecare copil, îşi deschide ochii mari pentru a vedea greşelile altora, nu pe ale lor. Să ne amintim de micuţa Monica. Ea nu-şi dădea seama că greşeşte; a observat numai atunci când servitoarea i-a strigat în urechi: „Beţivanco”!
Apoi, pentru a vă cunoaşte pe voi înşivă trebuie să vă faceţi deseori examenul de conştiinţă, dar mai cu seamă acum în timpul Postului Mare, când trebuie să vă faceţi un examen mai detaliat decât cele obişnuite. La aceasta vă va mai ajuta şi alţii, mai ales preotul. Fără acele zile de reculegere şi de concentrare, greu vă v-a fi să vă gândiţi la voi înşivă atât acasă cât şi la şcoală, unde lipseşte tăcerea şi liniştea.
Odată, cineva îl sfătuia pe un copil de a asculta mai degrabă glasul conştiinţei proprii, decât glasul prietenilor, şi el răspunse: „Cum mi-aş putea eu auzi glasul conştiinţei, dacă în casa noastră este atâta zgomot?” Conştiinţa vorbeşte în surdină şi foarte delicat, din care cauză este mult mai uşor de auzit în biserică, decât acasă ori la şcoală.
În Evanghelia de astăzi se spune că Isus s-a dus în pustiu unde a stat patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, rugându-se şi postind. El nu avea păcate, deci nu trebuie să se gândească la ele. Cu toate acestea, la începutul vieţii sale publice, mai înainte de a începe să-i înveţe pe oameni, în tăcere şi în rugăciune vorbeşte numai cu Tatăl său, despre tot ceea ce va face în următorii trei ani. Însă, cu postul a vrut ca să ne înveţe moderaţia în mâncare şi în băutură. Noi, care ne ferim de orice fel de mortificaţie la un lucru plăcut, avem nevoie, o nevoie absolută de această moderaţie.

3. Nu subestimaţi păcatele zilnice

Atunci când în tăcerea bisericii, vă gândiţi la păcatele voastre, probabil cea mi mare parte dintre voi, va observa că nu aveţi decât nişte păcate mici, lesne-iertătoare, mici defecte. Poate că într-o asemenea împrejurare, cineva dintre voi se va gândi că asemenea defecte trebuie trecute cu vederea şi să nu ne gândim prea mult la ele.
Cam aşa se gândea cu sute de ani în urmă ucenicul unui pustnic. Pustnicul acesta căuta să-l convingă că nu avea dreptate. De aceea, îl luă într-o zi şi-l duse într-o pădure, unde erau copaci de diferite înălţimi, mai mari, mai mici. Mai întâi îi porunci ca să smulgă din pământ un pui de copac, care, să tot fi avut un metru înălţime, pe care de altfel îl şi smulse cu uşurinţă. Apoi, pustnicul i-a arătat şi i-a poruncit să smulgă un altul ceva mai mărişor. Ucenicul, l-a smuls şi pe acesta, dar cu mai multă greutate. În cele din urmă se apropie de un copăcel, care să fi avut cam vreo zece ani, poruncindu-i să-l smulgă şi pe acesta. Tânărul acesta privi copacul, şi fără să încerce măcar, răspunse: „Pe acesta nu-l pot smulge că-i prea mare”! Atunci pustnicul îi spuse: „Vezi? Aceşti copăcei sunt imaginea păcatelor în suflet. Atâta vreme cât mai sunt mici, cu uşurinţă pot fi smulşi şi dezrădăcinaţi. Dar după ce au devenit mari, atunci este mai greu şi uneori chiar cu neputinţă  a mai fi eliminate din suflet.
Această observaţie, ne duce cu gândul la Monica, despre care am vorbit ceva mai înainte. Dacă ar fi continuat cu băutul vinului şi pe mai departe, ar fi devenit o alcoolică, şi în cazul acela, cuvintele bătrânei nu i-ar mai fi slujit la nimic. Poate că aţi văzut şi cunoaşteţi vreun bărbat alcoolic sau vreo femeie alcoolică, care ar vrea să se debaraseze de acest viciu, dar nu mai pot, fiindcă e prea târziu.
Şi tot aşa se întâmplă şi cu celelalte păcate sau vicii, cu care v-aţi obişnuit, cum ar fi: minciuna, ura, lenea, lăcomia, gândurile rele, etc. Voi sunteţi mici, şi toate acestea nu au rădăcini adânci în sufletele voastre, de aceea le şi puteţi smulge cu uşurinţă. Nu întârziaţi a face aceasta căci ele se vor întări tot mai mult şi vor deveni vicii.
În duminica aceasta, şi la liturghie şi mai ales la sfânta Împărtăşanie, îl vom ruga pe Isus pentru ca el să binecuvânteze băieţii şi fetele aflaţi şi aflate aici de faţă, care vreau cu tot dinadinsul a se cunoaşte pe ei şi pe ele, cu scopul de a putea face în sufletele lor „curăţenia de Paşti”. Aceasta va fi cea mai bună pregătire la sărbătoarea Învierii Domnului.

Klimek