Pe Domnul nostru Isus Cristos îl cunoaştem bine pentru că viaţa, învăţăturile şi minunile sale ne-au fost descrise de evanghelişti. Însă despre Duhul Sfânt nu aflăm decât doar puţine rânduri scrise în sfânta Scriptură. De aceea ne şi vine foarte greu să vorbim despre Sfântul Duh.
Unul dintre protagoniştii romanului „Minunile părintelui Maleabi”, a scriitorului englez Bruno Marshall, voia cu tot dinadinsul să afle o fotografie a Duhului Sfânt pentru că aşa cum credea el, numai atunci va şti cu siguranţă cine este Duhul Sfânt.
Desigur, aceasta este o idee caraghioasă, pentru că aşa cum ştim, noi putem fotografia numai ce este materie; tot ce are greutate, lungime, lăţime, înălţime şi culoare. Însă Sfântul Duh nu este materie, ci duh, şi ca atare nu există şi nici nu vor exista vreodată aparate fotografice atât de perfecţionate, care să poată fotografia un înger sau un duh.
- Aşadar, cum îl putem noi cunoaşte pe Duhul Sfânt, din moment ce nu-l putem vedea şi nici fotografia ori filma?
- Îl putem cunoaşte pe Duhul Sfânt din cele ce ne-a spus Isus şi din lucrările pe care Duhul Sfânt le exercită asupra oamenilor, asupra minţii, a voinţei şi asupra sentimentelor fiecărui om. În lumea aceasta există chiar şi multe lucruri materiale, pe care nu le putem vedea, dar pe care le cunoaştem din efectele lor. Aşa spre exemplu, cunoaştem electricitatea, forţa magnetică şi a gravitaţiei.
Exercitarea acestei lucrări a Duhului Sfânt se observă asupra apostolilor şi a fiecărui creştin.
În sărbătoarea Rusaliilor, în Cenacolul din Ierusalim se adunaseră circa o sută douăzeci de persoane, printre care se aflau şi apostolii împreună cu Sfânta Fecioară Maria. În meditaţii şi rugăciuni evlavioase, cu toţii aşteptau Coborârea Duhului Sfânt. Pe la orele 9 dimineaţa, se auzi deodată un zgomot mare şi neobişnuit, ca o rafală de vânt puternic, care a zguduit Cenacolul din temelie. Tot atunci a apărut ceva ca nişte limbi de foc, care s-au împrăştiat şi s-au aşezat pe capul fiecăruia dintre cei prezenţi. Şi tot în clipa aceea cu toţii s-au umplut de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în limbi străine (Mt 2, 2-4). Furtuna aceasta a fost atât de puternică şi de zgomotoasă, încât au auzit-o şi au simţit-o chiar şi evreii de prin pieţele şi de pe străzile Ierusalimului, dar care nu ştiau nimic de cele petrecute în Cenacol.
Vântul puternic, furtuna, sunt pentru noi lucruri misterioase. Spre exemplu, vântul nu-l putem închide într-un hambar. Îl simţim pe nas, pe obraz... Nimeni nu ştie de unde vine şi unde anume dispare, după ce a trecut de noi. Vântul este icoana, adică simbolul lucrărilor Duhului Sfânt asupra minţilor şi a inimilor noastre. Aşa după cum vântul mătura bolta cerească de fum, de ceaţă şi de nori, tot aşa şi Duhul Sfânt mătură din minţile şi din inimile noastre toate îndoielile referitoare la credinţă şi toate obstacolele care ni se pun în cale de a cunoaşte şi de a înţelege.
Limbile de foc, au luminat feţele celor ce se aflau în Cenacol şi toată casa aceea. Focul luminează, încălzeşte, alungă întunericul. Deci, focul este simbolul Duhului Sfânt.
Mai înainte de Coborârea Duhului Sfânt, apostolii nu erau în stare să înţeleagă anumite lucruri, căci minţile le erau întunecate. Nu puteau înţelege nici pentru ce anume trebuia să sufere Isus, tocmai el atât de puternic, autorul a atâtor minuni, care ar fi putut să se apere de toţi duşmanii printr-o singură minune. Nu înţelegeau pentru ce chiar ei trebuie să fie persecutaţi, şi pentru ce trebuie să meargă în lume pe jos, să predice evanghelia şi să fie săraci!
De abia acum, după Coborârea Duhului Sfânt, au înţeles ei că Isus Cristos trebuia să sufere pentru a ne răscumpăra de păcate, şi că Împărăţia lui nu trebuia să aibă o armată şi nici bogăţii. Datorită faptului înţelegerii acestor lucruri, cum că toate acestea au fost lucrarea Duhului Sfânt, noi îl numim „Luminatorul minţilor noastre”.
Duhul Sfânt le-a încălzit sufletele celor din Cenacol, mai ales ale apostolilor cu focul său cel sfânt, le-a insuflat zelul şi curajul. Acum nu le mai era teamă de evrei, nu mai stăteau ascunşi în Cenacol. Ieşiră în stradă şi începură să predice învăţătura lui Cristos cel înviat din morţi. În ziua aceea, după cuvântarea lui Petru, mii de evrei s-au convertit.
Apostolii au primit darurile Duhului Sfânt, mai cu seamă înţelepciunea şi curajul. Le-au primit nu numai pentru ei, ci şi pentru binele altora, pentru a predica şi a vesti cu curaj evanghelia şi pentru a face mult bine oamenilor...
Sunt convins că mulţi dintre voi ar voi să facă cât mai mult bine printre prieteni şi cunoscuţi... Mulţi reuşesc în această hotărâre, o dată, de două ori, dar mai apoi îşi uită de hotărârea luată, pentru că le lipseşte statornicia.
Duhul Sfânt care se află în inimile voastre vrea să vă ajute pentru că este duhul curajului şi al statorniciei. Apostolii după ce l-au primit pe Duhul Sfânt în ziua Rusaliilor, au plecat în lumea largă pentru a predica evanghelia şi pentru a face bine oamenilor. Bine, pe care l-au făcut toată viaţa lor, până în clipa când au fost martirizaţi.
În timpul sfintei liturghii şi mai ales a sfintei Împărtăşanii îl vom ruga pe Duhul Sfânt ca să ne ajute să ne trăim viaţa aşa cum şi-au trăit-o apostolii. Dacă am fost în stare să facem fapte bune, şi noi trebuie să avem curajul de a ne realiza hotărârile cele bune.
Unul dintre protagoniştii romanului „Minunile părintelui Maleabi”, a scriitorului englez Bruno Marshall, voia cu tot dinadinsul să afle o fotografie a Duhului Sfânt pentru că aşa cum credea el, numai atunci va şti cu siguranţă cine este Duhul Sfânt.
Desigur, aceasta este o idee caraghioasă, pentru că aşa cum ştim, noi putem fotografia numai ce este materie; tot ce are greutate, lungime, lăţime, înălţime şi culoare. Însă Sfântul Duh nu este materie, ci duh, şi ca atare nu există şi nici nu vor exista vreodată aparate fotografice atât de perfecţionate, care să poată fotografia un înger sau un duh.
- Aşadar, cum îl putem noi cunoaşte pe Duhul Sfânt, din moment ce nu-l putem vedea şi nici fotografia ori filma?
- Îl putem cunoaşte pe Duhul Sfânt din cele ce ne-a spus Isus şi din lucrările pe care Duhul Sfânt le exercită asupra oamenilor, asupra minţii, a voinţei şi asupra sentimentelor fiecărui om. În lumea aceasta există chiar şi multe lucruri materiale, pe care nu le putem vedea, dar pe care le cunoaştem din efectele lor. Aşa spre exemplu, cunoaştem electricitatea, forţa magnetică şi a gravitaţiei.
Exercitarea acestei lucrări a Duhului Sfânt se observă asupra apostolilor şi a fiecărui creştin.
În sărbătoarea Rusaliilor, în Cenacolul din Ierusalim se adunaseră circa o sută douăzeci de persoane, printre care se aflau şi apostolii împreună cu Sfânta Fecioară Maria. În meditaţii şi rugăciuni evlavioase, cu toţii aşteptau Coborârea Duhului Sfânt. Pe la orele 9 dimineaţa, se auzi deodată un zgomot mare şi neobişnuit, ca o rafală de vânt puternic, care a zguduit Cenacolul din temelie. Tot atunci a apărut ceva ca nişte limbi de foc, care s-au împrăştiat şi s-au aşezat pe capul fiecăruia dintre cei prezenţi. Şi tot în clipa aceea cu toţii s-au umplut de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în limbi străine (Mt 2, 2-4). Furtuna aceasta a fost atât de puternică şi de zgomotoasă, încât au auzit-o şi au simţit-o chiar şi evreii de prin pieţele şi de pe străzile Ierusalimului, dar care nu ştiau nimic de cele petrecute în Cenacol.
Vântul puternic, furtuna, sunt pentru noi lucruri misterioase. Spre exemplu, vântul nu-l putem închide într-un hambar. Îl simţim pe nas, pe obraz... Nimeni nu ştie de unde vine şi unde anume dispare, după ce a trecut de noi. Vântul este icoana, adică simbolul lucrărilor Duhului Sfânt asupra minţilor şi a inimilor noastre. Aşa după cum vântul mătura bolta cerească de fum, de ceaţă şi de nori, tot aşa şi Duhul Sfânt mătură din minţile şi din inimile noastre toate îndoielile referitoare la credinţă şi toate obstacolele care ni se pun în cale de a cunoaşte şi de a înţelege.
Limbile de foc, au luminat feţele celor ce se aflau în Cenacol şi toată casa aceea. Focul luminează, încălzeşte, alungă întunericul. Deci, focul este simbolul Duhului Sfânt.
Mai înainte de Coborârea Duhului Sfânt, apostolii nu erau în stare să înţeleagă anumite lucruri, căci minţile le erau întunecate. Nu puteau înţelege nici pentru ce anume trebuia să sufere Isus, tocmai el atât de puternic, autorul a atâtor minuni, care ar fi putut să se apere de toţi duşmanii printr-o singură minune. Nu înţelegeau pentru ce chiar ei trebuie să fie persecutaţi, şi pentru ce trebuie să meargă în lume pe jos, să predice evanghelia şi să fie săraci!
De abia acum, după Coborârea Duhului Sfânt, au înţeles ei că Isus Cristos trebuia să sufere pentru a ne răscumpăra de păcate, şi că Împărăţia lui nu trebuia să aibă o armată şi nici bogăţii. Datorită faptului înţelegerii acestor lucruri, cum că toate acestea au fost lucrarea Duhului Sfânt, noi îl numim „Luminatorul minţilor noastre”.
Duhul Sfânt le-a încălzit sufletele celor din Cenacol, mai ales ale apostolilor cu focul său cel sfânt, le-a insuflat zelul şi curajul. Acum nu le mai era teamă de evrei, nu mai stăteau ascunşi în Cenacol. Ieşiră în stradă şi începură să predice învăţătura lui Cristos cel înviat din morţi. În ziua aceea, după cuvântarea lui Petru, mii de evrei s-au convertit.
Apostolii au primit darurile Duhului Sfânt, mai cu seamă înţelepciunea şi curajul. Le-au primit nu numai pentru ei, ci şi pentru binele altora, pentru a predica şi a vesti cu curaj evanghelia şi pentru a face mult bine oamenilor...
Sunt convins că mulţi dintre voi ar voi să facă cât mai mult bine printre prieteni şi cunoscuţi... Mulţi reuşesc în această hotărâre, o dată, de două ori, dar mai apoi îşi uită de hotărârea luată, pentru că le lipseşte statornicia.
Duhul Sfânt care se află în inimile voastre vrea să vă ajute pentru că este duhul curajului şi al statorniciei. Apostolii după ce l-au primit pe Duhul Sfânt în ziua Rusaliilor, au plecat în lumea largă pentru a predica evanghelia şi pentru a face bine oamenilor. Bine, pe care l-au făcut toată viaţa lor, până în clipa când au fost martirizaţi.
În timpul sfintei liturghii şi mai ales a sfintei Împărtăşanii îl vom ruga pe Duhul Sfânt ca să ne ajute să ne trăim viaţa aşa cum şi-au trăit-o apostolii. Dacă am fost în stare să facem fapte bune, şi noi trebuie să avem curajul de a ne realiza hotărârile cele bune.
Klimeck
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu