DUMINICA A II-A DE PESTE AN (B)

   Citim uneori în ziare că preşedintele Consiliului de Miniştri a chemat (a numit), pe vreo câţiva cetăţeni ca să ocupe funcţii de miniştri în guvernul pe care-l conduce. Cum procedează? În mod obişnuit îi cheamă în cabinetul lui, pentru a se asigura că sunt destoinici pentru asemenea funcţii, că au cunoştinţele şi calităţile necesare, şi mai ales dacă vor să primească asemenea funcţii. În cazul când convorbirea duce la un rezultat pozitiv, atunci dă ordin secretarului său să scrie un document oficial, prin care oamenii aceştia sunt numiţi în funcţii de răspundere.
   Dar, Dumnezeu cum cheamă atunci când vreun băiat sau vreo fată vor să devină: preot, călugăr ori călugăriţă? Desigur că nu-i cheamă telefonic la o consfătuire, în cer, ci unora ca aceştia le dă capacităţi potrivite şi o voinţă hotărâtă de a se consfinţi în slujba Domnului. În unele cazuri, asemenea persoane simt în inimile lor un glas tainic, care le îndeamnă ca să lucreze în cadrul Bisericii.
    Însă un băiat sau o fată, cu greu pot constata dacă au capacitatea şi caracterul cerut, şi dacă într-adevăr, Dumnezeu este acela care îi cheamă. Lucrul acesta este greu de constatat numai cu judecata proprie. De aceea discernerea vocaţiei trebuie să se facă împreună cu slujitorii Bisericii: preoţii.
    În secolul trecut, un tânăr de 20 de ani s-a prezentat la Mănăstirea Grand Saint Bernard din Alpii francezi, cerând intrarea în mănăstire. Superiorul, cunoscându-i caracterul, în urma unei îndelungate convorbiri, i-a spus: „Tu trebuie să-ţi alegi o altă cale de viaţă”.
   Câţiva ani mai târziu, o tânără fată, pe nume Zelia-Maria, bătu la poarta surorilor de caritate, şi ceru învoirea de a intra în Congregaţia Surorilor de Caritate. După o lungă convorbire, superioara, cu toate că-şi dădea seama perfect de bine că are în faţa ei o fată bună şi religioasă, îi spuse: „Domnişoară, locul tău nu este aici, deoarece tu eşti chemată ca să întemeiezi o familie creştină exemplară”.
    După vreo câţiva ani, Aloys, căci aşa se chema tânărul, care nu fusese admis în mănăstire, a cunoscut-o pe Zelia, cu care s-a împrietenit, şi, s-au căsătorit. În căsnicia lor au avut cinci fete, pe care le-au educat cu cea mai mare sârguinţă. Toate cinci au îmbrăţişat viaţa religioasă, iar una dintre ele a devenit chiar sfântă, şi pe care noi o numim „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”, patroana multora dintre fetele care-i poartă numele.
    În prima lectură am auzit cum l-a chemat Dumnezeu pe Samuel pentru ca să-i slujească lui. Noaptea târziu l-a strigat de trei ori: „Samuel, Samuel, Samuel!” Însă băiatul nu înţelegea cine era acela care striga. Iar preotul Eli, i-a spus că Dumnezeu îl strigă, pentru că voia să-l facă mai mare peste poporul lui Israel.
Însă în evanghelie am auzit cum i-a chemat Isus pe cei dintâi apostoli.
    Din pildele pe care le-am citat, aţi putut vedea că persoanele chemate în slujba lui Dumnezeu au avut parte de părinţi buni şi evlavioşi, şi numai cu totul excepţional chemările la viaţa religioasă apar din când în când şi în familiile necredincioase, ori indiferente.
    Iată ce scrie un copil:
   În familia noastră seară de seară se recită rozariul în comun. S-a întâmplat odată că pe când mă rugam mi-a venit în minte convorbirea dintre părinţii mei din timpul cinei. Ei vorbeau despre un om care avea multe fete, şi la botez, la toate le pusese numele Maria. Spre exemplu: Maria-Tereza, Maria-Magdalena, Maria-Luiza, etc. Întrebând eu ce-l făcuse să procedeze astfel, mama mi-a răspuns: „Pentru a-l proslăvi pe Dumnezeu prin numele Mariei, Mama lui Isus”.
Am admirat comportarea acelui om, acelei familii şi mi-am propus ca şi eu, dacă mă voi căsători şi dacă voi avea fete, la toate să le pun numele Maria, dar în acelaşi timp m-am şi întrebat:
    „Oare aceasta este tot ceea ce se poate face pentru Dumnezeu? Nu mai există şi altceva mai bun de făcut?” Şi răspunsul întârziat vine în toată claritatea.
    „Realizându-şi bine vocaţia lor, preoţii contribuie şi mai mult la proslăvirea lui Dumnezeu, şi, în clipa aceea am simţit chemarea la viaţa preoţească. Atunci am început să mă gândesc că numai Dumnezeu este acela care cheamă. Mai trebuie auzit şi un alt glas? Deodată mi-a venit în minte cum că însăşi dorinţa aceea era chemarea lui Dumnezeu, şi doar câteva minute mi-au fost suficiente pentru a cunoaşte cu toată siguranţa că Dumnezeu mă cheamă la viaţa preoţească”.
    Mai târziu copilul acela a devenit preot. A botezat cu numele de Maria foarte multe fete, cu mult mai multe decât dacă ar fi rămas în lume şi s-ar fi căsătorit... În felul acesta l-a proslăvit el pe Dumnezeu şi pe Maria, Maica lui Dumnezeu.
Astăzi am vorbit despre două vocaţii, despre două căi, la care cheamă Dumnezeu atât pe băieţi cât şi pe fete: calea căsătoriei, a familiei şi calea slujirii lui Dumnezeu ca preoţi, călugări şi călugăriţe. Voi încă nu vă daţi bine seama la care din aceste două căi vă cheamă Dumnezeu.
    Astăzi, primindu-l pe Isus în sfânta Împărtăşanie, rugaţi-l din toată inima ca să puteţi cunoaşte bine, la care din aceste două căi vă cheamă, şi spuneţi-i cu toată sinceritatea şi voioşia: „Isuse, dacă mă chemi la starea căsătorească, ajută-mă ca aceasta să fie tot atât de bună ca şi starea sfântului Ioan Evanghelistul ori a sfintei Tereza a Pruncului Isus. Dar dacă mă vrei preot ori soră, ajută-mă ca să mă pregătesc bine spre a putea realiza această vocaţie spre a deveni un zelos slujitor al Domnului.

NB: Predică a pr. Stanislau J. Klimeck