În Africa, aşa cum se întâmplă adesea, era odată o mare foamete, cauzată de secetă. Unul dintre credincioşi se duse la misionari ca să ceară puţină făină pentru familia lui. Însă, după ce a sosit acasă, omul a găsit în acea făină o monedă de argint. A doua zi se prezentă la Misiune şi-i spuse misionarului: „Părinte, toată noaptea n-am putut dormi, fiindcă doi oameni se luptau în fiinţa mea, unul bun şi altul rău. Cel bun îmi şoptea: «Banul nu este al tău, trebuie să-l duci înapoi misionarului, pentru că din greşeală i-a căzut în traista ta cu făină». Iar cel rău îmi şoptea: «Misionarul ţi l-a dat anume pentru că eşti sărac. Ia-l şi cumpără-ţi ce vrei din el, fiindcă-i al tău!» De aceea, părinte, pentru a fi liniştit în conştiinţă, iată că v-am adus banul înapoi!”
În cazul acesta nu-i greu de ghicit că omul cel bun era conştiinţa lui, prin care îi vorbea Dumnezeu, iar omul cel rău era ispita.
Şi voi sunteţi expuşi ispitelor de tot felul. Să încercăm a le aminti pe cele mai frecvente: lenea, pierderea timpului în faţa televizorului, minciuna, făţărnicia, joaca în vreme ce ar trebui să vă pregătiţi lecţiile, şi mai cu seamă lăcomia, care este o ispită proprie copiilor, deoarece din cauza dezvoltării, au totdeauna poftă de mâncare.
În evanghelia de astăzi se spune că Isus a fost ispitit. Aceasta s-a petrecut în pustiu, atunci când el a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. După pilda lui Isus, mai zilele trecute am început şi noi Postul cel Mare, pentru a ne pregăti la sărbătoarea Învierii Domnului.
În pustiu Isus se afla singur, şi nici un om nu a fost de faţă în timpul când el a fost ispitit. El singur le-a povestit apostolilor despre postul acesta şi numai aşa ni l-au putut transmite evangheliştii. Isus nu se ruşina să vorbească despre ispitirile lui, pentru că ispita nu este un păcat. De aceea nici noi nu ar trebui să ne sfiim a recunoaşte că suntem ispitiţi. De altfel, atâta vreme cât mai trăim pe pământ, veşnic vom fi atacaţi de ispite. Luptându-ne împotriva lor, nu numai că nu păcătuim, dar îi demonstrăm lui Dumnezeu că îl iubim mult, chiar mai mult decât orice lucru.
Oricum, există o mare deosebire între ispitele lui Isus, şi ispitele la care suntem expuşi noi. Isus era ispitit din afară de către duhul cel rău, nu de înclinaţiile lăuntrice, însă noi suntem ispitiţi atât din afara cât şi din lăuntrul nostru.
O a doua mare deosebire este aceasta: Isus s-a împotrivit imediat ispitei, în vreme ce noi, prea adesea ne oprim şi ne gândim la ea din care cauză nici nu o putem respinge totdeauna.
- Ce trebuie să facem pentru a nu cădea în ispită? l-a întrebat odată un elev pe învăţătorul lui. Învăţătorul îi răspunse printr-o teorie practicată: a luat câteva mere sănătoase, pe care le-a aşezat într-un anumit loc. Apoi a luat tot cam pe atâtea mere, însă găunoase, intrate în putrefacţie. O parte din merele sănătoase le amestecă cu merele putrede, făcând astfel două grămezi: una cu mere sănătoase şi alta cu mere amestecate. După vreo câteva zile profesorul şi-a chemat elevul şi i-a spus:
Acum să iei bine seama şi să-mi spui şi mie ce s-a petrecut cu merele sănătoase, care au fost amestecate printre celelalte mere mai puţin sănătoase.
- Au început să se strice şi acestea, răspunse elevul.
- Şi cum sunt merele care au fost separate de cele stricate?
- Sunt bune, domnule profesor.
- Aşa să faci şi tu dacă vrei să nu cazi în ispită. Trebuie să te fereşti cât poţi de tare de tovarăşii cei răi, ca şi de toate ocaziile care duc la păcat. Adu-ţi aminte de ceea ce spune Scriptura: „Cel ce se atinge de smoală se mânjeşte, şi cel ce se întovărăşeşte cu cel trufaş, ajunge să-i semene” (Sirah 13, 1). „Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte şi smereşti privirile trufaşe” (Ps 18, 27).
Gândindu-se serios la sfatul acelui învăţător, am mai putea adăuga fără nici o teamă de a greşi: este cu neputinţă ca merele sănătoase care stau de-a valma cu cele stricate să nu se deterioreze şi acestea.
Însă printre oameni, lucrurile mai pot lua şi o altfel de întorsătură. Uneori, un copil bun, chiar dacă este obligat să trăiască în tovărăşia unor copii răi, cu puţină bunăvoinţă el reuşeşte să se ferească de stricăciune ajutând chiar pe cei răi ca să-şi corijeze defectele.
Însă acestea sunt cazuri rare.
În scurta voastră viaţă de opt sau zece ani, aţi putut observa cum că un copil bun învaţă lucrurile rele de la copiii cei răi. Deci dacă vreţi să nu cădeţi în ispită, trebuie să staţi cât mai departe de copiii cei răi şi să fugiţi de ocaziile care duc la păcat.
În multe cazuri, cu o oarecare bunăvoinţă, îi putem încuraja pe copiii cei răi. Însă nu-l putem elimina pe un coleg din clasă, care prin întreaga lui purtare ar da numai pilde rele. Nu putem încuraja ispitele, care-şi au izvorul în însăşi firea noastră, cum ar fi lăcomia şi lenea. Nu putem fugi de noi înşine, de trupul nostru. În asemenea cazuri ce este de făcut?
În evanghelia de astăzi, Isus ne dă o îndrumare sigură. Atunci când a fost ispitit, el nu a negociat, nu s-a tocmit cu ispita, ci a respins-o imediat prin cuvintele „Înapoia mea, satano!”.
În felul acesta ar trebui să ne purtăm şi noi, şi să nu ne pierdem timpul, târguindu-ne cu ispita, ci să-i spunem răspicat chiar de la început: „Piei din faţa mea, căci am alte lucruri mai bune de făcut!”
Trebuie să ştiţi că sunt o seamă de ispite pe care nu reuşim să le respingem cu una, cu două, imediat şi complet, pentru că s-au cuibărit în mintea şi în trupul nostru. În asemenea cazuri altceva mai bun nu avem de făcut decât să ne împotrivim lor cu toată puterea. Sesizarea ispitei nu este păcat, ci devine păcat numai atunci când omul o primeşte. Ispitele care ne atacă cel mai des sunt ca ţânţarii, care zboară în jurul nostru şi care ni se pot aşeza pe nas, pe obraz, pe mâini, pe picioare, ba chiar şi pe alte mădulare ale trupului nostru, de care nu putem scăpa altfel decât alungându-i.
Pentru a scăpa de ispite este neapărat de trebuinţă să avem o ocupaţie folositoare şi continuă: ceva cu care să fie ocupate atât mâinile cât şi mintea; a căuta de a avea totdeauna prieteni buni, căci duhul cel rău şi ispita se îngrozesc de oamenii cei buni.
Isus, care a fost ispitit în pustiu de duhul cel rău, cunoaşte şi vede totdeauna ispitele voastre şi vrea cu tot dinadinsul să vă ajute să vă împotriviţi lor. El se bucură de orice biruinţă a voastră asupra răului. De aceea şi voi, primindu-l astăzi în sfânta Împărtăşanie, rugaţi-l să vă ajute să ieşiţi învingători din această încercare şi să treceţi cu bine acest examen al caracterului vostru cu privire la ispite.
În cazul acesta nu-i greu de ghicit că omul cel bun era conştiinţa lui, prin care îi vorbea Dumnezeu, iar omul cel rău era ispita.
Şi voi sunteţi expuşi ispitelor de tot felul. Să încercăm a le aminti pe cele mai frecvente: lenea, pierderea timpului în faţa televizorului, minciuna, făţărnicia, joaca în vreme ce ar trebui să vă pregătiţi lecţiile, şi mai cu seamă lăcomia, care este o ispită proprie copiilor, deoarece din cauza dezvoltării, au totdeauna poftă de mâncare.
În evanghelia de astăzi se spune că Isus a fost ispitit. Aceasta s-a petrecut în pustiu, atunci când el a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. După pilda lui Isus, mai zilele trecute am început şi noi Postul cel Mare, pentru a ne pregăti la sărbătoarea Învierii Domnului.
În pustiu Isus se afla singur, şi nici un om nu a fost de faţă în timpul când el a fost ispitit. El singur le-a povestit apostolilor despre postul acesta şi numai aşa ni l-au putut transmite evangheliştii. Isus nu se ruşina să vorbească despre ispitirile lui, pentru că ispita nu este un păcat. De aceea nici noi nu ar trebui să ne sfiim a recunoaşte că suntem ispitiţi. De altfel, atâta vreme cât mai trăim pe pământ, veşnic vom fi atacaţi de ispite. Luptându-ne împotriva lor, nu numai că nu păcătuim, dar îi demonstrăm lui Dumnezeu că îl iubim mult, chiar mai mult decât orice lucru.
Oricum, există o mare deosebire între ispitele lui Isus, şi ispitele la care suntem expuşi noi. Isus era ispitit din afară de către duhul cel rău, nu de înclinaţiile lăuntrice, însă noi suntem ispitiţi atât din afara cât şi din lăuntrul nostru.
O a doua mare deosebire este aceasta: Isus s-a împotrivit imediat ispitei, în vreme ce noi, prea adesea ne oprim şi ne gândim la ea din care cauză nici nu o putem respinge totdeauna.
- Ce trebuie să facem pentru a nu cădea în ispită? l-a întrebat odată un elev pe învăţătorul lui. Învăţătorul îi răspunse printr-o teorie practicată: a luat câteva mere sănătoase, pe care le-a aşezat într-un anumit loc. Apoi a luat tot cam pe atâtea mere, însă găunoase, intrate în putrefacţie. O parte din merele sănătoase le amestecă cu merele putrede, făcând astfel două grămezi: una cu mere sănătoase şi alta cu mere amestecate. După vreo câteva zile profesorul şi-a chemat elevul şi i-a spus:
Acum să iei bine seama şi să-mi spui şi mie ce s-a petrecut cu merele sănătoase, care au fost amestecate printre celelalte mere mai puţin sănătoase.
- Au început să se strice şi acestea, răspunse elevul.
- Şi cum sunt merele care au fost separate de cele stricate?
- Sunt bune, domnule profesor.
- Aşa să faci şi tu dacă vrei să nu cazi în ispită. Trebuie să te fereşti cât poţi de tare de tovarăşii cei răi, ca şi de toate ocaziile care duc la păcat. Adu-ţi aminte de ceea ce spune Scriptura: „Cel ce se atinge de smoală se mânjeşte, şi cel ce se întovărăşeşte cu cel trufaş, ajunge să-i semene” (Sirah 13, 1). „Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte şi smereşti privirile trufaşe” (Ps 18, 27).
Gândindu-se serios la sfatul acelui învăţător, am mai putea adăuga fără nici o teamă de a greşi: este cu neputinţă ca merele sănătoase care stau de-a valma cu cele stricate să nu se deterioreze şi acestea.
Însă printre oameni, lucrurile mai pot lua şi o altfel de întorsătură. Uneori, un copil bun, chiar dacă este obligat să trăiască în tovărăşia unor copii răi, cu puţină bunăvoinţă el reuşeşte să se ferească de stricăciune ajutând chiar pe cei răi ca să-şi corijeze defectele.
Însă acestea sunt cazuri rare.
În scurta voastră viaţă de opt sau zece ani, aţi putut observa cum că un copil bun învaţă lucrurile rele de la copiii cei răi. Deci dacă vreţi să nu cădeţi în ispită, trebuie să staţi cât mai departe de copiii cei răi şi să fugiţi de ocaziile care duc la păcat.
În multe cazuri, cu o oarecare bunăvoinţă, îi putem încuraja pe copiii cei răi. Însă nu-l putem elimina pe un coleg din clasă, care prin întreaga lui purtare ar da numai pilde rele. Nu putem încuraja ispitele, care-şi au izvorul în însăşi firea noastră, cum ar fi lăcomia şi lenea. Nu putem fugi de noi înşine, de trupul nostru. În asemenea cazuri ce este de făcut?
În evanghelia de astăzi, Isus ne dă o îndrumare sigură. Atunci când a fost ispitit, el nu a negociat, nu s-a tocmit cu ispita, ci a respins-o imediat prin cuvintele „Înapoia mea, satano!”.
În felul acesta ar trebui să ne purtăm şi noi, şi să nu ne pierdem timpul, târguindu-ne cu ispita, ci să-i spunem răspicat chiar de la început: „Piei din faţa mea, căci am alte lucruri mai bune de făcut!”
Trebuie să ştiţi că sunt o seamă de ispite pe care nu reuşim să le respingem cu una, cu două, imediat şi complet, pentru că s-au cuibărit în mintea şi în trupul nostru. În asemenea cazuri altceva mai bun nu avem de făcut decât să ne împotrivim lor cu toată puterea. Sesizarea ispitei nu este păcat, ci devine păcat numai atunci când omul o primeşte. Ispitele care ne atacă cel mai des sunt ca ţânţarii, care zboară în jurul nostru şi care ni se pot aşeza pe nas, pe obraz, pe mâini, pe picioare, ba chiar şi pe alte mădulare ale trupului nostru, de care nu putem scăpa altfel decât alungându-i.
Pentru a scăpa de ispite este neapărat de trebuinţă să avem o ocupaţie folositoare şi continuă: ceva cu care să fie ocupate atât mâinile cât şi mintea; a căuta de a avea totdeauna prieteni buni, căci duhul cel rău şi ispita se îngrozesc de oamenii cei buni.
Isus, care a fost ispitit în pustiu de duhul cel rău, cunoaşte şi vede totdeauna ispitele voastre şi vrea cu tot dinadinsul să vă ajute să vă împotriviţi lor. El se bucură de orice biruinţă a voastră asupra răului. De aceea şi voi, primindu-l astăzi în sfânta Împărtăşanie, rugaţi-l să vă ajute să ieşiţi învingători din această încercare şi să treceţi cu bine acest examen al caracterului vostru cu privire la ispite.
Klimeck
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu