Isus doreşte ca toţi oamenii să facă parte din Împărăţia sa, adică din Biserică; cu alte cuvinte, să fie credincioşi. La Cina cea de Taină el s-a rugat „ca toţi să fie una”, aşa cum ne vorbeşte şi evanghelia de astăzi. Dar mai înainte de a ajunge la unitate, trebuie să trăim printre oameni de diferite religii. Lucrul acesta vă interesează chiar şi pe voi. Cum trebuie să ne comportăm?
Am să încerc să răspund la această întrebare, cel puţin parţial, printr-o ştire care ne vine din capitala Egiptului, Cairo, şi din Alexandria Egiptului, de acolo de unde se află instituţiile tehnice ale călugărilor Salesieni. În şcolile acelea conduse de călugării catolici se află copii de diferite religii: catolici, ortodocşi, musulmani. Cea mai mare parte dintre copii provin din familii sărace. Călugării Salesieni, ca nişte adevăraţi părinţi, se îngrijesc ca toţi copiii aceştia să înveţe şi carte dar şi o meserie oarecare.
În una din acele şcoli trăiesc într-o mare prietenie copii catolici şi copii ortodocşi, pentru că atât unii cât şi alţii cred că Isus este Dumnezeu. Citesc aceeaşi evanghelie şi caută a o actualiza în viaţa lor de fiecare zi. Între ei există şi unele deosebiri, spre exemplu: Ortodocşii nu-l recunosc pe sfântul părinte Papa de conducător al Bisericii, şi nu sărbătoresc Paştele odată cu catolicii. Un preot salesian scrie: deosebirile teologice le sunt străine copiilor; nu se ocupă de ele. Merg cu toţii la biserică şi se roagă împreună. Apoi, cu toţii se spovedesc şi primesc sfânta Împărtăşanie.
Din partea lor, salesienii caută de a nu evidenţia puţinele deosebiri care există între catolici şi ortodocşi, iar preoţii ortodocşi sunt mulţumiţi că băieţii şi fetele lor studiază în şcolile catolice, unde se învaţă mult mai bine şi mai cu temei, decât în şcolile statului.
Atât catolicii cât şi musulmanii cred în unul şi acelaşi Dumnezeu, creatorul cerului şi al pământului, spre deosebire că ei nu admit Sfânta Treime. La fel ca şi noi, ei recunosc cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu, dar în practică există o oarecare deosebire, iar ziua lor de sărbătoare este vinerea.
În ceea ce priveşte căsătoria noi credem că un bărbat nu poate avea decât o singură femeie, căreia trebuie să-i fie credincios toată viaţa, însă musulmanii îi permit bărbatului ca să aibă mai multe femei şi chiar să divorţeze de ele. Apoi, între catolici şi musulmani există o mare deosebire în ceea ce priveşte persoana lui Isus. După credinţa lor, Isus, nu a fost şi nici nu este Dumnezeu, ci numai un mare proroc. La ei cartea sfântă este Coranul nu sfânta Scriptură.
În şcolile salesienilor, copiii creştini au mulţi prieteni printre copiii musulmanilor, dar nu se roagă împreună, din care cauză copiii musulmanilor nici nu participă la sfânta liturghie. În clădirea şcolii salesiene a fost amenajată anume o sală mare unde să se poată ruga copiii musulmanilor; asta după dorinţa părinţilor şi statului egiptean.
Copiii creştini sunt mândri de credinţa lor, de evanghelie şi de sfintele sacramente. Dar, ar fi oare un motiv suficient acesta de a-i socoti pe musulmani inferiori creştinilor? Nu. Copiii se respectă între ei. Mai mult încă, şi asta trebuie să o spunem cu strângere de inimă, cum că musulmanii, şi mai ales copiii musulmanilor se roagă mai mult şi cu mai multă evlavie decât copiii creştinilor şi că ei cunosc mai bine Coranul, de cum cunosc creştinii evanghelie.
În această ordine de idei, iată ce scrie tot un preot salesian: „Intrând eu în clasă a, cerut unui micuţ musulman ca să-mi repete un text oarecare din cartea lor cea sfântă, din Coran. Cu tot respectul cerut şi cu toată siguranţa, copilul acesta a recitat pe de rost un pasaj destul de lung din Coran. La sfârşit se mai oferiră şi alţii ca să continue. După aceea, am cerut şi micuţilor creştini, ca să recite şi ei câteva cuvinte din Evanghelie; dar nici unul n-a ştiut. Ştiau doar „Tatăl nostru, Bucură-te Marie, Slavă Tatălui”.
Acum, dacă v-aş cere ca unul dintre voi să recite măcar trei rânduri dintr-un capitol oarecare din Evanghelie, ce-aţi spune? De aceea trebuie să studiaţi bine religia, să citiţi Evanghelia cât mai des. Să căutaţi a cunoaşte sfânta Scriptură şi Catehismul, în aşa fel încât să le puteţi istorisi şi altora cu cuvintele voastre proprii, nu cuvânt cu cuvânt.
În lume sunt circa şase sute de milioane de musulmani, însă mult mai mulţi sunt păgânii, care nu aparţin nici unei religii, şi ateii, care nu cred în Dumnezeu. Desigur, că v-aţi întâlnit şi voi cu oameni ca aceştia, căci de multe ori ei se află chiar printre cunoscuţii şi prietenii voştri, ba chiar şi prin casele voastre. Întrebarea este: Noi nu avem nimic comun cu ei? Ne sunt străini şi nu ne apropie chiar nimic de dânşii?
Dacă ne gândim bine, vom observa că noi avem multe lucruri comune cu astfel de oameni. Spre exemplu, preocuparea pentru patria comună, pentru ţara noastră. Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu le au şi ei, tot aşa ca şi noi, chiar dacă nu toate, ci doar pe cele mai multe dintre ele. Spre exemplu: „Cinsteşte pe tatăl tău..., să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău, adică să nu spui minciuni...”.
Într-adevăr, ei nu cred în Dumnezeu, nu vor să recunoască primele trei porunci ale lui Dumnezeu, însă asta nu-i din vina lor, ci pentru că au crescut într-o familie de oameni necredincioşi, pentru că nimeni nu i-a învăţat religia sau poate că înşişi creştinii cei răi le-au dat pildă rea, şi în loc să-i atragă la Dumnezeu, i-au îndepărtat şi mai mult.
Paulina, o copilă în vârstă de zece ani, care primise în familie o bună educaţie religioasă, a petrecut o vacanţă de vară la casa bunicilor. Acolo se mai afla şi un frate de al tatălui ei, un om de vreo treizeci de ani. Omul acela fusese botezat, însă acum nu se mai ducea la biserică şi trăia ca un păgân. Paulina a încercat să-i vorbească despre Dumnezeu, dar drept răspuns i-a fost dat bietei copile să audă atacuri violente împotriva lui Dumnezeu, a Bisericii, a papii, şi a preoţilor. Atunci Paulina a început ceea ce el nu ştia. Se ruga mult pentru el, şi căuta să fie cât mai bună, lucru, care de altfel, a dat rezultate satisfăcătoare. La sfârşitul vacanţei, când Paulina se pregătea să plece din casa bunicilor, unchiul acela al ei, se apropie de dânsa şi-i spuse: „Peste două luni, mă voi căsători. Până acum, căsătoria religioasă nu avea pentru mine nici o semnificaţie. Însă acum înţeleg bine valoarea sacramentelor, şi mai întâi de toate m-am hotărât ca să mă spovedesc, aşa cum te spovedeşti tu”.
Mulţi copii ar vrea să-şi convertească părinţii şi prietenii, aşa cum l-a convertit Paulina pe fratele tatălui ei. Însă aşa ceva nu este un lucru chiar atât de uşor, din care cauză nici nu le reuşeşte multora. În cazul acesta lui Isus i-ar plăcea dorinţa şi sforţarea voastră de a fi mai buni. Evident, că pentru a converti pe alţii, mai întâi de toate trebuie să fii tu însuţi convertit, să cunoşti bine religia şi să fii un om cu caracter. Lucrul cel mai important este dragostea voastră pentru necredincioşi, fie aceştia copii sau adulţi. Văzând ei dragostea voastră, vă vor răspunde cu dragoste, pentru că acolo unde este dragoste, se află şi Dumnezeu, cu toate că prietenii voştri necredincioşi nu au de unde să ştie aceasta.
Sfânta liturghie şi sfânta Împărtăşanie din fiecare duminică, vă va ajuta să vă puteţi exterioriza dragostea faţă de oamenii care cu alte convingeri religioase; faţă de cei şovăielnici ori necredincioşi. Primindu-l pe Isus în inima voastră, rugaţi-vă pentru ei, pentru ca prin voi, el să-i conducă pe toţi oamenii spre a forma o singură turmă cu un singur păstor, adică Biserica, al cărei Păstor este el, Isus.
Am să încerc să răspund la această întrebare, cel puţin parţial, printr-o ştire care ne vine din capitala Egiptului, Cairo, şi din Alexandria Egiptului, de acolo de unde se află instituţiile tehnice ale călugărilor Salesieni. În şcolile acelea conduse de călugării catolici se află copii de diferite religii: catolici, ortodocşi, musulmani. Cea mai mare parte dintre copii provin din familii sărace. Călugării Salesieni, ca nişte adevăraţi părinţi, se îngrijesc ca toţi copiii aceştia să înveţe şi carte dar şi o meserie oarecare.
În una din acele şcoli trăiesc într-o mare prietenie copii catolici şi copii ortodocşi, pentru că atât unii cât şi alţii cred că Isus este Dumnezeu. Citesc aceeaşi evanghelie şi caută a o actualiza în viaţa lor de fiecare zi. Între ei există şi unele deosebiri, spre exemplu: Ortodocşii nu-l recunosc pe sfântul părinte Papa de conducător al Bisericii, şi nu sărbătoresc Paştele odată cu catolicii. Un preot salesian scrie: deosebirile teologice le sunt străine copiilor; nu se ocupă de ele. Merg cu toţii la biserică şi se roagă împreună. Apoi, cu toţii se spovedesc şi primesc sfânta Împărtăşanie.
Din partea lor, salesienii caută de a nu evidenţia puţinele deosebiri care există între catolici şi ortodocşi, iar preoţii ortodocşi sunt mulţumiţi că băieţii şi fetele lor studiază în şcolile catolice, unde se învaţă mult mai bine şi mai cu temei, decât în şcolile statului.
Atât catolicii cât şi musulmanii cred în unul şi acelaşi Dumnezeu, creatorul cerului şi al pământului, spre deosebire că ei nu admit Sfânta Treime. La fel ca şi noi, ei recunosc cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu, dar în practică există o oarecare deosebire, iar ziua lor de sărbătoare este vinerea.
În ceea ce priveşte căsătoria noi credem că un bărbat nu poate avea decât o singură femeie, căreia trebuie să-i fie credincios toată viaţa, însă musulmanii îi permit bărbatului ca să aibă mai multe femei şi chiar să divorţeze de ele. Apoi, între catolici şi musulmani există o mare deosebire în ceea ce priveşte persoana lui Isus. După credinţa lor, Isus, nu a fost şi nici nu este Dumnezeu, ci numai un mare proroc. La ei cartea sfântă este Coranul nu sfânta Scriptură.
În şcolile salesienilor, copiii creştini au mulţi prieteni printre copiii musulmanilor, dar nu se roagă împreună, din care cauză copiii musulmanilor nici nu participă la sfânta liturghie. În clădirea şcolii salesiene a fost amenajată anume o sală mare unde să se poată ruga copiii musulmanilor; asta după dorinţa părinţilor şi statului egiptean.
Copiii creştini sunt mândri de credinţa lor, de evanghelie şi de sfintele sacramente. Dar, ar fi oare un motiv suficient acesta de a-i socoti pe musulmani inferiori creştinilor? Nu. Copiii se respectă între ei. Mai mult încă, şi asta trebuie să o spunem cu strângere de inimă, cum că musulmanii, şi mai ales copiii musulmanilor se roagă mai mult şi cu mai multă evlavie decât copiii creştinilor şi că ei cunosc mai bine Coranul, de cum cunosc creştinii evanghelie.
În această ordine de idei, iată ce scrie tot un preot salesian: „Intrând eu în clasă a, cerut unui micuţ musulman ca să-mi repete un text oarecare din cartea lor cea sfântă, din Coran. Cu tot respectul cerut şi cu toată siguranţa, copilul acesta a recitat pe de rost un pasaj destul de lung din Coran. La sfârşit se mai oferiră şi alţii ca să continue. După aceea, am cerut şi micuţilor creştini, ca să recite şi ei câteva cuvinte din Evanghelie; dar nici unul n-a ştiut. Ştiau doar „Tatăl nostru, Bucură-te Marie, Slavă Tatălui”.
Acum, dacă v-aş cere ca unul dintre voi să recite măcar trei rânduri dintr-un capitol oarecare din Evanghelie, ce-aţi spune? De aceea trebuie să studiaţi bine religia, să citiţi Evanghelia cât mai des. Să căutaţi a cunoaşte sfânta Scriptură şi Catehismul, în aşa fel încât să le puteţi istorisi şi altora cu cuvintele voastre proprii, nu cuvânt cu cuvânt.
În lume sunt circa şase sute de milioane de musulmani, însă mult mai mulţi sunt păgânii, care nu aparţin nici unei religii, şi ateii, care nu cred în Dumnezeu. Desigur, că v-aţi întâlnit şi voi cu oameni ca aceştia, căci de multe ori ei se află chiar printre cunoscuţii şi prietenii voştri, ba chiar şi prin casele voastre. Întrebarea este: Noi nu avem nimic comun cu ei? Ne sunt străini şi nu ne apropie chiar nimic de dânşii?
Dacă ne gândim bine, vom observa că noi avem multe lucruri comune cu astfel de oameni. Spre exemplu, preocuparea pentru patria comună, pentru ţara noastră. Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu le au şi ei, tot aşa ca şi noi, chiar dacă nu toate, ci doar pe cele mai multe dintre ele. Spre exemplu: „Cinsteşte pe tatăl tău..., să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău, adică să nu spui minciuni...”.
Într-adevăr, ei nu cred în Dumnezeu, nu vor să recunoască primele trei porunci ale lui Dumnezeu, însă asta nu-i din vina lor, ci pentru că au crescut într-o familie de oameni necredincioşi, pentru că nimeni nu i-a învăţat religia sau poate că înşişi creştinii cei răi le-au dat pildă rea, şi în loc să-i atragă la Dumnezeu, i-au îndepărtat şi mai mult.
Paulina, o copilă în vârstă de zece ani, care primise în familie o bună educaţie religioasă, a petrecut o vacanţă de vară la casa bunicilor. Acolo se mai afla şi un frate de al tatălui ei, un om de vreo treizeci de ani. Omul acela fusese botezat, însă acum nu se mai ducea la biserică şi trăia ca un păgân. Paulina a încercat să-i vorbească despre Dumnezeu, dar drept răspuns i-a fost dat bietei copile să audă atacuri violente împotriva lui Dumnezeu, a Bisericii, a papii, şi a preoţilor. Atunci Paulina a început ceea ce el nu ştia. Se ruga mult pentru el, şi căuta să fie cât mai bună, lucru, care de altfel, a dat rezultate satisfăcătoare. La sfârşitul vacanţei, când Paulina se pregătea să plece din casa bunicilor, unchiul acela al ei, se apropie de dânsa şi-i spuse: „Peste două luni, mă voi căsători. Până acum, căsătoria religioasă nu avea pentru mine nici o semnificaţie. Însă acum înţeleg bine valoarea sacramentelor, şi mai întâi de toate m-am hotărât ca să mă spovedesc, aşa cum te spovedeşti tu”.
Mulţi copii ar vrea să-şi convertească părinţii şi prietenii, aşa cum l-a convertit Paulina pe fratele tatălui ei. Însă aşa ceva nu este un lucru chiar atât de uşor, din care cauză nici nu le reuşeşte multora. În cazul acesta lui Isus i-ar plăcea dorinţa şi sforţarea voastră de a fi mai buni. Evident, că pentru a converti pe alţii, mai întâi de toate trebuie să fii tu însuţi convertit, să cunoşti bine religia şi să fii un om cu caracter. Lucrul cel mai important este dragostea voastră pentru necredincioşi, fie aceştia copii sau adulţi. Văzând ei dragostea voastră, vă vor răspunde cu dragoste, pentru că acolo unde este dragoste, se află şi Dumnezeu, cu toate că prietenii voştri necredincioşi nu au de unde să ştie aceasta.
Sfânta liturghie şi sfânta Împărtăşanie din fiecare duminică, vă va ajuta să vă puteţi exterioriza dragostea faţă de oamenii care cu alte convingeri religioase; faţă de cei şovăielnici ori necredincioşi. Primindu-l pe Isus în inima voastră, rugaţi-vă pentru ei, pentru ca prin voi, el să-i conducă pe toţi oamenii spre a forma o singură turmă cu un singur păstor, adică Biserica, al cărei Păstor este el, Isus.
Klimek
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu