DUMINICA A XXXI-A (A)

Cu siguranţă mulţi dintre voi, poate nu toţi, v-aţi mai îmbrăcat câteodată cu haine ce aparţineau fraţilor/surorilor mai mari ca voi, sau poate chiar cu ale părinţilor, pretinzând că sunteţi adulţi. Cu siguranţă acest lucru s-a întâmplat de multe ori.

Eu, vă spun sincer, am făcut acest lucru. De multe ori luam haine ce aparţineau părinţilor şi mă îmbrăcam cu ele şi mă consideram un adult. Dar unul dintre cele mai plăcute lucruri era acela în care mă jucam „de-a biserica”. Fiind mai mulţi copii, unul trebuia să joace rolul preotului, unul trebuia să fie ministrantul, unul dascălul, unul care mergea pentru a strânge colecta, iar ceilalţi credincioşii. Era foarte frumos şi distractiv în acelaşi timp.

Dar cel mai mult îmi plăcea să joc această reprezentare atunci când era rândul meu să intru în rolul preotului. Fiecare dintre noi dorea să joace rolul preotului, deoarece el era cel mai important dintre toţi ceilalţi. Când erai în rolul preotului puteai să spui fiecăruia ce trebuie să facă şi să te plimbi cu un aer de om important. Aşa eram noi în acel timp. Acum voi sunteţi ocupaţi cu alte jocuri: pe calculator, pe playstation etc.

În Evanghelia de astăzi, Isus are ceva de spus în legătură cu jocul „de-a biserica”. Nu este vorba de copiii care se îmbracă cu hainele părinţilor şi se cred adulţi. El vorbeşte despre învăţătorii Legii şi despre fariseii din sinagoga în care oamenii veneau şi îl slujeau pe Dumnezeu.

Isus spune că tot ceea ce ei fac este doar ca să fie văzuţi de oameni, doar „de ochii lumii”, cum spune o vorbă de pe la noi, pentru a fi apreciaţi şi să arate cât de buni sunt. Le plăcea ca în sinagogă să ocupe locurile din faţă, de onoare şi mai ales le plăcea ca să fie numiţi „Rabbi”, învăţători.

Ce ne spune Isus să facem în legătură cu astfel de „învăţători”? Ne spune cumva: „Nu ascultaţi de ei! Nu trebuie să faceţi ce vă spun ei!?” NU. El ne spune: „Faceţi, aşadar, şi păziţi tot ceea ce vă spun ei, dar nu faceţi după faptele lor, căci ei spun şi nu fac.”

„Pune în practică ceea ce spui!” V-a spus cineva vreodată acest lucru? Ei bine, trebuie să recunosc că eu am auzit aceste cuvinte de câteva ori, şi chiar dacă sunt un pic dureroase, sunt un bun sfat care trebuie pus în practică. Sunt sigur că vi s-a întâmplat şi vouă să spuneţi una şi să faceţi alta.

Când trebuie să trăieşti viaţa creştină, trebuie să fii sigur că faci ceea ce spui, ceea ce crezi şi că nu te joci „de-a biserica”.

Să-l rugăm astăzi pe Isus să ne ajute să vorbim altora despre Isus şi despre dragostea lui faţă de oameni, dar şi mai mult să îl rugăm pentru ca să ne ajute să ne comportăm astfel încât ceilalţi să vadă iubirea lui Isus în noi.

DUMINICA A XXX-A (A)

Cu toţii ştim că regulile în zilele noastre sunt de o importanţă deosebită, nu-i aşa? Fie că eşti la şcoală, la muncă sau că te joci, există reguli pe care trebuie să le respecţi.

În foarte multe şcoli există o listă undeva pe perete sau la afişier cu unele reguli făcute de profesor sau de către directorul şcolii pe care elevii trebuie să le respecte: nu vorbi atunci când profesorul vorbeşte; nu mesteca gumă în timpul orei; stai la locul tău; fă-ţi temele; nu vorbi fără permisiune; ascultă atunci când cineva vorbeşte; păstrează curăţenia; fii bun şi respectă-i pe ceilalţi; fii cuminte.

Cred că e o listă de reguli destul de bună nu? Care dintre aceste reguli vi se pare că este cea mai importantă şi trebuie să o respectăm mai mult? (Faceţi o mică recapitulare). Care dintre aceste reguli ar crede profesorul vostru că este cea mai importantă?

Ei bine, dacă ar fi să mă întrebaţi pe mine, v-aş spune că cea mai importantă este cea referitoare la bunătate şi respectul faţă de ceilalţi.

Oamenii din timpul lui Isus aveau de asemenea nişte reguli pe care trebuiau să le respecte. Într-o zi, un învăţător al Legii, un fel de avocat din zilele noastre, l-a întrebat pe Isus: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă în Lege?” Câte porunci sunt? Sigur că da; sunt zece porunci.

Ei bine, zece sunt poruncile pe care Dumnezeu le-a scris pe tablele de piatră pe care le-a adus Moise şi pe care le numim „Cele zece Porunci”, însă evreii au în prezent 613 legi. Vă puteţi imagina încercând să memoraţi toate aceste legi?

Care dintre aceste legi credeţi voi că a spus Isus că e cea mai importantă? Auziţi ce i-a răspuns Isus învăţătorului Legii: „El i-a răspuns: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, şi din tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua este asemenea acesteia: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci este cuprinsă întreaga Scriptură: toată Legea şi Profeţii”.

Cu alte cuvinte, Isus a spus că dacă putem respecta aceste două porunci, nu am avea nici o problemă în a le respecta şi pe celelalte.

Nu este chiar atât de uşor să respectăm poruncile, nu-i aşa? Avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu în fiecare zi. Să îl rugăm şi să îi cerem să ne ajute să iubim aşa cum el ne-a poruncit.

DUMINICA A XXIX-A (A)

Am câteva întrebări pentru voi în această dimineaţă, care să ne introducă în mesajul pe care evanghelia de astăzi ni-l transmite. Ascultaţi cu atenţie deci. Dacă pentru a fierbe un ou este nevoie de 20 de minute, cât timp este necesar pentru a fierbe două ouă? Cine dintre voi ştie răspunsul? Este nevoie tot de 20 de minute. Nu sunt necesare mai multe minute pentru a fierbe două ouă, decât atât cât este necesar pentru a fierbe un ou.

Aţi încercat vreodată să înşelaţi pe cineva apropiat sau o altă persoană? A încercat cineva să vă înşele? Cu siguranţă că da. La spovadă vă acuzaţi deseori că aţi minţit pe unul sau pe altul. Câteodată, aceste mici şiretlicuri, minciuni, pot fi rele şi sunt rele; câteodată acestea au scopul de a face unuia dintre apropiaţii noştri rău.

Ştiţi că unii oameni care se credeau credincioşi, au încercat să îl înşele şi pe Isus, să îl prindă în plasă? Ei i-au adresat nişte întrebări „capcană” pentru ca orice răspuns ar fi dat, să intre în conflict atât cu o grupare religioasă cât şi cu cealaltă.

Oamenilor din timpul lui Isus li se cerea să plătească taxe, ca de altfel cum plătim şi noi astăzi, imperiului roman. De aceea romanii erau foarte rău priviţi de evrei şi de alte popoare care se aflau sub dominaţia romană.

Într-o zi, o grupare religioasă a evreilor a venit la Isus şi l-au întrebat dacă el este de acord ca oamenii să plătească taxele către împărat. Ei încercau de fapt să îl prindă în plasă pe Isus, pentru că ei ştiau că dacă ar fi zis „da”, oamenii s-ar fi înfuriat. Iar dacă ar fi zis „nu”, ar fi intrat în probleme cu autorităţile romane.

Dar Isus ştia gândurile rele pe care le aveau aceşti conducători religioşi şi a făcut un lucru foarte înţelept. Le-a cerut o monedă, apoi a întrebat: „Al cui chip este pe monedă?”, iar ei au răspuns: „Al împăratului”. Acesta era conducătorul roman şi toate taxele trebuiau plătite lui.

Apoi Isus a continuat: „Da-ţi  împăratului ce este al lui, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”.

Priviţi această monedă (bancnotă). Al cui chip este pe ea? Este o imagine a lui … . Cred că dacă are acest chip şi ceea ce scrie pe ea, trebuie să folosim acestea pentru a ne achita impozitele noastre, fie că ne place sau nu. (Se poate adapta la situaţia la care doriţi să faceţi referinţă).

Dar ce putem spune despre Dumnezeu? Am vorbit despre ceea ce este al Caesar-ului. Isus spune de asemenea: „Da-ţi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Sfânta Scriptură spune că noi toţi suntem creaţi de Dumnezeu şi că am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui.

Dacă am fost creaţi de el şi după chipul şi asemănare lui, înseamnă că noi trebuie să îi aparţinem lui în totalitate. Cu alte cuvinte trebuie să ne dăruim pe noi înşine, trebuie să îi dăm ce îi aparţine lui de fapt.

DUMINICA A XXVIII-A (A)

Mulţi dintre părinţii voştri au fost invitaţi să ia parte la o căsătorie, la o nuntă şi pentru acest lucru li s-a dat o invitaţie pe care poate aţi avut ocazia să o citiţi. Şi la sfârşitul invitaţiei, în parte de jos de cele mai multe ori scrie: „Vă rugăm să confirmaţi participarea” sau alte formulări care să îl facă pe cel invitat să răspundă afirmativ sau negativ la invitaţie. Faptul acesta de a scrie acest lucru pe invitaţie înseamnă că cei care invită aşteaptă un răspuns din partea invitatului afirmativ sau negativ.

Câteodată oamenii care au primit o invitaţie la un eveniment, căsătorie, botez sau alte evenimente, nu prea doresc cu toţii întotdeauna să meargă, aşa că inventează diverse scuze. Şi vă dau exemple de câteva scuze, pe care ei le folosesc dar pe care voi nu trebuie să le folosiţi: „am prins o mică răceală şi se pare că nu pot să scap prea repede de ea”; „trebuie să merg să îi vizitez pe părinţi”; „trebuie să învăţ pentru examen”; „trebuie să merg la antrenamente” etc.

A căuta sau inventa scuze nu este un lucru nou. Chiar şi în Sfânta Scriptură oamenii căutau scuze pentru a nu participa la un anumit eveniment.

Isus spune ascultătorilor săi o parabolă despre un rege care a dat un ospăţ de nuntă, dar niciunul dintre cei invitaţi nu au venit la acest ospăţ. În parabola lui Isus, regele urma să dea un ospăţ pentru fiul său care se căsătorea, cu alte cuvinte făcea o nuntă. De vreme ce el era un rege, şi acesta era singurul lui fiu, vă puteţi imagina ce sărbătoare urma să fie şi era o mare onoare să fii invitat la un astfel de eveniment. Dacă voi aţi fi invitaţi de o personalitate, aţi merge sau aţi căuta scuze pentru a nu merge?

Toate lucrurile erau puse la punct, totul era aranjat, mâncarea era pregătită, invitaţiile au fost trimise. Dar în ziua cu pricina, niciunul dintre cei care au fost invitaţi nu a venit. Regele apoi i-a trimis pe servitorii săi pentru a vedea unde sunt invitaţii şi de ce nu au venit la sărbătoare. Oamenii au început să caute scuze cât erau ei de ocupaţi cu lucrurile lumeşti.

Regele s-a supărat foarte tare şi de aceea le-a spus servitorilor săi să meargă pe străzile cetăţii şi să invite pe oricine vor întâlni la nunta fiului său. Au făcut exact cum le-a poruncit regele şi evanghelia ne spune mai departe că sala nunţii s-a umplut cu invitaţi.

Puteţi să îmi spuneţi cine este regele despre care vorbeşte Isus în parabola sa? Este Dumnezeu. Cred că v-aţi dat seama cine este fiul regelui nu? Într-adevăr este Isus.

Dumnezeu ne-a trimis astăzi şi nu numai, o invitaţie. Găsim această invitaţie în cuvântul Sfintei Scripturi. Sfânta Scriptură este plină de invitaţi pe care Dumnezeu ni le trimite pentru a participa la banchetul euharistic al Fiului său, Isus Cristos. Isus spune: „Cui îi este sete să vină şi să ia în dar apa vieţii” (Ap 22,17). Şi în altă parte spune: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28).

Isus ne-a invitat şi încă ne invită să venim la el şi încă mai sunt dintre acei care mai caută scuze pentru a nu veni la el.

Să îi mulţumim astăzi lui Isus că ne invită să luăm parte la ospăţul său euharistic şi că nu încetează să ne cheme neîncetat, chiar dacă noi de foarte multe ori refuzăm invitaţia sa.