DUMINICA A VII-A DE PESTE AN (A)

Iertarea creştinească

1. Giani şi ecoul

S-a întâmplat ca odată micuţul Giani s-a îndepărtat de casă şi a ieşit pe câmp, aproape de o pădure, în spatele căreia se afla un perete stâncos. A începu să se joace. Tot strigând el: „Hop, hop-hop-hop, observă că din pădure îi răspunse cineva: „Hop, hop-hop-hop”. Convins fiind că acolo se află tot vreun băiat de seama lui, care vrea să-l îngâne, să-l maimuţărească, furios, începu să strige: „Prostuţule, tâmpitule!”. Imediat, glasul din pădure îi răspunse: „Prostule, tâmpitule”. Aceasta l-a înfuriat şi mai mult pe Giani, care era un băiat foarte vioi. Şi, unde a început să spună atunci tot felul de vorbe proaste, de invective dintre cele mai grosolane, aşa cum îi veneau la gură, băiatului, care, după părerea lui era ascuns în pădure, dar glasul din pădure îi răspundea totdeauna cu aceleaşi cuvinte, care veneau înapoi cu o şi mai mare putere. Văzând el că nu poate scăpa nici într-un chip de  rivalul lui, s-a reîntors acasă plângând, şi începu să-i spună mamei sale cum un băiat ascuns în pădure l-a insultat cu tot felul de vorbe proaste.
Mama înţelese imediat despre ce era vorba, despre ecou, şi s-a mâhnit că fiul ei folosise asemenea cuvinte. Apoi i-a spus: „dacă tu ai fi vorbit mai frumos, atunci şi copilul din pădure ţi-ar fi răspuns tot frumos. Să ştii că nimeni nu se afla în pădure ca să te îngâne sau să-ţi vorbească urât, să te insulte, ci numai tu singur erai. Şi, atunci mama i-a explicat în ce constă ecoul.
Faptele de felul acesta se întâmplă multe şi foarte des. Şi nu numai în pădure, ci chiar şi la şcoală, pe stradă, acasă. Atunci când o fată din clasa a treia, îi spune unei colege: „Tu eşti proasta fetelor”, imediat îşi aude şi ecoul: „Tu eşti proasta fetelor”. Dacă apoi mai continuă şi cu alte cuvinte ofensive, colega îi răspunde cu aceleaşi cuvinte, exact aşa ca ecoul. Printre băieţi, tot cam aşa se petrec lucrurile însă sub o altă coloratură. Spre exemplu: când unul îl articulează pe un altul cu un pumn, celălalt nu se lasă aşteptat şi-i răspunse cu un alt pumn. Deseori, cuvintele şi faptele colegilor sau colegelor voastre nu sunt decât ecoul, un reflex a cuvintelor şi a faptelor voastre.
Acest ecou, care se exprimă prin cuvinte brutale şi prin bătăi se numeşte revanşă. „Cum mi-a făcut, aşa i-am făcut şi eu”. Acesta este unul din lucrurile cele mai triste.

2. Ce spune Isus în privinţa aceasta?

Legea răzbunării exista şi la evreii de demult, aşa cum ne spune Isus în Evanghelia de astăzi.
„Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Ochi pentru ochi şi dintre pentru dinte”. După legea veche, dacă vreunuia, duşmanul lui i-ar fi scos un dinte, acelaşi lucru, aceeaşi pedeapsă trebuia să i se aplice şi făptaşului. Şi asta nu numai la evrei, ci la alte popoare din Răsărit. Întrucât era în vigoare aşa-zisa lege a „revanşei”, poate vă închipuiţi că dacă doi oameni şi-au scos unul altuia câte un dinte, s-au şi împăcat şi că de-acum încolo vor trăi liniştiţi şi în pace! Fals. Se vor duşmăni şi pe mai departe, vor încerca să-şi scoată toţi dinţii altuia, să-şi taie mâinile, picioarele, să-şi scoată ochii şi chiar să se omoare. Obişnuit în răzbunarea lor implicau întreaga familie, şi întregul trib. Aşa începeau războaiele şi masacrele.
Ce sfat ne dă Isus pentru a întrerupe acest lanţ de revanşe, de răzbunări şi de ură? Pentru Isus nu există decât numai o singură metodă: aflarea curajului adevărat, nu răzbunarea, iertarea duşmanului, şi chiar iubirea lui. Altă metodă nu există, dar dacă duşmanul continuă a-mi face rău, să mă nedreptăţească, să mă calomnieze, să mă bată? În cazul acesta, după expresia pitorească a lui Isus, este mai bine de întors şi obrazul celălalt, şi nu a răspunde prin violenţă. Asta, pentru ca probabil vrăjmaşul văzând aceasta, să se ruşineze şi să-şi schimbe viaţa, bineînţeles dacă mai are şi el obraz.

3. Şi în viaţa noastră?

Închipuiţi-vă două femei care se ceartă, sau doi bărbaţi în toată firea, care-şi cară la pumni unul altuia. La prima vedere, asta nu ar fi mare lucru, dar obişnuit, aşa ceva se termină totdeauna la poliţie şi la tribunal. Oamenilor cu scaun la cap nu li se întâmplă aşa ceva, pentru că ei ştiu că cel mai puternic nu are niciodată dreptate. De aceea este bine să ştiţi că voi sunteţi mari şi maturi numai în măsura în care veţi şti să vă abţineţi cu calm şi să nu folosiţi niciodată invective, să vă feriţi de certuri şi de încăierări. Desigur nici unul dintre voi n-ar vrea să fie considerat un mincinos, un ramolit, ori needucat.
De aceea, când cineva te insultă cu vreun epitet sau vreun calificativ oarecare, nu răspunde cu aceleaşi cuvinte, taci. Chiar dacă el sau ea continuă să-ți spună încă odată, şi încă odată aceleaşi cuvinte, cel mai bun lucru este să nu răspunzi. Atunci va înceta, poate se va ruşina şi-ţi va cere iertare.
Pentru băieţi este ceva mai greu ca să nu răspundă cu pumnii: „ce-aveam să fac, dacă el a început?" Aşa spun cei mai mulţi dintre voi. Isus ne spune că nu trebuie să-i opreşti mâna şi să-l faci atent că greşeşte, ci numai să nu foloseşti pumnii, chiar şi atunci când altul te-a lovit. Cu cât eşti mai voinic, cu atât trebuie să ştii ca să te stăpâneşti.
Isus ne porunceşte ca s-o iubim pe colega sau pe colegul care ne ofensează sau ne pălmuieşte; ne porunceşte ca să-i iertăm şi chiar să ne rugăm pentru ei sau cel puţin să ne purtăm cu calm fără ură-n suflet.
Nu-i nici câtuşi de puţin uşor a ne însuşi această comportare. De mare ajutor ne poate fi sfatul Evangheliei, gândindu-mă că cel care ne-a ofensat, poate n-a ştiut ce face, nu s-a gândit, nu a avut în familie o educaţie adecvată. Însă nouă înşine trebuie să ne spunem: „Domnul mi-a iertat atâtea şi atâtea abateri de la calea cea dreaptă, poate şi mai mari. Nu m-a pedepsit, deci, şi eu trebuie să iert celui ce mi-a greşit.
Isus este acela care ne învaţă ca să ne purtăm aşa, prin cuvintele: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii Tatălui vostru care este în ceruri, căci el face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Mt 5,44-45).
În timpul Liturghiei de astăzi, îl vom ruga pe Isus ca să ne înveţe arta cea grea a iubirii şi a iertării, pentru ca toţi să fim nişte fii adevăraţi ai lui Dumnezeu.

Klimek