În primii ani de libertate a Bisericii, cam prin anul 307 după Cristos, trăia în Egipt o familie păgână. Atât părinţii cât şi copii, dintre care Pahomie în vârstă de 12 ani, muncesc cu spor în gospodăria lor.
Satul în care locuiau se afla pe malul Nilului şi în una din zile a ancorat acolo o navă militară, cu o companie de soldaţi romani, care au dat buzna imediat prin case, pe ogoare... în căutare de tineri apţi pentru serviciul militar. Printre cei capturaţi se afla şi Pahomie, căruia i-au legat mâinile şi l-au dus pe corabia lor. Voiau să-l facă soldat cu de-a sila fiindcă nici unul dintre tinerii egipteni nu voiau să intre în armată, pentru că viaţa de soldat roman nu era chiar atât de atrăgătoare. Bietul om trebuia să lupte pentru imperiul roman, şi să ucidă pe cei care luptau pentru libertate.
Satul în care locuiau se afla pe malul Nilului şi în una din zile a ancorat acolo o navă militară, cu o companie de soldaţi romani, care au dat buzna imediat prin case, pe ogoare... în căutare de tineri apţi pentru serviciul militar. Printre cei capturaţi se afla şi Pahomie, căruia i-au legat mâinile şi l-au dus pe corabia lor. Voiau să-l facă soldat cu de-a sila fiindcă nici unul dintre tinerii egipteni nu voiau să intre în armată, pentru că viaţa de soldat roman nu era chiar atât de atrăgătoare. Bietul om trebuia să lupte pentru imperiul roman, şi să ucidă pe cei care luptau pentru libertate.
Tinerii capturaţi au fost transportaţi cu corabia aceea până la cetatea Tobe, şi aruncaţi în închisoare pentru ca să nu evadeze peste noapte. Comandanţii romani nu se preocupau de a le da de mâncare celor capturaţi. Dar mare le-a fost mirarea celor închişi la sosirea unui grup de cetăţeni ai oraşului care le oferi mâncare pe gratis. Atunci deţinuţii i-a întrebat pe binefăcătorii aceştia necunoscuţi:
- Cine sunteţi, sau, mai bine spus, ce fel de oameni sunteţi?
- Noi suntem creştini, şi ştiind că sunteţi flămânzi, am venit să vă aducem câte ceva de mâncare.
- Dar pentru ce faceţi aceasta?
- Pentru că ne porunceşte Cristos.
Pahomie a rămas plăcut impresionat de gestul acelor oameni. Printre păgânii cu care trăise el până atunci, nu auzise şi nu întâlnise niciodată o dragoste atât de dezinteresată. Şi păgânii se ajutau între ei, bineînţeles între rude apropiate ori prieteni. De străini şi de săraci nu se interesau. Pahomie se gândi toată noaptea la faptul acela şi îl rugă pe Dumnezeul creştinilor să îngăduie ca să-şi câştige libertatea.
De fapt, nu mult după aceea, a şi fost eliberat. S-a pregătit pentru botez şi aşa a devenit un creştin fervent. Pe vremea aceea trăiau în Egipt pustnicii, nu existau mănăstiri, unde călugării să poată trăi împreună. Pahomie a fost cel dintâi care a întemeiat mai multe mănăstiri cu viaţă comunitară şi este fondatorul unei forme de viaţă religioasă. Prin învăţăturile, dar mai ales prin rugăciunile lui şi ale confraţilor, păgânii de prin împrejurimi au devenit cu toţii creştini.
Evanghelia de astăzi este continuarea Evangheliei din duminica trecută. Cu o săptămână în urmă am citit că Isus îşi trimitea ucenicii prin cetăţi şi sate tot doi câte doi pentru a predica.
Însă în duminica aceasta sfântul Marcu ne vorbeşte de întoarcerea apostolilor din misiune. Achitându-se de tot ceea ce le poruncise Isus, apostolii se adunaseră iar în jurul lui, şi-i povesteau cum procedaseră, ce mai văzuseră, ce au făcut etc. Isus le observă bucuria pentru reuşita misiunii, dar şi oboseala. De aceea le spuse: „Veniţi singuri deoparte, într-un loc pustiu şi vă mai odihniţi puţin” (Mc 6, 31). Şi atunci ei s-au urcat în barcă şi au plecat împreună cu Isus, într-un loc unde nu se aflau oameni.
Dar nici acolo n-au avut parte de odihnă, pentru că oamenii ajunseră la locul acela mai înainte de sosirea lor, şi atunci au început iarăşi să-i înveţe.
În altă zi, Isus privind mulţimea doritoare de a-i asculta cuvântul, a spus cu emoţie: „Mare este secerişul, dar puţini sunt secerătorii” (Mt 9, 37). De aceea, pe lângă cei 12 apostoli, Isus a mai chemat la secerişul misionar alţi 72 de ucenici.
În secolele care au urmat, preoţii şi călugării care predicau Evanghelia au fost cu miile, printre care se numără şi Pahomie cu călugării lui.
Cu toate acestea, dorinţa lui Isus era ca nu numai preoţii şi călugării să se ocupe de convertirea altora. Aşa au făcut acei creştini, care, cu bunătatea şi cu ajutorul lor, l-au convertit, pe Pahomie. Aceştia au fost apostoli pentru că au predicat Evanghelia nu cu cuvântul, ci cu pilda cea bună şi cu o viaţă creştinească trăită din plin. Deseori, pilda cea bună aduce mai mari foloase decât cea mai frumoasă predică.
Isus, care este Păstorul cel Mare, cel dintâi şi cel mai important dintre misionari, în zilele noastre are mulţi colaboratori. Sper că şi voi vă număraţi printre aceştia, care predicaţi cu pilda vieţii voastre bune, corecte, şi-i atrageţi la Isus pe cei care stau departe de el şi care sunt indiferenţi faţă de Evanghelie.
De multe ori s-a retras Isus în locurile singuratice şi pustii, pentru ca departe de oameni să se odihnească şi să se roage. Atunci nimeni nu-l mai deranja şi se ruga pentru cei care trebuiau să-i asculte cuvintele, pentru ca să le înţeleagă mai bine şi pentru ca să le aplice în viaţa lor de toate zilele. Rugăciunea a fost totdeauna unul din mijloacele sale de bază, pentru convertirea oamenilor şi pentru realizarea apostolatului.
Tereza, o fată de 14 ani (din Franţa), aflase că un mare criminal, pe nume Panzi, fusese condamnat la moarte, şi care a fost executat mai apoi. Ca o bună creştină o preocupa destinul acestuia după moarte şi se întreba dacă omul acesta îşi va putea mântui sufletul. Atunci a început să se roage cu înflăcărare pentru convertirea lui. Cu unul şi acelaşi scop o convinsese pe surioara ei, Celina, nu numai să se roage, dar să ceară şi celebrarea unei sfinte liturghii pentru acel nefericit.
După vreo câteva zile, spre marea ei emoţie, a aflat din ziare că omul acela mai înainte de a fi executat, printr-un gest neaşteptat, a luat crucifixul din mâinile preotului, care se afla lângă dânsul, şi a sărutat de trei ori sfintele sale răni.
Fata despre care vorbim se numea Tereza Martin, care a devenit călugăriţă carmelită şi sfântă... Multe fete, chiar şi dintre acelea care se află aici de faţă, îi poartă numele! Dar, sunt ele oare tot atât de cuminţi şi de înţelepte ca Tereza Martin?
Desigur că şi voi aflaţi de prin ziare, de la radio, de la televizor că în lume sunt mulţi pungaşi, bandiţi şi criminali. În loc să vă indignaţi împotriva lor şi să-i osândiţi, aţi face bine dacă aţi imita-o pe sfânta Tereza a Pruncului Isus... Desigur că nu veţi reuşi să aflaţi dacă acele persoane s-au convertit ori nu, dar cu toate acestea trebuie să ştiţi că rugăciunea voastră nu va fi zadarnică.
Deseori veţi auzi vorbindu-se de mari criminali, nu de fapte rele ieşite din comun, ci de abateri şi de mici greşeli. Uneori acestea le veţi auzi la şcoală, alteori pe stradă, ori chiar acasă, printre ai voştri din familie... Copiii cei buni, atunci când aud că trece Salvarea, spun câte o scurtă rugăciune pentru omul care este dus la spital.
Astăzi am vorbit despre faptele cele bune, despre pilda bună şi despre rugăciune ca tot atâtea mijloace de apostolat. Însă mai există şi alte metode. Aşa spre exemplu, întorcându-vă acasă de la biserică, puteţi povesti frăţiorilor şi surorilor voastre tot ceea ce aţi auzit la predică. Îi puteţi învăţa chiar şi o cântare religioasă, ori să le citiţi vreun fragment dintr-o carte bună.
Acela care îl iubeşte pe Isus şi pe aproapele, fără nici o sugestie şi fără nici un îndemn, va afla totdeauna o anumită metodă de a face o faptă bună, pentru a-şi apropia fraţii, surorile şi prietenii de Dumnezeu.
- Cine sunteţi, sau, mai bine spus, ce fel de oameni sunteţi?
- Noi suntem creştini, şi ştiind că sunteţi flămânzi, am venit să vă aducem câte ceva de mâncare.
- Dar pentru ce faceţi aceasta?
- Pentru că ne porunceşte Cristos.
Pahomie a rămas plăcut impresionat de gestul acelor oameni. Printre păgânii cu care trăise el până atunci, nu auzise şi nu întâlnise niciodată o dragoste atât de dezinteresată. Şi păgânii se ajutau între ei, bineînţeles între rude apropiate ori prieteni. De străini şi de săraci nu se interesau. Pahomie se gândi toată noaptea la faptul acela şi îl rugă pe Dumnezeul creştinilor să îngăduie ca să-şi câştige libertatea.
De fapt, nu mult după aceea, a şi fost eliberat. S-a pregătit pentru botez şi aşa a devenit un creştin fervent. Pe vremea aceea trăiau în Egipt pustnicii, nu existau mănăstiri, unde călugării să poată trăi împreună. Pahomie a fost cel dintâi care a întemeiat mai multe mănăstiri cu viaţă comunitară şi este fondatorul unei forme de viaţă religioasă. Prin învăţăturile, dar mai ales prin rugăciunile lui şi ale confraţilor, păgânii de prin împrejurimi au devenit cu toţii creştini.
Evanghelia de astăzi este continuarea Evangheliei din duminica trecută. Cu o săptămână în urmă am citit că Isus îşi trimitea ucenicii prin cetăţi şi sate tot doi câte doi pentru a predica.
Însă în duminica aceasta sfântul Marcu ne vorbeşte de întoarcerea apostolilor din misiune. Achitându-se de tot ceea ce le poruncise Isus, apostolii se adunaseră iar în jurul lui, şi-i povesteau cum procedaseră, ce mai văzuseră, ce au făcut etc. Isus le observă bucuria pentru reuşita misiunii, dar şi oboseala. De aceea le spuse: „Veniţi singuri deoparte, într-un loc pustiu şi vă mai odihniţi puţin” (Mc 6, 31). Şi atunci ei s-au urcat în barcă şi au plecat împreună cu Isus, într-un loc unde nu se aflau oameni.
Dar nici acolo n-au avut parte de odihnă, pentru că oamenii ajunseră la locul acela mai înainte de sosirea lor, şi atunci au început iarăşi să-i înveţe.
În altă zi, Isus privind mulţimea doritoare de a-i asculta cuvântul, a spus cu emoţie: „Mare este secerişul, dar puţini sunt secerătorii” (Mt 9, 37). De aceea, pe lângă cei 12 apostoli, Isus a mai chemat la secerişul misionar alţi 72 de ucenici.
În secolele care au urmat, preoţii şi călugării care predicau Evanghelia au fost cu miile, printre care se numără şi Pahomie cu călugării lui.
Cu toate acestea, dorinţa lui Isus era ca nu numai preoţii şi călugării să se ocupe de convertirea altora. Aşa au făcut acei creştini, care, cu bunătatea şi cu ajutorul lor, l-au convertit, pe Pahomie. Aceştia au fost apostoli pentru că au predicat Evanghelia nu cu cuvântul, ci cu pilda cea bună şi cu o viaţă creştinească trăită din plin. Deseori, pilda cea bună aduce mai mari foloase decât cea mai frumoasă predică.
Isus, care este Păstorul cel Mare, cel dintâi şi cel mai important dintre misionari, în zilele noastre are mulţi colaboratori. Sper că şi voi vă număraţi printre aceştia, care predicaţi cu pilda vieţii voastre bune, corecte, şi-i atrageţi la Isus pe cei care stau departe de el şi care sunt indiferenţi faţă de Evanghelie.
De multe ori s-a retras Isus în locurile singuratice şi pustii, pentru ca departe de oameni să se odihnească şi să se roage. Atunci nimeni nu-l mai deranja şi se ruga pentru cei care trebuiau să-i asculte cuvintele, pentru ca să le înţeleagă mai bine şi pentru ca să le aplice în viaţa lor de toate zilele. Rugăciunea a fost totdeauna unul din mijloacele sale de bază, pentru convertirea oamenilor şi pentru realizarea apostolatului.
Tereza, o fată de 14 ani (din Franţa), aflase că un mare criminal, pe nume Panzi, fusese condamnat la moarte, şi care a fost executat mai apoi. Ca o bună creştină o preocupa destinul acestuia după moarte şi se întreba dacă omul acesta îşi va putea mântui sufletul. Atunci a început să se roage cu înflăcărare pentru convertirea lui. Cu unul şi acelaşi scop o convinsese pe surioara ei, Celina, nu numai să se roage, dar să ceară şi celebrarea unei sfinte liturghii pentru acel nefericit.
După vreo câteva zile, spre marea ei emoţie, a aflat din ziare că omul acela mai înainte de a fi executat, printr-un gest neaşteptat, a luat crucifixul din mâinile preotului, care se afla lângă dânsul, şi a sărutat de trei ori sfintele sale răni.
Fata despre care vorbim se numea Tereza Martin, care a devenit călugăriţă carmelită şi sfântă... Multe fete, chiar şi dintre acelea care se află aici de faţă, îi poartă numele! Dar, sunt ele oare tot atât de cuminţi şi de înţelepte ca Tereza Martin?
Desigur că şi voi aflaţi de prin ziare, de la radio, de la televizor că în lume sunt mulţi pungaşi, bandiţi şi criminali. În loc să vă indignaţi împotriva lor şi să-i osândiţi, aţi face bine dacă aţi imita-o pe sfânta Tereza a Pruncului Isus... Desigur că nu veţi reuşi să aflaţi dacă acele persoane s-au convertit ori nu, dar cu toate acestea trebuie să ştiţi că rugăciunea voastră nu va fi zadarnică.
Deseori veţi auzi vorbindu-se de mari criminali, nu de fapte rele ieşite din comun, ci de abateri şi de mici greşeli. Uneori acestea le veţi auzi la şcoală, alteori pe stradă, ori chiar acasă, printre ai voştri din familie... Copiii cei buni, atunci când aud că trece Salvarea, spun câte o scurtă rugăciune pentru omul care este dus la spital.
Astăzi am vorbit despre faptele cele bune, despre pilda bună şi despre rugăciune ca tot atâtea mijloace de apostolat. Însă mai există şi alte metode. Aşa spre exemplu, întorcându-vă acasă de la biserică, puteţi povesti frăţiorilor şi surorilor voastre tot ceea ce aţi auzit la predică. Îi puteţi învăţa chiar şi o cântare religioasă, ori să le citiţi vreun fragment dintr-o carte bună.
Acela care îl iubeşte pe Isus şi pe aproapele, fără nici o sugestie şi fără nici un îndemn, va afla totdeauna o anumită metodă de a face o faptă bună, pentru a-şi apropia fraţii, surorile şi prietenii de Dumnezeu.
Klimeck
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu