DUMINICA A XXVII-A (A)

Luminile electrice sunt atât de obişnuite astăzi încât nici nu mai dăm importanţă faptului cum au apărut. Dacă aş schimba un bec şi din greşeală l-aş scăpa, şi bineînţeles s-ar sparge, nu mi-aş face griji. M-aş duce frumos la magazin şi aş cumpăra altul. Însă dacă vreţi să ştiţi nu a fost întotdeauna aşa.

Am auzit o istorisire despre această invenţie a becului. Când Thomas Edison lucra din greu la această invenţie nebunească, însă foarte folositoare pentru oamenii de atunci şi pentru noi cei de acum şi pentru cei care vor fi după noi, a adunat o întreagă echipă de oameni de ştiinţă care lucra din greu pentru a scoate la capăt un singur bec.

Istorioara mai spune că atunci când echipa lui Edison a terminat în sfârşit de ansamblat un singur bec, l-a dat unui băieţel pentru a-l duce la etaj unde urma să fie examinat. Treaptă după treaptă îl căra, având însă teama de a nu scăpa această nepreţuită operă a oamenilor de ştiinţă.

Probabil că vă imaginaţi ce s-a întâmplat. Săracul băiat când a ajuns în capătul scărilor a scăpat acest obiect nepreţuit. Echipei de muncitori i-a mai luat 24 de ore pentru a face un alt bec.

Într-un final, obosit şi pregătit pentru o pauză, Edison era gata să îşi vadă becul dus sus pentru experiment. Şi ce credeţi, l-a dat aceluiaşi băiat, care îl scăpase pe primul. Aceasta este o adevărată iertare. Edison i-a dat băiatului o a doua şansă.

Dragi copii, Dumnezeu oferă întotdeauna o altă şansă, oferă întotdeauna iertarea sa pentru greşelile noastre, însă trebuie să ştim să o căutăm şi să o cerem în sacramentul Penitenţei.

Isus a spus o parabolă despre un om care avea o vie şi a trimis nişte oameni pentru a avea grijă de ea cât timp el este plecat.

Când a venit timpul culesului, a trimis câţiva dintre slujitorii săi pentru a culege roadele. Dar cei care aveau grijă de vie, i-au prins pe servitori şi i-au bătut iar pe unul chiar l-a omorât. Ei au refuzat să dea proprietarului ceea ce era al lui.

A doua oară a trimis şi mai mulţi servitori, dar şi cu aceştia s-au comportat la fel.

Într-un final, proprietarul l-a trimis pe propriul său fiu. El îşi spunea că viticultorii vor asculta cu siguranţă de fiul său. Dar când l-au văzut pe fiul lui, şi-au spus: "Iată moştenitorul; haideţi să-l ucidem şi să luăm noi în stăpânire moştenirea sa."

Isus i-a întrebat pe cei care ascultau: "Ce credeţi că le va face proprietarul acelor oameni?"

"Ca pe nişte răi ce sunt îi va ucide fără milă, iar via o va da altor viticultori care îi va da recolta la timpul potrivit" au răspuns ascultătorii.

În această parabolă, proprietarul viei este Dumnezeu. Mai întâi el a trimis oameni ca Noe, Moise, David, profetul Isaia şi alţii pentru a spune poporului său despre iubirea pe care i-o poartă şi să îi întoarcă de la căile rele pe care au apucat oamenii, însă mulţi dintre ei nu au ascultat. Într-un final l-a trimis pe Fiul său, Isus. Ştiţi cu toţii ce s-a întâmplat cu el, ce i-au făcut oamenii, nu-i aşa?

Într-adevăr, l-au crucificat, l-au pus alături de tâlhari. Dumnezeu le-a dat o şansă. Le-a dat-o şi pe a doua şi pe a treia. Însă când l-au refuzat pe Fiul său a fost ultima lor şansă. El este şi ultima noastră şansă.

Să-i mulţumim lui Dumnezeu astăzi pentru că l-a trimis pe Fiul său, pentru că ne-a oferit o a doua şansă şi pentru că prin moartea şi învierea sa ne-a mântuit.