DUMINICA I DIN POSTUL MARE (B)

 Mai înainte, când nu existau atâtea mijloace de comunicare, ziarele erau sursa de bază pentru aflarea ştirilor. În fiecare zi un băiat sau mai mulţi aveau ziare şi strigau: „Extra! Extra! Citiţi totul despre cel mai important titlu al zilei.” Aceştia strigau pentru a atrage atenţia oamenilor care treceau, astfel încât să vină şi să cumpere ziarul. Astfel se răspândeau şi se făceau cunoscute ştirile în acele zile.

Astăzi cum află oamenii ştirile? În modalităţi foarte diferite şi numeroase. Pentru unii ziarul este şi acum sursa de bază prin care se informează de ceea ce se mai întâmplă în lume. Unii ascultă ştirile la radio. Alţii de pe internet. Dar majoritatea oamenilor se informează de la televizor. Însă nu contează în ce modalitate ne informăm, ci este important să ştim ce se întâmplă în lumea în care trăim.

Şi Isus a fost implicat în răspândirea ştirilor. Sfânta Scriptură ne spune că a mers în Galileea proclamând Vestea cea Bună a lui Dumnezeu. Ascultaţi ce spune: „Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” Isus dorea ca toţi să ştie despre Vestea cea Bună a iubirii lui Dumnezeu pentru ei.

Cum află oamenii astăzi de vestea cea bună a iubirii lui Dumnezeu? Unii din ziare, alţii de la radio sau de la televizor. Alţii vin la biserică şi aud despre iubire lui Dumnezeu. Dar cea mai bună cale de a răspândi vestea cea bună a iubirii lui Dumnezeu este aceea a lui Isus. Aşa cum el vorbeşte oamenilor, tot aşa şi noi, prin cuvânt şi prin faptă, trebuie să spunem celor de lângă noi despre Vestea cea Bună a iubirii lui Dumnezeu.

Ar trebui să fim ca acei copii care vindeau ziare şi să strigăm: „Extra! Extra! Citiţi şi auziţi totul despre vestea bună a iubirii lui Dumnezeu!” Timpul s-a împlinit. Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Convertiţi-vă şi credeţi în Vestea cea Bună: Dumnezeu vă iubeşte!

Am început Postul Mare şi asta presupune unele renunţări din partea noastră pentru a ne pregăti cât mai bine pentru sărbătoarea mântuirii noastre.

Un băiat, pe nume Robert, în vârstă de 13 ani, a simţit aşa deodată dureri puternice în abdomen. Medicul, chemat imediat, a constatat că era vorba despre o apendicită. Părinţii l-au dus imediat la spital unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. De fapt, operaţia a reuşit şi a doua zi medicul care-l operase, veni la patul lui şi dându-i un bobârnac peste nas, îi spuse surâzând:

- Vezi? Te-ai speriat degeaba, pentru că oricum, prea mare durere n-ai simţit; aşa că peste 4-5 zile te vei putea întoarce acasă.

Aici, Robert îl întrerupse:

- Domnule doctor, aş vrea să mănânc o portocală.

- Îţi interzic categoric aşa ceva. Nu ai voie să mănânci şi nici să bei nimic fără învoirea mea, spuse doctorul.

Şi pentru o mai mare siguranţă doctorul i-a făcut o percheziţie în noptieră, unde a aflat o cutie mare cu bomboane, pe care i-a confiscat-o, zicându-i:

- Peste câteva zile ţi-o voi restitui.

Nu mult după aceea, Robert i-a cerut infirmierei ceva de mâncare şi de băut, însă infirmiera i-a amintit despre opreliştea medicului. Atunci băiatul acesta s-a înfuriat şi a început să plângă, pentru că era lacom la mâncare; acasă consuma multe dulciuri şi diferite băuturi răcoritoare.

Mai spre seară l-a vizitat mama sa, care i-a adus o sacoşă încărcată cu fructe, ciocolată şi sucuri, pe care Robert le-a dosit imediat în noptieră, asigurând-o pe mama sa că el se simte bine, făgăduindu-i că nu va mânca nimic fără permisiunea medicului.

După plecarea mamei sale, veni şi sora infirmieră pe care o minţi că mama lui nu-i adusese altceva decât ciocolată. Sora îl crezu pe cuvânt şi nu i-a mai verificat noptiera.

Peste noapte a început să-l ia cu fierbinţeli, şi oarecum nu mai simţea dureri, şi crezu de cuviinţă că nu ar fi rău să bea un pahar cu suc „pentru că la urma urmei, nu va muri el numai dintr-atâta”. Se ridică din pat, deschise noptiera, îşi turnă un pahar plin pe care-l bău la repezeală; îşi mai umplu încă o dată paharul pe care-l bău numai până la jumătate. După un ceas a băut şi restul, apoi a adormit buştean.

La trezire a simţit o uşoară durere în stomac, dar cu toate acestea a mai băut încă două pahare cu suc. Spre amiază durerile se înteţiră. Între timp sosi şi medicul, care deschise noptiera în care află sticla cea mare pe jumătate goală, şi a încercat să-l salveze de la moarte pe acest copil, dar din nefericire nu a reuşit, pentru că Robert a murit într-o zi de iulie din anul 1958.

Vedeţi cum lăcomia poate conduce la un sfârşit tragic?

Postul pentru copii era pe vremuri mai simplu şi mai uşor. Mama nu pregătea mâncăruri de carne, aşa că nici copiii nu aveau de unde mânca carne. Pe vremea aceea nu erau atâtea sortimente de dulciuri şi nici părinţii nu dispuneau de prea mulţi bani, ca să le poată cumpăra copiilor tot felul de delicatese. În zilele noastre banul se câştigă mai uşor, nu aşa ca pe vremuri.... Copiii din ţările bogate sau chiar mai puţin bogate, aşa cum este ţara noastră, ar trebui să se gândească şi la copiii de seama lor de prin ţările sărace, făcând mici jertfe, pentru că acesta ar fi unul din semnele maturităţii lor.

Lăcomia şi necumpătarea sunt păcate, care nu se reduc numai la mâncare şi la băutură. Există mulţi copii care pierd ore întregi în faţa calculatorului, pe internet, în faţa televizorului şi astfel îi supără pe părinţi. 

Atât băieţii cât şi fetele păcătuiesc adesea prin neînfrânare vizionând la televizor anumite filme, ceasuri întregi din zi. Aceştia păcătuiesc împotriva moderaţiei care este mult mai primejdioasă decât lăcomia în mâncare. Prin casele voastre deseori se aud convorbiri cam de felul acesta:

- Pentru ce nu-ţi faci lecţiile? întreabă mama pe băiatul ei care stă cu ochii mari deschişi fixaţi pe micul ecran.

- Am eu timp şi pentru asta! răspunde cel întrebat.

După vreun ceas, mama îi spune iarăşi:

- Du-te până la magazin şi cumpără un kilogram de orez.

- Dar trebuşoara asta n-ar putea s-o facă soră-mea? răspunde băiatul răsfăţat.

Ceva mai târziu, mama îl întreabă iarăşi:

- Pentru ce nu ieşi şi tu în grădină puţin, ca să faci o plimbare?

- Asta mi-o rezerv pe mâine, când nu vor mai fi transmisiuni atât de interesante la televizor. 

De aceea în acest post să îl rugăm pe Isus să ne ajute să renunţăm puţin câte puţin la unele lucruri, obiceiuri rele care ne fac să pierdem din vedere lucrurile importante. Dar mai ales trebuie să renunţăm la păcat.  Să încercaţi în acest post să fiţi mai ascultători de părinţi, să nu vă mai jigniţi, să nu mai vorbiţi murdar, să vă rugaţi mai mult dimineaţa şi seara.

DUMINICA A VI-A DE PESTE AN (B)

Evreii din antichitate considerau lepra ca cea mai gravă şi mai periculoasă dintre boli şi se temeau de lepră ca de moarte. Când observau pe trupul lor vreo pată albă, caracteristică leprei, imediat trebuiau să declare autorităţilor, iar acestea îl scoteau afară din cetate ori din sat şi bolnavul trebuia să stea izolat de mulţimea oamenilor şi nu-i era îngăduit să se apropie de trecători. De îndată ce observa că se apropie un om sănătos, trebuia să sune din clopoţel şi să strige de departe şi cât mai tare: „Necurat, necurat!” Asta pentru ca toţi să se ferească de el. Cei din familie şi oamenii buni, le duceau de-ale mâncării acestor nenorociţi, şi în felul acesta mai puteau trăi atâta vreme până ce lepra le distrugea trupurile complet.

Mulţi scriitori creştini aseamănă păcatul de moarte cu lepra. Pentru ce? Pentru că păcatul de moarte desfigurează sufletul omului, lipsindu-l de frumuseţe şi de sănătate.

În cele mai multe cazuri trupul omului este frumos, însă lepra face ca să-i putrezească carnea, să-i desprindă oasele unul de altul şi să-l sluţească. Şi sufletul nostru este frumos pentru că este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi care odată cu botezul a devenit locuinţa Sfintei Treimi. Însă păcatul de moarte îl lipseşte de prietenia cu Dumnezeu şi în locul gândurilor şi dorinţelor bune, se cuibăresc gândurile şi sentimentele cele rele, aşa fel încât sufletul devine urât şi respingător.

O agendă mai veche spune că un oarecare om invidios pe Leonardo da Vinci, în una din zile s-a furişat în atelierul de pictură al Maestrului, unde i-a sfârtecat şi i-a murdărit una dintre cele mai frumoase pânze. Opera aceea de artă a marelui artist reprezenta - asemenea leprei - sufletul omului care săvârşeşte un păcat de moarte.

Sufletul fiecăruia dintre voi poate fi asemănat cu un tablou frumos, pictat de însuşi Isus prin învăţătura lui, cu harul şi cu sacramentele sale. Desigur, că în această muncă l-au ajutat preoţii, părinţii voştri, ba chiar şi alţi oameni. Dar dacă din cauza unui om stricat la minte, ori din cauza lipsei voastre de veghere veţi săvârşi vreun păcat de moarte, frumoasa icoană a sufletului vostru va fi stricată şi denaturată pe măsura păcatului săvârşit.

Aşa cum ştiţi, răceala şi gripa trec repede şi oarecum se aseamănă cu toate păcatele lesne-iertătoare de care ne corijăm într-un timp relativ scurt. Însă lepra care derulează ani şi ani, este icoana nu numai a păcatelor de moarte, dar şi a viciilor, pentru că şi acestea durează mulţi ani, timp îndelungat, se extind aşa ca lepra, şi numai cu mare greutate omul se poate debarasa de ele.

Dar, să revenim la leprosul din Evanghelia se astăzi. Toţi căutau să stea cât mai departe de el. Leprosul acela când a aflat că Isus se află pe-aproape de el, s-a apropiat atât de mult şi în ciuda opreliştii legii lui Moise s-a îngenuncheat la picioarele lui şi l-a rugat: „Dacă vrei, tu poţi să mă vindeci!” (Mc 1, 40). Apoi a aşteptat cu nerăbdare răspunsul, pentru că toată viaţa lui de mai târziu depindea de răspunsul lui Isus... Lui Isus i s-a făcut milă de el, şi fără nici o teamă că se va molipsi le lepră l-a atins şi i-a spus: „Da, vreau, vindecă-te!” (Mc 1, 41). Şi imediat îngrozitoarea lepră a părăsit trupul acelui om, care tot atunci a devenit sănătos şi frumos.

Greu este a ne închipui bucuria celui vindecat, iar Isus l-a oprit ca să vorbească despre vindecarea lui. Însă el când s-a văzut curăţit de lepră, când şi-a simţit mâinile şi picioarele că se pot mişca fără greutate, în prea mare bucurie a uitat de cele ce-i poruncise Isus, şi acum povestea la toţi cu care se întâlnea cum şi de cine a fost vindecat. Cu siguranţă că Isus i-a iertat această neascultare.

Isus a săvârşit multe vindecări trupeşti, dar mult mai multe vindecări sufleteşti a săvârşit, şi chiar mai multe săvârşeşte şi acum pentru acestea sunt la ordinea zilei. Acestea se petrec atunci când un om al cărui suflet este bolnav din cauza păcatului, spune ca leprosul din Evanghelie: „Doamne, dacă vrei, tu poţi să-mi vindeci sufletul!”. Şi Isus săvârşeşte această vindecare totdeauna, atunci când omul îl roagă cu credinţă şi cu căinţa în suflet. Însă el doreşte ca asemenea bolnavi să întâlnească cât mai rar.

La începutul secolului al XIII-lea, regină a Franţei era Bianca de Castilia, o femeie foarte evlavioasă. Avea un fiu, pe nume Ludovic, căruia deseori îi spunea: „Ludovic, numai Dumnezeu ştie cât de mult te iubesc, dar aş prefera să te văd mort la picioarele mele, decât să aflu că ai săvârşit un păcat de moarte”. Apoi arătându-i crucifixul mai adăuga: „Să ştii că păcatele oamenilor au fost cauza patimii şi morţii Domnului şi mântuitorului nostru. Cine săvârşeşte un păcat de moarte îl răstigneşte pe Isus a doua oară!...” Cuvintele acestea s-au întipărit bine în mintea şi în inima lui Ludovic. Aşa a devenit el unul dintre cei mai buni regi ai Franţei, pe care astăzi o lume întreagă îl venerează ca sfânt. El este pentru noi modelul luptei împotriva păcatului, mai ales a păcatului de moarte.

Ştiu că toţi aţi vrea ca să trăiţi aşa ca sfântul Ludovic, dar prea adesea vă lipseşte tăria şi curajul. Tocmai de aceea aţi venit voi astăzi la biserică, pentru a extrage din rugăciunea şi din participarea la Sfânta Liturghie tăria trebuincioasă pentru o viaţă creştinească. Primindu-l pe Isus în inimile noastre, aşa îl vom ruga: „Isuse, ajută-ne să ne temem de păcat, pentru a nu-l mai săvârşi, tot aşa cum se tem oamenii de boala cea îngrozitoare a leprei”.

Predică a pr. Stanislao J. Klimeck

DUMINICA A V-A DE PESTE AN (B)

Pe vremea lui Isus nu existau o mulţime de medicamente aşa ca în zilele noastre. Medicii erau puţini la număr şi nu aşa de învăţaţi. De aceea şi Isus, văzând suferinţele bolnavilor îi vindeca prin câte o minune... Astăzi avem medici foarte învăţaţi, iar farmaciile sunt pline cu tot felul de medicamente.

Într-un sat din Anglia, un băiat în vârstă de şase ani s-a dus la farmacie şi farmacistul l-a întrebat ce anume voia să cumpere.

- Vreau să cumpăr o minune, răspunse el.

- Ce fel de minune? Nu înţeleg despre ce este vorba.

Atunci copilul, cu lacrimi în ochi îi explică:

- Uitaţi-vă aici, am adus toţi banii pe care-i aveam în puşculiţă, cu care vreau să cumpăr o minune pentru frăţiorul meu, care-i foarte bolnav şi doctorul a spus că numai o minune îl mai poate vindeca.

Din întâmplare la această convorbire a asistat şi un domn în vârstă, care îi spuse copilului: „Condu-mă acasă la voi, ca să-ţi văd şi eu frăţiorul!” Mai târziu s-a aflat că domnul acela nu era altul decât un vestit doctor german, în trecere prin Anglia. L-a vizitat pe copilul bolnav, i-a prescris medicamentele trebuincioase, şi aşa a fost salvată viaţa acelui copil.

Noi admirăm fapta generoasă a doctorului acela, şi îi stimăm pe toţi medicii, pentru că Dumnezeu se foloseşte de ei pentru a reda sănătatea oamenilor. Însă copilul acela bolnav nu s-ar fi vindecat fără bunătatea de inimă a frăţiorului mai mare, care s-a dus la farmacie să cumpere cu toţi banii pe care-i economisise.

În mod obişnuit, oamenii nu numai o dată sau de două ori merg la farmacie, ci de multe ori pentru că multe şi felurite sunt bolile de care suferă şi mari şi mici...

Spre exemplu, odată se îmbolnăveşte fratele, sora, bunicul sau bunica, vreun văr sau vreun coleg. Doar şi voi aveţi o inimă bună ca acel copil, şi cred că aţi fi dispuşi să-i ajutaţi la trebuinţă, chiar şi în fiecare zi. În mod obişnuit asta vă va aminti chiar mama, iar câte o dată o va cere chiar bolnavul. Dar chiar fără să vă spună cineva, voi din propria voastră iniţiativă, trebuie să-i ajutaţi în asemenea cazuri şi să vă întreţineţi cu cei bolnavi într-o convorbire veselă şi plăcută. Atunci când este vorba despre vreun coleg de-al vostru, îi puteţi vorbi despre o anumită carte frumoasă şi instructivă, şi îi puteţi povesti cele ce se mai întâmplă pe la şcoală. Cel care are o inimă bună, desigur că va afla şi alte metode, pentru a-l ajuta şi pentru a-i descreţi fruntea unui bolnav.

Poate că şi voi aţi fost bolnavi şi vă amintiţi cu drag câtă plăcere vă făcea vizita vreunui coleg, surâsul şi conversaţia cu dânsul. În felul acesta nu mai eraţi singuri; timpul trecea mai repede, boala părea mai puţin apăsătoare, şi vă simţeaţi ca şi cum nici nu aţi fi fost bolnavi. Bunătatea şi dragostea sunt medicamentele cele mai importante, mult mai de folos pentru un bolnav, decât toate medicamentele indigene şi străine.

La Judecata Universală, Isus va socoti ca făcute lui, tot ceea ce aţi făcut pentru un bolnav.

Prin vindecarea bolnavilor, Isus ne învaţă că sănătatea este o comoară de mare preţ, şi de aceea, grija ce trebuie avută de propriul trup, de sănătate, îi face plăcere lui Dumnezeu, dar numai în limitele admise de raţiune.

Cât în glumă, cât înadins, sfântul Francisc de Assisi, îi spunea trupului său „fratele măgar”. Frate, pentru că trupul este preţios, şi ne este de folos aşa cum ne este un frate, pe care trebuie să-l iubim şi să fim cât mai atenţi cu el.

În ceea ce priveşte mâncarea, chiar şi aici trebuie să ascultaţi de raţiune... Un băiat cu scaun la cap, va şti să renunţe din când în când la anumite dulciuri, deoarece prin aceasta trupurile voastre se vor obişnui să asculte de îndemnurile minţii, de îndemnurile conştiinţei, şi aşa îl veţi feri de multe boli, ca şi de grija de a merge prea des la doctor.

Prin sfânta Împărtăşanie va veni la voi acelaşi Isus, care în chip minunat a vindecat mai mulţi bolnavi. De aceea îl vom ruga să ne înveţe şi pe noi cum să ne îngrijim trupurile şi să ne dea o inimă bună şi gingaşă faţă de cei bolnavi.

Predică a pr. Stanislao J. Klimeck