1. Soarele faptelor bune
Imaginaţi-vă că aţi trăi într-o lume fără soare: dimineaţa soarele nu mai răsare, nu se mai înalţă spre cer, şi nu mai luminează toată ziua. Este o noapte veşnică. Această lume ar fi rece şi tristă, şi orice formă de viaţă ar dispărea.
În realitate, Dumnezeu a creat lumea, cu soarele ei. Şi atunci când noaptea s-a sfârşit, soarele răsare, devenim mai veseli, şi lumea ni se pare mai frumoasă.
În Evanghelia de astăzi Isus îi aseamănă pe bunii creştini cu lumina: „Voi sunteţi lumina lumii”. Faptele noastre cele bune, asemenea razelor soarelui, fac lumea frumoasă şi voioasă. Într-o bună zi, marele compozitor polonez Friderich Chopin, a întrebat pe o cunoştinţă de a lui cum reuşise de a ajunge la o asemenea linişte şi pace sufletească spirituală, care emana din toată fiinţa ei. Doamna răspunse: „În fiecare zi încerc de a face câte o faptă bună, şi aşa mi se pare că toată ziua îmi este însorită, chiar dacă în realitate plouă cu găleata”.
Cu totul altfel se întâmplă într-o familie sau într-o şcoală sau chiar într-o recreaţie atunci când lipseşte bunătatea şi surâsul, când copiii sunt răi şi încăpăţânaţi, întunecaţi, chiar şi atunci când soarele luminează cu putere, lumea pare întunecată, tristă şi urâtă. Sfântul Ambrozie a spus: „Luaţi bunătatea dintre oameni, şi asta va fi ca şi cum le-aţi fi luat soarele”. Poate vi s-a întâmplat vreodată de a vă afla printre oameni răi şi fără inimă. După trecerea acelei zile, vi s-a părut că nu numai sufletul vostru, dar chiar şi lumea întreagă a devenit mai luminoasă, şi mai veselă, exact aşa ca atunci când după o furtună grindină şi tunete, apare din nou soarele.
2. Sarea pământului
Isus îi aseamănă pe creştini, nu numai cu lumina, dar şi cu sarea. Pentru ce? Pentru că toţi creştinii, în faţa lumii, sunt aşa cum este sare pentru bucate. Aşa cum ştiţi, oamenii folosesc sare pentru bucate. Aşa cum ştiţi, oamenii folosesc sare pentru a o pune pe carne, pe peşte, şi pe alte alimente, nu numai pentru a le face mai gustoase, dar şi pentru a le conserva mai multă vreme. La fel şi creştinii cei buni, cu pilda şi cu cuvintele lor, îi feresc de rele pe prieteni, pe colegi şi pe cunoscuţi.
Dar, din păcate, mai sunt şi creştini răi, pe care Isus îi aseamănă cu sarea cea rea, care nu mai este bună de altceva decât de aruncat spre a fim călcată în picioare de către oameni.
Fiecare om, chiar şi un copil, poate deveni ca sarea cea stricată dacă nu-şi dă toată silinţa de a fi mai bun, dacă nu se lasă de faptele cele rele şi de cuvintele cele necuviincioase. Dacă într-o clasă există un băiat sau o fată rea, aceştia pot altera sufletele colegilor, exact aşa ca sarea cea rea pusă într-o farfurie cu supă.
Noi, însă trebuie să căutăm a fi asemenea luminii şi cât mai asemănători cu sarea cea curată şi bună.
3. Lumini mici şi mari
În Franţa de Nord de-a lungul coastelor Atlanticului, se află o provincie, care se numeşte Bretania. Locul cel mai îndepărtat în ocean este insula Quessant. Noaptea, pe timp de furtună, sute de corăbii s-au cufundat, lovindu-se de stâncile de granit din apropierea acelei insule, a căror epave zac acum pe fundul oceanului. Pentru evitarea altor catastrofe, în anul 1939 s-a construit pe acea insulă unul din cele mai mari faruri din lume, care este numit: „Greach”. Pe timp de noapte, lumina lui se poate vedea de la 80 kilometri. Multe vapoare şi mulţi oameni datorează salvarea lor acestui far.
Cu lumina farurilor pot fi asemănate vieţile sfinţilor. Spre exemplu, sfântul Ioan Bosco şi mulţi alţi sfinţi, au salvat de la corupţie şi de la destrămarea morală mii de copii părăsiţi, şi tineri fără nici un viitor.
Porunca lui Isus de a fi „lumina şi sarea pământului” nu se referă numai la sfinţii cei mari, ci şi la noi toţi. Desigur, voi nu vă puteţi asemăna cu sfinţii cei mari, dar fiecare băiat şi fiecare fată, pot fi câte o mică luminiţă în propria lor casă, în clasă ori chiar pe stradă. Fiecare dintre voi prin vreo pildă bună sau vreun cuvânt bun, poate să arate şi să lumineze calea acelora dintre colegi sau colege, care tind a se abate pe căile cele rele. Au existat chiar şi sfinţi de vârsta voastră care v-au lăsat pilde de sfinţenie, pe care trebuie să le urmaţi.
Iată un fapt petrecut la Torino, în Italia. Unul dintre elevii sfântului Ioan Bosco, mergea la şcoală. La un moment dat, puţin a lipsit ca să nu dea peste dânsul o căruţă trasă de un cal. Pe vremea aceea nu existau maşini sau camioane. Căruţaşul, foarte înfuriat pe cineva sau cine ştie de ce, a început să înjure. Îi ieşeau din gură tot felul de grosolănii, fără să ţină seama că prin apropiere mai existau şi oameni culţi, şi mai ales copii. Auzind acele înjurături, Dominic, se apropie de el, şi surâzându-i prieteneşte îl întreabă:
- Scuză, dragă domnule, nu ai putea să-mi spui pe care stradă să apuc, pentru a ajunge la Institutul lui Don Bosco?
Evident, Dominic, cunoştea strada, dar s-a prefăcut că nu o cunoaşte, pentru a avea un pretext de a începe convorbirea cu omul acela.
- Îmi pare rău, dragul meu, dar nu ştiu.
- În cazul acesta nu mi-ai putea face un bine?
- Bucuros, dar despre ce este vorba?
- Mi-ai face un mare bine, dacă n-ai mai înjura atunci când eşti supărat pe cineva.
Căruţaşul n-a mai spus nimic. Nu se aştepta la o asemenea observaţie, mai ales din partea unui copil. După aceea spuse:
- Ai dreptate! Acesta este la mine un obicei mai vechi şi urât!
În vremurile noastre ne întâlnim mai rar cu căruţaşii, dar nu lipsesc colegi sau colege, care au o comportare mai puţin corectă, ori care înjură. De aceea ar fi bine ca să se afle printre aceştia unul mai curajos, aşa ca Dominic Savio. Acest mic sfânt a murit la vârsta de 15 ani, şi ne-a lăsat pildă cum putem atrage pe cineva pe calea cea bună, cu calm şi delicateţe. Numai în felul acesta putem fi de folos celor din jurul nostru.
Dominic, pentru a avea tăria necesară se împărtăşea deseori, îl vizita des pe Isus în Sfântul Sacrament şi se ruga mult. Şi noi trebuie să facem aşa pentru a creşte în bunăvoinţa şi în bunătatea pe care trebuie s-o oferim familiilor şi colegilor noştri de clasă, pentru că Isus este soarele de la care putem capta lumina pentru a da pildă bună întru înflăcărarea dragostei.
Imaginaţi-vă că aţi trăi într-o lume fără soare: dimineaţa soarele nu mai răsare, nu se mai înalţă spre cer, şi nu mai luminează toată ziua. Este o noapte veşnică. Această lume ar fi rece şi tristă, şi orice formă de viaţă ar dispărea.
În realitate, Dumnezeu a creat lumea, cu soarele ei. Şi atunci când noaptea s-a sfârşit, soarele răsare, devenim mai veseli, şi lumea ni se pare mai frumoasă.
În Evanghelia de astăzi Isus îi aseamănă pe bunii creştini cu lumina: „Voi sunteţi lumina lumii”. Faptele noastre cele bune, asemenea razelor soarelui, fac lumea frumoasă şi voioasă. Într-o bună zi, marele compozitor polonez Friderich Chopin, a întrebat pe o cunoştinţă de a lui cum reuşise de a ajunge la o asemenea linişte şi pace sufletească spirituală, care emana din toată fiinţa ei. Doamna răspunse: „În fiecare zi încerc de a face câte o faptă bună, şi aşa mi se pare că toată ziua îmi este însorită, chiar dacă în realitate plouă cu găleata”.
Cu totul altfel se întâmplă într-o familie sau într-o şcoală sau chiar într-o recreaţie atunci când lipseşte bunătatea şi surâsul, când copiii sunt răi şi încăpăţânaţi, întunecaţi, chiar şi atunci când soarele luminează cu putere, lumea pare întunecată, tristă şi urâtă. Sfântul Ambrozie a spus: „Luaţi bunătatea dintre oameni, şi asta va fi ca şi cum le-aţi fi luat soarele”. Poate vi s-a întâmplat vreodată de a vă afla printre oameni răi şi fără inimă. După trecerea acelei zile, vi s-a părut că nu numai sufletul vostru, dar chiar şi lumea întreagă a devenit mai luminoasă, şi mai veselă, exact aşa ca atunci când după o furtună grindină şi tunete, apare din nou soarele.
2. Sarea pământului
Isus îi aseamănă pe creştini, nu numai cu lumina, dar şi cu sarea. Pentru ce? Pentru că toţi creştinii, în faţa lumii, sunt aşa cum este sare pentru bucate. Aşa cum ştiţi, oamenii folosesc sare pentru bucate. Aşa cum ştiţi, oamenii folosesc sare pentru a o pune pe carne, pe peşte, şi pe alte alimente, nu numai pentru a le face mai gustoase, dar şi pentru a le conserva mai multă vreme. La fel şi creştinii cei buni, cu pilda şi cu cuvintele lor, îi feresc de rele pe prieteni, pe colegi şi pe cunoscuţi.
Dar, din păcate, mai sunt şi creştini răi, pe care Isus îi aseamănă cu sarea cea rea, care nu mai este bună de altceva decât de aruncat spre a fim călcată în picioare de către oameni.
Fiecare om, chiar şi un copil, poate deveni ca sarea cea stricată dacă nu-şi dă toată silinţa de a fi mai bun, dacă nu se lasă de faptele cele rele şi de cuvintele cele necuviincioase. Dacă într-o clasă există un băiat sau o fată rea, aceştia pot altera sufletele colegilor, exact aşa ca sarea cea rea pusă într-o farfurie cu supă.
Noi, însă trebuie să căutăm a fi asemenea luminii şi cât mai asemănători cu sarea cea curată şi bună.
3. Lumini mici şi mari
În Franţa de Nord de-a lungul coastelor Atlanticului, se află o provincie, care se numeşte Bretania. Locul cel mai îndepărtat în ocean este insula Quessant. Noaptea, pe timp de furtună, sute de corăbii s-au cufundat, lovindu-se de stâncile de granit din apropierea acelei insule, a căror epave zac acum pe fundul oceanului. Pentru evitarea altor catastrofe, în anul 1939 s-a construit pe acea insulă unul din cele mai mari faruri din lume, care este numit: „Greach”. Pe timp de noapte, lumina lui se poate vedea de la 80 kilometri. Multe vapoare şi mulţi oameni datorează salvarea lor acestui far.
Cu lumina farurilor pot fi asemănate vieţile sfinţilor. Spre exemplu, sfântul Ioan Bosco şi mulţi alţi sfinţi, au salvat de la corupţie şi de la destrămarea morală mii de copii părăsiţi, şi tineri fără nici un viitor.
Porunca lui Isus de a fi „lumina şi sarea pământului” nu se referă numai la sfinţii cei mari, ci şi la noi toţi. Desigur, voi nu vă puteţi asemăna cu sfinţii cei mari, dar fiecare băiat şi fiecare fată, pot fi câte o mică luminiţă în propria lor casă, în clasă ori chiar pe stradă. Fiecare dintre voi prin vreo pildă bună sau vreun cuvânt bun, poate să arate şi să lumineze calea acelora dintre colegi sau colege, care tind a se abate pe căile cele rele. Au existat chiar şi sfinţi de vârsta voastră care v-au lăsat pilde de sfinţenie, pe care trebuie să le urmaţi.
Iată un fapt petrecut la Torino, în Italia. Unul dintre elevii sfântului Ioan Bosco, mergea la şcoală. La un moment dat, puţin a lipsit ca să nu dea peste dânsul o căruţă trasă de un cal. Pe vremea aceea nu existau maşini sau camioane. Căruţaşul, foarte înfuriat pe cineva sau cine ştie de ce, a început să înjure. Îi ieşeau din gură tot felul de grosolănii, fără să ţină seama că prin apropiere mai existau şi oameni culţi, şi mai ales copii. Auzind acele înjurături, Dominic, se apropie de el, şi surâzându-i prieteneşte îl întreabă:
- Scuză, dragă domnule, nu ai putea să-mi spui pe care stradă să apuc, pentru a ajunge la Institutul lui Don Bosco?
Evident, Dominic, cunoştea strada, dar s-a prefăcut că nu o cunoaşte, pentru a avea un pretext de a începe convorbirea cu omul acela.
- Îmi pare rău, dragul meu, dar nu ştiu.
- În cazul acesta nu mi-ai putea face un bine?
- Bucuros, dar despre ce este vorba?
- Mi-ai face un mare bine, dacă n-ai mai înjura atunci când eşti supărat pe cineva.
Căruţaşul n-a mai spus nimic. Nu se aştepta la o asemenea observaţie, mai ales din partea unui copil. După aceea spuse:
- Ai dreptate! Acesta este la mine un obicei mai vechi şi urât!
În vremurile noastre ne întâlnim mai rar cu căruţaşii, dar nu lipsesc colegi sau colege, care au o comportare mai puţin corectă, ori care înjură. De aceea ar fi bine ca să se afle printre aceştia unul mai curajos, aşa ca Dominic Savio. Acest mic sfânt a murit la vârsta de 15 ani, şi ne-a lăsat pildă cum putem atrage pe cineva pe calea cea bună, cu calm şi delicateţe. Numai în felul acesta putem fi de folos celor din jurul nostru.
Dominic, pentru a avea tăria necesară se împărtăşea deseori, îl vizita des pe Isus în Sfântul Sacrament şi se ruga mult. Şi noi trebuie să facem aşa pentru a creşte în bunăvoinţa şi în bunătatea pe care trebuie s-o oferim familiilor şi colegilor noştri de clasă, pentru că Isus este soarele de la care putem capta lumina pentru a da pildă bună întru înflăcărarea dragostei.
Klimek
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu